M-a pus pe ganduri articolul lui Radu Georgescu, Formal sau Informal. Imi place ca e vorba de un subiect deschis, care admite o multime de pareri si nu se poate epuiza vreodata.

Premisa de la care porneste Radu este ca americanii sunt informali in atitudine si aparenta. In special oamenii din IT din California cultiva imaginea de geniu neglijent, care poarta haine din conventie si le alege gandindu-se la comoditate. Il avem ca exemplu pe Steve Jobs care isi prezinta produsele in eterna lui combinatie de helanca/maleta cu blugi.

Consider ca haina il face pe om si ca trebuie ca mereu sa fii imbracat cat se poate de bine si in ton cu contextul in care te afli. Poti mereu fi la o extrema, imbracat la costum cand iesi in parc cu prietenii, sau in pantaloni scurti si slapi la o intalnire de business, insa asta denota lipsa de respect pentru cei din jurul tau  sau neincredere totala, deci sunt situatii pe care le excludem de la bun inceput.

Americanii sunt informali, IT-stii cu atat mai mult. Sunt perfect de acord cu asta si cred ca e pacat. Pe langa glumele de rigoare legate de obezitate (cel putin inexacte in majoritatea situatiilor), nimeni nu spune ca americanii sunt foarte, foarte politicosi si foarte informali. Cu toate astea politetea are niste limite mai stricte fata de Europa, dupa care poate fi interpretata ca o agresiune. La fel, lipsa formalitatii poate parea ca transmite un anumit nivel de apropiere sau relaxare, cum se intampla "la noi", insa nu este cazul.

Oamenii din varful piramidei sociale isi pot crea propriile legi – au voie. Pentru noi, ceilalti, imitarea nu vine cu aceleasi rezultate. Adica, daca iti pui blugi si helanca, nu o sa fii perceput ca un potential Steve Jobs. Daca ii cautam pozele din tinerete o sa-l vedem in costum. Azi se deplaseaza cu un Mercedes SLK AMG, fara placute de inmatriculare, pe care il parcheaza pe locurile pentru handicapati. Doar el are voie – pentru ca poate. Serios. Deci, nu trebuie sa facem referiri la aceste exceptii cand luam decizia de a ne prezenta intr-un anumit mod.

Va pot spune experienta mea din US. Am ales sa fiu cat se poate formal, fara a exagera, oriunde m-am aflat – fie California, fie coasta de est sau zona de sud. Rezultatul este ca mai mereu mi s-a spus Sir si mereu am fost tratat politicos. Evident, cred as fi fost tratat destul de politicos in orice situatie, mai ales ca si client, deoarece exista o cultura a respectarii banului clientului. Cateva domnisoare mi-au spus ca au crezut ca sunt gay, deoarece nu m-am ferit sa deschid o usa sau sa tin haina, comportament specific celor care nu pot fi acuzati usor de hartuire sexuala ;-) In rest mi s-a spus ca par "international" sau stabilit de ceva vreme in US, ceea ce nu poate fi decat de bine. Cred ca prezenta formala este mai sigura si o prefer, indiferent de situatie si locatie. Asa cum zic americanii – You can never go wrong with it. Nu sunt de acord cu Radu care zice ca in California nimeni nu poarta costum. Multi din cei cau care m-am intalnit erau intr-un costum. Nu am vazut VC sau CEO al unei companii mari care sa nu fie imbracati in costum.

O prezenta formala implica mai multa munca si mai multa atentie, dar care trebuie expuse foarte lejer. Apreciez oamenii care fac lucrurile dificile sa para simple. mereu iau ca exemplu ceremonia ceaiului din cultura japoneza. Presupune multa munca, atentie la detalii si un rafinament extrem pentru a o face sa para simpla. Cred ca refuzul formalismului te limiteaza, dandu-ti sansa de a scapa rapid spunand Nu e pentru mine! Nimeni nu se descurca exceptional in situatii formale – poate cu  exceptia celor cu sange albastru. Ai nevoie de mult exercitiu, de ore bune in care sa te simti stanjenit si nefiind la locul tau. Trebuie sa treci prin ele si sa ajungi la stadiul la care pare ca "te-ai nascut in costum", dupa cum zicea un amic despre italieni. Oricum ar fi, trebuie sa te educi astfel incat sa te simti bine atat in situatii formale, cat si in cele informale, indiferent de preferinte.

Poarta-te ca un rege si vei fi tratat ca un rege! Asa zice un proverb. Desi sunt putine locuri in care  ne putem purta ca un rege, merita incercat. Esenta e ca tinuta si comportamentul cer reciprocitate. Merita sa te tratezi bine si sa-i tratezi pe cei din jurul tau si mai bine – asta iti castiga respect (sau cel putin tine grobienii la distanta). Daca tu nu te apreciezi, de ce crezi ca o vor face ceilalti? Va trebui sa depui un efort sustinut sa compensezi sau sa acoperi un handicap de imagine fata de altii in postura ta, deci nu merita niciodata sa lasi garda jos.

Diferenta sociala mare aparenta trezeste reactii extreme. Zic aparenta pentru ca oamenii judeca rapid dupa aparente si te crediteaza cu atribute pe care esti departe de a le avea. E foarte usor sa trezesti antipatia celor din jur daca prezenta deosebita nu e acompaniata de multa decenta si deferenta.  Un gest nepotrivit sau un cuvant deplasat e perceput altfel cand vine de la cineva foarte formal fata de atunci cand vine de la "un baiat in blugi".  Asa ca formalismul, culmea, este si un exercitiu bun de umilinta si decenta cu cei din jur. Vad des "domni" care trateaza cu dispret orice persoana care pare inferioara social. Mi se pare un semn de adanca nesimtire si ma face sa-mi pierd instant orice urma de respect. Cei care functioneaza pe sistemul "pupam sus, calcam jos" nu merita altceva decat dispret. Cea mai mare eroare pe care o fac persoanele aflate la inceput intr-o pozitie foarte formala este sa-i trateze direct/informal pe cei care sunt vizibil in inferioritate (din nou, vorbim doar de aparenta!). Pierd o sansa de a ii face pe ceilalti sa se simta deosebiti si isi castiga antipatie.

Revenind, cred ca formalitatea trebuie cultivata si este o forma de respect fata de propria persoana si cei din jur. Necesita exercitiu si sigur te va indispune o vreme, dar rasplata va fi permanenta. Cred ca manierele sunt mereu obligatorii, insa lipsa lor straluceste atunci cand esti formal.    Asadar, trebuie sa ne acordam atentia si respectul necesar si sa fim cat mai atenti cu cei din jurul nostru, indiferent de modul in care ne expunem. Nobletea obliga!

Te-ai gandit vreodata ce probleme grave ai? Cat de complicate sunt situatiile in care esti prins? Daca nu te-ai gandit, nu te teme! Se gandesc altii pentru tine – si ti-o spun. Nu trece o zi fara sa aflu probleme, de N feluri.

Exemple: Masina e parcata gresit. Nu sunt suficienti bani. S-a defectat nu stiu ce echipament. Suntem in intarziere. Am fost refuzati din cauza lui Xulica. Samd. Samd.

In permanenta aflam noi si grave probleme. Uneori, nici macar nu sunt probleme existente, insa ele sunt rapid anticipate: Sigur nu o sa fie de acord. E imposibil sa fie gata la timp. Am mai incercat asta, fara succes. E prea dificil.

Viata poate deveni extrem de stresanta daca fara oprire trebuie sa reactionam la problemele curente. O sa va prezint reteta mea de relaxare prin rezolvare rapida a tuturor problemelor imaginabile ;-)

Tipuri de oameni:

1. Nepasatorul – cel care ignora tot ce-l inconjoara, nu identifica, nu prezinta si nu rezolva probleme. Aparent cel mai negativ personaj, este de preferat pentru ca nu strica si nu ne indispune.
2. Panicatul – cel care identifica mereu probleme, le prezinta, ii agita pe cei din jur, isi manifesta nemultumirile derivate din orice problema. Aici se afla majoritatea oamenilor, intr-o zona cu minima productivitate si maxim stres.
3. Relaxatul – cel care vede si executa rezolvarile, sarind peste panica si lamentatie. Aici trebuie sa ajungem.

Primul pas spre relaxare este identificarea nivelului problemei:

• Critic / grav / urgent – starea maxima de alerta, trebuie intervenit imediat
• Important – ca mai sus, insa nu exista o constrangere majora de timp
• Irelevant – in realitate nu conteaza

Un panicat o sa prezinte mereu orice fleac drept o urgenta majora, de aceea e nevoie sa facem rapid clasificarea importantei problemei. Pentru mine urgente sunt lucrurile care pot avea un impact major (ex: ranirea cuiva, pierderi financiare semnificative, afectarea unui numar mare de oameni). In acesti termeni, putine lucruri sunt urgente. Importante sunt lucrurile care prin amanare se cronicizeaza sau devin urgente. Restul sunt fleacuri. As zice ca 9 din 10 "probleme" sunt fleacuri.

Cum reactionam?

• Problemele irelevante trebuie rezolvate pe loc, printr-o actiune. Este recomandat ca actiunea sa fie o decizie clara, de tipul: Nu-mi pasa, voi ignora asta, uit! Daca totusi nu pot fi ignorate, trebuie tratate imediat pentru a disparea de pe radar.
• Problemele importante trebuie sa fie notate in cateva secunde, analizate in cateva minute/ore si rezolvate intr-o perioada de timp suficienta. Poti scapa rapid de ele notandu-le pe un TODO list sau punand un reminder.
• Problemele grave trebuie rezolvate imediat, implicand toti oamenii necesari, fara irosirea vreunei secunde. Acestea nu dispar si nu pot avea rezultate bune – asadar amanarea sau ignorarea se vor intoarce impotriva ta.
• Problemele extrem de amanate, care te apasa, trecute de pragul de urgenta trebuie rezolvate atunci cand reapar pe radar, incercand sa minimizezi paguba facuta (bani, timp sau credibilitate pierduta).

Chiar daca tu iti poti pune gandurile si prioritatile in ordine, cei din jurul tau vor continua sa te bombardeze cu "problemele" identificate de ei. Cum scapi de asta? Foarte simplu: refuzi sa internalizezi problemele servite. Pasul urmator: le spui celorlalti ca nu vrei sa ai discutii despre interminabilele probleme, ci doar despre rezolvari. Fortezi prezentarea lucrurilor grupate in observatie+rezolvare. O sa devii usor insuportabil si toti o sa se planga celor din jur, spunandu-le despre indiferenta ta, mereu prezentata ca fiind fatala sau cu consecinte inimaginabile. Dupa o vreme, vei deveni din ce in ce mai putin bombardat si mult mai relaxat.

Obliga-i frumos pe cei din jur sa vina mereu si cu rezolvari. O metoda buna este sa spui ca nu te intereseaza inca o problema, ci doar rezolvarea sa. Fara voia lor, cei din jur sunt mesageri ai stresului si ai panicii. La tine trebuie sa se opreasca acest val.

Nu pledez pentru ignoranta sau nepasare. Cred ca e bine sa asculti, insa niciodata sa iei decizii sub presiunea celor din jur. Cred ca timpul si linistea fiecaruia valoreaza mult si mi se pare inacceptabil ca acestea sa fie ruinate de oamenii pe care mereu situatia este calare (si nu invers).

Asemenea samurailor, trebuie sa poti sa iei decizii de viata si de moarte in timpul catorva rasuflari. Din fericire, nu luam astfel de decizii foarte des. Morala ramane: pentru a fi relaxati trebuie sa nu ignoram luarea unor decizii – chiar daca ignorarea "problemei" este cel mai adesea decizia necesara.

Sunt putine situatiile cu adevarat grave, insa sunt multe momentele in care ne comportam ca si cum ar urma sa cauzam sfarsitul lumii moderne. Problemele cotidiente nu sunt niciodata cu adevarat grave. Exista doar cateva momente care iti altereaza iremediabil viata, iar atunci rar ai tu vreun control. Nu are sens sa traiesti intr-o continua teroare impusa, in sentimentul acela care iti spune ca "nu faci fata problemelor".

"Oportunitate" este noul cuvant care substituie cuvantul "problema". Tine minte asta! Daca folosesti varianta actualizata vei putea spune, precum un coleg: Am stat toata noaptea sa rezolv oportunitati ;-) Deja suna mai bine! Pentru a incheia optimist si relaxat, nu pot decat sa va urez americanul Be cool!

Ce este o taxa sau un impozit? Un transfer de resurse din domeniul privat in domeniul public. Acest transfer este obligatoriu (non-benevol) si nu acorda vreun beneficiu celui deposedat. Desigur, exista promisiunea generica a folosirii taxelor spre binele si folosul comunitatii. Sunt bani publici, folositi in interesul public, bani ce ajuta la cresterea societatii (scoli, spitale, infrastructura, aparare, pensii samd).

Promisiunea teoretica (binele public) are si un mijloc de control: ii alegem pe cei care au grija de banii publici. Controlul este la fel de teoretic ca si promisiunea.

Putem alege sa fim teoreticieni sau carcotasi si sa spunem ca banii din taxe sunt folositi ineficient (rareori in folosul public) si ca cei care ii gestioneaza pun propriul interes inaintea interesului public (absolut normal si explicabil). Desigur, afirmatiile de mai devreme nu se pot dovedi. Neavand o acoperire clara nu vom continua pe acest drum. Insa, mult mai simplu, putem judeca dupa rezultatele de pana acum. Daca ni se pare ca banii pe care i-am dat (fara voia noastra, sub forma de impozite) au fost cheltuiti corect – inseamna ca suntem multumiti de sistemul de taxare.

Nu voi pune la indoiala necesitatea taxelor, corectitudinea impunerii sau eficienta folosirii respectivelor sume. Sa zicem ca e perfect acceptabil sa platim taxe si ca aceste taxe chiar se transforma in beneficii pentru noi.

Se da un stat aproape falit. Banii sai provin din taxe. Taxele, cum spuneam mai devreme, sunt bani trecuti din privat la stat. Statul este aproape falit. Asta inseamna ca statul a fost o institutie condusa prost. Aici apare o situatie paradoxala:

- Platitorul (persoana fizica sau juridica privata), traind sub un stapan incapabil, ajunge sa nu-si mai poata plati taxele. Uneori este din cauza prostului sau management, alteori pentru ca statul nu-si achita datoriile. Invariabil, platitorul ajunge sa nu-si poata plati datoriile catre stat. In acel moment statul il poate executa, deposeda de tot ce are, incarcera. Platitorul este total responsabil.

- Statul, datorita prostului sau management, nu reuseste sa-si achite datoriile fata de mediul privat. Ce se intampla in acel moment? Se schimba guvernul, se tiparesc bani, se fac imprumuturi interminabile samd. Niciunul din managerii statului (cel care colecteaza si consuma) nu este responsabil cu proprietatile sale sau cu libertatea. Statul este lipsit de responsabilitate.

Nu au fost suficienti bani! sau Am avut o mostenire grea de la fostii manageri! sunt argumente aduse deseori pentru a explica dezastrul. Aceste argumente sunt irelevante, deoarece ele nu absolva de obligatii pe nimeni din mediul privat.

Trangand linie si simplificand  la maxim, eu consider ca un proprietar de afacere (platitor de taxe) are, legal, cel mai mare nivel de responsabilitate privind sanatatea economica a statului. Conducatorii sau functionarii nu au in realitate o astfel de responsabilitate. Reamintesc paradoxul de la care am pornit: platitorul de taxe nu are putere, ci doar obligatia de a plati, in timp ce statul are puterea de a lua. 

Asadar, ca platitor de taxe neputincios, imi permit macar sa fac o simpla analiza si sa ofer o idee celor care au puterea de a modela economia.

O taxa este o povara. Cata vreme nu se vede clar rasplata purtarii acestei poveri este normal ca nimeni sa nu-si doreasca sa plateasca taxe.

Ce se intampla atunci cand ti se impune ceva? Faci o alegere. Poti alege sa te supui, iar asta are un cost. Poti alege sa-ti asumi un risc, sa te sustragi, asta avand iarasi un cost. Cu cat taxele sunt mai mari, cu atat riscurile asumate prin neplata lor sunt mai bine rasplatite. Cu cat taxele sunt mai mici, cu atat nimeni nu-si mai asuma riscuri si plateste.

Cresterea taxelor la cote aberante, in speranta de a rezolva problemele financiare ale statului, seamana cu reactia unui parinte isteric care isi bate copilul pentru ca nu ia note bune. Cu cat il bate mai tare, cu atat crede ca va invata mai bine. In cele din urma rezulta un copil care-si uraste parintele si scoala. Uneori poate rezulta si un copil mort. Mediul privat romanesc este un copil batut cu salbaticie pentru a explica greselile parintilor si pentru a le plati incompetenta.

Statistic, scaderea taxelor inseamna colectare mai buna, bani mai multi incasati, un mediu privat motivat sa creasca, noi platitori, bani si mai multi samd. Asta este o relatie de prietenie cu copilul. Ajutor, incurajare pentru rezultate care apar in timp. Din pacate, cultivarea unei asemenea relatii necesita un intelect dezvoltat si o maturitate deosebita a parintilor. Varianta simpla este bataia, deoarece promite rezultate rapide atunci cand ai nevoie de rezultate.

Ce se va intampla daca vor creste (si mai mult) taxele? Cei care au foarte multi bani, copiii foarte destepti, vor sti sa se duca in familii mai tolerante. Exista zeci de jurisdictii mult mai relaxate fiscal care se bucura sa aiba clienti romani. Exista alte zeci de jurisdictii mai dure fiscal, dar care dau beneficii clare propriilor parteneri, din nou bucuroase sa aiba clienti romani. Asadar, cei cu bani vor pleca, mai ceva ca pana acum. Eu ii incurajez pe toti sa faca asta. Mi se pare foarte corect si cinstit sa raspunzi astfel unei agresiuni.

Cei care nu au foarte multi bani si care au nevoie de sustinere, vor fi doborati de povara. Putini vor mai fi care vor vrea sa le urmeze pasii. Mediul privat va fi distrus. Este intrarea intr-o spirala a distrugerii de care suntem foarte aproape.

Ce mi-as dori eu:

1. As vrea ca statul sa nu mai fie ipocrit si sa-i trateze cu mai mult respect pe cei care il intretin.
2. As vrea ca statul sa-si doreasca mai multi bani si sa faca asta cultivand mediul privat prin reduceri de taxe si de birocratie, nu bagandu-l in spirala distrugerii.
3. As vrea ca toti sa inteleaga cine plateste, iar cei care platesc sa aiba drepturile si mijloacele de control asupra propriilor bani.
4. As vrea un cod al muncii capitalist, nu unul comunist. Si as mai vrea ca angajatii sa nu fie mintiti cu promisiunea unei pensii asupra careia nimeni nu are vreun control.
5. Daca statul va continua sa fie irational si iresponsabil, as vrea ca mediul privat sa raspunda, in primul rand prin eliminarea dependentei fata de stat, deoarece exista mijloacele necesare.

Toate aceste idei sunt greu de implementat deoarece presupun schimbari fundamentale in modul in care este construit sistemul. Asa ca m-as bucura daca s-ar alege solutia simpla: Va rog, cresteti taxele! Macar asa se va alege praful de tot repede si o vom putea lua de la zero… poate chiar in alta parte.

Cam o data pe saptamana ma gasesc in mijlocul dezbaterii "Haina il face pe om". Ca sa avem un raspuns decent la aceasta dilema cred ca trebuie sa nu privim problema unidimensional:

Frumosul este un ansamblu ce reuseste sa trezeasca emotii pozitive omului ce-l priveste. Asocierea este simpla: frumos – emotionant – pozitiv – dorit. Haoticul sau uratul produc indiferenta, neplacere, panica, repulsie, adica emotii negative. 

Ierarhiile institutionale si ordinea sociala sunt impuse si prin simboluri, unul din cele mai importante fiind tinuta. Imaginati-va la lucru: politisti in maoiu, judecatori in slapi si pantaloni scurti, piloti in trening samd. Tinuta da insemnatate.

Oamenii sunt fiinte vizuale. Adevarul se vede. Primul impact este vizual. Nu putem asculta pledoarii intelectuale din partea tuturor celor pe care-i observam ca sa ne dam seama de adevarata lor valoare. Clasificarea se face in primul rand vizual.

Contactul initial are cea mai mare valoare in relatiile interumane, desi dureaza cateva secunde. Se spune ca ai nevoie de 7 ani pentru a-ti schimba prima impresie despre o persoana. In cateva secunde sau minute nu ai timp sa intelegi contextul si sa-ti expui calitatile care tu crezi ca te definesc. Ai timp doar sa arati bine, sa trezesti o emotie si sa nu spui vreo tampenie colosala.

Comunismul ne-a invatat ca oamenii se diferentiaza prin munca si gandire, niciodata prin tinuta. Pentru ca parintii si profesorii ne-au tot spus asta, consideram ca diferentierea prin tinuta inseamna fals din partea celor care (evident) nu sunt nici inteligenti si nici muncitori. Ironia este ca Tovarasul avea gusturi.

Trangand linie: Haina (este o parte din ceea ce) il face pe om! O tinuta adecvata, un pic rasarita, iti confera un avantaj deosebit. Te intregeste. Nu compenseaza lipsuri de alte feluri, insa deseori le acopera gratios. Datorita timpului scurt de reactie al celor din jur, modelelor de gandire, asocierilor subconstiente, tulburarii date de emotie si impactului general, as zice ca haina e o arma. Aceasta arma iti da mai multa incredere in tine, te ridica in ochii celor din jur si te protejeaza de agresiuni.

O haina nu este suficienta pentru a face un om. Asta se vede pe termen lung. Cunoastem N ciobani bine imbracati care ne ajuta sa verificam asta. Sunt multe alte insusiri/calitati pe care trebuie sa le dezvolti pentru a te dezvolta ca om. Tinuta e doar una dintre ele. Renunta la ea si vei suporta consecintele! Compatimesc lupta oarba a celor care cred ca haina nu-l face pe om.

Pentru mine trecerea de la blugi si camasi in carouri la tinute business sau casual a fost ca descoperirea unui costum de Super Man! Din baiatu’ devii domnul. Totul se poate. Esti invitat si poftit, nu impins. Toata lumea devine mai prietenoasa. Poti merge noaptea pe strazi dubioase fara sa risti nimic. S-ar putea zice ca sunt romanii mai speriati de autoritatea unui costum (pentru ca sunt ;-) insa teoria asta am vazut ca se aplica oriunde. Daca inca nu crezi ca tinuta e importanta, adu-ti aminte de ultima oara cand ai fost intimidat de o persoana bine imbracata.

Morala este ca felul in care arati trebuie sa te preocupe. Este prima ta arma, cel mai important instrument de marketing sau autoaparare. Deoarece romanii inca mai cred, in mare parte, ca haina nu-l face pe om, iti va fi mai usor sa te diferentiezi rapid. Daca te-ai fi nascut in Italia, UK sau Franta ai fi avut semnificativ mai mult de munca.

Pentru ca argumentele rationale au rareori succes, trebuie sa subliniez faptul ca fiind bine imbracat constant atractia fata de sexul opus nu mai este deloc unilaterala :)  Ca nota, femeile din Romania sunt in general mult mai bine imbracate decat barbatii. Sunt convins ca se asteapta si isi doresc mai mult. Ca frumusete stau bine international. Mai au de lucru la atentia la detaliu, dar oricum sunt mult in fata barbatilor romani.

Scriind mi-am adus aminte de o scena dintr-un film legata de nivelul estetic, asa ca o sa o citez:

"I want to talk to you about appearance. Most of you dress like shit. I don’t know what your financial situation is like right now but you need to buy at least one decent suit. There is a minimum level of aesthetic professionalism that we have here. In a couple of months you’ll be able to outfit your whole closet, but for now just get something to hold you over. There’s an important phrase that we use here and I think it’s time you all learned it. "Act as if". Do you understand what that means? Act as if you are the fucking president of this firm. Act as if you have a nine inch cock. Act as if. To do this properly you need to at least look the part. So go get dressed."

Primul pas este studiul. Eu impart transformarea stilistica in doua intervale: [de la 0 la 1] si (de la 1 la infinit).  Rezultatele spectaculoase sunt in prima etapa. Atunci cand simti diferenta, nu mai sta costumul pe tine ca pe gard, nu te intreaba nimeni daca a cazut sifonierul pe tine dimineata. A doua etapa este de rafinare si nu se termina niciodata. Pentru a intelege diferentele, nuantele, subtilitatile, trebuie sa citesti/vezi/probezi foarte mult. Urmaresc de ani de zile siteuri de specialitate si pot spune ca e foarte complicat sa gasesti sfaturi decente, pe intelesul tau, usor aplicabile.

Blogul Domni de Romania http://domnideromania.blogspot.com/ este de departe una din cele mai bune surse in domeniul stilului clasic masculin. L-am gasit cautand informatii despre cravata Ascot. M-a surprins calitatea continutului. Nu am gasit niciunde online un articol de sinteza despre Ascot atat de bine scris, desi am cautat ore intregi. Asta mi-a trezit curiozitatea si m-a facut sa-l citesc in intregime in seara respectiva. Daca nu il ai deja, trebuie sa-l treci in bookmark-uri acum! Daca ai cateva ore, citeste-l acum!

Cezar Ionascu, autorul blogului, este un avocat scolit la Londra si Milano, ce a dezvoltat o pasiune pentru stilul clasic masculin, aflandu-se in locurile cele mai potrivite. Sunt convins ca blogul sau va deveni usor cea mai importanta resursa romaneasca de stil masculin. Acum, cat inca nu este fabulos de cunoscut si de scump, sper sa-l conving sa-i devin client pentru partea a doua a transformarii mele, de la 1 la infinit. Oricum, urmariti-l si cititi si resursele online la care face referire.

Hainele de calitate sunt scumpe, zice-se. In realitate e mult mai ieftin sa fii bine imbracat clasic decat sa fii la moda sau dezorganizat. Desigur, orice e mai scump decat nepasarea. Dan Marius este primul antreprenor care se bazeaza intensiv pe online pentru a-si creste businessul de costume masculine la comanda. Lucrand cu oamenii care cunosc domeniul poti avea tinute exceptionale la preturi absolut normale. Pe blogul lui Dan e chiar si o poza de la un eveniment unde alaturi de Cezar au testat interesul local fata de domeniul lor de expertiza.

Asadar, e cazul sa te imbraci bine, nu costa mult si exista resursele pentru a incepe transformarea azi – de la 0 la 1 si de la 1 la infinit!

Sunt una din elitele internetului romanesc. Da, stiu te doare mintea! Mi s-a spus asta saptamana trecuta, la un eveniment, unde eram intr-un panel, alaturi de alte elite. Afirmatia asta  este gresita pe foarte multe nivele, excelenta pentru a trezi o multime de sentimente tocmai bune de analizat.

1. Imaginea publica

Este imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre tine. Existam pentru cei din jur ca o suma de perceptii si presupuneri despre ceea ce ne caracterizeaza. Poti alege sa te expui sau sa te ascunzi. Inteligent este ca in mediul romanesc sa te ascunzi – zic oamenii mai batrani si mai inteligenti decat mine. Poti alege sa te expui, cu riscuri si beneficii.

Oamenii din business se impart in sobolani si papagali [multumesc Nicu!]. Papagalii se expun si uneori castiga din asta. Ce vede publicul? Vede un personaj in milioane de feluri. Fiecare isi aplica filtrul propriei constiinte, iar prin filtrul respectiv se vede intotdeauna o alta imagine. Vom incadra perfect imaginea celor din jur in universul nostru. Daca suntem marcati de propria neputinta, vom vedea cum altii pot pentru ca au spate (parinti, securisti, averi etc). Daca stim un pic mai mult despre cum functioneaza lumea, vom intelege si mesajul din spatele imaginii afisate. Daca vom creste, vom putea aplica un filtru mai avansat si vom intelege mai mult din vechile imagini.

Un exemplu practic este articolul despre Cosmin Radulescu, un foarte bun prieten. Cosmin este unul dintre cei mai curajosi si mai inteligenti oameni pe care ii cunosc. L-am citiat de N ori pe blog fara sa-i dau numele. Am fost colegi de liceu si am ramas buni prieteni. A avut mereu solutia buna pentru mine, chiar si cand am luat decizii proaste, neputand sa accept simplitatea punctului sau de vedere.  Cosmin a construit o reprezentanta la standardele Vodafone cand lumea vindea cartele Connex in dughene. Dupa asta a construit o clinica medicala cu servicii exceptionale, avand resurse minime. Sistem de programari, doctori foarte buni, aparatura cum rar gasesti in Romania, canapele de piele, plasme, asistente care te ajuta si iti zambesc. Unde toate astea? In Caracal. Eu il admir si sunt convins ca poate cultiva flori in desert, daca a reusit sa faca toate astea in Caracal. Eu nu as putea. Ah, serviciile sunt in mare parte oferite gratuit si platite cu luni intarziere de stat care le "subventioneaza". Mi se pare fabulos sa treci de sali de asteptare friguroase, scaune rupte si oameni care ignora la un serviciu civilizat. Incredibil e cum "niste copii" (ca sa citez pe cineva) fac asta cu mult mai putine resurse decat cele cheltuite de stat. Dar, sa revenim …

Am reusit sa-l conving pe Cosmin sa dea un interviu. Rezultatul? Zeci de comentarii in care se amintea de parintii lui securisti sau doctori, de banii de la oameni din umbra samd. Presupun ca e de rau augur sa ai o mama asistenta la farmacie si un tata invatator intr-un sat. Sau, daca ai parinti instariti, ar trebui sa fugi in padure pentru a nu-i umili pe cei care s-au nascut in familii de muncitori. Nu pot decat sa ma gandesc la ce e in mintea unor oameni care au astfel de pareri sau comentarii. Oare cum a fost intreaga lor viata daca ies asemenea imagini cand aplici filtrul lor? Realist, nu poti decat sa te simti rau cand ai de a face cu asa ceva. In plus, veninul scuipat din neputinta si limitare distruge si ce a mai ramas din entuziasmul celor putini care fac – si nu asteapta sa fie asistati.

Mitul: omul curat si cinstit, pornit de jos, care reuseste de unul singur, neafectand nici macar existenta unei muste. Atunci cand reuseste, acesta nu are bani sau putere, ci daruri nelimitate pentru cei din jurul sau, cu care imparte tot ce are frateste, deseori renuntand la infima sa parte din ce a castigat, in folosul unuia care are si mai putin. Acesta este salvatorul, vindecatorul, omul de bine, cel care va duce Romania mai departe. Din acest motiv va primi voturile si aprecierea publica.

In fine, nu cred ca ar trebui sa incerci sa repari filtrele prin care se formeaza imaginea publica. Poate ca se vor repara peste cateva zeci de ani, cand oamenii nu vor mai fi marcati de trecutul chinuit. Poate ca nu se vor repara niciodata. Oricum, cred in continuare ca imaginea publica te ajuta si este absolut necesara. S-ar putea ca si de data asta Cosmin sa fi avut dreptate.

2. Imaginea proprie

Mi-e foarte frica de oamenii care nu au nicio doza de umilinta si niciun pic de indoiala. Nu pot avea incredere in ei, la fel cum nu pot avea incredere in cei care traiesc in umilinta si indoiala. Actiunea fara minte este mai periculoasa decat mintea fara actiune. E amuzant sa fii facut elita ;-) sau sa fii abordat foarte formal si respectuos de niste oameni marcati de o imagine (pe care nu o inteleg adesea). Desigur, e hrana pentru ego, insa poti deveni usor dependent de puterea asta. Din acest motiv avem profesori care isi terorizeaza elevii, mici sefuleti de departament, portari cu simtul raspunderii si oameni fara indoieli.

Cred ca este esential sa fii echilibat. Intamplator, este si foarte greu. Sunt de parere ca sunt cel mai bun, dar si cel mai prost. Tratez orice idee ca si geniala sau ca total gresita. Incerc sa vad binele in rau si raul in bine. Sunt total de acord si total impotriva. Asa se face ca am o imagine buna si o imagine proasta despre mine. Imaginea buna ma motiveaza sa merg inainte, imaginea proasta imi da de lucru si ma obliga sa merg inainte. Nu cred ca sunt vreun mare antreprenor, vreo mare elita, vreun mare intelept. Sunt foarte constient de limitele mele si asta ma bucura, pentru ca stiu unde trebuie sa cresc. Imi place sa discut cu Cosmin pentru ca invat de la el si pentru ca nu le stie pe toate, are indoieli si e umil, desi are o multime de certitudini, realizari si un spirit arogant atunci cand vrea.

Acum ceva timp am fost invitat de JCI sa vorbesc despre Spiritul antreprenorial din perspectiva organizatiei. Pentru ca am ajuns tarziu, dupa o zi grea de munca, am tinut o mica prezentare foarte sincera si foarte nestructurata. Multi au apreciat prezentarea, poate tocmai pentru ca nu am avut timp sa o imbrac in haine mai formale. Cred ca reflecta destul de bine imaginea pe care o am despre mine. Pe scurt [dupa cum bine mi-a amintit Cezar] in lume exista trei meserii: saracia, bogatia si sexul. Din toate se face un ban cinstit. Eu am ales. Si uite ca se poate! Si, ca sa-l citez iar pe Cosmin: Nu e deloc rau pentru niste tarani din Caracal ;-)

De fix o luna sunt intr-o tech-scursie prin US. Cred ca in avion poti gandi foarte obiectiv, detasarea fizica ajutandu-te sa vezi lucrurile in asamblu. Vizitand diverse locuri am reusit sa invat mult si am avut suficient timp de gandire.

Experienta de la South by Southwest, faptul ca am am fost 9 oameni de la 6 companii in Austin si in San Francisco, interactiunea cu romanii plecati, expunerea la amalgamul etnic si tehnic din US m-au ajutat sa-mi fac o idee mai buna despre ce va urma.

Unde suntem acum? La inceput de drum. Vladimir si Dragos de la UberVU au reusit sa sparga gheata, primind finantare straina si avand prezenta internationala. Vlad si Victor de la SeedMoney au reusit sa redefineasca regulile jocului privind finantarea proiectelor. Infiintarea Bucharest Hubb ajuta la crearea primei comunitati reale a start-up-urilor. Deci in Romania se misca ceva. Faptul ca avem finalisti la Seed Camp in Londra, discutiile despre Romania din panelurile de la SXSW, discutiile cu diversi oameni din San Francisco sau din Silicon Valley mi-au confirmat ca si international miscam. Avem cateva exemple din lumea antreprenoriala, romani bine stabiliti in mediul IT din US si o reputatie tehnica foarte buna. Avem deja si companii romanesti care au facut exit sau cresc pe piata internationala. Nu sunt start-up-uri, dar sunt relevante atunci cand ne referim la industria IT si la romani. Cum zic cei de la Silicon Valley Watcher: The Romanians are coming!

Inainte sa ajungem la impresii extreme, cred ca suntem foarte la inceput si avem o scanteie care ne-ar putea face sa crestem mult in viitor. Nu sunt de acord cu cei care sustin ca Romania este complet irelevanta, insa nu agreez deloc afirmatiile de tipul "romana este a doua limba vorbita la Microsoft" pentru ca sunt complet false si nu ajuta decat la masturbarea nationala, miscarea extrema prin care ne convingem ca suntem cei mai buni, cei mai destepti si cei mai frumosi – doar ca sa vedem in prima zi de scoala ca nu e asa. Genul acesta de gandire sta la baza rasismului si naste ura si frustrare.

Cum trecem de la scanteie la explozie? Asta e intrebarea care ma framanta, mai ales ca simt ca suntem aproape.

Zilele trecute am citit urmatorul proverb somalez: Eu si cu Somalia impotriva lumii. Eu si cu tribul meu impotriva Somaliei. Eu si cu familia mea impotriva tribului meu. Eu si cu fratele meu impotriva familiei noastre. Eu impotriva fratelui meu! Cred ca e foarte usor  de transformat intr-un proverb romanesc.

Am constatat ca romanii au trasaturi cu doua taisuri: perseverenta, inteligenta (medie, dar amplificata  ambitie), deschidere, competitivitate etc. Toate astea te ajuta daca vrei sa reusesti international. Mediul romanesc este unul cu un nivel scazut de incredere, lipsit de etica si norme morale. Ne dezvoltam trasaturile adaptandu-ne la mediu, pentru ca adaptarea este esentiala supravietuirii. Din pacate, fara schimbari dramatice din/in exterior mediul nostru ne programeaza pentru autodistrugere, ca in proverbul de mai sus. De aceea nu vom avea niciodata succese notabile de unii singuri si nici nu vom fi profeti in tara noastra.

Avem cateva exemple in istorie de schimbari dramatice provocate de un grup mic de oameni. Punctele comune au fost dorinta de a schimba, experienta, educatia si influenta internationala, nevoia de volum si trecerea la calitate. Pastrand proportiile, cred ca miscarea online romaneasca poate invata din lectiile oferite de istorie.

Lipsa de incredere, competitivitatea, dar si invidia si sentimentele (nefondate) de superioritate sunt trasaturi clare ale oamenilor din online/IT care se invart in mediul romanesc. Din nou, este un cerc vicios, in care trasaturile negative sunt influentate de mediul negativ – si invers. Totusi, duse international, aceste trasaturi se manifesta ca si calitati.

Ca o suma a ideilor de mai sus – sunt convins ca nu vom reusi niciodata sa avem o mare miscare unita de internationalizare a start-up-urilor romanesti, indiferent daca o pornim local sau din strainatate. Mereu vor exista diferente de opinie si abordare, sentimente negative intre participanti, tradari, revolutii in revolutii samd. Ca sa reusim trebuie sa incercam sa transformam dezavantajele in avantaje, sa le izolam sau sa le minimizam.

Solutia? Impreuna, pe  cont propriu. E clar ca avem nevoie sa fim pe cont propriu ca sa putem evolua. E la fel de limpede ca trebuie si o munca de echipa pentru a fi eficienti, pentru a nu incepe mereu de la zero, pentru a reusi sa construim.

Sper ca oamenii implicati in Bucharest Hubb si in alte comunitati sa sustina practic aceasta deschidere – impreuna. Pana se va intampla acest lucru, promit sa ajut cu ce pot orice persoana care crede ca poate invata ceva de la mine – pe cont propriu. Cred ca e esential sa ai contacte si persoane cu expunere internationala pentru a reusi – impreuna. La fel, cred ca fiecare este responsabil doar pentru el si trebuie sa traga cat poate de tare – pe cont propriu.

Asadar, la drum, impreuna, pe cont propriu!

28 Martie 2010, Sunnyvale, CA

Mi-a intrat in reflex sa caut pe Google informatii despre evenimente, lansari si alte aparitii, inainte sau dupa ce s-au desfasurat. Intre 2006-2009 orice astfel de cautari ajungeau la posturile de pe bloguri. Azi cautarile ajung la aceleasi articole vechi, despre editiile de anii trecuti. Asta mi-a semnalizat ca e ceva in neregula.

Ce bloggeri celebri stiti? Trecand de glumele cu nivelul de irelevanta al bloggerilor si de faptul ca nimeni din Piata Obor nu a auzit de ei, remarc faptul ca sunt foarte putini bloggeri si destul de specializati. Analiza economica, politic, mondenitate, profesionisti din diverse industrii – cativa oameni care scriu bine si constant. O ilustratie a cat de pestrita e lumea blogurilor se poate vedea in topurile Zelist – vedete, publisheri, proiecte consacrate. Nu e deloc rau, insa nici nu mai e vorba doar despre o persoana necunoscuta (bloggerul) care scrie pentru milioanele de cititori online.

Totusi, ce s-a intamplat cu blogul si ocupatia populara de blogger? Au murit! Slava Domnului … De ce au murit? Pentru ca blogurile despre nimic, iubire si trairi, activitati irelevante si pareri stupide … nu aduc nimic util (inteligent, nu?). Era interesant si amuzant sa citesti asta. Era cool atunci cand erai printre primii care sa vada pe gaura cheii in viata altora. Acum nu mai e asa interesant deoarece au fost mii de astfel de bloguri si s-au fumat rapid. Am citit toti suficiente insemnari personale incat sa nu le mai putem suporta ani buni in viitor, la fel cum am auzit mii de pareri personale la TV, suficiente incat sa se anuleze reciproc si sa produca doar zgomot.

Si ce s-a intamplat cu oamenii care scriau? S-au mutat pe Twitter! Pe mine ma uimeste ideea de nanoblogging. Suna a discurs monosilabic, deoarece vad intr-un blog post un material studiat si dificil de expus, nu un panseu ingramadit in cateva litere. Apreciez si folosesc Twitterul deoarece forteaza sumarizarea, e infromal (ca si blogul) si e comod de folosit (chiar si de N ori pe zi). Si retelele mari de socializare au un rol in disparitia blogului. Fiind foarte usor sa-ti publici mesajul alaturi de 3 poze pe Facebook sau sa faci business via LinkedIn, ce sens are sa mai scrii pe blog?

Parerile si ranturile s-au domolit si s-au sumarizat in tweeturi. Nu mai sunt atat de bine indexate de Google. A ramas spatiu suficient in zona de blogging pentru o activitate serioasa, nu tipete din curtea liceului. Si uite asa, Twitterul a omorat blogul, sau cel putin volumul ala sufocant si insuportabil de text inutil. Bravo lui!

De vreun an sunt cu capul in nori. Pe langa curcubee, unicorni si alte fantasme online, e mereu nevoie de servicii tehnice care sa functioneze. Simplu in teorie, greu in practica. Ma fascineaza fenomenul Cloud Computing tocmai pentru ca redefineste piata IT-ului, afectand major serviciile online. Pe cat de neclar suna, pe atat de concreta si tangibila este activitatea de cloud provider.

Desi incepusem deja sa merg spre nori, confirmarea legata de Cloud Computing mi-a venit la Gartner ITXpo in Orlando. L-am vazut pe CIO-ul Americii, Vivek Kundra, vorbind despre migrarea spre cloud si cele 932 de centre de date ale Guvernului SUA. L-am vazut pe Eric Schmidt, CEO-ul Google, vorbind despre cloud, Google Apps si viziunea Google despre viitorul lumii online. Viziune este un cuvant fumat, insa cand vorbeste Schmidt despre cum Google lucreaza activ la a schimba lumea (n.r.: si reuseste) iti dai seama usor ce va urma: Cloud Computing. Oriunde, peste tot, oricand, incepand de acum!

Si Romania? Activitatea mea din U.S. este deja legata de servicii de Cloud. De azi, activitatea mea din Romania va fi legata tot de Cloud. Imi face placere sa anunt proiectul in care sunt implicat deja de 3 luni: Appnor – primul integrator de servicii cloud din Romania. Am inceput printr-un parteneriat Google, insa vom merge mai departe, integrand rapid solutii critice pentru business. In maxim doua luni urmeaza si serviciul de backup online nelimitat. Pe moment avem in vedere o solutie de CRM in cloud, facturare si putere de calcul la cerere. Vom lasa piata sa decida care solutie este necesara pe plan local.

In acest moment Appnor furnizeaza local solutiile Google de business, Google Apps. Setul de aplicatii colaborative contine: Google Mail, Google Docs, Google Video, Google Calendar, Google Sites si Google Talk.

De ce este nevoie de un integrator de solutii cloud? Nu putem toti folosi deja aplicatiile cloud? Desigur, aplicatiile pot fi folosite deja. Providerii mari de cloud computing isi ofera resursele la preturi extrem de avantajoase, profitand de economia de scara data de dimensiunea la care opereaza. Volumul acesta imens este cheia serviciilor performante si a preturilor mici, insa face imposibila oferirea unor servicii avansate de suport tehnic, implementare sau migrare.

Utilizatorii au nevoie de suport, educatie tehnica si asistenta. Din acest motiv exista integratorii de cloud, companii mici care pot servi o zona sau o nisa de piata. E un joc din care castiga atat providerii cat si clientul final, pentru ca se poate oferi un serviciu extraordinar, cu suport extraordinar, la un pret extraordinar. Sa fim sinceri, mai extraordinar de atat nici ca se poate ;-)

Lipsa reprezentarii locale a providerilor complica foarte mult adoptia solutiilor de cloud. Practic, nici macar nu poti plati serviciile, pentru ca plata online in strainatate, cu carduri romanesti, nu este acceptata. Factura de la o firma locala, termene de plata, instrumente de plata diferite de card, comisioane decente – toate acestea sunt posibile doar cand se lucreaza cu un integrator.

Suportul tehnic in limba romana este, iarasi, esential pentru folosirea serviciilor de Cloud Computing. Ca partener al providerilor, Appnor ofera suport localizat pentru toate serviciile oferite pe piata din Romania. Serviciul este oferit contra cost, pe baza de abonament sau plata la interventie. Cei care dispun de expertiza tehnica necesara se vor bucura sa afle ca oferim serviciu de DNS Gratuit pentru orice varianta de Google Apps (functioneaza si daca nu folosesti Google Apps, dar asta e secret ;-)

10.000 de EURO credit pentru suport tehnic, acordat primilor 200 de clienti care folosesc Google Apps Standard sau Premier prin Appnor. Asa ca nimic nu va impiedica sa migrati acum la Google. Daca vi se pare ca e-mailul este un cosmar si ca lucrul in echipa inseamna reply-to-all si 12 documente atasate, inseamna ca inca nu ati migrat spre Google Apps. Tic, tac, tic, tac.

Appnor este un serviciu oferit de Sinergetic Clouds SRL. Le multumesc tuturor celor care au participat la implementare. In cateva luni serviciul Appnor va fi disponibil si in U.S.

PS: Fiind totul la inceput, s-ar putea sa existe mici disfunctionalitati. Apreciem orice feedback si va rugam sa aruncati cu pietricele mai mici pentru inceput.

Mi-am amintit la sfarsit de petrecerea Google de la Disneyland. Cumva, doar cele doua poze de mai jos sunt suficient de decente pentru a fi facute publice.

Citim tot mai des despre oameni care s-au retras la tara, au plecat pe vreo insula exotica sau isi traiesc viata in metropolele lumii. Ce au toti in comun? Au evadat. Ideea trezeste speranta si invidie in mintea fiecarui cititor. Iti imaginezi cum ar fi sa scapi de griul inchis din jurul tau si de griul inchis din tine, insa ai legaturi si poveri ce-ti fac evadarea imposibila. Ramane totul un vis sau iti marchezi o destinatie pentru vreun viitor concediu.

Nu sunt o autoritate in domeniu si nu am facut vreun studiu obiectiv sau elaborat. Cu toate astea, pentru ca anii trec rapid si am nevoie sa-mi pun ordine in idei, am hotarat sa-mi expun viziunea simplista asupra planului suprem: Marea Evadare. Oriunde am fugi, nu vom putea scapa de noi insine – spune un truism. Evadarea te va duce din iad in rai, de pe un continent pe altul sau te va face sa vezi altfel un copac. Evadarea este echivalenta cu depasirea barierei sonice, doar un prim pas, insa foarte greu de trecut, ca orice mare bariera a propriei minti.

Un text nu poate tine locul unei actiuni. Simti nevoia de a evada. Stii lucrurile de care ai vrea sa scapi si iti imaginezi viata fara ele. Pentru a reusi trebuie, mai intai, sa intelegi contextul, sa ai harta locului din care vrei sa fugi si niste semne spre locul in care vrei sa ajungi. Acesta este scopul textului meu, de a descoperi cateva portiuni dintr-o harta acoperita de ceata. L-am impartit in trei parti, sa fie usor digerabil. Sunt note pentru mine si pentru oricine le considera utile, fara pretentia de a fi corecte sau juste. Un text nu poate tine locul unei actiuni.

Partea I – Drama

"Mintea ta e mai ascutita ca o lama de Toledo."

Nimicul. Abonamente la telefon, un reality show, noul suc de piersica cu 6% pulpa, emisiunea de la radio, durerea de stomac, groapa din asfalt, idiotul care ti-a taiat calea, proasta de la ziar, doza de ura, masina, cafeaua cu prea mult zahar, masuta din hol, upgradeul necesar, fermoarul stricat, emailul, noua melodie … samd, samd, samd. Toate acestea sunt nimicul care ne inconjoara. In unele poti gasi un pic de liniste sau o doza de frumusete. Totusi, aceste nimicuri ne umplu viata, ne ocupa mintea, ne creeaza activitati si ne modifica starea de spirit. Seamana cumva cu teoria partzului, care reuseste invariabil sa ocupe intregul spatiu in care a fost eliberat. Asadar, nimicul este aerul vietii. Nimicul este necesar pentru a te tine ocupat, iar ocupatia de acest fel este necesara pentru a nu fi nevoit sa te confrunti cu tine.

Desi infinit, nimicul nu este suficient. Deoarece el creeaza doar ocupatie, exista nevoia unor evenimente care sa te pozitioneze, sa-ti dea o directie, sa te incarce. Acestea evenimente exceptionale sunt dramele, iar ele au o forta imensa in existenta omului. Dramele sunt gauri negre. Au o putere de atractie careia cu greu ii poti rezista. Plutind in nimic alunecam usor spre drama.

Anatomia unei drame este simpla:
- situatia premergatoare dramei, contextul favorabil in care aceasta sa apara si sa se dezvolte
- desfasurarea actiunii, o stare de conflict deschis sau o traire interioara puternica
- deznodamantul si rearanjarea, adica noul inceput

Dramele sunt de trei mari feluri:

1. Drama marunta. Exemplu: conflictul de la lucru, din trafic, de la magazin, o intamplare nefericita, un ghinion samd. Acestea sunt drame cotidiene, fara prea mare importanta, care insa ne permit sa urcam si sa coboram prin nimic, facandu-ne existenta mai agitata.
2. Dramele majore. Exemplu: ruperea unei prietenii vechi, concedierea,  o afacere proasta, un accident, un conflict in familie, ratarea unui examen important sau a unui pas in cariera samd. Acestea sunt dramele sanatoase, care apar regulat (de la luni la ani) si despre care vom discuta pe larg.
3. Nenorocirile. Exemplu: moartea unei persoane apropiate, un accident grav, un incendiu, o boala grava. Acestea sunt dramele cele mai intense, greu de evitat si greu de suportat.

Dramele sunt deseori irelevante ca si continut sau desfasurare. Ce este relevant – si motivul pentru care oamenii devin dependenti de drama – este faptul ca o drama iti ofera doua mari sanse:
1. Sa pierzi onorabil.
2. Sa pornesti de la inceput onorabil.

Drama este pretextul pefect pentru ratare. De ce? Pai in primul rand, drama este o actiune incontrolabila. Fiind incontrolabila este acceptat social ca cel implicat sa piarda directia. Ai voie sa abandonezi si ai o scuza credibila pentru abandon. Ai un intreg context la dispozitie care-ti permite sa gasesti vinovati:
- colegul, seful, iubita – cei din jurul tau care te-au inselat, tradat, furat, abuzat.
- economia, Dumnezeu, norocul – forte superioare incontrolabile carora nimeni nu le poate face fata.
- sanatatea, timpul, locul – lucruri care nu depind de tine si unde nu poti alege.

Mai  mult, drama iti ofera prilejul de a te redefini. Poate ca cei din jurul tau te-au inselat, dar tu esti un om bun si poti merge mai departe. Identifici raul si tu te pozitionezi ca reprezentant si aparator al binelui. Raul este mereu imens si incontrolabil, deci cei din jurul tau vor sti ca esti bun si ca ai o problema. Poate iti creezi si un set de dusmani, care la randul lor ajuta la motivarea unor actiuni ulterioare si la ocuparea timpului. Asadar, drama iti motiveaza pozitia prezenta si te incarca pentru viitor.

In cele din urma, drama este solutia pefecta, pentru ca-ti permite sa pierzi scuzabil, sa dai drumul fraielor, sa te lasi purtat de val si sa ai un alt vinovat pentru consecinte. Raul de mari proportii este mereu asociat dramei, pentru ca doar asa evenimentul poate fi extraordinar. Rasplata ascunsa in drama face ca orice rau sa poata fi trait stoic, aducand un nou prilej de glorie pentru cel afectat si fiind o scuza utila (uneori o intreaga viata).

Oamenii au nevoie sa poata rata lucruri fara sa fie facuti vinovati, au nevoie sa simta ca au mereu dreptate si sunt buni in adancul sufletului, au nevoie sa fie distrasi in lupte care sa-i consume, au nevoie de noi inceputuri, au nevoie de vinovati. Practic, oamenii au nevoie de orice lucru care ii ajuta sa evite responsabilizarea pentru fapte si consecinte si de orice lucru care ii ajuta sa aiba o imagine corespunzatoare cerintelor morale proprii sau ale societatii. Din acest motiv, drama este un element dorit, o supapa necesara vietii comode. Ca efecte secundare, dependenta de drama te face usor de manipulat, ii determina pe cei din jurul tau sa-si piarda incredere in tine si le complica si lor inutil viata.

Intelegerea si infrangerea depedentei fata de drama sunt necesare pentru Marea Evadare.

Cum distrugi drama? Simplu. Atractia sa sta in faptul ca ofera pretextul perfect. Invingi drama renuntand la pretextul adoptat in mod constient sau inconstient. Situatiile neplacute exista mereu, iar uneori suntem prinsi in ele fara voia noastra. Vei evita dramele cata vreme iti asumi faptele si consecintele, nu iti pierzi controlul, nu gasesti vinovati externi, nu cauti confirmari ale perfectiunii tale, nu cauti calea usoara si ai puterea sa fii obiectiv cu tine.

O viata fara drama presupune o mult mai mare responsabilitate fata de tine si fata de cei din jur. Cu siguranta e mai dificil sa faci fata provocarilor, sa ai obiective in viata, sa-ti asumi riscurile, pierderile si esecurile. Drama te ajuta sa scapi de confruntarea cu tine insuti, insa te condamna la o viata plina de nimic, minciuni si sperante nascute moarte. Astfel iti poti impinge existenta, alaturi de ceilalti care isi imping existenta, avand scuzele perfecte si responsabilitate zero. Apeland la drama reusesti sa te condamni la o viata de mizerie. Si, culmea, viata de mizerie e varianta usoara si mai toti aleg varianta usoara.

Cum rezisti? Invariabil, avem multe provocari de infruntat, multe situatii grele sau neplacute, chiar si cand nu le cautam cu lumanarea pentru a da noi pretexte. Pentru a le depasi trebuie sa te poti infrunta pe tine. Trebuie sa accepti ca nu esti responsabilitatea unor persoane din jurul tau: parinti, colegi sau prieteni. Trebuie sa accepti tot ceea ce vine spre tine. Trebuie sa ai un plan si sa evaluezi toate scenariile. Trebuie sa actionezi si sa reactionezi. Trebuie sa ai controlul si sa lucrezi cu ce nu poti controla. In cele din urma, ce nu te omoara te face mai puternic. Oricum pe termen lung toti murim, deci avem sansa de a deveni foarte puternici pe parcurs. Adauga un pic de umor si multa perseverenta si poti trece de orice.

Exemplul meu favorit de perseverenta este Muhammad Ali in faimosul sau meci The-Rumble-in-the-Jungle. Imi place pentru ca e o demonstratie documentata a unei tactici inteligente, presarata cu umor si bazata pe rezistenta, de a face fata unei situatii critice in care toate sansele sunt impotriva ta. Nu intotdeauna castigi. Nimeni nu se asteapta ca o persoana sa depaseasca orice situatie. Insa cata vreme lupti, accepti infrangerile si inveti din ele, esti in pozitia de a-ti controla viata. Abandonul este varianta cea mai putin onorabila, nu infrangerea. Din fericire, situatiile cu care ne confruntam, chiar atunci cand par a fi mari drame, sunt mult mai usoare si tolerabile decat un lung sir de pumni de la un campion mondial de categorie grea. Alt avantaj este ca avem zeci de ani la dispozitie pentru a castiga un meci, suficient timp incat sa invatam si sa aplicam orice strategie.

Marea Evadare incepe de la asasinarea dramelor. Nu poti pleca niciunde, nu-ti poti schimba viata in directia dorita cata vreme nu-ti controlezi actiunile si cata vreme iti impingi viata prin marele nimic inconjurator navigand de la drama la drama. Dependenta de drama te va controla, indiferent de locul in care pleci, de noii prieteni, noul job sau noul pas in viata care crezi ca va schimba totul in bine. Singura solutie este asasinarea dramelor pornind de la autocontrol, responsabilitate, actiune, echilibru si obiectivitate. 

… vor urma Partea II-a – Locul si Partea III-a – Fuga.

Ieri, la Netcamp 2009, am avut o prezentare despre echipa tehnica. Slideurile pot fi downloadate, insa reprezinta 5% din informatia expusa. Reactiile au fost pozitive – nu am fost agresat de nimeni, in mod suprinzator. Pentru ca si oameni tehnici si oameni de business mi-au cerut mai multe detalii, m-am hotarat sa dau din casa si sa public topul minciunilor intalnite de la oameni tehnici, in ordinea pericolului.

*** Top 7 minciuni de la tehnic ***

7. Dureaza 3-6-12 luni.

Durerea: Estimarile sunt in 99% din cazuri punctul slab al echipelor IT. Niciodata nu ai o estimare de timp clara, pe care sa te poti baza. Totul pare sa dureze prea mult de la bun inceput si ajunga sa dureze mereu si mai mult.

Pastila: Orice estimare exprimata in luni/ani trebuie tratata ca fiind falsa. Munca este mereu facuta stundenteste, in ultimele zile inainte de deadline. Se defineste un termen de realizare a proiectului. Se comunica o perioada mai scurta la tehnic si mai lunga la client. Proiectule ste impartit in bucati digerabile. Se stabilesc deadlineuri la maxim 1-2 saptamani. Deadlineurile se comunica clientului. Nimic nu se lasa la mila auto-organizarii timpului de catre executantul tehnic.

6. Lucram la backend.

Durerea: Se munceste de mult timp, se plateste deja, nu se poate utiliza nimic. Proiectele IT sunt ca un iceberg, mare parte nu e la vedere. Totusi, daca un client neavizat nu poate vedea rezultatele, sansele sunt ca acestea sa nu existe. Uneori se fac eforturi, nu este doar o minciuna sfruntata. Eforturile sunt irelevante cata vreme nu se vede ce s-a realizat. Afirmatia de mai sus este clasica in proiecte scapate de sub control pentru ca ascunde mizeria sub presul nestiintei tehnice a managerilor.

Pastila: Se definesc si urmaresc rezultatele implementarii unor bucati din proiect. Se trece rapid la partea de frontend pentru a se balansa munca. Ti se va spune ca nu se poate pana nu este terminat backendul. Daca pozitia este ireconciliabila inseamna ca proiectul este complet deraiat si trebuie rupta pisca (schimbati responsabili, delegat etc).

5. Trebuie sa cumparam echipamentul X, softul Y si solutia Z.

Durere: Costurile sar prin tavan datorita unor achizitii costisitoare. Mereu se prezinta solutii scumpe sau echipamente scumpe. Ai nevoie de investitii mari pentru rezultate mici. Stii ca e bine sa investesti in informatizare, insa ti-e greu sa gasesti justificarea economica.

Pastila: Avem 2 vinovati: indragostitul de tehnologie si incompetentul. Indragostitul vrea sa cumpere orice gadget de sute/mii/zeci de mii de euro pentru a se juca. Incompetentul cauta solutii complexe pentru a rezolva probleme simple. Solutiile complexe au costuri complexe, mai ales cand sunt in grija incompetentilor. Orice achizitie este refuzata cata vreme nu e insotita de o argumentatie puternica. Se cer pareri din exterior. Consultanta specializata este optinea cea mai ieftina. E acceptabila cumpararea unor maruntisuri, chiar daca exista solutii alternative mai ieftine. Partea de cercetare ar costa prea mult. Achizitiile IT nu trebuie sa fie niciodata lasate total in mana unei singure persoane tehnice.

4. Trebuie (re)-scris/facut de la zero.

Durere: In urma unei analize rapide se constata ca solutia curenta este inutilizabila si trebuie schimbata sau ca nu exista nicio alternativa buna, deci trebuie dezvoltata una proprie de la zero. Asa se nasc CMS-uri proprii, frameworkuriproprii, infrastructura hardware proprie samd.  – cu costuri foarte mari si cu existenta scurta si chinuita.

Pastila: Oricand ti se spune ca trebuie luat ceva de la zero tragi aer in piept si te relaxezi 10 minute. Urmeaza o cercetare de piata. Identifici toate solutiile posibile deja existente, chiar daca par imperfecte sau improprii. Acestea trebuie testate atent. Poti trece la munca de la zero doar daca ai inteles solutiile alternative, stii cum sunt structurate si nu au nicio necunoscuta tehnica. Solutia usoara este adaptarea rapida a unei solutii existente. Lucrurile care trebuie refacute sunt deseori inventii prostesti facute la randul lor de la zero. Cand este necesar, reinventeaza folosind prefabricate, bucati gata existente. Inovatia tehnologica facuta de oameni incapabili sa intelega tehnolgia din jurul lor este cel mai mare dusman in IT.

3. Totul este sub control. Proiectul e 95% gata.

Durere: Termenele se depasesc si sfarsitul proiectului e un miraj. Tehnicul e multumit si spune ca e aproape gata, dar proiectul e inutilizabil. Alternativ, proiectul pare utilizabil dar inca nu e folosit de nimeni si mai trebuie facute mici modificari.

Pastila: Livrarea trebuie setata cu mult inainte de darea in functiune oficiala. Proiectul trebuie utilizat/testat in stadiu alfa/beta cat mai serios (cu testeri sau utilizatori finali reali). Trebuie cunoscute deja partile care chiar functioneaza. Un proiect IT nu este o masina de serie care mai are nevoie de vopsea si scaune, ci un avion experimental. E gata doar atunci cand se poate folosi comod. 95% gata = 15% gata = neterminat/inutilizabil.

2. Am testat, functioneaza.

Durere: Prima versiune este un esec total. Ce parea functional este respins de utilizatori. In afara oamenilor tehnici oricine eticheteaza proiectul ca munca neterminata si aleg sa-l ignore pana chiar functioneaza. Ti s-a spus ca totul este testat si functional.

Pastila: E absolut normal si previzibil ca avionul experimental sa nu poata transporta pasageri cand se lanseaza oficial. Solutia este ca proiectul sa fie deja dat in functiune pe bucati, testat atent de utilizatori reali. Se va considera final atunci cand utilizatorii spun ca functioneaza, nu tehnicii, nu testerii.

1. Ne intereseaza proiectul!

Durerea: Tehnicul pare nemotivat sau neinteresat de proiect. Importanta proiectului este cruciala ca business, insa dintr-un motiv necunoscut nu poti transmite asta mai departe astfel incat sa fie receptionata si aplicata de tehnic.

Pastila: Echipa tehnica e mereu de parere ca are in fata un idiot iremediabil (clientul, omul de business). Singurul lucru care trezeste interesul unui om foarte tehnic este o provocare tehnica, data de tehnologie sau de un coordonator foarte capabil. Altfel, proiectele sunt plictisitoare, clientii imbecili, iar banii nu au vreo relevanta cata vreme iti acoperi nevoile de baza (casa, masa, computer cu internet). Asdar, singurele proiecte de care chiar le pasa oamenilor tehnici sunt cele extrem de tehnice, care foarte rar au o valoare comerciala concreta intr-o companie obisnuita. Solutia este gasirea tehnicilor motivati si de altceva, lucru greu de facut. Alternativ, poti accepta ca nu ii intereseaza si ca vor trata proiectul ca niste mercenari. E perfect cata vreme ai de a face cu mercenari profesionisti ;-)

Definitii: Tehnicul – omul tehnic, echipa tehnica, departamentul tehnic.  Proiect – orice sarcina ce trebuie indeplinita, fie aplicatie software, hardware, infrastructura sau serviciu.

Nu toti oamenii tehnici mint (in permanenta ;-) ! S-ar putea sa para jignitoare cele spuse de mine, insa oricine are un strop de experienta stie ca sunt foarte adevarate. Exista (rareori) echipte tehnice cu experinta indelungata, cu un management foarte bun, care nu cad in capcanele miniciunilor de mai sus. Exista (rareori) cand formularile de mai sus sunt adevarate. Rareori!

Minciunile de mai sus ne sunt servite de la tehnic. Noua ne plac, pentru ca o minciuna este o justificare, iar o scuza solida este cel mai facil inlocuitor al unui rezultat. Problema cu scuzele si minciunile este ca nu pot inlocui adevarul sau rezultatele necesare pe termen lung.

Blamarea tehnicului este o … justificare ;-) deci nu rezolva nimic. E necesar sa cunoastem cum suna o minciuna credibila pentru a o identifica rapid. In cele din urma problema interna este una de management, nu una tehnica. Asadar, responsabilul final pentru rezultatele proiectelor si digererea minciunilor este persoana din management. Iti poti asuma costul acestor minciuni?

P.S. Daca ai injurat in gand citind acest articol ai gastigat 20 RON! sub forma unui voucher de la libraria online Okian.ro, valid pentru cumparaturi de peste 100 RON. Le multumesc celor de la Okian.ro pentru ca imi alimenteaza colectia de carti tehnice si de business. Comanda repede doarece sunt doar 20 de vouchere -> MANAC-OKIAN-052J5TE

2009 a fost un an dezastruos pentru antreprenori. Recesiunea a lovit cel mai puternic in cei care sustineau activitatea economica. Efectele sunt dezastruoase. O multime de firme au incetat activitatea. Toata lumea si-a redus costurile. Majoritatea angajatilor si-au vazut beneficiile reduse, in cazul fericit in care au reusit sa-si pastreze locul de munca. Cred ca la mai bine de un an de declansarea haosului toti am inteles seriozitatea situatiei.

Efectul pozitiv al recesiunii este normalizarea a mediului de afaceri. Datorita socurilor brutale putem spune ca piata s-a mai cernut. Incepem sa putem distinge intre vis, abur si realitate. Specula si speculantii s-au separat de cei care chiar incearca sa construiasca. Lipsa resurselor ii face pe antreprenori sa-si evalueze corect investitiile si sa se indrepte catre eficienta, nu crestere cu orice pret. Putem asemana aceasta perioada cu inghetul care omoara bacteriile si insanatoseste mediul inconjurator. Din pacate aici se termina beneficiile generale. Oricat de optimisti am fi, oricat am incerca sa vedem oportunitatea si jumatatea plina a paharului, lucrurile stau foarte prost.

Antreprenorii sunt perceputi ca un rau inevitabil, intruparea lacomiei si a abuzului. Rareori exista apreciere sincera pentru realizarile lor. Invidia, dispretul si ura sunt sentimentele care ies cel mai usor la iveala. E simplu sa vezi masina sau haina cuiva si pe asta sa-ti bazezi un sir de judecati. Perceptia este intr-o anumita masura indreptatita si are radacini puternice:

• propaganda comunista a prezentat mereu omul de afaceri capitalist ca suma si sursa raului in lume, omul care exploateaza oamenii
• noii oameni de afaceri au fost vechi performeri ai sistemului, deseori pastrand cultura si apucaturile, schimbandu-si doar functia
• valorile cu care au fost crescuti cei de peste 35-40 de ani sunt diametrial opuse performantei intr-o piata libera (locul de munca asigurat, irelevanta performantei, lipsa educatiei ulterioare, existenta sistemului care asigura minimul necesar, lipsa nevoii de schimbare etc.)

In ciuda perceptiei proaste a mediului de afaceri, initiativa privata sustine economia tarii. Daca am lua 10 angajati azi, 7 dintre ei ar lucra in mediul privat, iar 3 ar lucra la stat. Din acestia 7, in ultimul an, 2 au ramas fara loc de munca. Impreuna ei sustin financiar si 11 pensionari. Cat din ceea ce cheltuie statul este castig generat in sistem? Cat din ceea ce cheltuie statul este produs de cei 5 ramasi angajati in mediul privat? Cat de eficient e statul in sustinerea si incurajarea celor 5 angajati? Ce importanta are angajatorul celor 5?… Un sir lung de intrebari, ale caror raspunsuri te fac sa realizezi importanta mediului privat si a antreprenorilor, cei care isi asuma riscul de a porni si sustine afaceri noi.

Un mediu de afaceri sanatos nu poate exista intr-o societate nesanatoasa. Judecand dupa mediul social si politic in care facem business in Romania, nu putem decat sa ajungem la concluzia (evidenta) ca mediul de afaceri sufera foarte tare. Desi este calul de munca, singura sursa reala de bani, mediul privat este aproape de a fi asasinat de ignoranta intregii societati si de actiunile mediului politic. Situatia este impinsa la limita de dificultatile economice mondiale, care s-au dovedit un prilej foarte bun de a rasuci cutitul intr-o noua rana adanca, prin actiuni politice anti-business (letargie, suprataxare, birocratizare etc).

Un antreprenor care nu-si plateste impozitele sau angajatii la timp e vazut ca un jefuitor al statului. Oricine aude o astfel de situatie o pune pe seama rea vointei, avaritiei sau a incompetentei. Nu poti da 2 bani pe o astfel de persoana (care printre altele conduce o masina scumpa si poarta costum, desi nu-si plateste darile).

Statul nu a returnat TVA aproape 1 an de zile. Statul intarzie in mod constant cu 6-9 luni platile catre mediul privat. Statul nu plateste niciodata penalizari cand nu-si respecta termenele, el doar percepe penalizari samd. E totusi de inteles, statul are probleme.

Situatia prezentata intr-un mod simplist mai sus este congruenta cu perceptia generala, conform caruia problemele statului sunt de inteles, insa probleme celor din mediul privat sunt strict responsabilitatea oamenilor de afaceri, acea specie parvenita greu de digerat. Ironia este ca lucrurile stau invers. Intr-o situatie generala foarte proasta, statul a ajuns repede la fundul sacului si s-a vazut nevoit sa-si bata cu bestialitate calul (mediul privat), sa-l priveze de hrana pe care si-o castigase singur si sa-i mai puna cateva pietre de gat, in speranta ca acesta din urma va suporta si va merge mai departe, ca de obicei. Asadar, mare parte din greul si disperarea situatiei se duce in mediul privat, la antreprenori si angajatii lor.

Cine este statul? Cu siguranta nu profesorii sau politistii sau multi alti bugetari. Statul este mediul politic, aparatul care ia decizii si sistemul prin care le implementeaza. Asadar, avem la varf un set de manageri care au o problema majora de management, problema care ii depaseste in intregime – judecand dupa rezultate.

Ce va face antreprenorul roman in 2010? Va fi managerul a noi probleme, daca reuseste sa supravietuiasca pana atunci.

Sa punem lucrurile in perspectiva. A trecut un an de scadere economica dramatica. In acest an masurile politice nu au facut decat sa agraveze situatia. Mediul privat s-a adaptat fortat, suportand pierderi masive. Problemele politice ne pun in situatia de a petrece toamna anului in haos, prelungind sangerarea economica. Urmeaza alegerile prezidentiale, care vor produce un presedinte, nu vor rezolva imediat nicio problema. Apoi, sunt sarbatorile de iarna. Dupa sarbatorile de iarna avem cateva luni in care (speram ca) se aseaza praful din urma luptei prezidentiale. Asadar, ne vom regasi in primavara, dupa o agonie indelungata, fara coerenta si consistenta politica in ultimele 6 luni si fara o sursa reala de bani (imprumuturile nu se califica drept castiguri, presupunand ca te mai poti imprumuta). Cum va arata mediul privat atunci? Estimarea mea e ca va fi mai rau ca in 2009, un an care nu a fost roz deloc. Desigur, exista sansa unor probleme sociale foarte mari, sansa unui sir de greve sau a unei confruntari politice prelungite. Toate acestea nu pot decat sa faca si mai adanca prapastia.

Prima jumatate a lui 2010 va fi dramatica pentru antreprenori. Nu trebuie sa fii clarvazator pentru a-ti da seama de acest lucru. Pur si simplu nu exista niciun alt scenariu posibil. Poate ca in a doua jumatate lucrurile se vor calma si economia va creste din nou. Am indoieli, ramane de vazut, insa trebuie sa ne pregatim pentru si mai rau. Sper ca acest an a fost un bun educator pentru toti antreprenorii. Imi doresc ca majoritatea sa nu mai fie deconectata de la lumea reala, ca anul trecut, si sa reuseasca sa reziste unui nou sir de grave turbulente.

Solutia? Cred in existenta unei solutii reale pe termen lung. Solutia este aplicarea unor reguli simple, respectiv diversificarea riscului si gasirea unor oportunitati noi, adica trecerea de la piata local la cea regionala (EU) sau mondiala. Stiu ca suna nerealist, dar cu putina sansa si multa determinare vom ajunge sa fim nevoiti sa comunicam intr-o limba straina cu clientii nostri si sa fim in situatia de a fi un producator si exportator relevant.

Trucul? Spuneam mai devreme ca statul are o problema de management imensa. Antreprenorii si toti cei din mediul privat, ca rezultat, vor fi nevoiti sa faca managementul unor situatii si mai grave. Tentatia e sa crezi ca alegand o anumita persoana sau un anumit partid, problema de management a statului se va rezolva. Eu sunt convins ca nu vom scapa prea curand de problema de management a statului. Mediul politic, adica managerul statului, nu lucreaza si nu isi doreste sa rezolve problemele mediului privat, doar sa le tina la stadiul la care societatea nu se dezintegreaze. Acest lucru se va intampla cata vreme nu alegem lideri intr-un sistem guvernat de meritocratie, ci suntem nevoiti sa alegem aceleasi persoane intr-o democratie usor de manevrat prin populism.

Tragand linie, indiferent de cat de bine am alege, prima parte a lui 2010 va fi absolut dramatica si trebuie sa ne pregatim. Deoarece sansele ca mediul politic sa se schimbe fundamental sunt minime, solutia pe termen lung este sa limitam la maxim influenta incompetentiei si instabilitatii locale asupra businessului nostru.

Lumea este plina persoane cu colectii excentrice. Fara voia mea, am devenit si eu un astfel de colectionar. Pasiunea mea? Bolile rare si enervante, care se diagnosticheaza gresit, se pot ameliora usor odata descoperite si sunt aproape imposibil de vindecat. Din fericire nu e nimic care sa ma afecteze iremediabil. Nu scriu sa ma plang, ci pentru a-i ajuta pe cei care au keratocon.

Un pic de istorie. De vreo 15 ani port ochelari. Am pus problemele de vedere pe baza timpului petrecut in fata calculatorului. Am purtat diverse lentile/ochelari, iar problemele de vedere au evoluat. De mai bine de 6 ani orice ochelari purtati nu rezolvau problema, doar o ameliorau un pic, o vreme. Pentru ca nicio lentila nu se potrivea am fost chiar si suspect de glaucom, insa dupa o vizita la Witting mi s-a spus ca nu am glaucom (dar nu a fost identificat keratoconul). Acum peste un an, la cateva zile dupa ce am schimbat ochelarii, toata lumea imi spunea sa-mi iau ochelari noi … Asadar, in mod oficial am fost orb ca un liliac multa vreme, vazand imaginii multiple si foarte difuze.

Actiune. Pentru ca trebuia sa stau foarte aproape de monitor si sa ma straduiesc mult pentru a vedea putin, am hotarat sa-mi fac o operatie cu laser, Lasik (dupa varii contraindicatii ale pesimistilor de serviciu). Asa am ajuns la OftaLux, la domnul doctor Radu Burcin.  Spre norocul meu a fost primul oftalmolog competent cu care am avut de a face dupa un lung sir de incercari. A avut nevoie de vreo 3 minute (in care a facut catva teste) inainte sa-mi spuna ca am keratocon si ca operatia cu laser este contraindicata (a urmat un sir de teste pentru siguranta). Am fost redirectat catre FocusOptic, la doamna doctor Daniela Goicea – una din putinele persoane din Romania specializate in keratocon, care mi-a explicat ce inseamna afectiunea si cum se poate ameliora vederea.

Rezultatul. De 2 zile vad :) in HD, incredibil, cum n-am vazut niciodata. Keratoconul degradeaza extrem vederea, insa efectele sale pot fi remediate folosind lentile de contact dure. Dupa cateva incercari si multa rabdare d-na Goicea mi-a gasit lentilele potrivite. A durat o luna sa apara, insa acum le folosesc incantat. Sunt usor neplacute si mai dureaza acomodarea.

De retinut. Lentilele nu opresc evolutia bolii, insa aceasta se opreste singura la 30 de ani. In cel mai rau caz se ajunge la transplant de cornee (care nu e asa dramatic pe cat suna). Exista tratamente de incetinire sau modelare. Este o boala destul de rara, 1/1000 de persoana o are. Nu se stie foarte mult despre keratocon in general.

Trateaza-te! Desi am avut de a face cu o multime de oftalmologi, doar 2 au stiut ce boala am, ceea ce este frustrant (pentru ca ei au avut nevoie de minute, iar altii nu si-au dat seama dupa o multime de vizite). E vina mea ca am tot amanat investigatii mai serioase pana la limita. Daca suspectati vreo astfel de problema sau aveti nevoie  de lentile sau operatie, vizitati acest doi doctori, pentru ca isi cunosc bine meseria (si sunt extrem de agreabili, iar preturile sunt absolut decente, usa e mereu deschisa, totul e frumos si oficial). Un prieten deja si-a rezolvat problema de vedere cu lentile, iar fratele sau si-a descoperit keratocon (avea acelasi manifestari "neincadrabile" si ochelarii nu il ajutau). Eu trebuie doar sa ma dezobisnuiesc sa stau langa monitor/telefon samd, pentru ca acum vad normal (peste 100% acuitate).

Nota 1: Nu detaliez colectia, insa vi-l pot recomanda pe doctorul-blogger Alin Popescu, medicul de oase al onlineului romanesc :)

Nota 2: Am inceput usor sa scriu in engleza, daca va intereseaza, cu aceeasi frecventa nimicitoare, http://www.manac.biz

 A cargo cult is a type of religious practice that may appear in tribal societies in the wake of interaction with technologically advanced, non-native cultures. The cults are focused on obtaining the material wealth of the advanced culture through magical thinking, religious rituals and practices, believing that the wealth was intended for them by their deities and ancestors …. via Wikipedia.

Reactiile dupa ultimul Net Start-Up (vezi articolul de pe reFresh.Ro) si intalnirile avute in ultima vreme la evenimentele de online m-au pus pe ganduri. Vad cateva grupuri de oameni care interactioneaza si ajung la rezultate ciudate. Am mentionat Net Start-Up pentru ca avem marturia video a micro-cosmosului de care vorbesc.

Cei 2-3 ani de cand fac parte din mediul online, alaturi de cei 7 ani de antreprenoriat mi-au dat sansa de a vedea de aproape aceasta lume – fie ca simplu spectator, fie ca participant. Fara sa am pretentia ca spun vreun adevar, vreau sa-mi prezint impresia despre antreprenoriatul in online-ul romanesc.

I. Scena

Pe scurt, avem de a face cu:

• start-up-erii -> oameni care vor sa-si creeze/dezvolte o afacere in mediul online romanesc, avand nevoie de …
• banii pentru sustinerea proiectelor online, apartinand unor investitori, si …
• intelepciunea unor antreprenori sau profesionisti cu experienta.

E un model care functioneaza cu succes in tarile civilizate si pe care incercam sa-l importam. Exista start-up-uri romanesti care au reusit afara, deci se poate!

Personajele acestei scene sunt foarte diferite ca provenienta: tehnici, publicitari, oameni de media sau oameni de business, varii corporatisti. Gasim de la programatori la ziaristi, si de la designeri la oameni de afaceri.

Nu este nimic rau ca s-au strans toti acesti oameni. Singura problema este ca fiecare isi apreciaza excesiv mediul si tinde sa minimizeze importanta celorlalti. Astfel apar si se alimenteaza tabere si preconceptii care ingreuneaza comunicarea.

De remarcat este si faptul ca mai toti oamenii au roluri multiple si in continua schimbare, fiind destul de greu sa identifici/cataloghezi o persoana.

II. Actiunea

Cei care doresc finantare sau sfaturi isi prezinta ideile in fata unor investitori si a unor antreprenori. Aceste prezentari au loc in cadrul unor evenimente sau prin abordare directa.

Problema fundamentala este ca nu se intampla nimic. Aici se opreste actiunea. Aici se opresc rezultatele. Aici ramanem blocati intr-un loop infinit (la fereastra, la fereastra, la fereastra, la fereastra …).

Ca sa reusim sa depasim aceasta situatie trebuie sa incepem prin a ne opri sa o analizam. Voi trisa si va voi spune raspunsul de la inceput: Traim fenomenul de Cargo Cult Entrepreneurship. Nu cred ca e doar un pas intermediar, cred ca multi dintre noi suntem pe calea gresita, imitand in loc sa intelegem si fiind emotionali in loc sa fim rationali.

III. Problemele

A. Antreprenorii vechi

Se cer sfaturi si bani si de la cei care au experienta si resurse financiare. E minunat ca se intampla acest lucru, insa:

1. Media si blogurile au fabricat cateva modele pentru antreprenori, deoarece exista nevoia de modele. Acesti oameni dau sfaturi insa o fac fara sa aiba statutul necesar. Nu sunt impostori cu buna stiinta, insa sunt considerati altceva decat ceea ce sunt in realitate, iar asta le dauneaza celor care primesc sfaturile si isi bazeaza deciziile pe intelepciunea lor neverificata. Da, ma puteti include si pe mine aici. Apreciez oamenii de acest fel pentru ca unii chiar incearca sa fie modele. E mai bine asa decat sa fii un monument de ipocrizie importat din alte timpuri si domenii.
2. Povestea antreprenorului paleste inaintea faptelor. Foamea de senzational a dus la simplificari grotesti care dau impresia ca orice se poate fara prea multa munca. E mai usor sa prezinti succesul fabricat decat niste calcule seci care demonteaza orice afacere senzationala in cateva minute.
3. Antreprenorii cu experienta nu se inteleg cu tinerii deoarece au asteptari total diferite, iar asta creeaza frustrare de ambele parti. Cand stii cat ai muncit pentru cateva zeci de mii de euro cifra de afaceri iti vine greu sa discuti cu un pusti care isi evalueaza la cateva sute de mii ideea sa neimplementata/nedemonstrata/necalculata/neaprofundata. Discutiile care deriva de aici nu au vreun viitor sau vreo valoare. Putini dintre antreprenorii locali au reusit cu adevarat in vreun proiect. Asadar, se intalneste o viitoare tanara speranta cu un sfatuitor mort tanara speranta.

B. Start-up-erii sau antreprenorii noi

Pleaca de la ideea ca lucrurile functioneaza "as seen on the Internet". Cred in modelul strain, in banii multi care vin usor si nu inteleg tratamentul de care au parte din partea batranilor. Probabil il asociaza cu pseudo-ratarea lor sau cu fenomenul de haita primitiva din care fac parte "vedetele". Erorile fundamentale sunt:

1. Asteptarile care sunt total necoplanare cu experienta si profunzimea ideii pe care o vand. Tinerii compenseaza experienta printr-un avant admirabil si o siguranta pe sine ruda cu inconstienta. Toti am fost acolo. Sentimentele astea sunt frumoase, dar total contraproductive. Mai rau, te ajuta sa vinzi o iluzie si altora, iar batranii adora sa se lase vrajiti de ele.
2. Inflatia de idei. Orice tanar antreprenor are 6-12 idei la care lucreaza cateva minute pe saptamana. Orice idee e prezentata semi "la misto" si implementata pana la un alfa proof of concept. Orice idee e inlocuibila, de obicei de o idee care necesita resurse mai mari pentru implementare. Orice idee esueaza doar datorita celorlalti!
3. Lipsa consistentei. Pe cat de categorice sunt ideile prezentate, pe atat de moale este totul in jurul lor. Ele nu se vor executa niciodata (deseori din lipsa de resurse, cauzata de un mediu inchistat, condus de o haita de redusi). Pentru ca toti vrem sa fim toate si sa stim orice nu vom avea oameni despre care sa spunem ca stim ce fac, cu ce se ocupa, la ce lucreaza. Toti acesti oameni care nu au un proiect clar, o meserie clara sau o sursa de venit certa pot fi denumiti "oameni din online" in asteptarea loviturii de milioane de dolari.

C. Investitorii

Oamenii cu bani, cei care pot face visul sa devina realitate! Selectionati din randul antreprenorilor sau ca reprezentanti ale unor entitati care se presupune ca au bani, acestia sunt vazuti ca salvatori. Cred ca titlul de investitor il merita doar un numar foarte-foarte mic de persoane. Restul, impartasesc urmatoarele mici secrete murdare:

1. Investitorii nu au bani. Problema esentiala e ca investitorilor le lipsesc banii si le prisosesc sfaturile. Cei cativa care ar avea niste bani (desi rareori pentru investitii de acest gen) sunt invitati si abuzati la orice eveniment. Fara a avea vreo experienta serioasa, ajung sa fie inutili si ca sfatuitori in domeniu. Interesant e ca investitori sunt considerati doar cei care au bani, desi lipsurile strat-up-urilor depasesc cu mult nevoile financiare.
2. Investitorii sunt cumparatori. La fel cum unii mananca boabele in loc sa le planteze, exista in piata multi care se folosesc de teoria investitiei pentru a cumpara o participare intr-o afacere. Se ajunge la control asupra afacerii sau la folosirea ei pentru in-sourcing, variante foarte triste pentru tanarul antreprenor, care devine tanar salariat la patron, fericit ca a vandut afacerea pe 3.7 lei.
3. Investitorii nu au consistenta. Am vazut investitori care intra doar pentru ca e la moda, fara sa inteleaga, controleze un start-up. Desi cu bune intentii, ajungi sa fii partener cu unul care stie la fel de putin despre online pe cat stii tu despre business in general. Desi banii asigura plutirea, o astfel de afacere se scufunda dupa o vreme, din lipsa de interes sau bani.

D. Galeria sau Personajul Colectiv

La galerie ii includ pe cei care fac parte din toata povestea, insa nu sunt nici antreprenori tineri, nici cu experienta si nici investitori. Totusi, influenta lor asupra fenomenului online local este decisiva. Roluri foarte importante au:

1. Angajatii. Nu stiu cum altfel sa le spun celor care se afla in slujba unor companii si au influenta directa in piata prin prisma postului ocupat. Din orgoliu sau interes se intampla sa pozeze in investitori sau antreprenori. In ciuda exceptiilor, cred ca e nesanatoasa aceasta pozitionare. Desi sunt manageri buni si opereaza in companii foarte mari, cred ca nu aduc beneficii majore antreprenoriatului online.
2. Ziaristii si bloggerii. Foarte vocali si foarte prezenti, reusesc sa creeze si sa intretina hype si buzz in jurul unor oameni, proiecte sau evenimente. Se amesteca usor cu mediul si ajung sa aiba opinii si sa scrie despre lucruri aparent accesibile, dar pe care nu le cunosc (ex: business online, tehnica) alimentand imaginea feerica folosita ca baza pentru visele tinerilor antreprenori de profesie sau ocazie.
3. Aspirantii. Sunt cei care stau pe bara si se pregatesc sa porneasca un proiect mic cu o idee mare. Neavand nicio experienta cred usor in povestea fabulosului mediu online in care poti sa te imbogatesti peste noapte. Fiind multi, asigura un trai linistit intregii industrii media din jurul fenomenului. Plus, ei sunt ciclul viitor de noi sperante.

 IV. Punctul culminant

Intalnirile sau discutiile dintre start-up-eri si antreprenori + investitori sunt pentru mine punctul culminant al acestei situatii.

Atitudinea de "la pamant si da-mi 10 flotari!" vs. "nu ati inteles nimic, va spun eu ca o sa mearga!" ma face sa fiu din ce in ce mai putin interesat de zona asta si sa-i compatimesc pe cei implicati. Imi pare rau de antreprenori si investitori pentru ca le este facut capul calendar cu naivitati sau prostii. La fel de mult regret ca unii aflati la inceput trec prin tot felul de experiente umilitoare cand nu este cazul, pentru ca unii au impresia ca asa se fac lucrurile.

 V. Deznodamantul

Suntem departe de incheiere. Cred ca ne aflam la stadiul in care mimam disperati antreprenoriatul. Avem conferinte, avem idei, avem prezentari, avem incercari. Rareori avem si succese. Cred ca succesele vin de la cei care au inteles care le este meseria si rolul. Nu-i vad ca fiind prima recolta, ci mai degraba alte mere in alta traista.

Gravide cu batrani in brate – asa prezinta un prieten o scena tipica de disperare. Cred ca acolo suntem si noi cu antreprenoriatul online. Desi virtualul ne e usor accesibil, cred ca trebuie sa ne intoarcem la concret. Visele indraznete si ideile revolutionare sunt bune, insa numai insotite de:

• un model viabil de a produce bani
• minime cunostinte economice si tehnice
• suport din partea unor oameni cu experienta
• evaluari realiste ale unor vise/idei
• perseverenta intr-o singura directie
• implementari in loc de povesti si dorinte

Nu pot decat sa sper ca o sa reusim intr-o zi sa facem ceva relevant. Vorbesc aici in primul rand pentru mine. Ma incearca un sentiment de vinovatie ca am participat la toata povestea asta si abia acum mi-am dat seama unde duce (niciunde)…

* * * 

Intr-o vizita la Brasov am reusit vaste performante automobilistice:

• Am mers prea repede prin localitati (75km/h), deoarece ma depasea absolut toata lumea injurand – dovada ca oricat ai vrea e imposibil sa respecti regulile de circulatie aplicate prostesc (drumurile cele mai mari trec prin sate?!).
• Mi-am rupt masina traversand centura Ploiestiului. Cel mai traficat drum din tara trece prin niste hartoape inimaginabile.
• Am experimentat craterele Brasov – Bran, pe uscat si pe ploaie, fiind foarte aproape de a ma integra intr-un BMW vechi care reusea sa depaseasca cu peste 100km/h noapea, pe ploaie, in zona intens circulata, cu gropi si balti…
• Am vazut ce inseamna o furtuna pentru infrastructura oraselor romanesti (chiar si in seara asta in Bucuresti)

N-am reusit tot drumul sa nu observ afisele electorale care ma indemnau sa votez. Cred ca sunt oameni care ma considera suficient de dobitoc ca dupa umilinta din trafic sa ma duc sa votez. O sa ma duc doar sa votez impotriva cuiva, cand chiar voi simti nevoia. Pana atunci isi pot baga afisele alea mari unde stiu ei mai bine, alaturi de indemnurile la responsabilitate civica. Mi se pare ca primim un mare si constant scuipat in fata cu situatia asta. Nu ma intereseaza cine sunt vinovatii (ca oricum toti dau vina pe ceilalti) si cine sunt salvatorii (ca oricum toti pozeaza in salvatoir) – ii rog doar sa ma anunte cand sunt gata drumurile ca sa-mi fac si eu datoria de a alege (macar atunci o sa cred ca am intre ce/cine sa aleg). Pana atunci, succes la campanie! Sa castige cel care are o cantitate suficienta de minte incat sa-si dea seama ca poti castiga oamenii asigurandu-le nevoile minime (si ii poti indeparta profitand la nesfarsit din abuzul celor mai elementare nevoi).

* * *

Ma gandesc sa pun bazele unui sistem care sa permita angajarea catorva sute de oameni din toata tara. S-ar potrivi perfect celor care sunt muncitori, inclusiv peste 50 de ani, au nevoie de ajutor pe partea comerciala si isi doresc sa castige cel putin 1500-2500 RON net lunar. 

Ar fi vorba despre o mica franciza pentru echipe de 2-3 oameni care sa asigure niste serivicii de baza necesare in aproape orice oras din tara:

• servicii de curatare/mentenanta pentru aparate de aer conditionat (trebuie facute macar 1 data pe an)
• servicii de curatare/mentenanta pentru centrale termice (la fel, sunt necesare pentru buna functionare)
• alte servicii marunte legate de intretinerea unor echipamente sau operatiuni tehnice (mereu necesare pe la casele celor mai putin priceputi – ca si mine)

Costurile de inceput sunt minime (aprox. 2000 RON de persoana) folosite pentru autorizare si unelte. Central se asigura suport, dispecerat, materialele speciale necesare, partea de promovare, cursurile necesare pentru specializare samd. – o mica afacere atent coordonata.

Consider ca un astfel de sistem de franciza ar putea integra foarte bine persoane care vor sa munceasca, sunt dispuse sa invete, au o pregatire medie, indiferent de varsta. Problemele principale (hartiile, ofertele, preturile, promovarea, instruirea) carora oamenii de acest fel nu le fac usor fata ar fi rezolvate de la bun inceput intr-o astfel de franciza.

M-ar ajuta impresiile voastre, eventual sa intrebati cateva persoane care se potrivesc descrierii ce parere au despre o astfel de initiativa si daca ar participa.

 * * *

Am cateva anunturi de facut si profit de ocazie:

1. Conectoo a lansat Conectoo Start.  Conectoo este o companie care ofera servicii de email curat pentru cei care tansmit newslettere sau au volumuri mari de email. Conectoo Start este un concurs deschis care sustine si promoveaza startup-urile din mediul online romanesc, oferind lunar pachete gratuite de servicii de email marketing celor mai promitatoare şi inovative dintre acestea (1 milion de mesaje!). Felicitari lui Bogdan Iordache, fondatorul Conectoo.ro si al StagiiPeBune.ro – pentru politica antispam sanatoasa si pentru ca reuseste sa livreze multe mailuri la Yahoo, lucru de care eu nu sunt capabil ;-)
    
2. CERF se reinventeaza – devine din targ consumer, targ B2B. Se observa bagheta lui Manafu. Voi participa si eu cu o prezentare in cadrul Technology Forum, in panelul de Open Source, Vineri 5 Iunie, ora 16.30. Din nefericire, ultimele editii ale CERF au fost niste deziluzii majore pentru mine (totul a inceput cu prima vizita la CeBit). M-as bucura sa-si revina si cred ca s-au pozitionat bine. Incerc si anul acesta, desi mereu zic ca nu voi mai merge la editia viitoare. It better not suck! ca sa-i citez pe marii ganditori postmodernisti Beavis si Butthead.
    
3. AITC.ro este siteul Asociatiei de Interventie Terapeutica in Criza. Scopul lor este de a ajuta oamenii aflati in dificultate sociala critica, si anume persoane aflate in categoria de "victime ale excluderii sociale". Desi se afla la inceput, fondatorii AITC fac progrese in sustinerea schimbarii legislatiei care defineste abuzul sexual, fizic, emotional sau psihologic. Eu i-am ajutat sa ajute. Cred ca si voi ii puteti ajuta. Cred ca un inceput ar fi sa le sugerati cum sa-si organizeze prezenta online pentru a-si transmite mai bine mesajul.

Acum vreo 10 ani discutam cu o persoana din Germania. Imi spunea ca pot veni oricand acolo, cata vreme asta vreau. Mi se parea o destinatie incredibila. Din toata discutia mi-a ramas un singur lucru: granita exista doar in mintea ta. Am avut nevoie de mult timp sa-mi dau seama de adevarul asta.

Libertatea de a calatori si cea de a activa international mi se par acum cele mai mari privilegii de care poti beneficia. Fiecare calatorie in care am fost mi-a oferit o multime de informatii, adevarate lectii. Dupa cateva ore de zbor cu avionul poti sa ajungi intr-o cu totul alta lume. Reguli noi, semnificatii noi, lucruri noi, istorie, o multime de lucruri din care poti invata si care iti ofera o noua dimensiune a realitatii.

Mi-as dori ca in Romania sa existe traditia de a calatori cat esti tanar, asa cum se intampla in Occident. E o experienta necesara, iar daca-ti lipseste poti spune ca ai pierdut mult din ceea ce iti ofera viata.

Orice calatorie se incheie cu o depresie de cel putin o saptamana pentru mine. As putea sa stau si sa plang starea drumurilor, rautatea oamenilor, micimea care ne inconjoara. As putea sa trag si sa sper ca peste 20 de ani lucrurile vor fi mai bune in Romania. Am ajuns sa am suficienta minte incat sa nu-mi asum niciuna din cele doua corvoade. De fiecare data ma gandesc cum o sa plec, iar cand sunt plecat ma bucur de asta. De fiecare data imi dau seama cata frumusete exista in lumea asta si cat de putin fac pentru a o atinge.

Romania nu se va schimba niciodata in bine. Aproape nimic nu schimba semnificativ si rapid o tara in bine (exceptand, poate, revolutiile). Romania a fost un loc neplacut si va ramane la fel. Oamenii nu s-au schimbat cu nimic fundamental in ultimele doua mii de ani. Evolutia nu vine peste noi, ci noi ajungem sa evoluam intelegand ceea ce ne inconjoara. De aceea e esential sa rupem granitele mentale, care sunt mai mari, mai puternice si mai prezente ca orice bariere fizice ridicate de oameni sau de natura. Ma bucur ca sunt roman tocmai pentru ca e suficient de rau incat sa invat sa apreciez binele si suficient de bine incat sa fiu ferit de raul absolut. E o pozitie foarte buna, extrem de motivanta!

Internetul ar trebui sa ne motiveze sa vedem cat mai multe locuri si sa lucram in piata satului global. Din pacate uneori crezi ca usurinta cu care accesezi informatiile te scuteste de deplasare si ca nu conteaza atat de mult sa fii acolo. Nimic mai fals! Mai rau, Internetul ne ofera si o scuza buna pentru a nu mai interactiona direct cu oamenii.

Ca sa scap de apasarea legilor proaste, a drumurilor cu gropi si a oamenilor ingusti la minte m-am hotarat sa plec. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o anul acesta. Am renuntat la a-mi cumpara casa si la a-mi imagina viata aici. Am reziliat contracte, am suspendat activitati, mi-am informat parintii inlacrimati :) Dintr-o data totul a devenit mai placut. Mi-am gasit o insula pe care sa ma mut, iar lucrurile au inceput sa fie relaxate. Nu m-am mutat (inca) si nici nu stiu cand o voi face, dar mi-am castigat libertatea. Dupa asta m-am hotarat sa incep iar sa calatoresc, ca sa-mi pot alege linistit locul in care vreau sa stau. Contrar parerii generale exista multe locuri in lume mai frumoase, mai ieftine si mai civilizate decat optiunea implicita (satul in care te-ai nascut, municipiul, Bucuresti).

Saptamana trecuta am fost in Malta, cu escala prin Budapesta si Munchen. Am descoperit un loc fabulos. Am intalnit sute de profesionisti la summitul partenerilor RedHat, genul de oameni cu care iti face placere sa porti o conversatie sau sa lucrezi. Oameni bine pregatiti care chiar fac ceva. Am stat cateva minute de vorba cu Jim Whitehurst, CEO-ul RedHat (am si poza, spre incantarea mea) si diversi domni cu rol de CEO la companii despre care citesc pe Digg ;-) Extraordinar cat de usor e sa intalnesti oameni extraordinari! Ca sa-mi treaca depresia de saptamana asta voi merge la Solar Expo in Verona saptamana viitoare. Pana la urmatorul Mai Tai pe vreo insula am decis ca e timpul sa lucrez cu companii de afara, sa calatoresc cat mai mult, sa scriu in engleza pe un nou blog/website si sa activez in piata externa, cea care conteaza. Revin cu updateuri pe tema asta.

Deciziile radicale de mutare mi-au fost alimentate si de faptul ca au trecut atatia ani in care m-am complacut in a fi legat de locuri in care mi se parea ca sunt relevant si am un soi de importanta. Un text a lui Seneca (via Tim Ferris) m-a facut sa-mi dau seama cat de putine lucruri se schimba in cateva mii de ani, cat de predictibili si limitati suntem si, mai ales, cum ne irosim viata. Ca veni vorba de Tim Ferris, va recomand cu caldura The 4-Hour Workweek (disponibila pentru imprumut), cartea sa despre iesirea din sistem ;-)

Subliniez ca orice calatorie sau mutare costa mult mai putin decat va imaginati si nu e nevoie decat de o planificare atenta. Din pacate Romania e deja una din tarile destul de scumpe, asa ca nu va fi extraordinar de greu sa plecati cu un buget lunar normal pentru un yupiee local. Lumea e a noastra!

PS: Spre rusinea mea nu am fost in SUA pana acum. Planul pentru anul asta este sa petrec cel putin o luna in Silicon Valley. Raman recunoscator daca ma puteti ajuta cu orice hint privind cazarea si < TODO / don’t miss > in zona. Orice de la recomandare de hotel, camera de inchiriat, comunitati, oameni si locuri de vazut e binevenit via comentariu sau (preferabil) e-mail la blog AT manac.biz.

Au trecut vreo 10 ani de cand am inceput sa lucrez intr-o companie si mai am putin si fac 7 ani de cand am propria firma. In tot timpul asta pot spune ca am reusit un singur lucru: sa invat.

Cand am pornit afacerea aveam un singur tel – sa devin milionar si sa plec in Caraibe. Era o poveste frumoasa care-mi oferea motivatia necesara. Cine nu-si doreste sa devina milionar? Cine nu vrea sa-si petreaca vacanta pe in o insula exotica? Sau sa se plimbe cu un yacht? Probabil un miliardar mexican cu rau de mare ;-) Totusi, pentru restul planetei e un vis frumos care nu se concretizeaza niciodata.

Dupa 7 ani nu am devenit atat de milionar cum imi imaginam si n-am ajuns in Caraibe, insa am reusit mult mai mult. De exemplu, am reusit sa ma asigur ca nu voi mai fi niciodata sarac (si asa am scapat de cea mai mare frica). Am invatat cum sa vorbesc si cum sa tratez oamenii. Am invatat cum sa deosebesc oamenii. Am invatat cum sa duc lucrurile la bun sfarsit. Am ajuns chiar sa invat cum sa ignor si cum sa ma detasez (asta a fost mereu o provocare pentru mine). Am invatat cum sa-mi inving frica si cum sa evoluez. Cu ce stiu pana acum voi trece usor de tintele anterioare. Cu ce mai am de invatat voi reusi orice imi propun, iar asta ma linisteste.

Frica de ratare m-a motivat mereu. Ce reprezinta ratarea?

• Stagnarea sau dezvoltarea intr-o singura directie – sa fii cel mai frumos sau cel mai destept sau cel mai puternic.
• Incapacitatea sistematica de a reusi sa duci un lucru la bun sfarsit (idee, proiect, sarcina).
• Lipsa unei vieti sociale sau sentimentale.
• Neputinta de a face sau a fi ceea ce-ti doresti.

Poate sunt arogant, insa consider ca majoritatea oamenilor se condamna singuri la ratare. Societatea in sine impune niste norme care te imping spre ratare, asa ca daca faci ceea ce ti se spune sau ce este normal/trebuie vei ajunge cu siguranta sa-ti ratezi intreaga viata.

Experienta te ajuta sa-ti construiesti caracterul. Ratarea te convinge ca detii caracterul perfect, chiar atunci cand iti lipseste cu desavarsire.

Ratarea devine realitate si viata de milionar ramane vesnica dorinta atunci cand nu faci nimic pentru a-ti urma visul. Presupunem ca toti vrem sa ducem o viata lipsita de apasari financiare, plina de vacante relaxante, presarata cu aventuri extraordinare, in care sa fim adorati de cei din jur si iubiti de persoana perfecta. Trebuie sa fim milionari ca sa ne permitem asta? Presupunand ca maine avem X milioane, ni se indeplinesc automat toate dorintele de mai sus? Nu. Deci e si mai usor! Nu trebuie sa ne propunem tinte financiare extreme. Trebuie doar sa facem ceva pentru a transforma realitatea. Trebuie sa faci in fiecare zi cativa pasi in directia in care-ti doresti sa ajungi. E suficient. Dar putini sunt cei care fac asta … Multi fixeaza un tel irealizabil (milioane, varsta, functie, studii etc.) dupa indeplinirea caruia intentioneaza sa se bucure de viata, cand ar putea-o face de maine.

Imagineaza-ti in detaliu o persoana asa cum vrei tu sa fii. Acum, gandeste-te daca poti sa abordezi si sa sustii o conversatie de 2 minute cu o asemenea persoana. Gandeste-te daca poti purta hainele sale comod, fara sa simti ca mergi la nunta sau la banchet. Imagineaza-ti cum e sa petreci o zi de vacanta cu prietenii acelei persoane. Plus, gandeste-te ce scoti pe gura cand va trebui sa dai un interviu. Imagineaza-ti o intalnire romantica cu iubita/iubitul acelui ipotetic-tu. Neplacut exercitiu, nu? Oamenii  nu sunt pregatiti pentru a fi ceea ce isi doresc. Mai mult, nici macar nu se pregatesc, nu se educa in directia asta.

Daca maine ar aparea zana cea buna si ti-ar indeplini toate dorintele, vei constata ca esti depasit de realitate si te vei retrage in cochilia ta, unde gasesti mereu scuzele si explicatiile potrivite, nascute pentru a te face sa te simti bine acolo unde esti si vei ramane. Singurele tale evolutii vor fi bazate pe suturi in cur sau determinate de mila intamplarii…

Unii construiesc o imagine care sa se potriveasca cu rolul pe care si-l doresc. Daca ajung sa se indentifice cu imaginea, reusesc chiar sa traiasca rolul. Multimea nu face diferenta intre continut si ambalaj, deoarece nu este capabila sa inteleaga continutul si nici procesul de fabricare al ambalajului.

Pentru cei din jur milionarul este imaginea. Asadar, poti trece usor ca milionar daca reusesti sa intelegi si sa joci corect rolul, avand mare grija la ambalaj. Pentru cei care sunt deja milionari, de la un punct, diferenta este data de calitatea persoanei, nu de cifre. Omul de rand tanjeste dupa beneficiile imaginii si crede ca atunci cand va avea banii va trai povestea minunata prezentata de imaginea mult visata.

Realitatea e ca banii nu fac diferenta. Poti fi extrem de bogat, urmand retete simple care si-au dovedit eficienta la nivel national si mondial, si, totusi, departe de ceea ce-ti doreai sa devii. Poti fi implinit si fara milioane de euro, cata vreme reusesti sa inveti, sa evoluezi si sa-ti indeplinesti dorintele cele mai indraznete.

Renunta la ideile cu care ai fost crescut! Nu ai nevoie de hartii, de recunoastere formala, de un sistem de valori impus. Poti sa ai orice iti doresti. Vrei sa traiesti intr-o insula? Cauta-ti destinatia si ia-ti biletul de avion! Vrei sa ai o anumita masina? O poti avea cu putin efort si multa creativitate. Nu e nevoie sa platesti rata la apartament in Militari toata viata pentru ca asa ti-au spus parintii si colegii, iar tu nu vrei sa-i dezamagesti. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce iti doresti, mai ales atunci cand dorinta ta incalca normele. Oamenii care urmeaza toate normele platesc rate, lucreaza 8 ore incarcate de ura si se hranesc pana la sfarsitul vietii din rezerva lor nesecata cu scuze perfecte pentru "de ce nu" .

Pornisem de la exemplul meu. Am incalcat toate sfaturile si am luat o multime de decizii proaste. Dupa zece ani de munca sunt, ca mai mereu, undeva in apropierea lui zero – am pornit de la zero si inca mai ai mare parte din el. Diferenta este ca am invatat cum zero poate sa inglobeze o evolutie fantastica si sa-ti ofere o multime de bucurii. Faptul ca (nu) ai bani nu ar trebui sa te impiedice de la nimic, nici macar de la a avea lucruri care costa extrem de mult. In cele din urma nu ai decat o multime de experiente. Pe nimic altceva nu esti stapan. Se spune ca nu iei nimic cu tine. Daca nu iei nimic cu tine, de ce ar trebui sa te zbati mereu pentru a avea ceva material?  De ce asociezi avutul material cu realizarea?

Asadar, ca sa ai e suficient sa reusesti sa utilizezi ce-ti doresti si sa traiesti ce visezi, iar toate astea se pot face cu costuri materiale mici. Prin urmare, am stabilit ca deja ai toata bogatia pe care ti-o poti dori. Nu-ti ramane decat sa inveti sa o folosesti si sa gasesti un model simplu de a castiga minimul necesar pentru a o intretine :)

Ratat sau bogat?!

Ai o afacere? Vrei sa vinzi? Vrei sa stii cum se fac banii? Sunt mii de lucruri pe care trebuie sa le inveti, insa multe din ele se gasesc in filmele din colectia mea personala, sugestiv denumita Cele Mai Bune 3 Filme despre Business ;-)

Nu le-ai vazut pana acum? Daca ai ratat vreunul din ele nu pierde timpul, cat inca nu este prea tarziu! Cumpara-l sau downloadeaza-l si vizioneaza-l, ASAP. Urmeaza topul, cronologic:

#1 Wall Street (1987). IMDB. Amazon. Torrent.

cu Michael Douglas si Charile Sheen, regia Oliver Stone.

Citatele mele preferate:

I’m talking about liquid. Rich enough to have your own jet. Rich enough not to waste time. Fifty, a hundred million dollars, buddy. A player. Or nothing.

The richest one percent of this country owns half our country’s wealth, five trillion dollars. One third of that comes from hard work, two thirds comes from inheritance, interest on interest accumulating to widows and idiot sons and what I do, stock and real estate speculation. It’s bullshit. You got ninety percent of the American public out there with little or no net worth. I create nothing. I own. We make the rules, pal. The news, war, peace, famine, upheaval, the price per paper clip. We pick that rabbit out of the hat while everybody sits out there wondering how the hell we did it. Now you’re not naive enough to think we’re living in a democracy, are you buddy? It’s the free market. And you’re a part of it. You’ve got that killer instinct. Stick around pal, I’ve still got a lot to teach you.

If you’re not inside, you’re *outside*!

#2 Glengarry Glen Ross (1992). IMDB. Amazon. Torrent.

cu Al Pacino, Kevin Spacey, Alec Baldwin, Jack Lemon, Ed Harris, regia James Foley

Citatele mele preferate

A-B-C. A-Always, B-Be, C-Closing. Always be closing, always be closing. A-I-D-A. Attention, Interest, Decision, Action. Attention – Do I have you attention? Interest – Are you interested? I know you are, because it’s fuck or walk. You close or you hit the bricks. Decision – Have you made your decision for Christ? And Action.

WHAT YOU’RE HIRED FOR, is to help us… does that seem clear to you? TO HELP US, not to… FUCK-US-UP… to help those who are going out there to try to earn a living… You fairy. You company man.

What’s your name?
Fuck you. That’s my name.  You know why, mister? ‘Cause you drove a Hyundai to get here tonight, I drove an eighty thousand dollar BMW. *That’s* my name.

#3 Boiler Room (2000). IMDB. Amazon. Torrent.

cu Giovanni Ribisi, Vin Diesel, Ben Affleck, regia Ben Younger

Citatele mele preferate

I read this article a while back, that said that Microsoft employs more millionaire secretary’s that any other company in the world. They took stock options over Christmas bonuses. It was a good move. I remember there was this picture, of one of the groundskeepers next to his Ferrari. Blew my mind. you see shit like that, and it just plants seeds, makes you think its possible, even easy. And then you turn on the TV, and there’s just more of it. The $87 Million lottery winner, that kid actor that just made 20 million o his last movie, that internet stock that shot through the roof, you could have made millions if you had just gotten in early, and that’s exactly what I wanted to do: get in. I didn’t want to be an innovator any more, i just wanted to make the quick and easy buck, i just wanted in. The Notorious BIG said it best: "Either you’re slingin’ crack-rock, or you’ve got a wicked jump-shot." Nobody wants to work for it anymore. There’s no honor in taking that after school job at Mickey Dee’s, honor’s in the dollar, kid. So I went the white boy way of slinging crack-rock: I became a stock broker.

There’s an important phrase that we use here, and think it’s time that you all learned it. Act as if. You understand what that means? Act as if you are the fucking President of this firm. Act as if you got a 9" cock. Okay? Act as if.

And there is no such thing as a no sale call. A sale is made on every call you make. Either you sell the client some stock or he sells you a reason he can’t. Either way a sale is made, the only question is who is gonna close? You or him? Now be relentless, that’s it, I’m done.

Boiler Room e dedicat in special domnilor de la Capital Group care ma suna mereu sa-mi vanda aur, petrol, actiuni, farfurii zburatoare samd. si rezista abuzului verbal.

Astea sunt. Cum, inca nu le-ai vazut?! Ai 24 de ore la dispozitie pentru a le gasi si 72 pentru a le viziona!

Lasand gluma, aceste filme ofera o explicatie buna a crizei financiare actuale si a modului in care functioneaza lacomia in afaceri.

Se incheie o saptamana furtunoasa. Usor, usor, se fasaie toata treaba cu SATI si spamul. Am facut o analiza, am spus unele lucruri neplacute, iar rezultatele au aparut:

• a explodat toata lumea, dovada ca exista o tensiune interna foarte mare
• am aflat ca de fapt nu tag spammingul e noul spam, ci link building (multumesc Bobby Voicu)
• am aflat ca si eu sunt intr-o tabara, care s-a aliat cu alte tabere, ca sa distruga "cea mai buna" tabara (o gramada de tabere, eh?)
• pentru eternii mei comentatori critici fara nume sau link am ramas un infect (ce oameni speciali!)
• am invatat despre orgoliile din presa scrisa si online, care sunt mult mai puternice decat cele din publicitate

Ieri am revazut un vechi prieten, care o perioada mi-a fost si profesor. E genul de om atat de citit care, chiar si atunci cand incearca sa dumb down pentru o discutie cu mine, reuseste sa ma invete cateva cuvinte noi :). Discutam despre guru, invatatori, intelepti, modele si audienta lor. Rumegand informatia am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa fii genial pentru a impartasi cunoastere. E suficient sa stii cateva lucruri in plus, sa ajungi la informatie (prin exercitiu, experienta, ponturi etc.) si sa stii sa o prezinti – ca sa poti fi o sursa utila pentru audienta, ca sa-i poti invata ceva pe cei din jur.

Continutul util poate insemna o analiza impartiala sau o compilatie de informatii. Cand vine vorba de stiri, eu nu ma dau in vant dupa parerea jurnalistilor. Imi plac stirile seci, eventual din multiple surse, alaturi de analize facute de oameni in care am incredere. Increderea mi-o formez comparandu-mi concluziile asupra unor stiri sau intamplari cu ale lor. Daca mi se pare ca ma lumineaza cumva, in mod repetat, o anumita persoana, ajung sa-i acord incredere. De la genul asta de oameni, identificabili, marcanti, vreau pareri. Le vreau delimitate si clare. In stiri nu vreau pareri, doar informatie simpla.

Oamenii care fac niste analize sau prezentari intr-un domeniu pe care-l stapanesc sunt cei care te invata ceva pana la urma, reusind sa-ti puna mintea la contributie (conform cliseului). Nu au nevoie de expunere. Dar, daca ai expunere, in loc sa prezinti o informatie filtrata si atent preparata, e mai simplu sa prezinti o informatie gata mestecata, care include opinii si alte enzime personale. Dar se poate merge si mai departe, ajungand unde suntem in mare acum, la nivelul la care informatia este prezentata cel mai simplu: pre-digerata (de unde simplitatea in adoptare si mirosul asociat, uneori).

Imi justific mediocritatea spunand ca sunt lucruri simple pe care le stiu si le pot impartasi. Exista oameni care s-ar putea sa beneficieze de pe urma materialelor mele. Evident, sunt o multime de oameni care stiu si fac mai bine, care zambesc de sus cand ma citesc sau ma aud. Nicio tragedie, am in continuare o contributie pentru cativa, deci aduc un mic plus la sfarsitul zilei, chiar si cand sunt chior in tara orbilor.

Cat despre impartialitate, lumea e plina de neprihaniti cu acte in regula, care te judeca si te executa in cateva milisecunde. Chiar si cei fara acte in regula, dovediti in timp, iti spun ca nu esti mai breaz, ba chiar esti mai rau, venind cu un sir lung de argumente sau simple injuraturi. Eu nu sunt sfant. Nici nu ma vreau a fi sfant. Cred insa ca sunt suficient de dezghetat la minte sa pot fi obiectiv cand spun unele lucruri. Daca stiu ca nu pot fi obiectiv, prefer sa nu le spun. De asta ii ascult si ii admir pe unii oameni pe care toti ii vad manjiti doar pentru ca lucreaza intr-un anumit loc sau pentru ca sustin o cauza diferita.

O concluzie valoroasa la care am ajuns zilele astea e ca ar trebui sa aplic teoria conform careia trebuie sa spui un lucru o singura data si sa mergi mai departe. N-are sens sa te chinui sa ii faci pe toti sa priceapa sau sa-i impaci pe toti, cata vreme unii sunt caposi, altii opaci, altii rau intentionati, iar altii au o agenda sau se stiu superiori. De obicei ma agit foarte tare in situatii de acest gen. N-ar trebui. Sunt unii carora le pasa de banii lor sau ai companiei. Altora nu. Sunt unii care tin la o investitie si altii care cred ca stiu ei mai bine. Trebuie sau pot sa oblig oamenii sa ia o decizie buna (in opinia mea)? Niciodata. Asa ca o sa ma rezum la a spune unele lucruri si a merge mai departe, indiferent de isteriile din jur.

Revenind la subiectul concurentei neloiale online si al impactului ei in advertising, sunt convins ca subiectul se va fasai in maxim 2 zile. BRAT a inceput o campanie de imagine. E fix ceea ce au nevoie clientii de publicitate in perioada asta. Plus, da o nota de credibilitate businessului online. Sau NU. Transparenta? Ce gluma buna. Transparenta exista, doar ca s-au mai trezit niste frustrati sa comenteze, in frunte cu mine.  Totusi, aderand la concluzia de mai sus, nu are de ce sa-mi mai pese. Vom merge inainte, schimband nimic si spoind totul cu traditionalul si beneficul Sunteti toti niste hoti, iar ala e vandut.

Nu voi mai aborda subiectul acesta o vreme, deoarece sunt foarte satul de el. Va las sa va delectati cu problema audientei in Franta, unde lucrurile sunt deja la un alt nivel. (Multumesc Viorel Anghel / Quebec).

Mai jos aveti reactia domnului Dragos Stanca la postul meu Publicitatea online in .ro pe intelesul tuturor. Nu ma asteptam sa declansez o reactie de asemenea anvengura in online, dar se pare ca am atins un subiect foarte delicat. Mi-am permis sa formatez diferit dreptul la replica si sa-l scriu cu italic, inserand si comentariile mele in el. Atasez si documentul original pentru cei interesati. Am primit o versiune updatata azi, dar ce vedeti mai jos e bazat pe versiunea de ieri, deoarece mi-ar fi luat mult prea mult timp sa ma apuc sa rescriu/reformatez unele bucati de text.

UPDATE: Gasiti raspunsul D-lui Stanca si la Gusti Roman pe blog, care s-a grabit sa-l publice, uitand sa-mi aprobe comentariul la articolul sau de ieri (soarta pe care cred ca o sa aiba si comentariul la articolul de azi) (a republicat si acest articol si commentul de azi. Multumesc!). Plus, l-a publicat si zoso.ro si scarlatescu.ro. Apreciez daca publicati si reactia mea la documentul lui Dragos Stanca.

Draga Dragos, 

1. Legat de SNA

   
   

2. In ceea ce priveste SATI 

Uite ca inca nu ti-ai dat seama ce inseamna spam si imi dai ocazia sa fac demonstratie practica pe exemplul tau:

http://www.hotnews.ro/tags/a  -> cautat pe Google nu da niciun rezultat, deoarece HotNews nu publica pagini cu asemena taguri pentru spam.

http://www.realitatea.net/tag/a -> cautat pe Google DA REZULTATE pentru ca asa intelegeti voi sa folositi tagurile. Asa faceti spam. Sper ca a fost simplu de inteles demonstratia (da click pe linkuri sa te convingi). 

Nu cred ca are sens sa ne certam. Putem trage linie si concluziona:

1. Cata vreme statistica in .ro nu este transparenta oricine isi va permite sa faca orice magarie pentru a castiga "trafic".
2. SATI ar trebui sa aduca bani, lumina si credibilitate in online. Deocamdata practicile sale lasa loc de dubiu. Neincrederea e alimentata si de evolutiile spectaculoase ale unora din cei care au trecut cu totul in noul sistem de masurare.
3. Din toata lupta asta necurata pierd clientii (increderea) si noi (banii).

E mai important sa realizam asta decat sa numaram spamul vostru. Cu siguranta colegii tai isi vor face treaba bine si vor mai "despama" din Google. Cu siguranta voi o sa faceti publice informatiile din SATI pe decembrie si ianuarie, fara sa invocati "imposibilitati ale sistemului". Vreau sa cred ca toata lumea o sa se comporte rational, o sa inlature dubiile si eu o sa raman "dezinformatorul" industriei.

Adaugiri ulterioare.

1. Daca veniti de pe siteul Realitatea, puteti citi dreptul la replica acordat d-lui Dragos Stanca pe acest blog plus comentariile mele. Cei de la Realitatea au preferat sa puna link la Gusti Roman, unde e doar o versiune a povestii. Citind comentariile la acel drept la replica o sa vedeti cat de absurde sunt pretentiile de corectitudine ale F5. Nu inteleg de ce nu accepta pur si simplu ca au gresit, lucru clar demonstrat si in multitudinea de comentarii si articole aparute ulterior. Plus, chiar "raspunsul tehnic" a validat inca o data acuzele respective ;-)

2. Toata povestea cu SATI si numarul 1 va deveni o mare fasaiala in cateva zile. Nu am scris acest articol de dragul celor de la HotNews, ci pentru a face publicul sa inteleaga cum functioneaza publicitatea online in Romania. La 2 saptamani dupa articol imi dau seama ca demersul meu e sortit mocirlei.

Nota: Articol lung si plin de detalii.  

Colaborarea mea cu HotNews pe partea de proiecte speciale a fost vazuta in diverse feluri atunci cand s-a anuntat. Reactiile m-au surprins un pic, pentru ca eram tratat ca fiind de la aia, nu un oarecare ca pana atunci. Au trecut cateva luni in care am invatat o multime de lucruri extrem de interesante si nu regret deloc colaborarea asta. Am invatat despre cum se vinde publicitatea, ce inseamna presa, cum e sa fii dintre cei mari din piata si, mai ales, ce rol joaca orgoliul in presa online.

La ultimul WebClub s-a vorbit mult despre lideri si locul 1 in online. Dragos Stanca a spus de cateva ori ca Realitatea.net este de 2 luni numarul 1 in topul siteurilor de stiri din Romania. Nasol pentru mine, ca reprezentant al HotNews. Orlando a zis de asemenea o chestiune interesanta: "Daca ai lucra cu dl. Sirbu ai intelege ca pentru el nu exista locul 2". Nelamurit de povestea asta cu locurile si clasamentele am inceput sa studiez. In ultima perioada au fost cativa oameni care mi-au dat de inteles ca sunt venetic in industrie si ca ar trebui sa ma documentez atent inainte de a emite pareri. Asa ca am inceput sa ma documentez.

Cine este pe locul 1?

Pai, trebuie sa aflam cine face acest top inainte de toate. In online-ul romanesc sunt 3 unelte mari de masurare: trafic.ro, Google Analytics si SATI. Eu as lua ca referinta Google Analytics. Jucatorii din online au luat multa vreme ca referinta trafic.ro. Din nevoia de a avea un singur organism competent si independent, publisherii au luat decizia de a folosi ca referinta SATI (Studiul de Audienta si Trafic Internet), un serviciu platit, usor costisitor, oferit de BRAT (Biroul Roman de Audit al Tirajelor), o asociatie non-profit.

OK, vom folosi SATI ca referinta. De notat ca acum cateva luni o parte dintre publisherii mari au renuntat la trafic.ro si au migrat catre SATI. HotNews a ramas si pe trafic.ro, pentru ca ajuta sa ai inca o unealta de masurare, mai ales cand ea este transparenta pentru public.

De ce conteaza audienta?

Pentru ca in functie de audienta se vinde publicitatea. Cu cat ai mai multa audienta, cu atat poti solicita un pret mai mare sau cu atat esti mai interesant pentru cei care vor sa cumpere publicitate. In plus, numarul 1 ia partea leului din incasarile de publicitate, asa ca e cu atat mai important sa fii primul.

Putem avea incredere in SATI?

Da, in masura in care putem avea incredere in BRAT. Inainte de a masura audienta pentru Internet, BRAT a masurat ani de zile audienta pentru print. De curiozitate, am luat ultimele date disponibile online pe SNA (Studiul National de Audienta). In livrabile avem CpA (000), indicator care ne spune numarul de cititori in medie per editie pentru o publicatie, adica audienta pe print. Pe BRAT.ro avem tirajul publicatiilor. Facand o comparatie intre tirajul distribuit (care ma gandesc eu ca reprezinta numarul publicatiilor ajunse in mana cititorului, platite sau nu) si audienta declarata de SNA rezulta niste date intresante. Astfel:

 Nota: Am updatat statistica deoarece era gresita. Calculasem audienta din iulie 2007 – iunie 2008 supra tirajul din iulie – septembrie 2008, luni proaste pentru vanzari. 

Am luat 4 ziare la intamplare, din cele pe care le citesc eu uneori. Conform BRAT/SNA, in Romania, un ziar este dat unei persoane si citit de 6-10 alte persoane in medie. Prima idee care imi vine in minte este ca un Cotidianul aflat la a 14-a citire in aceeasi zi ar fi extrem de deteriorat. Nici nu stiu daca ar rezista fizic la 10 citiri care implica rasfoit, plimbat, mutat etc. In plus, asta ar presupune ca toate ziarele ajung in sali de asteptare sau toalete, ca sa aiba si publicul si timpul necesar. Later edit: Am lasat a 14 citire, desi sunt 10 citiri in medie, deoarece unii cumpara ziarul, il citesc si-l arunca la cos, iar altii il folosesc de mult mai multe ori, sa ne iasa statistica.

Cautand in manualele de vanzatori de publicitate am aflat ca in SUA audienta este x2.5 tirajul. In UK media este de x2-2.4  . Cam oriunde in lume, in mod traditional, raportul este de x2.5 conform World Association of Newspapers.

In Romania BRAT sustine ca un ziar se citeste de 6-10 ori in medie. Ori romanii sunt neobisnuit de saraci si de darnici cu aproapele, ori BRAT ajuta industria printului sa se minta pe sine si sa minta si advertisierii si publicul. As paria pe varianta 2, judecand dupa rezultatele printului. Asadar, BRAT, care face o treaba de mantuiala pentru print, este mai nou autoritatea pentru online. Desigur, sa crezi ca toata aceasta situatie este pur intamplatoare presupune un grad teribil de ingenuitate.

Sa nu plecam insa de la ideea ca SATI este un sistem in care nu putem avea incredere. Pana la urma masoara niste vizite reale, nu se bazeaza pe declaratiile publisherilor.

Revenind: Cine este numarul 1?

Cine are mai multe vizite! Acesta e raspunsul simplu. Dar, inainte de a da raspunsul simplu, sa intelegem ce inseamna mai multe vizite. Mai multi unici! … iti va spune orice priceput. Dar ce inseamna unicii? Persoane care viziteaza siteul. Adica, ai presupune, oameni care sunt interesati de continutul siteului tau. Continut relevant, pentru oameni interesati, pe care poti grefa publicitate digerabila, usor de receptionat de vizitator.

De unde vine vizitatorul? Din 3 surse principale:

• Direct, din obisnuinta, pentru ca este fidel siteului tau

• Din Google, cautand informatii care se gasesc (si) pe siteul tau

• Din linkuri de pe alte siteuri sau transmise prin email sau mesagerie instant

Asa se obtin vizitele. SATI masoara aceste vizite.

Oare o vizita a unui “unic” reprezinta un vizitator interesat de siteul tau? Nu neaparat. Depinde cum a ajuns acel vizitator la tine. Daca a ajuns direct inseamna ca e interesat. Daca a ajuns prin cautare sau din linkuri nu inseamna neaparat ca e interesat.

O metoda buna de a genera trafic ocazional este spamul, mai exact spam in motoarele de cautare, deoarece de acolo vin vizitele. Cine face spam? Pai din topul siteurilor de stiri avem 9am.ro si Realitatea.net care fac spam. Stiu, am zis o chestie grava: Realitatea face spam, pe langa anunturi text platite si directionarea audientei de la TV spre online. Asa este! Demonstratia:

Cautati pe Google dupa site:nume.site ca sa vedem cate pagini are un site indexat. Rezultatele:


Cautare dupa wikipedia: ~ 13 milioane de rezultate PR9
9am.ro                  ~ 1.84 mil rezultate PR6
realitatea.net          ~ 818k rezultate PR6
hotnews.ro              ~ 315k rezultate PR7
gsp.ro                  ~ 295k rezultate PR6
libertatea.ro           ~ 110k rezultate PR6
cancan.ro               ~ 101k rezultate PR5
seopedia.ro             ~ 68k rezultate  PR3
antena3.ro              ~ 61k rezultate  PR6
zoso.ro                 ~ 25k rezultate PR5
manac.ro                ~ 325 :) rezultate PR5

Realitatea face spam folosind ca tag orice cuvant din limba romana si creand o pagina speciala pentru acel cuvant. E spam doarece continutul nu e relevant, fiind facut doar pentru a fi indexat de motoarele de cautare.

O cautare dupa alte siteuri care au taguri ne da noi rezultate:


site:realitatea.ro/tag care ~ 60k de rezultate
site:nytimes.com/tag ~ 50k de rezultate
site:9am.ro/tag care da ~ 14.5k taguri
site:zoso.ro/tag care da ~ 2.7k taguri


… de unde deducem ca New York Times are mai putine chestiuni relevante in continut decat Realitatea.net. Sau nu.

Exemplu: http://www.realitatea.net/tag_a.html  Indexare dupa tagul "a" este o chestie fabuloasa. Dai click pe primul "a" si ajungi la o pagina goala, insa indexata de Google. E clar ca stiu cum se face tag spamming.  Practic, in loc sa cateogriseasca bine cotinutul si sa-si faca un site navigabil, ei aleg o smecherie ieftina, buna de prins utilizatori rataciti sau crawlere online. Avand useri in plus asigurati, un simplu script care face autorefresh la pagina ii ajuta sa aiba 23 de milioane de afisari lunare. Asadar, doua smecherii ieftine, de lider.

Cei care vin din intamplare pe siteul tau cautand un cuvant comun sunt o parte din unici. Nu sunt vizite intamplatoare, sunt bucati semnificative din trafic, venit din spam. Sunt oameni adusi degeaba, pentru nimic, dar care te fac sa ai trafic mare, pe care sa-l poti vinde advertiserilor. Cam cat interes trezeste publicitatea de pe un site unuia care a ajuns acolo in mod eronat, fiind pacalit de o cautare in Google? As zice ca +/- 0, daca nu doar irita.

La fel ca spamul pe motoare de cautare, spamul prin email sau mesagerie instant poate fi o sursa de trafic. Cum isi dau seama advertiserii daca traficul, unicii, vizitele reprezinta oameni interesati sau doar rezultat al spamului? O metoda simpla ar fi sa vezi sursa vizitelor, adica referrals, siteurile folosite ca referinta, poarta de intrare spre siteul tau. Numai ca, SURPRIZA! SATI nu pune la dispozitia publicului aceste date. Deci avem trafic, dar nu vrem sa spunem de unde vine. Trafic.ro are aceasta optiune foarte interesanta, iar HotNews e printre putinii care au publice aceste informatii. Din cate stiu eu, nici macar agentiile de publicitate nu au acces la aceste date.

Practic, masuratorile SATI se fac pe baza unor date care nu pot fi verificate sau probate. Asa se stabileste cine este numarul 1. Cu toate astea, avem un set de date din care putem extrage un pic de adevar. Putem afla cati vizitatori unici avem. Putem compara unicii cu toate vizitele si afisarile. Cu ce ajuta audienta bazata pe intamplare si deceptie? Ce valoare are vizitatorul care vine azi din greseala si maine deloc fata de cel care vine azi din interes si in fiecare zi din interes?

In Ianuarie Realitatea.net are ~ 1.1 mil unici, 3.5 mil vizite, 23 mil afisari. HotNews.ro are ~ 1 mil unici, insa 4.5 mil vizite si 14 mil afisari. Ce intelegem din asta? Ca mai putine hituri au venit pe HotNews, s-au facut mai putine afisari, insa substantial mai multe vizite. Dovada a faptului ca spamul aduce omul (unicii), insa nu-l tine (vizite), chiar daca ii face referesh automat la pagina pentru a crea noi afisari. Evident, sunt si foarte multi vizitatori legitimi pentru Realitatea sau 9am, insa nu aceia propulseaza siteul pe locul 1. Sunt diferente neevidente pentru cei care nu au ochiul format, insa diferentele de zeci de procente de la luna la luna sunt foarte greu de justificat la un asemenea nivel.

De observat evolutia spectaculoasa a celor de la Realitatea. Nu pot contesta faptul ca au audienta TV si o pot aduce in online, sau ca au un volum impresionant de stiri. Cu toate astea, de ce e nevoie de spam pentru ei sau 9am? De ce e nevoie ca masuratoarea sa fie facuta doar de SATI? Nu e suficient esecul printului, vrem sa punem lumanare si mediului online? De ce nu exista transparenta in masuratoare? De ce nu se folosesc 2-3 sisteme deschise simultan? S-ar putea merge in acest fel pe o medie, mult mai relevanta. Pana atunci, puteti sa va formati o idee folosind detaliile oferite de SATI: HotNews pe SATI, 9am pe SATI, Realitatea pe SATI.

Revenim. Cine e numarul 1?

Poate ca e Realitatea. Doar isi fac reportaje elogioase si si-au schimbat si titlul. Poate ca e HotNews pentru ca are mai multi unici zilnic, paradoxal. Plus, nu face spam. Poate ca o sa fie 9am cu ajutorul comunitatii si al manelelor. Poate ca o sa fie mereu un tabloid sau un ziar de sport. Sau poate ca vor fi cei care au exclusivitati cu Salam si Bursuc si varii filmulete grobiene. Eu cred ca toti ar trebui sa fim numarul unu, macar asa s-ar mai renunta la spam si alte practici dubioase.

Si industria? Publicitatea? Clientii?

1. Industria ar trebui sa stie ca are un reper indoielnic in SATI sau BRAT.

2. Publicitatea ar trebui sa se faca mult mai atent, nu pe criterii de volum sau demografice manarite, ci pe criterii de calitate si masurabilitate, chiar si acolo unde pozitionarea implicita e de high-quality si cifrele sar prin tavan.

3. Clientii ar trebui sa stie ca platesc pentru audienta inventata de masuratori gresite sau netransparente si, deci, irelevante.

4. Agentiile ar trebui sa stie ca participand la acest prietesug al traficului vor ajunge sa vanda fum clientilor.

5. Publisherii mici ar trebui sa stie ca daca faci spam si ai volumul crescut poti ajunge numarul 1.

Daca situatia curenta va continua vom aduce un pic din gloria printului in online. Putem sa ne mintim pe noi si sa-i mintim pe cei care cumpara de la noi, insa minciuna asta generalizata va iesi la suprafara, va naste neincredere in clienti si va costa foarte scump industria in cele din urma.

Cine e numarul 1? Alegeti voi. Publicitatea sa traiasca! Si noi, ca stim Internet si publicitate ;-)

PS: Stiu ca o sa trezesc diverse reactii adverse si o sa inversunez oamenii. Nu am scris de dragul HotNews articolul asta. M-am documentat pentru ca nu-mi place sa nu inteleg ce mi se intampla sau sa par incompetent pentru <<batrani>>. In plus, cred ca e corect sa stie toata lumea cu ce se mananca publicitatea si Internetul romanesc la nivel mare.

 EXTRA: Pentru ca de azi dimineata curg telefoanele si acuzele directe sau voalate, imi permit sa ilustrez situatia cu niste grafice facute de Alexa.com pe baza traficului real. Multumesc "Nu Pot Sa Cred" pentru idee. Obervati liderul :)

Fenomenul blogurilor a ajutat la faurirea unei teorii noi, conform careia jurnalismul traditional a murit, iar omul de rand a devenit jurnalist, ajutat de mediul online. E o teorie sustinuta de multi jurnalisti cu vechime, speriati de faptul ca nimeni nu mai cumpara ziarele, chiar si atunci cand se vand cu DVD-uri si posete de dama.

In trecut, jurnalismul era facut de persoane instruite care reuseau sa prezinte informatie utila si sa educe publicul. Din cauza asta si astazi punem pret pe ce apare in ziar, aproape orice fel de ziar ar fi el. Pornind de la asta presa a devenit un instrument foarte bun de comunicare, fiind in general independenta, atat putere a statului cat si amanta ascunsa a statului (in societatile capitaliste, in cele totalitare fiind nevasta credincioasa).

Pana la explozia Internetul, presa a inceput sa se diversifice si sa raspunda nevoilor cetateanului. Educatia a palit in fata tabloidelor, dovada ca oamenii sunt mai interesati de tzatze si scandaluri decat de educatie. Presa a castigat mult in diversitate si volum. Jurnalistii nu au mai fost acei oameni cu ani gramada de experienta, ci orice pusti de 20 de ani dispus sa scrie cat de cat corect. De la statutul de educator s-a ajuns ca media sa fie formata din oricine cu o parere si un pix.

Presa romaneasca a crescut fabulos in ultimii ani, iar jurnalismul a trecut de la meserii din care se moare de foame la  meserii in care esti platit cat nu face, din nevoia oarba de expansiune. Fiind o putere in stat, cei care au avut banii necesar s-au grabit sa puna mana pe putere si s-o foloseasca pentru a produce bani sau pentru o tine ca si caine de paza. Rezultatul este o aglomerare media, marcata de interese meschine si jurnalisti neprofesionisti. Evident ca presa a inceput sa scada mult in ochii cetateanului, iar jurnalistul sa fie etichetat drept omul invitat la TV sa-si dea cu parerea despre orice. Faptul ca lumea il considera pe Mircea Badea jurnalist descrie clar perceptia omului de rand despre jurnalism.

Acuratete? Obiectivitate? Stiri verificate?  Documentare? Orice jurnalist crede ca poate face din orice stire un editorial. Orice ziar e plin de opinii. Orice titlu de tabloid (scris tot de jurnalisti, nu?) scoate minimul uman la suprafata. Ex: Ce gagiu ti-ai tras Popeasco! Noroc cu news.google.com si cateva ziare straine ca poti sa citesti 3 stiri care sa nu fie incarcate de subiectivism, venin sau prostie. * Nu-mi tineti teoria presei straine care manipuleaza, cred ca a noastra e mult mai defecta.

Intra pe scena bloggerul! Omul care are libertate de opinie, nu este ingradit de sistem si de interesele trustului si poate ajunge la oricine via Internet. Salvarea jurnalismului! Lacrimi, flori, usurare. Totul se va muta online! Jurnalistii vor disparea! Vor ramane bloggerii sa domneasca peste informatii si opinii. Aici suntem acum, intr-un punct foarte gresit.

Bloggerul nu are constrangeri, deci ESTE obiectiv. Asta cred toti. Fals, bloggerul nu are unele costrangeri deci POATE FI obiectiv. Dar rareori este. Uneori intentiile sale nu sunt de informare corecta, obiectiva, nepartinitoare. Deseori permisiunea de a fi subiectiv il determina sa considere ca poate spune orice. Faptul ca are o audienta il determina sa creada ca orice spune e corect. Faptul ca spune doar lucruri corecte ii umfla egoul. Cand traficul creste bloggerul ajunge sa aiba un ego suficient pentru a hrani nevoile Chinei pentru 100 de ani (citat). 

Oricine isi poate face un blog. Jurnalist, om politic, inginer, privitor la stele, biciclist, elev. Nu conteaza. Oricine poate avea (si are) blog. Implicit are pareri si informatii gresite pe care le face publice. Google le indexeaza si le considera relevante. Cei care folosesc internetul au ramas cu ideea ca bloggerul este sursa corecta de informatie, iar indexarea si linkuirea de altii da credibilitate blogului.

Azi cineva a scris ca vand Solvabil.ro pentru 12.000 de euro unei companii mari. Din cand in cand cineva ma face pe mine (sau un proiect in care sunt implicat) terci, neverificand lucruri sau facand afirmatii profund subiective. Ma indoiesc ca multi din oamenii care scriu pot face o analiza la vedere. Nu trebuie sa fie corecta, trebuie doar sa aiba o minima justificare, astfel incat cei care o citesc sa o poata procesa. Se dau verdicte, se emit judecati, se spune cine e prost si ce e bun, pentru ca exista blogurile, locuri in care oamenii pot scrie mai repede decat gandesc, iar lumea urmeaza sa-i ia in serios. Firmele se dau doi pasi inapoi inainte de a face o campanie pe bloguri. Problema nu e libertate, ci modul in care o utilizezi. Poti fi util sau poti crea panica si nervi cu inventii ca cea cu Solvabil, o mica aberatie care a reusit sa ma puna intr-o postura foarte neplacuta in fata a o gramada de oameni. Asta se intampla cand te consideri jurnalist si blogger si iei ce e mai bun din ambele lumi (libertatea de expresie, usurinta de diseminare) si uiti de profesionalism (verificarea informatiei, nepartinirea samd).

Blogosfera, alt concept neinteles, arata local ca o curte de liceu: cu pustanii smecheri care te iau la palme in gasca, cu profesorii neintelesi, cu un set de valori ciudate. Oricine publica 3 injuraturi si 5 poze porno si are pareri clare are audienta si e la fel de blogger (deci interesant, bun si relevant) ca restul, pozitionandu-se peste ziare si ziaristi (depasitii care nu inteleg onlineul si ca trebuie sa faca ciocu mic, ca onlineul e la putere acum). Aceasta este scaparea jurnalismului? Aici vor migra cititorii de ziare? Ma indoiesc profund.

Jurnalistii si-au pierdut statutul si credibilitatea. Urmeaza ca si bloggerii sa-si piarda statutul si credibilitatea. In ambele cazuri este rezultatul abuzului de putere si de pozitie. Lumea are incredere in tine, iar tu o iei pe campii, pentru bani si putere, din orgoliu sau prostie si pentru ca nu stii cand trebuie sa te opresti. Asta a ucis mult din presa scrisa si urmeaza sa ucida mult din online. Irelevant, inutil, exagerat, infumurat, partinitor – asta devine omul care scrie cand nu-si respecta audienta si continutul, dar isi atribuie victoriile de imagine sau de volum.

Diferenta nu o face faptul ca esti blogger sau jurnalist si nici ca publici pe hartie tiparita sau online. Diferenta o face calitatea continutului si increderea pe care o transmiti fiind obiectiv, documentat, nepartinitor, calificat. Cum e transmis continutul? Nu conteaza. Un ziar sau o revista buna se vor cumpara mereu, iar un blog bun va fi citit mereu, indiferent de ultima moda in media. Doar asa azi poti crea si sustine branduri serioase (persoane, publicatii sau websiteuri) care au greutate avuta de jurnalistii de alta data.

Inca mai confundam informatia cu hartia pe care e scrisa. Hartia nu are nicio valoare. Un blog nu are nicio valoare. Informatia e singura valoare. Din acest motiv categorisirea in jurnalisti si bloggeri e total gresita. Le putem spune oameni care produc continut. Pe termen lung singurul diferentiator este calitatea si doar pe asta trebuie sa ne concentram.

Continutul produs de multime? O alta poveste exagerata. Vedeti comentariile de pe orice ziar. Sunt dovada graitoare ca moderarea este necesara si ca nu oricine vorbeste are ceva util de spus. Explozii de imbecilitate si frustrare agresiva – asta sunt in medie comentariile. Exista si cateva comentarii de bun simt, obiective. Exista si cativa cetateni care adauga valoare continutului. Acestia sunt foarte rari si cufundati in oceanul de inutilitate al variilor comentarii. Acesti rari comentatori sunt si ei producatori de continut de calitate. De aici valoare lor. Ideea de comentariu si loc in care sa fie evidentiata aceasta valoare este in sine buna. Acceptarea publicarii tuturor aberatiilor distruge orice urma de utilitate si ingroapa acel continut minuscul valoros. As spune ca daca dorim infromatii utila din comentarii cautam acul in carul cu fan. Din pacate cel mai des il cautam in latrina, nu in carul cu fan. Este motivul pentru care sustin moderarea la maxim a continutului de acest gen, pentru a nu fi invadat de opinii nejustificate si inutilitate.

Cei care au ceva util de spus in domeniul lor vor aparea gratuit in orice publicatie de specialitate, asadar moderarea nu inseamna cenzurare. Nimeni nu ingradeste continutul valoros, deoarece acesta atrage audienta, iar audienta plateste direct si indirect pentru informatia utila. La fel de usor poti aparea online, iti poti face blog, poti chiar sa comentezi. Jurnalismul nu va disparea, nici bloggingul. Vor ramane o metoda de a produce si publica continut … util. Numai ca, pana atunci, va trebui sa asistam la un insuportabil fenomen de decantare, perioada in care multa lumea va confunda reziduurile cu produsul util. Asa ca, sa nu condamnam jurnalismul si sa nu aplaudam bloggingul – tind sa reprezinte fix acelasi lucru!

Un alt lucru important de retinut este ca nu trebuie crezuta pe nemestecate informatia de pe bloguri, tocmai pentru ca nu exista inca nicio metoda eficienta pentru a determina nivelul de incredere pe care il prezinta un blog. Poti citi o multime de materiale si-ti poti face o parere. Oamenii nu au timp sa faca o analiza a unui blog. Merg din link in link si aplica oricarui continut perceptia ca trebuie sa fie adevarat si bun, caci altfel nu ar fi aparut pe bloguri. Daca cititorii sunt deceptionati sistematic de bloguri se va acredita ideea ca blogurile sunt lipsite de valoare, chestiune la fel de daunatoare ca situatia de acum, in care aproape orice apare e luat de bun.

Nota: Am scris acest articol din perspectiva mea de antreprenor, jurnalist de ocazie si blogger. Nu are nicio legatura cu parerile sau viziunea Hotnews sau a oricui in afara de mine.

Cocain? Ma intreaba un negru mai mare ca mine (adica foarte mare). No, thanks. Ii raspund eu politicos. Ma gandesc ca sunt prea formal in refuzul meu si ma intreb daca Freud avea dealer. Pentru a nu stiu cata oara ofertele de cocaina, heroina si extasy imi intrerup firul gandirii. E frig si bate un vant taios. E prima zi in Amsterdam si ultima a anului. Prea multa agitatie, prea multi ciudati. Ai cui sunt? Ce poveste au? De unde vin? Revin la povestea care ma preocupa. Mi-a ramas in minte imaginea craniilor din cimitirului Hallstat. Am vazut-o cu aproape un an in urma si imi tot rasare in imaginatie la cateva luni. Cranii cu frunze, nume si ani. O multime de (fosti) oameni, frumos randuiti.

Vacantele sunt o ocazie buna de a gandi in afara cutiei (a tarii?). Distanta fizica usureaza detasarea de propria viata, de realitate. Ma gandesc de cateva zile la oamenii de acum 5-10.000 de ani. Stiu, e filozfie de 2 lei, ganduri tampite etc. Cu toate astea nu-mi dau pace. Oare ce idealuri aveau oamenii aia? Ce-si doreau de la viata? Cum isi masurau realizarile? Ce ii motiva? De ce vroiau sa se diferentieze? Ce vedeau in copiii lor? Cum isi imaginau propria batranete? Ce ii facea fericiti? In fine, o mie de intrebari, urmate de aceleasi intrebari pentru cei care au construit cate o casa veche, care au locuit intr-o piateta acum 700 de ani, cei care lucreaza azi intr-o macelarie … samd.

Inca mai intreb oamenii ce vor sa se faca atunci cand vor fi mari. Chiar daca sunt deja suficient de mari, s-ar putea ca inca sa nu se fi facut ce isi doreau. Eu unul vroiam sa ma fac om bogat. Credeam ca asa o sa am orice imi doresc si o sa fiu fericit. Asta, sau sa fiu inginer la fabrica de anvelope. Asteptam cu nerbadare sa cresc si sa ajung la stadiul in care oamenii sa faca ceea ce le spun eu. Intr-o zi am prins si refrenul when I grow up, there will be a day …  

Ar fi cool sa spun ca mereu am vrut sa fiu Rock Superstar, dar nu e asa. Nici nu stiu. Am vrut sa am lucruri si sa traiesc diverse experiente. Am deja o parte din ele si mi-ar fi usor sa am restul pentru a-mi intregi colectia de lucruri ce urmau sa ma faca fericit. Aici apare problema:

• chiar daca ai masina dorita, va trebui sa mergi prin gropi, drumuri nesemnalizate si pline de idioti care se cred nemuritori
• chiar daca ai casa dorita, fie ea o garsoniera sau o vila imensa, vei iesi din casa si vei da de aceeasi mizerie, aceeasi marlanie, la aceleasi gogoserii imense si plase de rafie
• chiar daca ai o persoana iubita si te casatoresti, va trebui sa-ti condamni familia la mizerie
• chiar daca ai afacerea pe care ti-o doresti, va trebui sa suporti sute de taxe, un sistem corupt si birocratizat la maxim, in care nu-ti poti plati nici taxele si nici nu poti obtine o finantare fara eforturi inumane
• chiar daca ai o familie extraodinara pe care vrei sa o ajuti, va trebui sa te ploconesti in fata doctorilor sperand ca n-o sa-ti faca mai mult rau decat bine tratamentul dat de ei
• chiar daca ai o gramada de bani, va trebui sa cumperi mizerie, sa suporti mizerie si sa ai cele mai frumoase lucruri intr-o mare de mizerie (de orice fel)
• chiar daca ai un produs sau un serviciu extraodinar, va trebui sa te adresezi unei piete mici, sarace si needucate sau va trebui sa lucrezi cu statul si sa suporti alte compromisuri, fara sanse reale de a reusi prin propriile puteri
• chiar daca …

Pana la urma, orice ai avea, nu vei reusi sa cumperi civilizatie, bun simt si un mediu decent in care poti creste si trai linistit. Am spus ca e usor sa observi din exterior. Putem vedea istoria Rusiei, evolutia poporului si a conducatorilor. Cand vor ajunge rusii la gradul de civilizatie al francezilor sau englezilor? As risca sa spun ca niciodata. Vor ramane habotnici, limitati, violenti – asta ca medie. Nu neg ca exista rusi extraordinari care au avut contributii extraodinare la bogatia umanitatii. Speranta lor cea mai buna? Sa devina miliardari si sa se mute in Monaco sau Londra. In rest, rusul de rand cu minime aspiratii va avea mereu o existena apasatoare. Nici Romania nu e departe. Daca ne uitam in istorie avem razboi, totalitarism, saracie, razboi, asuprire, rascoala, razboi, fanarioti, rascoala, razboi, razboi, totalitarism samd. Au fost niste mici perioade bune, de obicei cateva zeci de ani de evolutie, urmati de eliminarea tutoror elementelor progresiste si revenirea la totalitarism.

Speranta romanului de rand? Sa castige 1000 de euro? Sa-si ia Opel Astra diesel? Sa mearga in vacanta la Sinaia sau in Bulgaria? Sa citeasca Cancan, sa bea bere la pet si sa o astepte rezolvarea unei noi crime? Sa voteze cu ei ca sa iasa tot ei? Oricat m-as gandi, oricat as izola lucrurile, oricat as vrea sa imi imaginez ca poti avea sansa la o viata decenta, nu reusesc sa ma conving ca sunt pe drumul cel bun. Si ma intreb: Ce sa-mi doresc acum? Pentru ce sa muncesc? Care este "my higher purpose"? Unde ma duc alegerile deja facute? Pana acum m-au dus la mai bine, dar nu e binele pe care il doresc, e un bine in mijlocul unei mari mizerii, ceea ce nu e bine deloc. 

O sa termin postul asta brusc, ca elefantul. Ma intorc la redefinerea scopurilor, intrand in a treia luna de redefinire.

Aseara am lansat promotia Fac cinste cu Zaza Pizza. In mai putin de 24 de ore s-au dat 991 de pizza la promotie. Pana si eu am primit una :)

Au mai ramas 9 pizza. Cel care face comanda cu numarul 1000 va castiga 10 pizza livrabile Sambata 24.01.09 intre orele 17-20. Numai bine sa-si stranga prietenii si sa dea o petrecere!

Ce am invatat din asta?

1. Ca Zaza Pizza este zuper buna, lucru aflat cu propriile papile.
2. Ca in 1 o zi cu 1000 de pizza poti face 1 viral reusit.
3. Ca bloggingul functioneaza uneori mai bine ca presa scrisa (ziarul Manac a fost dat ca referinta).

Ii multumesc lui Vlad Talibasa si celor de la Zaza Pizza ca au fost de acord cu ideea mea. Imi cer scuze ca le-am facut o zi de cosmar ;-) Sunt convins ca rezultatele o sa se vada, caci sigur sunt cateva sute de oameni care s-au lamurit ca merita sa comanzi pizza si salate de la Zaza Pizza.

Sunati acum. Mai sunt 9! Sau sa spun … vor mai fi fost?

I-am asasinat. Cineva zicea in comentarii ca ori ii fac celebri ori ii ingrop. Deocamdata am reusit sa-i asediez cu comenzi.

Au avut deja sute de comenzi! Toata lumea da parola si numarul de telefon pentru Zaza Pizza gratuita pe YM sau pe mail. Unii spun ca au citit de oferta in Ziarul Manac. Altii nu pot pronunta parola. Ca sa facem fata isteriei declansate si sa reusim sa onoram toate comenzile, inainte sa depaseasca cele 1000 de pizza gratuite, am hotrat sa facem cateva schimbari in promotie:

1. Livrarile pentru promotie se fac doar dupa ora 14.00. Avantajul este ca o sa vina la timp, nu cu intarziere, iar restul clientilor, care nu apeleaza la promotie, pot fi serviti intr-un interval scurt.
2. Parola s-a schimbat, iar comanda functioneaza doar cu noua parola: ALOHOMORA.
3. Clientii vechi sau care deja au beneficiat de promotie nu se califica pentru o noua comanda.
4. Daca mai multe persoane vor sa comande impreuna, doar o pizza e gratuita.
5. Daca mentionati oferta in alte locuri, o dati la ziar, o trimiteti prin email sau YM, mentionati sursa (blogul meu) si numele Zaza Pizza.
6. Se livreaza doar in zonele care apar pe site. Si-ar dori sa livreze peste tot, dar este imposibil logistic, chiar daca strada pe care stai pare aproape.

Scopul meu este sa-i fac pe toti sa guste din Zaza Pizza si sa devina dependenti. Nu vreau nici sa-i falimentez pe cei de la Zaza Pizza si nici sa dezmagesc pe cineva. Din acest motiv sunt nevoit sa fac acest update la promotie. 

Va tin la curent. Pana atunci comandati! Au mai ramas cateva sute ;-)

UPDATE: Citeste si urmarea – Zaza Pizza loveste din nou

Tocmai ai castigat o pizza. Cea mai mare, cea mai scumpa, asa cum o vrei. Dar, inainte sa continuam cu detaliile picante, simt nevoia sa spun cate ceva despre Zaza Pizza.

Veti spune ca e un post platit sau din care eu castig ceva. Neadevarat. Am auzit de ea la o petrecere, cand aproape ajunsesem invizibil. Asa a inceput romanta noastra culinara. Totul a fost fabulos, in afara faptului ca frunzele din salata erau taiate in bucati prea mari pentru gustul meu. Mi-am propus sa-l gasesc pe omul care a decis asta si sa-l fac sa le taie mai mici. Nu am apucaturi de acest gen, insa pizza a fost exceptionala, salata la fel, iar singurul lucru care mi-a lipsit pentru a spune ca a fost cea mai reusita comanda din viata mea a fost marimea frunzei. Stiu, sunt carcotas, dar doream sa simt ca am facut o comanda la pizza si a fost 100% ceea ce ar fi trebuit sa fie, fara regrete.

Vlad Telibasa se numeste omul care a hotarat marimea optima a frunzei din salata. L-am identificat si l-am apostrofat. Mi-a explicat de ce e necesar ca salata sa aiba frunzele mari: pentru a pastra aspectul placut atunci cand este livrata. N-am reusit sa-l conving sa le faca mai marunte pentru toata lumea, insa a pus mentiunea vrea salata taiata marunt in profilul meu de client. Super tare! Salata a venit cu frunza taiata fix pe gustul meu la urmatoarele comenzi.

Mereu am vrut sa am o pizzerie. Asa ca am inceput sa-l terorizez pe Vlad cu intrebari. Am aflat o gramada de lucruri, printre care faptul ca a scazut in ultimele luni consumul de pizza. I-am spus ca trebuie sa facem ceva ca intreaga lume sa afle despre cea mai buna pizza si cea mai buna salata. A fost amuzat de ideea mea cu intreaga lumea, dar mi-a atras atentia ca deocamdanta nu poate livra decat in cateva zone ale Bucurestiului (apar pe site).

Azi am facut o intelegere cu Vlad. Ma lasa sa fac cinste cu o pizza tuturor cititorilor blogului meu care inca nu au aflat cat de buna este o Zaza Pizza. Cum functioneaza? Doi pasi simpli:

1. Intri pe zazapizza.ro si iti alegi pizza preferata, ce urmeaza a-ti fi livrata gratuit. Trebuie sa fie prima comanda la ei si poate fi sub limita de 19 RON (comanda minima in mod obisnuit).
2. Suni la 021/335.77.77 sa faci comanda si incepi prin a spune corect parola: POPOKATEPETL (cu K ;-) pentru a beneficia de gratuitate.

Daca alegi sa comanzi mai mult de o pizza, tine minte ca pentru cea mai scumpa pizza din cele comandate nu trebuie sa platesti, ea fiind livrata gratuit.

Cred in recomandarea mea. Daca nu ti se pare ca pizza si salata merita si ultimul banut cerut de Zaza Pizza, te rog lasa un comentariu si o sa ma asigur ca o sa primesti de la mine toti banii inapoi, inclusiv costul pentru prima pizza livrata gratuit. Oferta de returnare a banilor este limitata la primele 5 produse din comanda plus o motivatie rezonabila (sa evit glumele). Atentie! E o pizza la cuptor cu lemne, cu blat subtire, asa cum italienii au vrut ca pizza sa fie. Nu comandati daca va asteptati la un cozonac american pufos cu branza si salam sau daca nu sunteti din Bucuresti (scuze, astept sa se extinda in toata tara mai intai).

De ce fac asta? Pentru ca imi plac mancarea lor si modul in care incearca sa-si castige clienti. Ofera un produs excelent, un serviciu la fel de bun, intr-un ambalaj impecabil. Cred ca Zaza Pizza merita sa fie recomandata. Pariez pe asta si sunt dispus sa platesc din buzunarul meu orice client care nu este multumit 110%. Ei sunt foarte amabili si vor plati pentru fiecare client pizza preferata. Oferta este valabila pana duminica, 25.01.2009, in limita a 1000 de pizza comandate gratuit (ca sa nu-l falimentez pe om ;-).

Ce vreau la schimb? Ce crezi ca merita. O poti recomanda sau o poti critica. O poti ignora daca nu ti-a trezit entuziasmul. Eu sunt sigur ca o vei re-comanda.

Asadar, comanda-ti acum cel putin o pizza. Nu te costa nimic! Preiau eu riscul. Pofta buna!

Nota: Fiti ingaduitori cu timpul de livrare, deoarece vor fi tone de comenzi zilele astea :)

UPDATE: Citeste si urmarea – Zaza Pizza loveste din nou

Acum doua saptamani luam masa cu doi prieteni, de provenienta austro-ungara si rusa. Ca la orice discutie usoara inter-nationala am ajuns la glumele despre neamul propriu. Stiau deja toate glumele alea despre defectele romanilor, insa aplicate propriului popor. Nici macar autocritica si nationalismul nu sunt specific romanesti.

Nationalism? Am invatat o expresie mai frumoasa in Germania: patriotism local. Cred ca la noi comunistii au fost cei care au ajutat la rescrierea istoriei pentru a oferi modele si sentimente puternice. Altfel nu-mi explic de ce istoria glorioasa a romanilor cu care am fost crescuti e total necunoscuta strainilor si are alocate 5-12 secunde in orice documentar de pe Discovery. Pentru mine Mihai Viteazul inseamna Amza Pellea pe televiziunea moldoveneasca si un rol intr-o poezie interminabila in care sfarseam omorat pe scena liceului. In orice tara am fost nimeni nu a auzit de Mihai Viteazul.  Oare cati de la noi au auzit de Nelson? E dragut ca avem valori si o istorie si o poveste, cata vreme nu o confundam cu povestile care au scris istoria lumii.

In strainatate sunt intrebat daca sunt italian sau spaniol (cel mai des), evreu sau american (uneori), niciodata daca sunt roman. Imi place asta, ma face sa ma simt bine ca nu sunt identificat cu imaginea generica a romanilor. Stiu, suna urat, dar asta e adevarul. Imi place ca pot fi normal, pot sa nu ma grabesc, pot sa pretind sa mi raspunda (la fel de) politicos, ceea ce oricat ai incerca nu poti reusi "pe scara larga" in Romania.

Am adunat demult toate ideile astea si mi-a trecut nationalismul. Nu tin la Romania si nu urlu oricand prind ocazia, asa, de dor de apartenenta. Nu mi-e rusine de mine si nici de tara mea, la fel cum nu mi-e rusine de Caracal. Dar cum Caracalul nu e Greenwich, nici Romania nu e vreo putere mondiala, oricat de plini de sentimente istorice locale am fi noi. Aproape ca nici nu ma mai simt rau o saptamana dupa ce revin in Romania din tarile civilizate, deja imi trece in 3 zile. Imi place istoria si imi place sa vad locuri si culturi diferite. Cred ca asta e cel mai bun antidot pentru nationalismul orbesc, in care noi suntem cei mai smecheri, cei mai destepti, cei mai abili, strajnicii Europei, granarii Europei (fix ca Ucraina) sau noi avem  micul Paris (fix ca Budapeste, care e vreo 5 clase peste Bucuresti).

A inceput deja sarbatoarea. Sunt elogiate trasaturile de baza ale romanului: se descurca, da tepe, nu se omoara cu munca, e unic orinde s-ar afla, e neaos, ii combina el pe toti, e lipsit de maniere, circula pe unde il taie capul si stie sa se distreze samd. Valori de nivel aspirational pentru maretul popor roman. Urmeaza parada cu armamentul romanesc, puterea noastra nucleara care va bloca circulatia si asa suferinda pentru a umfla sentimentul national in noi, fix genul de manifestare care nu face decat sa picteze un ambalaj exceptional peste un produs care nu exista. Elogiile astea ma omoara pe mine…

Ce fac eu de 1 Decembrie? Muncesc. Mi se pare ca asta ar trebui sa facem toti. Muncesc si imi doresc sa fim mai … evoluati. S-au schimbat multe lucruri in bine, iar daca mai avem rabdare 15-20 de ani s-ar putea sa vina si ziua in care sarbatoarea sa fie mult mai motivata de 1 Decembrie. Sa fie intr-un ceas bun!

Glosofobia, adica frica de a vorbi in public, este in teorie cea mai pregananta frica a oamenilor, urmata de moarte. Putem deduce de aici ca e destul de chinuitor (pentru 75% din omenire) sa fii nevoit sa vorbesti in fata unei multimi. [Nota: nu e agorafobie, e glosofobie. Am ramas cu gandul de la ea in urma prezentarii de la Agora ;-) Multumesc pentru observatii, chiar si pentru bobarnacele ironice de tip "ai gresit cuvantul prostule, mai invata, hahaha" etc., uneori sterse].

Eu am fost mereu terorizat de ideea de a vorbi in public. Prima mea prezentare, acum vreo 5 ani, a fost un cosmar total, chiar daca am facut repetitii, schite cu urma sa spun, memorari intense ale textului samd. Nici urmatoarele nu au fost departe. Exista chiar si o expresie americana care sa descrie acele prime experiente: fuck up.

De unde vine frica? Din ceea ce tu crezi ca cei care te privesc cred despre tine. E o spirala: tu crezi ca ei o sa aiba impresia ca esti un idiot – ei te vad panicat – tu iti adancesti impresia, te balbai si respiri panicat in microfon si ai gura uscata – ei isi pierd interesul sau mustacesc – tu incepi sa citesti slideurile si te rogi sa se termine mai repede -  ei isi doresc acelasi lucru. Asa arata o prezentare proasta, adica standardul in lumea conferintelor. Fericitii din corporatii au macar backgrounduri si ilustratii frumoase, in prezentari gata facute – in timp ce firmele mici se chinuie de la un cap la altul.

Cei experimentati aleg calea sigura: citesc cat mai clar si mai monoton de pe slide, spun o poezie cu o voce liniara. Nu prea ai cum sa gresesti astfel, dar devii repede extrem de plictisitor si previzibil. Pentru un novice panicat modul lor de prezentare e aproape aspirational. Asa se creeaza traditia si publicul este condamnat la moarte prin power point.

Rezolvarea? Incepe de la Presentation zen – un website care ofera tone de informatie despre cum sa-ti structurezi corect o prezentare, plus diverse metode de livrare a prezentarii (din care poti alege situlul care ti se potriveste).

Cum fac eu? Dupa o serie de prezentari mi-am dat seama de niste lucruri:

• Slideurile cu text sunt stupide (deoarece ei sunt cititori mai buni decat esti tu la papagalit informatia).
• Cei din sala sunt mereu scarbiti de incecarile tale de a le baga pe gat tone de informatie.
• Oamenii retin 3 idei, din maxim 5-7 prezentate si repetate.
• Publicul vine la conferinte pentru a invata ceva, pentru a-si rezolva o problema, nu pentru a-i vinde tu lucruri.
• Nu exista clienti directi pentru produsul tau in sala, de aceea nu trebuie sa faci vanzare.
• Informatia seaca e greu de ingurgitat si digerat.

Acesta e motivul pentru care:

• Comunic cateva idei simple, de baza, deoarece cred ca exista sansa sa-si aduca aminte niste lucruri dupa prezentare, sa asocieze informatia noua unor concepte deja cunoscute sau sa-si creeze un soi de emotie in ceea ce priveste produsul, persoana sau ideile prezentate .
• Folosesc o poza sau o ilustratie sau un singur cuvant per slide, astfel incat sa induc o idee sau sa am o introducere pentru o povste.
• Folosesc cat mai putin text, doar cuvinte cheie, rezumatul unei idei, pe care pot dezvolta. Ma simt foarte liber sa improvizez fata de cazul in care trebuie sa citesc o sama de cuvinte de pe slide. In plus, asa eu devin prezentarea, nu slideul.
• Spun povesti, glume, intamplari, orice pentru a capta atentia, ilustra si convinge auditoriul.
• Vin cu informatie utila, aplicabila, noua, relevanta pentru public, pentru ca ei cu asta pleaca.

Cand fac toate astea, lucrurile merg bine. Cand am libertatea de a abera la maxim, prezentarile sunt foarte apreciate de public (RoNewMedia 2.0, saptamana trecuta). Credeam ca ma descurc si cu prezentari corporate de 40 de slideuri, avand deja experienta multor prezentari. Nu e adevarat, am esuat oribil (Agora, saptamana trecuta, prezentare Red Hat). Cand revin la teoria simpla a prezentarilor utile, cu slideuri sarace in ilustratii si cuvinte, lucrurile merg bine (azi, Rocs 2008, prezentari Red Hat virtualizate si datacenter). Am vrut sa scriu articolul inainte de a face prezentarile de azi, dar am amanat pentru a-mi verifica teoria (este corecta!).

Asadar:

• Nu va chinuiti sa vindeti, ci doar sa impartasiti ceea ce stiti, cu pasiune.
• Scrieti putin (aproape deloc) pe slideuri, oricat de important si de ne-uitat ar parea orice frantura de text.
• Nu considerati ca produsul vandut este interesant sau ca lumea vrea sa auda despre el, chiar daca a ales sa vina la prezentare.
• Nu comunicati o suta de idei, daca reusiti sa spuneti 3 lucruri care raman -> aveti o prezentare plina de informatie!
• Veniti cu informatie utila, povesti, divertisment, nu somn.
• Nu invatati poezii sau fraze interminabile. Sunt suficiente cuvintele cheie care sa declanseze povestea..
• Relaxati-va! Vor aprecia o poveste spusa cu pasiune, nu o interminabila lista de avantaje competitive si facilitati.
• Cereti o lavaliera sau vorbiti tare, fara microfon – asta o sa va dea libertatea de gesticula, de a fi natural, nu sansa de a respira greu-tremurand sau de a tipa intr-un microfon mobil sau fix cu care nu aveti exercitiu.
• Prezentarea nu este un fisier downloadabil, este o experienta, de aceea fisierul si handoutul este irelevant, oricat de respectabil si necesar pare. Primesc prezentarea doar cei care participa, ceilalti primesc franturi, ilustratii. Nu confundati o prezentare cu un studiu!

Spor la prezentari! Nu uitati ca sunt facute pentru public, nu pentru compania care le plateste.

PS: Azi mi s-a spus ca am avut o prezentare foarte buna, extrem de amanuntita si bine ilustrata. A avut sub 10 slideuri. Culmea, la prezentarea de 40 de slideuri nu s-a inghesuit nimeni sa-mi spuna cat de multa informatie utila am prezentat (desi era si multa, si utila, si prezentata).

Dupa cum deja probabil ati aflat "de pe bloguri", am o noua ocupatie, incepand de maine. Mai exact, sunt manager de proiecte speciale la Hotnews.

Ce inseamna asta? Ca voi coordona niste oameni pentru a dezvolta servicii noi, parteneriate, continut samd. Pe langa asta ma voi ocupa de vanzarea acestor proiecte si a publicitatii, pentru a obtine  banii care sa sustina HotNews.

Piciorul in gura. Desi nu ma asteptam la vreo primire calduroasa, am fost foarte surprins de reactiile aparute de cand s-a auzit vestea. In industria IT, in care am activat (si voi activa), sa vorbesti un concurent de rau inseamna ca vrei sa te discreditezi instant. Aparent, in media e o practica normala… Momentan incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca toata lumea are o problema cu toata lumea si ca bisericuta e forma de organizare. Cu toate astea cred ca sunt oameni cu care poti colabora si mai cred ca exista maturitatea necesara (din toate partile) pentru a trece de comportamentul actual.

Intrebari si raspunsuri (de zilele acestea):

Te-ai vandut pentru bani? Nu. Activitatea mea antreprenoriala produce mai multi bani decat Hotnews, implicit nu m-as fi putut vinde pentru bani (cel putin nu lor). Consider ca e o mare provocare sa lucrez intr-un business de media online deja consacrat. Sunt sigur ca voi invata foarte multe din aceasta experienta.

Te-ai angajat la ei? Nu. Colaborarea mea cu ei este de tip outsourcing al unui serviciu, nu de tip angajat cu sef si carte de munca. Nu imi doresc sa fiu angajatul nimanui, din simplu motiv ca nu e pentru mine. Am refuzat pana acum o multime de oferte de acest tip, foarte apetisante financiar. In plus, intentionez sa lansez proiecte proprii in viitor.

L-ai vazut pe Vantu pe acolo? Nu. Nu l-am vazut nici cata vreme am scris la Catavencu (e drept ca am fost de 3 ori in redactie, intr-un an). I-am vazut pe Ioan Margarit si Andrei Woinaroski, doua persoane care imi par foarte OK. In nestiinta mea, chiar cred ca ei sunt imaculati pe langa proprietarii trusturilor de presa romanesti. Plus, din prima zi mi s-a spus ca HotNews nu e cu nimeni si ca planul e sa fie ramana independent, indiferent de tentatiile directe care vor aparea mereu. Nu stiu daca aveam voie sa spun acest lucru ;-)

Renunti la afacerea ta? Nu. Totusi, intentionez sa fac mai multe schimbari in ceea ce priveste businessul meu actual, dar asta nu e o noutate (nici macar in presa). Din Linux si IT in general se scot bani, cred ceva mai mult decat din media. Ca veni vorba, afacerea mea nu e doar Ghelir, desi toata lumea aparent doar pentru asta ma stie.

Ii rog pe toti cei care considera ca sunt lucruri in neregula cu HotNews, sa-mi dea un mail, sa fiu si eu la curent. Daca sunt probleme ii voi confrunta pe cei de acolo cu ele si voi lucra la remedierea lor. Oricum, sunt multe lucruri care pot fi imbunatatie acolo, iar asta pentru mine e o mare oportunitate.

Ca sa concluzionez: sunt incantat de ceea ce voi face si sunt intr-o perioada de invatat. Pentru orice sugestie, cerinta, colaborare samd. va rog sa ma contactati la dragos.manac la hotnews punct ro.

Nota: Daca vreti sa comentati pentru a-mi ura succes sau a ma injura (si nu aveti bilutele sa va scrieti numele adevarat), nu va mai obositi. Va multumesc anticipat.

Pentru ca trecea vara si nu avusesem nicio vacanta, am decis sa merg intr-o minivacanta de 4 zile (Joi-Duminica) pe litoralul romanesc, pe care nu-l mai vizitasem in scopuri turistice de vreo 3-4 ani. A urmat o experienta cel putin interesanta, pe care incerc sa o prezint in acest post.

Circulatia. Probabil primul, cel mai rapid si sigur lucru care te poate omori in drum spre litoral, e circulatia. Autostrada Soarelui, desi teoretic noua, e un drum de proasta calitate. M-as multumi cu acest tip de calitate, insa nefiind terminata, exista o portiune buna de drum European (un fel de drum comunal mai lat) pe care am parcurs-o in ritm de melc, cu camioane, carute, dube, asi ai volanului, Dacii 1310, politie, resturi din masini facute praf in depasiri samd. Am ajuns in 4 ore la Eforie Nord (~250km), mergand pe toate tipurile de teren. Mi se pare fascinant modul in care sunt semnalizate strazile in Constanta. Ai nenumarate sanse de a-ti rupe masina in gropi, de a ajunge oriunde nu vrei, de a fi blocat intr-o parcare. In fine … din nou politie, amenzi, roti blocate. Din pacate indicatoarele de Bucuresti te scot spre Solbozia (nu A2), ajungi (sau nu) unde vrei daca le urmaresti. Peste toate astea sunt domnii cu masini sport (de la BMW de 20 de ani la Porsche 911) care croseteaza benzile, pline ochi. In fine, slava Domnului ca nu am zburat de pe soseaua nemarcata, ca nu mi s-au rupt rotile la masina, ca nu m-a lovit niciun camion (desi unul s-a straduit un pic). Cred sincer ca drumurile si modul in care se circula in Romania reprezinta cea mai mare amenintare la nivelul sigurantei nationale.

Cazarea. Din fericire am fost cazati intr-o pensiune foarte draguta. Am vazut in schimb niste camere de hotel de groaza. In general hotelurile, scarile si drumurile din statiuni par proiectate parca pentru a fi transformate in labirint al groazei. Esti norocos daca poti sta pe WC, daca daca nu-ti rupi gatul calcand pe scarile rupte si neregulate, de marimi aleatoare. etc. Poate sunt eu impiedicat, dar am avut mereu senzatia ca o sa-mi imprastii creierii pe piatra cubica, daca reusesc sa nu fiu lovit de titicar, biciclisti, duri, printese samd. Am scapat, insa unii nu au fost la fel de norocosi, fiind calcati de un BMW X5 pe plaja.

Locurile. Pus pe vizita, am cautat Acvariul din Constanta la puncte turistice pe GPS. Nu apare. Nici Cazinoul nu apare. Noroc cu prietenii ca am reusit sa gasesc un restaurant pescaresc (On Plonge, mancare si locatie geniala, servire execrabila). Acvariul e foarte interesant. Pentru 14 lei poti sa vezi cum se pun 30 de pesti in 40 de litri de apa sau cum poti baga la fix un peste care sa stea pe diagonala intr-un acvariu mic si murdar. Spre binele lor, sper sa fie ucisi rapid de vreo boala, altfel o sa mai fie chinuiti ani buni. Am mai vazut cum arata Cazinoul parasit, faleza neamenajata, cladiri in paragina. Totul arata rupt din Planeta Maimutelor. M-a impresionat Satul de Vacanta din Mamaia – arata a o combinatie de balci, festival etnic, maneloteca si piata Obor, totul ingropat in gunoi animal, vegetal si industrial.

Serviciile. A trecut ceva vreme de cand am zis de 40 de ori multumesc unui om fara sa-mi raspunda. Cam asta era prototipul chelnerului de la mare. Mese infecte, servire infecta, locatii infecte, mancare infecta. Am cautat cu greu cateva locuri mai spalate in care sa putem manca, cu succes limitat. Terasele de fite aveau avantajul curateniei, dar ritmurile minimal m-au terminat psihic. Oricum, toti cei din industria serviciilor sufera de o boala ceva, pentru ca sunt pe cat de tristi pe atat de sictiriti. Ar trebui sa fie fericiti la cat castiga le negru, fiindca nu am vazut vreun local in care sa platesti cu cardul sau sa primesti bon fiscal. Intamplarea a facut ca nici ATM-urile sa nu functioneze (0 din 5) si nici benzinariile sa nu accepte mereu plata cu cardul.

Rezultatul. In mod incredibil, statiunile erau pline, musteau de clienti. Toate locatiile de care vorbeam erau pline. Toate drumurile erau pline. Toata plaja era plina. Toate camerele erau pline. Toate locurile de parcare erau pline. Totul era ocupat… Mi se pare absolut fascinant ca exista atat de multa lume care devoreaza locurile si serviciile mizerabile de pe litoral.

De ce? Incerc sa-mi explic de ce stau lucrurile asa. Clientii cred ca vin din obisnuinta. Toata lumea vrea la mare. Toti am ajuns sa castigam suficient de bine incat sa ne permitem un scurt concediu. Toti avem masini. Bulgaria, Turcia, Grecia, Spania, Italia, Egipt … sunt prea departe. E mai ieftin si mai comod sa vii la Costinesti sau Mamaia. Cred ca e vorba doar de comoditate si obisnuinta, combinate cu un nivel de trai mai crescut.  Pe mine experianta asta m-a determinat sa fiu mai bucuros cand le dau banii stainilor, ca-i merita!

Afacerea. Desi ca turist traiesti o experienta dezolanta, pentru antreprenori litoralul este o ocazie extraordinara. E foarte mult loc de servicii de mai bune, de hoteluri mai bune, de restaurante mai bune, de diverstisment mai bun. Ma mir de nivelul extrem de scazut de acum. Singura explicatie logica ar fi faptul ca sezonul are doar 2 luni in Romania, motiv pentru care investitiile serioase sunt riscante. Poate e si faptul ca inca merge sa iei bani buni pe servicii proaste – si atunci nu are sens sa cresti, cata vreme "merge si asa". Singurul lucru bun vazut zilele astea a fost oportunitatea. Se poate creste mult si se poate castiga mult oferind calitate.

Tragand linie – te  bucuri de timpul liber, de prieteni si de apa plina de alge, pungi si tampoane. Aduni bunele si scazi relele, iar rezultatul e negativ. Cel putin mie imi este foarte clar acum ca trebuie sa-mi caut o locatie decenta pentru a ma relaxa. Vreau un loc unde sa fiu salutat, sa mi se zambeasca si sa ma bucur ca dau bacsis. Toate astea cu un nivel minim de confort si curatenie. E clar ca nu poate fi vorba de Romania. Totusi, daca as vrea sa dezvolt o afacere in turism, cred ca Romania ar fi un loc excelent, pentru ca exista o cerere extraordinara si o oferta ordinara. Pacat ca am cheltuit o gramada de bani, nervi si timp ca sa aflu asta si sa fiu mai obosit dupa vacanta decat inaintea ei.

ANTENTIE: Post pseudofilozofic, simplut, de vara.

Ieri am trait doua experiente care m-au invatat ceva. Totul a pornit de la multa frustrare. Prima experienta: am citit 200 de CV-uri pentru un post de secretara. A doua experienta: am asteptat o jumatate de ora dupa un orez cu legume, dar fara ou. Nimic mai banal. Mai mult, nu trebuia sa aleg secretara pentru mine, ci sa ajut un prieten. Nici orezul nu era pentru mine, ci pentru o prietena.

Nimic nu e mai frustrant decat sa-ti fie foame si sa nu ti se aduca ceea ce ai cerut. La fel, e ingrozitor sa vezi 200 de profile ale unor persoane care nu inteleg chestiuni elementare privind aplicarea la un job simplu, usor, accesibil. Orezul si CV-urile m-au pus pe ganduri. Am adaugat la asta si diverse conversatii pe care le am din cand in cand cu oameni care nu ma inteleg si pe care nu reusesc sa-i inteleg, cu toata deschiderea de care incerc sa dau dovada.

Orezul m-a invatat ca lucrurile sunt asa cum sunt ele si nu pot fi schimbate. Truism? Plat? Aiurea. Intelepciune! Tinerii sunt cei care au cel mai mare avant in a schimba lucrurile. Flower power! De ce vor sa le schimbe? Pentru ca nu le inteleg. Atunci cand nu intelegi cu adevarat un lucru te apuci si-l schimbi, pentru a-l aduce la nivelul tau de cunoastere. Procesul de schimbare esueaza de fiecare data, dar (daca esti suficient de inteligent) castigi ceva: inveti de ce lucrurile sunt asa cum sunt, de ce e bine sa le intelegi sau macar sa le accepti (si sa nu incerci sa le schimbi).

Problema orezului cu legume si fara ou este ca el nu exista. Nu-l cere lumea, nu are sens sa fie produs in aceasta forma. Se obtine fie prin indepartarea oului din orezul cu legume si ou, fie prin adaugarea de legume la orezul simplu. Acest lucru ia timp. Timpul este o resursa limitata intr-o bucatarie aglomerata si intr-un salon de 50 de persoane cu 2 ospatari. Din acest motiv, astepti o jumatate de ora orezul si ti se lungeste gatul de foame. Nu te uraste nimeni. Serviciile sunt pe cat de bune se poate. In economia resturantului nu conteaza daca tu esti nemultumit. Poti fi nemultumit doar daca pui problema intr-un mod egoist. Daca vrei sa te impaci cu stresul si universul, accepti calea orezului cu legume si fara ou. Fie astepti, fie alegi alt orez. Important e sa nu-ti pierzi calmul si sa intelegi mersul lucrurilor.

Incerc sa inteleg cu functioneaza lumea de langa mine, pentru ca altfel as lua-o razna. Totul are o explicatie logica, rezonabila, obiectiva, ce te scapa de frustrari. Acesta e motivul pentru care nu reactionez la lucruri grave, sau reactionez disproportionat cu aparenta gravitate a unei intamplari.

CV-urile pentru secretara m-au mai invatat ceva: ca oamenii nu sunt pregatiti pentru viata. Merg la scoala pentru educatie formala, li se ofera educatie si intelepciune populara acasa, iar in cele din urma ajung sa fie complet nepregatiti pentru viata reala. La randul ei, aceasta viata, are multe in comun cu orezul, trebuie sa o intelegi ca sa nu-ti pierzi mintile sau speranta. 

Societatea, oamenii, au lipsuri. Trecutul e mereu mai interesant, iar viitorul e bun de groapa pentru speranta, fiindca ne sta mereu inainte. Partea proasta e ca traim, mereu, in prezent. Chiar daca societatea sau oamenii se schimba in bine sau rau, nu avem timp sa asteptam schimbarea pentru a fi multumiti, asa ca trebuie sa fim multumiti cu prezentul (semnificativ mai bine nu o sa fie niciodata, repede).

Ne fundamentam prezentul si aspiratiile pe niste minciuni, inventate pentru a ne face sa ne simtim mai bine in pielea noastra. Exemple majore:

• Esti unic. Nu, nu esti unic! Mai sunt miliarde de unici ca si tine. Esti unic pentru cei cativa membri ai familiei tale, aceia carora le pasa de tine, deseori doar din motive biologice.
• Esti special. Nu, nu esti special. Sunt milioane de alti oameni in lume mai inteligenti, mai frumosi, mai abili, mai bine pregatiti decat tine.
• Scoala te pregateste pentru viata. Gresit. Scoala te pregateste pentru a fi sclavul unui sistem, al unei corporatii, al unei familii. Te invata sa reduci riscurile la minim si sa faci ceea ce toti se asteapta de la tine (asta in cel mai fericit caz).
• Lumea iti este datoare cu o sansa. Nimic mai fals. Nimeni nu-ti datoreaza nimic. Esti perfect neinteresant cata vreme nu oferi ceva celor din jurul tau.
• Celor din jur le pasa de tine. Celor din jur le pasa de ei. La fel cum tie iti pasa in primul rand de tine.
• Exista bine si rau. Doar in contexte sociale, inventate pentru a tine oamenii in frau, pentru a putea pedepsi. Observati cum la nivel foarte inalt cele doua notiuni sunt extrem de greu de separat, sau cum au evoluat conventiile despre ce e bine si ce e rau in istorie.
• Exista Tatuca (sau mamuca). Tatuca este persoana care te salveaza, care iti da, care te ajuta, pe care te poti baza, careia ii poti pasa responsabilitatile. Poate fi taica-tu, seful, partenerul de viata, presedintele, guvernul, sistemul, Dumnezeu. E acel cineva care este vinovat si responsabil si dator pentru toate lucrurile pe care esti incapabil sa ti le asumi.

In fine, teorie multa si jignitoare. Unele realitati sunt extrem de ofensatoare prezentate direct, iar multi au tendinta sa injure mesagerul, nefiind de acord cu mesajul.

Usor, usor, le intelegem pe toate :-)

PCR – Pile, Cunostinte, Relatii, pe asta se bazeaza succesul unora. E un adevar care, chiar daca nu ne convine, trebuie acceptat. Asa functioneaza lumea, si, oricat am vrea, nu vom reusi sa o revolutionam total vreodata.  Spun asta pentru ca s-ar putea sa fiu considerat cinic de cei mai novici intr-ale networkingului (noul PCR).

Traim in societate, iar sansele de a evolua rapid fara ajutorul celor din jur sunt foarte mici. Avem nevoie de relatii, de o retea, de cunoscuti, de oameni care sa ne ajute si pe care sa-i ajutam. E o teorie minimala a retelelor sociale, nu intentionez sa detaliez subiectul deoarece acest articol e destinat incepatorilor in materie.

Indivizii bine conectati devin huburi. Sunt persoanele carora li se cer pareri, recomandari, li se ofera pe tava majoritatea oportunitatilor. E o evolutie naturala, simpla, a celor care au foarte multe conexiuni si acces la foarte multa informatie specifica.  Intamplarea face ca in ultima vreme si eu sa  devin un minuscul hub.  La fel, o parte din cunoscutii mei, sunt  foarte bine conectati, foarte vizibili si tintele celor care "cauta pe cineva" sau "au nevoie de ceva".

Trecerea de la izolare la un statutul de persoana conectata m-a invatat cateva lucruri foarte utile (celor aflati la inceput). Va voi prezenta cateva din lectiile primite:

Am vorbit cu X!  Auzi asta de oameni care au un plan, o idee, si cer ajutorul unui X cunoscut. Ce se intampla? Peste 3 luni X nu e de gasit, nu e chiar interesat sau nu e dispus sa se angajeze in ceva alaturi de cel caruia ii daduse atatea sperante. Evident, e vorba de o mare neintelegere, cauzata de urmatoarele:

• X este hub, asaltat cu oferte, prezentari, cereri, informatii. Din politete, nu refuza direct pe nimeni si se arata interesat de unele idei care pot avea in viitor valoare.
• Y este convins si coplesit de ceea ce X ar putea face pentru el sau ideea sa. Orice urma de bunavointa este implicata ca dorinta de implicare.
• X uita, Y asteapta. Y ajunge sa fie dezamagit si frustrat. Uneori speranta ca dl. X va face ceva pentru el il determina sa persevereze intr-o directie paguboasa.

Solutia? 100X. Gaseste 100 de oameni de la care sa te astepti de la ceva. Iti vor creste sansele sa primesti o reactie. Nu considera orice carte de vizita primita sau compliment drept o confirmare pentru activitatea ta. Deseori e doar o metoda eleganta de a scapa de intrebari pentru X, sau pur si simplu o vorba aruncata, care poate prinde. Dupa cum se stie, vorbele, in special complimentele, nu costa nimic si aduc apreciere – de accea orice persoana abila va sti sa le distribuie cu marinimie.

Niciodata nu iti pune toata speranta intr-o singura persoana conectata. Chiar daca poate face ceva pentru tine, trebuie sa-i oferi ceva la schimb care sa-l determine sa actioneze. Formuleaza o oferta. Gandeste-te ca o poate refuza pentru una mai buna, chiar daca tu te straduiesti sa oferi cat mai mult.

Pastreaza-ti discursul concis, mereu la obiect. De fiecare data spune cine esti (chiar daca i-ai mai spus de 10 ori inainte), foarte pe scurt ce faci si foarte pe scurt ce vrei si ce esti dispus sa oferi. Persoanele conectate au o trasatura comuna: nu au timp. Plus, sunt bombardate permanent cu  informatii. De aceea e necesar sa fii extrem de rapid si exact cand iti prezinti propunerea. Repeta-ti inainte discursul si fii mereu pregatit pentru  a livra un  elevator pitch.

Domnul X, datorita expunerii sale, are mereu foarte multe oferte de colaborari, afaceri samd. Nu te apuca sa-i propui sa participe in deea ta de la prima discutie. E o dovada de amatorism si disperare. Expune-o si lasa de inteles ca esti in cautare de capital, munca, relatii, clienti samd. Altfel, nu o sa fii vazut ca un partener de discutie, ci doar ca inca o persoana care vrea ceva.

Poate prinde. La asta se gandeste X cand iti raspunde sau iti propune ceva. E o incercare. El poate incerca de multe ori, tu nu. Se bazeaza pe faptul ca tu vei executa, iar daca iti faci treaba bine, cu expunerea sa, poate prinde! Nu uita ca tu trebuie sa executi si ca pentru el o incercare in care se implica minimal. Daca esti abil, indiferent de cat de alunecos e el, acesta e momentul in care sa-l agati, respectandu-ti angajamentele. El nu are aceasta obligatie ;-)

Neseriozitate. Asta crede orice networker incepator ca-l caracterizeaza pe domnul X, dupa un prim set de interactiuni. Adevarul e ca X poate sa zica pas de oricate ori vrea, deoarece i se ofera in permanenta ceva. Tu nu poti. Accepta asta si incearca sa ajungi la nivelul sau de conectare, ca sa poti indrepta lucrurile. 

Las-o mai moale. Chiar daca e important pentru tine, nu insista obsesiv. Cel mai comod pentru toata lumea e sa ai mai multe interactiuni scurte. Dupa 3-4 intalniri observi daca omul a inteles si e interesat de tine, de activitatea sau de propunerile tale. Cei care se tin scai vor fi indepartati si ignorati, cu prima ocazie. Din nou, e un semn de disperare, lipsa de valoare.

Ofera ceva! Arzi de nerabadare sa-i faci pe altii sa-ti serveasca scopurile. De ce ar face-o? De ce nu ar fi si ei ca tine, in cautare de oameni care sa le rezolve lor o problema? Adevarul e ca oamenii sunt egoisti. Ideile sau problemele tale rareori intereseaza pe cineva. Stii ce intereseaza pe oricine? Ideile si problemele SALE. Din acest motiv, cel mai eficient mod de a te conecta cu oamenii de care ai nevoie este sa le oferi tu ceva. Ajuta-i. Fa-i sa vina la tine. Ofera-le valoare, daca se poate gratuit. Nu e acum momentul sa vinzi. Daca iti faci treaba bine o sa devii persoana care-l ajuta pe domnul X, iar respectivul domn va fi foarte dispus sa te asculte si sa te ajute la randul sau. Stiu ca nu suna entuziasmant sa incepi prin a munci sau a oferi ceva fara vreo grantie ca ti se vor returna favorurile. Cu toate astea, este cea mai buna metoda de a-ti crea o retea puternica.

Actioneaza acum. Cea mai mare greseala a celor neconectati este ca … nu isi fac noi conexiuni. Poti sa esuezi de mii de ori – tot vei mai avea noi incercari si noi oameni cu care sa discuti. E mai bine sa incerci si sa esuezi, decat sa nu incerci deloc. Repeta abordarile, incearca politicos de multe ori. Pana la urma vei vedea pe proprie piele ce merge si ce nu. In timp vei avea propria retea si vei deveni hub, iar viata ta nu va mai fi niciodata la fel ;-)

Urmare a:  Cumperi sau stai cu chirie?

Postul anterior a avut 200 de comentarii in mai putin de o zi. Observ ca am atins o coarda sensibila si ca multi au luat o problema de planficare financiara extrem de personal. Am sters o multime de comentarii absolut deplasate si am lasat unele doar deplasate. Nu inteleg de ce oamenii isi argumenteaza alegerile pe "idiotule / habar nu ai / bai baitzashule / esti un ratat / absolut penibil" samd. In fine, nu e scopul meu sa dau lectii de cultura civica, constat doar si mi se pare trist.

Romania a evoluat mult in ultimii ani. Schimbarile sunt dramatice, istorice. Implicit si piata imobilara a fost afectata. Presupunerile mele se bazau pe studierea unor piete externe mature, capitaliste de zeci de ani. Detaliile despre ce a fost pana anul trecut sunt irelevante. E vorba de ocazii de boom rare pe parcursul unei vieti. Felicitari celor care au cumparat la timp. Problemele nu sunt ale lor, ci ale celor care azi dau sume extrem de mari de bani (imprumutati) pe niste apartamente.

Nu am spus sa nu cumperi apartamente. Nu am spus sa nu investesti in imobiliare. Am spus doar ca e o decizie majora si pripita cumpararea unui apartament la preturile de azi in conditiile in care nici macar nu dispui de banii necesari.

Cumpararea unui teren, constructia in regim propriu a unei case, cumpararea si renovarea unui apartament intr-o zona subevaluata – toate acestea sunt solutii bune. Se pot califica drept investitii.

Cei care sustin ca o rata la un apartament e cu siguranta o investitie … nu sunt investitori. Serios. Eu am avut privilegiul de a invata un minim legat de business din experienta legata de oameni care au investit si castigat multe milioane de (orice valuta vrei), in Romania sau in jurul lumii. Daca am avea un pic de experienta si un strop de detasare am vedea altfel lucrurile, peste indarjire si "penibilitate". Argumentatiile bazate pe injuraturi si "stiu eu mai bine, baietas" citite azi in unele comentarii ma determina sa cred ca unii oameni sunt totali lipsiti de obiectivitate si nu inteleg in adancime realitatea inconjuratoare. Va rog, vorbiti cu orice investitor si cereti-i parerea, o sa va surprinda modul lui de a vedea lucrurile si sfaturile date.

Personal am investit in imobiliare, am cumparat, am vandut. As face asta oricand bazandu-ma pe o cercetare atenta, consultanta din partea unora mai priceputi si gasirea sau specularea unor oportunitati reale.  Daca ar fi sa vand acum tot as face pe termen scurt mult mai multi bani din real estate decat din IT, cu mult mai putina munca.  Nu sunt dusmanul proprietarilor sau unul care nu intelege ce inseamna a investi. In schimb, am o problema cu irosirea banilor si limitarea optiunilor, indiferent cat de nobile sunt (aparent) scopurile.

Chiria ca gulag – e o tema recurenta. Experientele bune sau proaste tin si de oamenii cu care ai de a face, dar, mai ales, de felul tau de a fi. Unora li se intampla mereu nenorociri, altora nu. Eu am stat cu chirii incredibil de mici (si inca mai stau), pentru ca am stiut sa gasesc locul potrivit, proprietarul potrivit si sa mentin placuta relatia cu el. Nimeni nu vrea sa te de afara din casa, toti vor sa castige bani. Legea privind contractele de inchiriere exista si e suficienta, chiar daca nu e perfecta. Povestile de groaza cu datul afara in ziua in care naste sotia sunt … povesti (iar daca ti se intampla asa ceva inseamna ca esti cel putin naiv). Daca platesti un avocat (simbolic) o sa-ti faca un contract de chirie suficient de bun incat proprietarul sa fie la mana ta, nu invers. Cei 16% nedeclarati? Nu sunt 16% ci 75% din 16%, adica 12%. Cei cu care am avut eu de a face au declarat mereu. Daca nu vor sa declare integral, ii poti convinge sa declare o parte mai mica cu contract, astfel incat sa-ti poti exercita drepturile contractuale (si sa-i dai mai putini bani o perioada, daca vrea sa te dea afara pe nedrept). In fine, oricand exista si bune si rele. La fel de bine poti sa fii proprietar intr-un bloc cu tot felul de vecini care se simt proprietari la tine sau supraveghetori. Nu pot spune ca am intalnit oameni mult mai buni sau mult mai rai atunci cand am cumparat sau inchiriat. Argumentul mioritic nu e valid, doar daca esti slab de fel si preferi sa te izolezi de lumea reala.

Evolutia economica a tarii e greu de prevazut. Exemple bune sunt statele care au trecut prin cateva ciclcuri economice. Vedeti evolutia imobiliarelor in USA si Japonia in ultimii 30 de ani. De acolo putem invata, nu din balade. Deja preturile locale sunt mult peste cele din tarile civilizate. In decurs de 30 de ani toate aceste declaje se vor regla si va exista un echilibru intre piata locala si cea internationala. Nu trebuie sa ne comportam ca o intr-o padure departe de lume. Din cate stiu (o sa caut studiile cu pricina) pretul imobiliarelor a crescut (afara) in ritm cu inflatia.  Perioadele  de recesiune  apar  de 1-2 ori grav si de inca 1-2 ori mai soft in 30 de ani. Din nou, date verificabile in tari/economii reale, mature.

Existenta unei familii e si mai apasatoare din punct de vedere psihologic. Cu toate astea, nu cred ca e drept ca  sa-ti limitezi viata la un mini-apartament intr-un cartier marginas de Bucuresti  pentru ca asta iti permiti pentru familia ta.  Evolutia nu strica.  In plus, daca incepi sa muncesti devreme ai timp sa fii pregatit financiar pentru responsabilitatea de a avea o familie.  Altfel, o sa ajungi  la 30 de ani sa-ti permiti sa te imprumuti pentru inca 30 ca sa-ti cresti copiii, viitorul glorios (pe care tu n-ai fost capabil sa-l realizezi).

Cum imi permit ca student chiria in Bucuresti? Nu stiu. Ce stiu e ca nu e datoria nimanui sa gaseasca o solutie la asta, cu exceptia ta. Poti sta in camin o vreme. Poti inchiria o camera intr-un apartament. Poti lucra in timp ce inveti. Stiu, suna cinic, dar asta e viata, nu e datoare sa fie buna cu noi, nici ea, nici statul, nici lumea in general. Daca nu reusesti, te intorci in provincie si stai ieftin cu parintii sau cu chirie. Am trecut prin povestea asta si eu, fara sa fiu tinut de mana, m-am descurcat, cu sacrificii importante si fara sa ma plang.

Casa, mostenire pentru copii. Si ai mei au crezut chestia asta, pana am reusit sa-i conving ca nu ma intereseaza. Cand tu ai 55 de ani, copilul tau are 25-30, adica nu mai e copil. Nu traim la sat, nu avem nevoie de vatra familiei, casa pentru toti. E problema copiilor ce o sa faca. Cu siguranta nu vor sa stea cu parintii lor depasiti. Poate primesc o bursa la Paris. Poate vor sa se mute la munte. Poate lucreaza in alt oras. Poate le e jena sa stea cu parintii. Poate vor sa-si demonstreze ca sunt adulti la 30 de ani, nu copii si se descurca si singuri. Nu am spus sa stai cu chirie si sa cheltui tot. Dimpotriva, am incurajat analiza atenta a costurilor, economisirea si investirea.  Daca nu esti un parinte iresponsabil, copilul va putea mosteni ceva de la tine, pe langa bani/casa. Daca esti usor iresponsabil sau comod, te va admira in floarea varstei cum te duci sa-ti platesti ultima rata.

Am fost prea acid in comentariile de mai sus. Uneori am fortat sau simplifcat comparatiile. Scopul insa a fost indeplinit, unii vad lucrurile din alta perspectiva acum si sunt mai atenti inainte de a lua decizii majore. Pana la urma, asta e cel mai important: sa iei deciziile potrivite, calculate, nu sa faci ce "crede lumea" ca ar trebui sa faci.

Sunt cateva exagerari pe care mi le asum. Nu castigi 10% pentru euro la banca, mai putin. Castigi 10% la RON. Poti imparti in 4 suma disponibila si poti investi la bursa, tine la banca, investi in fonduri mai agresive. Nu poti sa-ti iei nici macar apartament cu 2 camere cu 100.000 de euro. Eu dau mult sub o mie de euro chirie  intr-un apartament la 3 minute pe jos pasi de firma. Nu as da niciodata peste 200.000+ de euro pe acel apartament. E utilat, mobilat, are electrocasnice, canapea de piele, aer conditionat ultra-thin,  am primit o plasma  noua cand m-am mutat. Pot sa-l cumpar? Da, dar nu o fac, prefer sa investesc real banii in domenii care produc rapid, nu sa risc zeci de ani cu acest apartament. In plus, datorita locatiei castig 2 ore de productivitate sau liniste zilnic.

Insist sa fiti independenti in luarea deciziilor, sa vi le asumati, sa munciti, sa investiti, sa fiti gata pentru oportunitati, sa va asigurati libertatea financiara, pentru ca doar astfel poti avea confortul psihologic si material necesar unei vieti frumoase.

Eu mi-am ignorat parintii si prietenii apropiati in materie de decizii financiare. Cand ei mi-au spus sa tin, am vandut. Cand m-au sfatuit sa fiu angajat intr-un post serios (la o banca), m-am apucat de afaceri. Cand mi-au spus sa nu risc, am riscat … si tot asa. In ultimii ani am castigat de cateva ori mai mult decat au facut ei intr-o viata intreaga. De ce? Pentru ca am renuntat la viziunea impusa de viata traita in comunismul inca prezent in noi, care ne-a invatat ca meritam si ni se va da minimul, iar asta ne va face fericiti. Nu e timpul sa scapam de modul asta de gandire? Nu e cazul sa invatam sa facem bani? Nu e momentul sa inlocuim agresiunea cu gandire?

In ultimii ani am vazut o multime de tineri prieteni imprumutand bani buni pentru a-si cumpara o casa. Motivarea a fost mereu aceeasi: de ce sa platesc chirie cuiva in loc sa platesc ratele la banca pentru casa mea?  Sunt multe motive si le voi enumera mai jos.

Cumpararea unei case este o decizie grea. Financiar vorbind, pentru multi este cea mai mare investitie a vietii. Tinerii se grabesc sa-si cumpere case, impinsi de sfaturile parintilor si de presiunea culturala si sociala. Esti nimeni fara casa ta!  Lumea te va arata cu degetul, ca fiind incapabil de a avea o casa. Lucrurile se agraveaza cu atat mai mult atunci cand intemeiezi o familie si iti doresti copii. 

Perioada speculei imobiliare a trecut pe zona apartamentelor  de 2-3 camere.  Cei care au cumparat cu 20.000$ au facut o afacere buna. Cei care cumpara anul acesta, se indeparteaza de castigul rapid din imobiliare, ramanand doar cu responsabilitatea financiara a achizitiei.

Un apartament decent de doua camere, intr-un bloc nu foarte vechi (20 ani), costa 100.000 de euro. De dragul sumelor rotunde vom aproxima, desi de obicei costurile sunt mai mari. Avem, asadar, o suma serioasa. O decizie de 100.000+ de euro trebuie bazata pe un calcul atent, nu pe ce crede lumea sau "vocea poporului".

Dilema: Stam cu chirie sau cumparam?  Nu spun ca trebuie sa faci intr-un fel sau altul, doar ca trebuie sa alegi foarte atent.  Ai nevoie de o estimare a costurilor pentru 30 de ani de acum inainte!

Ce inseamna sa stai cu chirie? Sa platesti lunar o chirie fixa. Sa te muti din cand in cand.  Sa ai totul de-a gata, pregatit. Sa folosesti un serviciu.

Ce avantaje ai daca stai in chirie? La intamplare, cele mai importante:

• Ai mobilitate – poti pleca oricand iti doresti.
• Poti sa cresti sau sa-ti reduci costurile cu chiria, in functie de situatia financiara de moment.
• Costurile sunt clare: platesti chiria si utilitatile. Nu platesti impozite, reparatii, utilare, interventii de urgenta samd.
• Nu trebuie sa-ti cumperi electrocasnice sau mobila (consumabile), le poti inchiria la pachet.

Dezavantajele inchirierii:

• Nu stai in casa ta. E un dezavantaj psihologic, deoarece lumea nu se schimba cu nimic daca stai intr-o casa proprietate personala sau nu.
• Nu ai libertate totala pentru reamenajare sau modificari.
• Nu esti proprietar, deci nu esti in pozitia de a avea o investitie imobiliara pe termen lung.

Se mai poate adauga continut la ambele capitole. Cu toate astea, tu vrei sa cumperi. Ok. Sa facem un calcul!

100.000 de euro. Va trebui sa-i imprumuti, cu 20% avans. Greu de crezut ca ai deja avansul de 20.000, deci il vei imprumuta mascat si pe acela sau poate, vei avea un credit cu avans 0%. Apartamentul de vis va fi al tau! Cat te costa?

Presupunem ca imprumuti toti banii si ca dobanda efectiva este de 10%, fara alte taxe ascunse. Asta inseamna ca vei plati o rata lunara de 845 euro. Dupa 30 de ani, vei fi platit 304.200 euro. 

Cumpararea efectiva presupune plata unui comision de 3% catre agentia imobiliara si a altor ~2% catre stat/notar. Asta inseamna inca 5.000 de euro bani de care ai nevoie cash, la inceput.

Impozit si asigurare pentru locuinta? Desi in momentul acesta impozitele sunt inca mici, e de asteptat ca acestea sa ajunga undeva la 1% din valoarea cladirii, anual, fiind astfel sub nivelul international de impozitare. Cum Romania este foarte dornica de aliniere si depasire a nivelului european de impozitare, inseamna  ca  in medie, vei mai cheltui inca 1.000 de euro pe an cu asigurarea si impozitul. Nici nu luam in calcul asigurarea de viata de care ai nevoie sa faci imprumutul. Asadar, plus 30.000.

Amenjarea interioara, mobila, electrocasnicele. Toate astea dureaza 5 ani in medie. Dupa trebuie schimbate. Costul initial de amenajare, minim 15.000. Inca 5000 la fiecare 5 ani. Plus 40.000. Tevi, dus, usa, televizor, incalzire, bucatarie. Aparent nu au cum sa coste atat de mult. In practica, cu acesti bani se poate pastra un nivel de decent, nimic extravagant.

Ignor multe alte mici cheltuieli. Pastram investitia la minim. Costuri: 304.200 + 5.000 + 30.000 + 40.000 = 379.200  euro. Pentru ce? Pentru un umil apartament de 2 camere, amenajat binisor.

Investitie? Consolarea tuturor este ca peste 30 de ani, cand deja ai vreo 60 de ani, ai apartamentul tau, pe care-l poti vinde. Sa vedem … un apartament de 50 de ani, in blocuri care noi au garantie 50 de ani. Destul de bine intretinut, dar incomparabil ca si comoditate sau calitate cu restul apartamentelor construite in anul …. 2035. Cu cat il poti vinde?  Eu zic ca esti norocos daca mai iei 150.000 de euro pe el.  Asadar, vei fi cheltuit  379.200 – 150.000 = 229.000, adica 636 euro pe luna.

Nu putem prevedea evolutia inflatiei, evolutia constructiilor in 30 de ani, cutremure. Ce putem afla statisic, este ca vom avea cel putin 4 perioade de recesiune. Ce inseamna asta? Ca in 30 de ani vor fi sigur 4 perioade in care iti va fi foarte greu sa-ti platesti cei 1000 de euro lunar, costul de a sta in propria casa! Tot in acele perioade apartamentele ca al tau se vor vinde la preturi foarte mici …

Ce mai stim:

• Ca daca 30 de ani de acum inainte nu ai 845 de euro lunar, vei ramane fara casa.
• Ca tu nu esti proprietarul casei, ci banca. Tu esti proprietarul unui imprumut.
• Ca in primii 15 ani vei plati mai mult de 636 de euro doar dobanda lunara la imprumut.
• Ca daca platesti imprumut mai rapid, vei mai achita cateva mii in comisioane.
• Ca in fiecare luna cumperi valuta, in ultima zi, la cel mai prost curs, sa-ti platesti imprumutul (cam 2% din 304.200 + comisioane de transfer).
• Ca daca ai vecini care nu-ti plac, bloc cu probleme, vedere la ghena, sobolani … ramai cu ele.
• Ca nu mai poti face alte imprumuturi mari, deorece ai o ipoteca imensa.
• Ca s-ar putea sa-ti vinzi apartamentul invechit cu mai putin decat l-ai cumparat, ignorand inflatia.

Ce poti face cu 636 de euro pe luna?

• Poti inchiria un apartament utilat integral, ca cel cumparat.
• Te poti muta oricand vrei, oriunde vrei.
• Poti lasa proprietarul sa plateasca asigurare, impozite, reparatii, renovari.
• Iti poti deconta chiria pe firma, contabil mult mai avantajos decat o amortizare a unei cladiri.
• Poti sa te muti intr-o garsoniera cand nu ai bani
• Poti sa-i spui proprietarului ca e recesiune si daca nu vrea sa-ti reduca chiria te vei multa altundeva, unde ti se ofera aceleasi conditii cu mai putini bani.

Imprumutul ipotecar are o mare calitate: Te obliga sa platesti. Economisire fortata. Dar, decat sa cheltuiesti 1000+ de euro pentru rate, mai bine stai in aceleasi conditii cu chirie si …

• Depui in banca in fiecare luna 400 de euro, cu 10% dobanda (pe langa banii dati pe chirie!).
• Poti sari din plati, nu te obliga nimeni sa depui banii in ultima zi sau in fiecare luna.
• In zece ani vei fi economisit 82.000 de euro, sau mai mult daca ii investesti la bursa (ex: 8% anual peste inflatie in USA in ultimii 30 de ani).
• Cu 82.000 de euro, intr-o perioada de recesiune, vei putea cumpara un apartament cu banii jos.
• Poti face un imprumut mult mai mic pentru un teren intr-o zona care se va dezvolta puternic peste 5-10 ani.
• Investesti in propria afacere, care poate avea cel mai mare nivel de castiguri.
• Ai 300 de euro lunar pentru o masina mereu noua in leasing si 1200 de euro anual pentru o vacanta.
• samd …

Casa ta? Nu merci. De multe ori nu merita. Poate  … daca o construiesti tu, daca o cumperi la un pret foarte bun, daca e o adevarata investitie (unii ar zice specula).  Altfel, chiria e o solutie foarte buna.

NOTA: Am luat in calcul evolutiile pe termen lung din pietele straine, deoarece Romania nu are inca o perioada de capitalism relevanta. Se porneste de la situatia de anul acesta, nu cea din trecut, cand se putea cumpara pentru mult mai putin. Calculul e facut de azi inainte pentru Bucuresti. In provincie exista o proportie intre costurile de achizitie ale apartamentelor si chirii.

URMARE: Cumperi sau stai cu chirie? Nuante

Am avut mai multe situatii in care m-am luptat cu morile de vant. Nu stiu exact cine a invins, dar stiu ca m-au costat timp si nervi (adica bani) si nu am castigat nimic. E timpul sa fiu suficient de inteligent incat sa ignor ceea ce merita ignorat.

Articolul initial se vroia o informare. L-am sters, alaturi de orice alta referire la firma si persoana respectiva, inainte sa mi se ceara asta oficial. Imi cer scuze daca a fost cumva jignitor sau neadevarat, iar pentru a ma asigura ca nu are aceste efecte am preferat sa renunt la a-l publica.

Imi pare rau pentru deranjul creat cititorilor si ii rog sa ignore subiectul.

Multumesc.

*** ACTUL I ***

Maine e Marti, 13 Mai, 2008. Nu sunt superstitios, dar mi se pare usor amuzant, pentru ca de maine renuntam la un proiect in care am crezut destul de mult.

Toate prezentarile mele despre mediul online au idei putine si fixe. Una dintre idei este ca orice serviciu trebuie lansat, testat, validat de utilizatori. Acestia iti ofera feedback si iti spun incotro sa dezvolti pentru a-i multumi. Daca proiectul merge, utilizatorii il folosesc. Daca are sanse, utilizatorii ti-o spun. Daca are lipsuri, utilizatorii ti le subliniaza. Reciproca e valabila, daca nu merge, tot utilizatorii o sa ti-o spuna prin rata de adoptie, entuziasmul, comportamentul celor care il folosesc.

Imi urmez teoriile, asa ca de maine vom inchide goSMS, pentru ca este un proiect care nu a confirmat asteptarile (mele, in primul rand). Nu a iesit din beta, dar va iesi din productie. Recomand pe mai departe serviciile comerciale ale SMSHighway.ro, platforma tehnica sustinuta de SNS si apartinand unui client foarte activ in piata de High Volume SMS. goSMS isi baza serviciile pe SMSHighway, asa ca puteti fi siguri de calitate tehnica a serviciului oferit (la un pret foarte bun).

Pe scurt, e o idee care nu se sustine in cifre, desi suna frumos. Nu am gasit companii care sa fie dispuse sa faca publicitate prin acest mediu. Reglarea stocului de SMS-uri platite este foarte dificila. Dupa cum zicea Orlando la o intalnire de acum un an, Excelul ne-a demonstrat ca nu avem dreptate.  Consider ca nu merita efortul de promovare si ca mobilele sunt suficient de aproape de full-Internet ca  SMS-urile sa-si piarda din atractivitate.

Le urez succes celor care au copiat serviciul ;-) Imi cer scuze utilizatorilor si promit ca-i vom uimi cu alte servicii, din ce in ce mai tari. Le multumesc pentru feedback.

Tragic.

*** ACTUL II ***

Pierdut.

Dramatic.

*** ACTUL III ***

Diverse:

1. Web Club, beton, mi-a placut. Sper sa nu-l regularizeze prea tare si nici sa nu devina forum, cel mult grup pe LinkedIN. Imi plac evenimentele pe baza de bere si no-bull (sau macar less bull). Bravo lui Vladimir pentru prezentare si lui Manafu pentru organizare. In rest, cool crowd. Incep sa regret ca am fost rautacios cu Calin Fusu, omul m-a abordat de fiecare data foarte jovial.
    
2. OpenCoffee Club + Lansare eOK, joi dimineata. Abia astept sa particip la ambele. O sa fiu total ne-cool, un-gangsta si anti-biz pt. ca o sa-l sustin pe Florin Grozea si siteul lui de 400.000 de euro ;-)
    
3. Lucrez din greu la un nou proiect pe care sper sa-l lansez in maxim o saptamana. O sa va placa, pentru ca o sa va aduca indirect bani si relaxare.
    
4. Am facut o sectiune de Publicitate pe site. Contine lamuriri si preturi obscene. Rog nu dati cu pietre, am avut suficiente cereri incat sa merita sa regularizez subiectul. Extra: Am updatat linkurile din blogroll, sunt doar (ne)cunoscuti care imi plac.
    
5. Acum cateva minute am fost instiintat ca am primit un cadou super tare, un Jaguar XJ Sovereign clasic, de la un stimabil gentilom englez.  Din nefericire trebuie sa astept o luna si ceva pana ajunge in Romania.  Trebuie sa-mi updatez telurile si dorintele in viata si sa ma duc sa sarbatoresc. O sa detaliez subiectul cand am masina.  Caut garaj!

Comic.

Nu-mi plac sarbatorile - imi intrerup munca, strica productivitatea, dau businessul peste cap. Asta imi place sa spun ca sa motivez alergia mea la sarbatori. Sapand mai adanc mi-am dat seama ca nu-mi plac pentru ca imi dau mult timp liber si distanta fata de ceea ce fac zilnic. Asta ma impinge sa meditez, iar concluziile la care ajung nu sunt mereu cele mai placute.

Din prea multa incrancenarea uiti sa mai faci si fapte bune. Nu sunt sustinatorul pomenilor sau a caritatii care sa te faca sa dormi linistit.  Totusi, exista unii oameni care nu pot reusi singuri – au nevoie de sustinere, ajutor. Toti trecem prin astfel de momente, dar le uitam usor odata depasite.  Demult, am zis ca eu o sa fiu altfel, dar s-a asternut praful pe ideea asta. A venit vremea sa fac mai mult, si o sa fac. Am invatat suficient de mult incat sa fiu eficient, am avut suficient timp sa gasesc ideea si imi va fi usor sa o pun in practica.

A disparut lumea din oras. Se pregatesc toti de sarbatoare. E sarbatoarea inverii Domnului de care iti aduci aminte atunci cand ai nevoie de ceva. Sau poate doar vine iepurasul. Nici nu mai stiu. Pentru fiecare Pastele inseamna ceva. Pentru mine e Pastele e un sir de povesti si imagini. O poveste din 1945, cand bunicul meu se intorcea din armata/razboi/lagar in ziua Pastelui, la o familie care nu-l mai astepta vreodata. Seara de Inviere. Lumina. Slujba interminabila din care nu intelegeam nimic, dar care era cel mai fascinant lucru vazut.  Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand – si fiorii reci dati de imaginatie. Dimineata in cimitir cautand o curce veche cu trandafir de piatra, la un mormant al unei tinere femei ce murise in 1918 si de care stiau tot mai putini oameni. Spalatul in apa cu ou rosu. Mainile muncite ale batranilor. Ochii verzi ai bunicii mele. Mirosul lumanarilor si sentimentul de sarbatoare. Au murit vremurile alea, au disparut locurile, s-au dus oamenii. Nu vor mai invia din morti … poate din amintiri.

De maine incep calatoriile si mesele. Nu ma dau in vant prea tare dupa ele. O sa am ocazia sa mai vad ce a mai ramas din ce imi mai aduc aminte, iar daca o sa fie bine o sa semene cu o poezie de Marin Sorescu, cantata de Tudor Gheorghe. Mda, uite ca tot mai sunt motive de bucurie. Poate o sa-l vad pe Nea Costel, poate ma intalnesc cu Domn Profesor, poate a mai ramas vreun batran prin sat care sa-mi spuna o noua poveste veche. Cine stie?

Avem cateva zile la dispozitie. Sa fie, Sarbatori Fericite!

Mi se cere des sfatul de catre oameni care au probleme grave. Gravitatea lor e raportata la nivelul la care traiesc respectivele persoane. Unii cred ca au probleme cand datoreaza 10.000 de RON si nu se pot tine de treaba. Altii cred ca au probleme cand datoreaza 100.000 si tot asa. Toti au ceva in comun: sunt depasiti de situatie si de amploarea lucrurilor.

E imposibil sa oferi reteta succesului sau solutii universale, insa cred ca sunt niste pasi prin care trebuie sa treci pentru a-ti rezolva orice probleme, indiferent cat de mari sunt.

Pasul 1: Analizeaza atent situatia actuala si firul intamplarilor care au generat-o. Facand asta iti vei identifica greselile, putand mai apoi sa repari o parte din consecinte si sa rezolvi sursa lor. Acum recunosti daca ai o problema sau nu. Daca refuzi sa-ti accepti problemele sau obligatiile ele nu vor disparea, dimpotriva, se vor intoarce sa te vaneze, mai puternice si mai insistente.

Pasul 2: Evalueaza pragmatic situatia in care te afli. Cat sau ce ai pierdut? Care este ritmul cu care pierzi? Vei sti astfel cat si ce trebuie sa compensezi pentru a ajunge la zero. Foloseste mereu cel mai sumbru scenariu in aceasta evaluare.

Pasul 3: Propune-ti o tinta pe o perioada medie/lunga. Pe termen scurt prioritatea este sa ajungi la zero, dar nu trebuie sa ai asta ca ultim scop. Vrei sa-ti rezolvi problemele si sa treci mai departe. Avand o tinta si identificand pozitia actuala poti determina ce traiectorie vei urma.

Pasul 4: Treci pe avarie. Renunta la tot ce poti renunta si incepe sa-ti achiti datoriile sau obligatiile. Va trebui sa muncesti mai mult, sa dormi mai putin, sa renunti la unele obiecte sau obiceiuri. Nu te enerva, e o situatie temporara. Totusi, nu exagera pana la punctul in care sa-ti faci rau singur, altfel iti pierzi cel mai mare aliat, pe tine insuti.

Pasul 5: Negociaza-ti pozitia fata de persoanele sau institutiile cu care ai probleme. Poti achita o parte din obligatii, infima, si poti cere o amanare, luandu-ti angajamente dure pe care trebuie mai apoi sa le respecti. Demonstrand bunavointa si buna intentie vei fi pasuit. Oricum, niciun creditor nu vrea sa-si piarda si ultima speranta ca-si poate recupera imprumutul.

Pasul 6: Incearca sa apelezi la noi resurse. Nu noi imprumuturi, nu prelungirea obligatiilor pe mai multi ani! Poti sa ceri mai mult de la cei cu care lucrezi deja. Pentru a obtine mai mult trebuie sa oferi mai mult, uneori chiar mai ieftin. Fii pregatit sa livrezi, sa nu-i dezamagesti pe cei care te crediteaza in viitor.

Pasul 7: Incearca sa castigi mai mult. Un alt job part time, o marire meritata, implicarea in proiecte care sunt platite extra. Le poti spune celor cu care lucrezi de la bun inceput ca vrei mai mult si esti pregatit sa te implici pe masura. Oricine e de acord sa plateasca extra pentru un efort semnificativ. Deseori nici macar nu e vorba de intensitatea efortului tau, ci de modul in care te organizezi si-ti prioritizezi munca.

Pasul 8: Ramai pe avarie. Achita-te de tot la timp, asta o sa-ti castige aprecierea celorlalti. Tot de aici vin si noi oportunitati. Odata ce-ti asumi problemele si le rezolvi cei de langa tine vor observa si vor capata mai multa incredere in tine. E indicat sa nu obosesti repede si nici sa te renunti din comoditate dupa cateva luni, cand lucrurile par ca incep sa se rezolve.

Pasul 9: Citeste, invata, cere sfatul celor din jurul tau mai bine pregatiti sau mai experimentati. De unul singur ai sansa de a intra intr-o spirala a disperarii. La fel si cand interactionezi doar cu cei foarte apropiati. Mai exista alte 6 miliarde de persoane in afara de ei. Daca ajungi sa cunosti inca 100 din aceste persoane, aflate in zona ta, vei gasi  cel putin 100 de  idei, sugestii si sanse de a-ti rezolva problemele. Incearca doar sa fii deschis la cunoastere, sub orice forma.

Pasul 10: Treci de zero si indeplineste-ti tintele, visele. Cu atitudinea potrivita vei reusi absolut orice. Daca te mentii intr-o stare de negativism si plangere de mila vei fi etichetat si tratat de toti ca un incapabil, inutil, o povara. Nu spun ca gandirea pozitiva iti va rezolva problemele. Spun doar ca gandind pozitiv poti sa realizezi cel putin la fel de mult ca atunci cand gandesti negativ (ZZ).

Cum iti rezolva cei 10 pasi problemele? Cateva sfaturi, generale, pe care oricum le stiai – cum te ajuta practic pe tine? Ei bine, nu ele te ajuta. Tu te ajuti singur, practic, daca vrei. Adica, daca vrei sa-ti admiti si evaluezi problemele, daca vrei sa-ti asumi angajamentele de a rezolva si daca esti dispus sa ceri mai mult de la tine.

Stiu, e un cerc vicios. Totusi, doar tu pot iesi din respectivul cerc. Cunosc senzatia, e neplacuta. Vrei mereu mai mult si risti. Nu casitigi mereu. Uneori te alegi doar cu datorii si obligatii. Imprumuturile apasatoare nu sunt solutia. Depresia si disperarea nu au ajutat vreodata. Sinuciderea e un pret mult prea mare pentru ce ai rezolva oricum in cativa ani de munca, in cel mai rau caz.

Cunosc oameni care au ajuns la minus cateva milioane si au reusit sa se intoarca la zero si sa treaca mult pe plus. Fiecaruia problemele proprii i se par cele mai mari din lume, dar putem sta linistiti, problemele noastre sunt nesemnificative. Pana la urma, cata vreme ai mintea intreaga si limpede, poti face orice.

Pentru ca vreau mult, repede, risc. Riscurile uneori costa. Am facut toate greselile din carte si am reusit sa le platesc pe toate pana acum. Cheia a fost a in aplica teoria de mai sus. Daca a mers la mine (si la cei din jurul meu)  sunt convins ca va merge si pentru voi.

Asadar, la treaba!

Sunt unele lucruri pe care tot vreau sa le recomand, dar ma tem sa nu sar calul publicitatii sau gardul inutilitatii. Asa se face ca le-am strans pe toate la un loc si le dau drumul aici, nelegate. O sa repet demersul in viitor. Sa-i dam drumul:

Super Espressor de cafea – azi pe Ghelir la un super pret, plus cafeaua mea italiana preferata. Stie sa faca espresso si cappuccino ca in Italia, iar asta o sa ma ajute in relatiile bilaterale cu cei ce ne viziteaza firma. De ce? I buy the expensive groumet stuff, because when I drink it, I wanna taste it. Asadar, va astept la birou pentru o cana fierbinte de cafea.

Cuponix.ro – un proiect interesant, care ofera un sistem de cupoane/reduceri virtuale pentru magazinele online. Plus, cateva informatii utile si statistici despre marketingul prin cupoane la ei pe blog. Foarte simpatici ownerii businessului, un cuplu care a renuntat la salariile de IT-isti din Germania pentru a-si urmari visul in Romania.

Optica Maria – pentru ochelaristii convinsi, ca mine, e cel mai bun loc (din multe incercate) pentru a-ti face/reface ochelarii. Proprietara, dna Maria Pomenea, este un tehnician desavarsit, pasionata de … ochelari si extrem de bine pregatita. M-a mirat ca retine numele si modelele de rame/lentile purtate de toti clientii. Imi face revizii gratuite la ochelari, pe care ii stric mereu din neatentie. Daca orice mic business de nisa ar fi facut de oameni ca acestia am duce o viata mult mai relaxata. Ii gasiti pe Calea Mosilor 260, colt cu Olari sau la telefon 0721.264.390 / 021.210.2227.

Qian Bao (citit: ~ Chang Bo) – cel mai tare restaurant chinezesc din Bucuresti. Localul arata nasol, servirea variaza intre comunista si merge, chelnerii sunt un fel de soup nazi, dar mancarea e absolut irezistibila. In plus, nu e deloc scump. Sunati si faceti rezervare (la 0722.622.865), altfel ajungeti acolo si o sa va vina sa-i strangeti de gat pe chelneri, de ciuda.

Pizzeria Bellini – Eminescu 116, la intersectia cu Tunari, vis-a-vis de Petrom. Au salate incredibile, focaccia si pizza italiana. Cand au deschis localul au adus un domn ce castigase titlul de cel mai bun pizzar din Italia sa antreneze personalul local. Acum au un bucatar foarte bun si plin de humor, Cristi. Noroc ca gateste atat de bine, caci altfel orice plangere ar deveni un spectacol de Wrestling – Cristi fiind un domn maricel, asupra caruia bucataria si-a pus amprenta. Servirea este foarte prietenoasa, iar Nea’ Fane e de aur. Poti comanda si mancare de la Roma (langa), nu e necesara rezervarea, au program pana la 23.00. Pizzeria Bellini de pe Eminescu nu are legatura cu cea de la Universitate (e mult mai tare), face livrare la domiciliu si au preturi absolut rezonabile.

Trattoria Roma – Eminescu 114, langa Bellini. Aceiasi proprietari (Cornel si Eugen), insa Roma este o trattorie clasica. Nu am suficiente epitete pentru mancare. Fructele de mare sunt foarte bine facute, iar midii mai bune ca aici nu am mancat. Orice dish cu specific italian pare facut in Italia si teleportat la tine pe masa. Preturile sunt foarte mici pentru calitatea oferita, undeva sub jumatate fata de restaurantele italiene din Herastrau. Nu prea se poate fara rezervare si risti mereu sa-ti dai coate cu tot felul de personaje celebre. Se sta prost cu parcarea si trebuie sa fii indemanatic la a te strecura printre Bentley-urile, Rolls-urile si Ferrari-urile celor care mananca de obicei la Roma (eu parchez pe o straduta alaturata ;-) Telefon: 021.210.8157 / 0722.323.734

Nu am primit ceva pentru a face aceste recomandari. Vreau sa va impartasesc lucrurile si locurile care-mi plac foarte mult, sperand sa va placa, iar cei care deja ofera servicii foarte bune sa castige de pe urma seriozitatii lor. Astept si eu recomandarile voastre. Cred ca cea mai buna si mai serioasa forma de publicitate e recomandarea directa si sunt bucuros sa recomand pe oricine, sustinut, ofera un serviciu sau un produs foarte bun.

     

Se schimba lucrurile. Ieri am fost invitat la RoBlogFest. Fugind de la birou la un partener si de la partener la eveniment, nu am avut timp nici macar sa ma echipez de petrecere. Pentru a nu stiu cata oara am fost personajul in costum pierdut in club. Mi-am luat portia de glume pe tema asta. Sunt sigur ca toata lumea crede ca am doar aceleasi haine, un costum gri si o camasa alba. Ca sa fiu impunator am rulat usor, ca orice businessman roman respectabil, in Loganul MCV al firmei (cu sprijinul indirect Automobil Bavaria, intr-o poveste pe care o voi detalia pe viitorul rover75.ro ;-). Pana aici totul a fost complet gresit.

Multi cunoscuti au fost la petrecere, ocazie buna sa schimbam cateva cuvinte. Ciudat a fost faptul ca erau (multi rau) oameni care ma cunosteau pe mine si pe care eu nu ii stiam. Majoritatea au fost foarte prietenosi si m-au tratat direct cu Ce faci Dragos?!, spre uimirea mea totala. Am o gramada de admiratori, unii dintre ei chiar fete … Mi s-a spus ca as putea sa-mi fac o mica bisericuta, un cult (personal). Am zis multumesc in stanga si in dreapta. Nu stiu ce as putea face mai mult decat sa afirm sincer si deschis ca sunt coplesit de atentie si de aprecieri. Nu sunt obisnuit sa fiu prea tare laudat si nici nu stiu sa accept frumos cadouri, asa ca s-ar putea ca uneori sa ma comport ciudat.

Nu m-am inscris la RoBlogFest, dar am fost propus, nominalizat. M-a votat juriul, pentru ca la sectiunile cu vot public nu am avut priza. Surprinzator, am castigat la categoria Cel mai bun blog de business/tehnologie. Si mai tare (aproape) e ca am iesit pe locul 2 (8.8p) la Cel mai bun blog, dupa  Tolo (8.95p). Onorabil, eh? Premiul a fost consistent, sponsorizat de Elvsoft si Adobe. Niste casti tari si un iPod Shuffle de 1GB cu care inca ma gandesc ce sa fac, pentru ca mi-am propus acum ceva vreme sa nu-mi cumpar vreodata iPod (dar acum ca-l am imi e simpatic). Colectia Adobe Creative Suite 3 Web Premium, care costa o caruta de bani (~$2000) le va fi extrem de utila colegilor mei care probabil s-au plictisit de Gimp. Le multumesc celor de la Interakt/Adobe Romania.

Stiu ca nu scriu foarte des si ma straduiesc sa postez cel putin o data pe saptamana in medie, in limita timpului disponibil (resursa foarte limitata pentru mine).  Ma bucur ca  blogul meu este citit si apreciat. L-am facut cu scopul de a oferi informatie utila, mai mult decat pareri sau trairi proprii. Evolutia mea antreprenoriala m-a invatat destul de multe, iar prin blog reusesc sa o documentez si sa creez continut util publicului (nu foarte larg). Au trecut 2 ani si ceva de cand am inceput sa scriu si trebuie sa recunosc faptul ca am castigat mult mai mult fata de cat ma asteptat de pe urma blogului. Acum am considerabil mai multa expunere, o multime de clienti noi si, mai ales, multi  prieteni. Asadar, blogging pays!

Cam atat cu lauda. Asa cum am spus si aseara: Sper ca blogul sa va fie [in continuare] util!

PS: Noua adresa este www.manac.ro, cea veche este automat redirectata aici. 

Atentie: Contine laude si pareri subiective despre proprii-mi clienti.

Mereu ne-au lipsit resursele reale pentru a invata despre antreprenoriat. International sunt o multime de siteuri dedicate celor care sunt la inceput de drum sau isi doresc sa porneasca o afacere. La noi au existat doar ceva reviste despre cum sa cresti cartite si cum sa-ti faci o fabricuta de pungi acasa sau articole create din traduceri si combinatii de taste (ex: CTRL+C/CTRL+V).

Anul trecut ne-a batut la usa un client nou, Cristina Alexandru. Intalnirea de atunci m-a surprins: clientul isi facuse extraordinar de bine temele si nu vroia in ruptul capului sa spuna despre ce e proiectul. Cand discutam contractul am aflat numele domeniului: Startups.ro! Ce super tare! mi-am zis. Suna foarte bine. Au inceput sa-mi vina ideile de ce s-ar putea face pe un asemenea site. Desigur, prea tarziu, Crstina se gandise in detaliu la toate. Asta i-a tradat anii de jurnalism serios pe care ii avea in spate deja.

Meticulozitate si corectitudine exagerata. Asta a fost impresia cu care am ramas dupa inceputul lucrului. Structura siteului, interatii de dezvoltare intr-un cerc restrans, adunarea atenta a materialelor, pregatirea pentru beta etc. Nu am avut vreun proiect la care clientul sa fie atat de atent la toate detaliile ;-) In cele din urma a aparut versiunea beta, pe care va invit sa o vizitati.

Imi place Startups.ro pentru ca are continut original, scris profesionist, interviuri, analize, informatii de care chiar ai nevoie (cum sa obtii finantari, ce inseamna o franciza, cum faci un plan de afaceri samd). Practic, sunt toate acele informatii pe care o publicatie de business se lauda ca le are si in locul carora gasim articole fara finalitate scrise la norma/numar de cuvinte. Ups, imi re-manifest nemultumirile deja …

I-am laudat destul. Urmeaza exinderea siteului si ogramada de facilitati noi de care nu am voie sa vorbesc altfel platesc 10.000€ despagubiri :)

Long story short: Intrati, cititi, dati feedback.- www.startups.ro

PS: Multumesc colegei mele Cristina Insuratelu, care se ocupa de Simplissimo.ro, pentru ca e mereu uimitor de prompta,  atenta, muncitoare si care da 145% zilnic, reusind ocazional si sa updateze si blogul Simplissimo!

Vara, 2005, Sinaia, la 200m de Taverna Sirbului, stau intins pe pajiste si-mi vine o idee geniala: Sistem online de rezervari hoteliere. Ajunsesem acolo cu o zi inainte, dupa ce am frunzarit 200 de siteuri inutilizabile pentru a gasi un loc la o pensiune. Am rezervat “online” la telefon in Bucuresti. In Sinaia, la cabana, pretul afisat era cu 20% mai mic ;-) iar receptionera mi-a spus: Asa va trebuie daca luati de pe Internet, veniti dom’le direct aici, noi avem mereu liber!

Rapid am facut calculele cu un coleg, cati oameni ar fi implicati, cat timp ne-ar lua sa facem o prima implementare, care sunt costurile operationale. Dupa 15 minute ne-am lasat batuti. Trebuia sa ne facem agentie de turism, un domeniu care nu ne pasiona mai deloc, mai ales ca vazusem ce haos total e in asemenea agentii (clientii nostri la un moment dat). Eh, o sa faca cineva, ca lumea, intr-o zi. Asa a ramas!

Ati observat? Mie, acum 2 ani, mi-a venit ideea lui Vladimir Oane. Deci mie, Dragos Manac, mi-a venit ideea lui, primul, mie. El acum castiga premii, bani, clienti. Eu? Nu am castigat nimic din idee. Vladimir are o afacere validata de oameni inteligenti, care au avut business-uri aduate de sute de milioane de dolari (chiar mai mult). Daca se misca bine va fi validata si de piata. Ideea exceleaza prin simplitate si practicitate. Ramane de vazut daca executia va fi la nivelul ideii. Avand oameni specializati, dorinta de munca si sustinere publica, ai sanse mari sa reusesti. Eu sunt convins ca Vladimir si Lavinius vor reusi in proiectul CapitanGo. Sunt atat de convins incat ii rog public sa spuna ce vor sa fac eu pentru ei ce vor sa facem noi (internautii/bloggerii) pentru ei. Vreau sa promovez gratuit, sustinut, si raspicat CapitanGo!

Hotarare imi este intarita de faptul ca deja apar viteji: oameni care stiau mai bine, care au avut ideea primii, care vor recunoastere. Nu e prima oara cand vad asta in Romania. Daca stau sa ma gandesc, trebuia sa ma si astept la asa ceva, e deja un obicei. Desigur, eu am avut primul ideea CapitanGo si asta “se stie” ™. Nu am executat-o, deci ideea mea valoreaza zero. Daca as fi avut un plan de afaceri si n-as fi executat-o ar fi valorat minus cateva sute de dolari, cat m-ar fi costat planul de afaceri.

Frustrarea si micimea sunt mari motivatori. Imi este rusine sa o spun, dar si eu eram asa. Ma simteam inferior celor care fac lucruri online la noi (si in alte parti) si aratam cu degetul. Cine ma? Eu stiu mai bine ma! Eu sunt cel mai destept! Aratam cu degetul si nu faceam nimic. Munca e data dracului, schimba omul. Cand am inceput sa fac am inceput sa tac. Sa tac si sa inghit. Imi venea sa-mi dau palme. Ideile mele geniale, nu aveau succes. Implementarile mele nu se terminau niciodata. In timp ce eu, inteligentul, faceam lucruri destepte, cei ce faceau lucruri ne-inteligente performau. Da, siteuri, servicii, proiecte, care au piata, care merg. Nu sunt maximul, nu sunt extraordinare, dar sunt acolo si merg. Si eu? Eu am esuat, lamentabil, de multe ori.

Am esuat pana in ziua in care am inteles ca nu sunt singur impotriva tuturor, ca nu le stiu pe toate, ca lumea nu are nevoie de mine, ca egoismul e cel ce dicteaza. Atunci mi-am dat seama ca voi reusi, numai daca ii ajut pe ceilalti. Nu, nu sunt Mos Craciun si nu indeplinesc dorinte, doar dau o mana de ajutor cand e nevoie, cui merita. Castig din asta. Cand ajuti un om la nevoie, fara sa-l jupoi, fara sa-l conditionezi, castigi si un prieten si un client permanent.

Cand mi se pare ca stiu mai bine, ii spun omului cum e mai bine si pun osu’ la transpir’, muncesc alaturi, pentru a schimba lumea in mai bine cu un milimetru. Stiti ce e fascinant? Ca am o gramada de oameni care ma ajuta si cu care lucrez in proiecte mari. Unii sunt chiar cei pe care in micimea mea, ii dispretuiam acum cativa ani.

Revenind la ideea lui Vladimir, The Oane! El e un exemplu extraordinar de om care FACE! Prezentarile lui sunt beton. Discursul lui emana pasiune. Pune suflet in ceea ce face. Genul acesta de oameni intr-o zi vor simti succesul si satisfactia la nivelul pe care multi nici nu si-l pot imagina. Nu e singurul, iar speranta .ro sta in faptul ca sunt multi ca el: oameni care fac, mizeaza pe o idee, isi investesc timpul, munca, banii. Tot ei esueaza! O data, de doua ori, de zece ori … pana invata suficient de mult din greseli incat ajung la reteta perfecta (nu reproduceri, nu clachieri fara discernamant). Oamenii astia vor defini Internetul romanesc in urmatorii ani. Frustratii vor ramane indexati pe Google, pana va aparea un algoritm de greutate pentru textul pus online, iar atunci bunul simt public ii va strange in pivnita Internetului. Vor iesi de acolo, ca si mine, cand isi vor da seama ca pentru a evolua (tu si lumea) trebuie sa ajuti, nu sa dai cu piciorul!

Maine voi fi speaker la Netcamp. Ma simt ca Romania in grupa cu Franta, Olanda si Italia vazand ceilalti speakeri ;-) Din acest motiv imi voi scrie prezentarea acum, pe blog si o voi publica maine. Vad, cu ocazia asta, diferenta dintre planurile de acasa si cele din targ.

* * *

Radu Spineanu s-a inscris cu myPadz, un proiect tare, inteligent, web20-ish, care chiar isi serveste/ajuta utilizatorii. It’s like speed dating for buyers and sellers. Nu are nevoie sa-i urez succes, le urez celor din juriu Inspiratie!

* * *

Evenimentele din ultimele saptamani ma fac sa ma simt ca-n Idiocracy, am ajuns sa renunt la logica si ratiune si sa am un discurs aproape politic. Chifteluta de pe tort a venit de la Radu, care mi-a scris urmatoarele:

“Vis-a-vis de experientele tale halucinante induse de Arena Leilor, trebuie sa mentionez ca genul asta de chestii sunt experiente personale prin excelenta. Prin urmare nu stiu ce kkt de autoritate ai tu sa ma judeci pe mine ori altii; a-propos, Lazarus stie? Nu de altceva, dar poate iti arata si cifrele care sunt in planul de start-up. Vorbea cu Ogica si calcula si ratele de penetrare, cash flow-ul si profitul proiectat; in felul asta aveai niste date certe pe care sa faci analize.

Cand o sa poti sa-mi arati cifre asa cum le pretinzi, o sa-ti zic construiesc un templu. Pana atunci insa pastrez discretia asupra atitudinii mele deloc rezervate fata de tine. “

Radu este domnul cu planul de legalizare a continutului multimedia piratat, o idee pe care eu am criticat-o. Cu siguranta nici domnului Fusu nu i-a cazut bine critica. Am gresit exprimandu-mi opiniile in acel caz. Ar trebui sa ma limitez la experientele mele si generalitati, altfel lovesc in orgoliile unor oameni, inaintea realitatii, iar de aici izvorasc tot felul de conflicte de care chiar nu am nevoie.

* * *

Am o stare oarecum depresiva, datorata realizarilor locale. Activam intr-o piata online mica in care clientii tremura cand se vorbeste un proiect de $10-15k, iar antreprenorii vor sa faca totul cu investitii de $1k. Cum afacerile adevarate le-am facut pana acum cu clienti straini, am ajuns la concluzia ca trebuie sa ne indreptam atentia catre Germania/UK/USA in urmatoarea perioada. Intr-o piata mare si pestii mici cantaresc mult. In Romania, sa fii peste mare, crescut pe cai naturale, e echivalent cu a fi cea mai mare furnica dintr-un borcanel murdar.

Cum visul meu nu a fost niciodata sa traiesc/activez intr-un Caracal mai mare, simt ca e timpul sa evoluam, sa activam in piete care au nevoie de proiecte si solutii inteligente, scalabile, consultanta la nivel inalt – pentru ca din ce aveam am facut deja un bici functional, iar asta nu ma multumeste deloc.

Imi place sa incerc din cand in cand un restaurant nou, desi de obicei ma limitez la cele bine cunoscute. Vroiam sa merg la Jaristea de ceva timp, dupa diverse recomandari, cea din Ticalosii convingadu-ma ;-) Saptamana trecuta am profitat de o seara libera si un prieten bun aflat in Bucuresti si am mers sa vizitam locanta.

Ce sa comandam? Pai, pierduti in meniul foarte interesanti, am fost indrumati de chelner: nu trebuia sa ratam gustarea casei. Pe langa am comandat si cateva alte feluri care ne parusera interesante. A venit gustarea, pe un platou. Auntci m-a lovit: Platoul! Pasiunea mea pentru urmarirea costurilor m-a invatat ca cel mai scumpe alegeri sunt cele facute de altii, bazandu-se pe sistemul “cate putin din fiecare”. Platoul rece servit in restaurante e reprezentativ, are un raport cost achizitie/vanzare de 1:10, spre deosebire de traditionalul 1:4. Curiozitatea m-a impins sa iau nota de plata si sa o studiez. Platoul pentru doua persoane a costat echivalentul a 100€, restul mesei, pentru trei persoane, inclusiv bauturi, a costat aproximativ 70€. Cam mult dupa parerea mea, raportat chiar si la restaurantele straine (decente, zic eu) la care am mai mancat.

Ce invatam de la Platou?

1. Prezentarea unui pachet ingreuneaza abilitatea clientului de a lua o decizie calculata. Asadar, faceti pachete, se vand mai usor, iar daca sunt facute bine si au un pret rezonabil aduc valoare adaugata clientului, prin simpla combinare.
2. Deciziile noastre de moment sunt puternic influentate de factorii psihologici (presiune, recomandare, necunoscut, jena) – acesti factori usureaza vanzarea.
3. Nevoia de a alege din foarte multe variante genereaza indecizie si frustrare post alegere, dar si oportunitatea de a sugera clientului o alegere fericita, pe care acesta sa o accepte usor.
4. Manipularea inteligenta iti poate castiga clienti, ii poate transforma in promotori. Totusi, un truc slab descoperit va transforma clientul intr-un mic inamic.
5. Valoarea e creata, nu e intrinseca. Prezentarea, povestea, legatura cu clientul, oportunitatea, toate astea confera si cresc valoarea unui produs sau a unui serviciu.

Eu? Nu mai am acelasi entuziasm legat de Jaristea. Imi place, e OK, poate voi mai trece pe acolo. In sinea mea zgarcita si orgolioasa m-am simtit cumva nedreptatit – nu de faptul ca a fost nota de palta mare (stiam ca e un restaurant scump), ci pentru ca am avut incredere intr-o recomandare care a fost departe de ce as fi ales in cunostinta de cauza.

Eram fan si am mai scris despre Arena Leilor. Am si participat talkshow-ul organizat in ultimele 2 editii ale primei serii. Ionut Oprea “ne ameninta” acum ceva timp cu prezenta dl-ui Calin Fusu la aceasta emisiune ca investitor. Asta m-a determinat sa-mi aloc timp si sa vad emisiunea. Cum azi am gasit timpul necesar, dupa o scurta cautare, am gasit Arena Leilor Episodul 1 Seria 3. Dupa ce am petrecut 45 de minute urmarind atent emisiunea simt nevoia sa scriu, pentru ca am gasit acest episod absolut halucinant (Kubrik cred ca se rasuceste in mormant peste Dali).

Acum ceva vreme ii criticam pe leii din Seria 1 pentru ca (obiectiv) nu sunt la un nivel financiar inalt, implicit nu sunt dispusi sa investeasca prea mult. Vazand noii lei, imi cer oficial scuze pentru cele afirmate.

Cum te astepti ca intr-un sezon o persoana care are cel mult 1 milion de euro disponibil banesc sa poata investi constant si serios? Cred ca cel putin 2 din cei 4 lei sunt in situatia aceasta.

S-au schimbat teribil si profilele celor care vor finantari. Incredibil – in mai rau!

Prima afacere, un tanar domn din clasa 12-a vrea sa faca o firma de transporturi pe ruta Bolintin – Bucuresti, cu un profit estimat de peste 12.000 euro pe an, intr-o piata ocupata si deloc studiata. Am avut impresia ca a sarit peste preselectie si a dat buzna direct in platou.

A doua afacere, un brand de imbracaminte, 4 magazine, in plina dezvoltare, stoc de marfa de 80.000 euro intrare cu vanzari estimate de 100.000 euro lunar (?!). Se cer 100.000 euro pentru 20% din aceasta afacere. Nu i-a spus nimeni omului combinatia cheie: imprumut/ipoteca/faliment. Dezorientare totala.

A treia afacere este cea care m-a dat peste cap. Un domn vrea sa desfiinteze pirateria de muzica/filme online, aducand publicitatea in scena. Practic, planul este ca utilizatorul sa-si ofere datele personale pentru publicitate targetata. In schimbul acestor date se intra intr-o campanie publicitara ce acopera costurile de licentiere ale continutului multimedia folosit, intai in Romania, apoi pretutindeni. Nu exista nicio estimare de costuri, dar exista o abordare tehnica: antreprenorul va dezvolta (cu niste programatori pe care nu-i are) un client/program ce foloseste simultan DC++/torrente legale si ilegale… Sa-mi fie iertata gluma dinesciana, dar cred ca Marius Ghenea i-ar fi tras un cap in gura celui venit cu acest plan de afaceri. Imi pare sincer rau ca nu mai participa la emisiune. Revenind: experienta ireala continua, Calin Fusu le explica leilor ca antreprenorul nu vrea profit, vrea exit (?!). I se cere antreprenorului “acces la tot”, se vorbeste de “interfete prietenoase” si “hackeri”. Deznodamantul este tulburator: Fusu spune ca pentru pizza si cola e nevoie de 5000 euro, iar pentru computere de inca 10.000 de euro. Ofera (fara sa astepte o propunere!!) 20.000 euro, un sfert la inceput, restul la sfarsitul proiectului pentru 40% din firma - firma care va realiza un client de DC++/torrent care va legaliza pirateria software, in 6 luni, cu o echipa de 2 programatori care nu exista, condusi de o persoana fara experienta. Va rog sa va uitati la emisiune, chiar asa se intampla, nu am fumat/prizat nimic. Eu m-am uitat de cateva ori la aceasta scena.

A patra afacere: un domn dintr-o comuna cere 43.670 de euro pentru a acoperi cheltuielile timp de 7 luni ale unei afaceri de selectionat fotablisti slabi si saraci din satele romanesti. Urmeaza sa fie tinuti undeva la o ferma si vanduti catre cluburi. Chiar m-am asteptat sa investeasca cineva in ideea asta, bazandu-ma pe episodul anterior. Parea la fel de valid business-ul. Nu vreau sa va rapesc placerea, insist sa vedeti emisiunea.

A cincea afacere: o periuta de dinti de unica folosinta, cu o doza de pasta. E nevoie de 50.000 de euro pentru demararea afacerii, contra 50% din firma. Se cer relatii si bani. Nimeni (antreprenor, lei) nu are experienta in domeniu. Periuta va fi vanduta ca un produs inovator pe o piata in care exista periute si paste de dinti (pentru multiple utilizari) ce costa impreuna mai putin de 1$ in Romania. Sunt convins ca un set periuta/pasta disponibil in orice hotel civilizat costa in China cel mult cat va costa si productia pentru periuta de unica folosinta. In plus, mie imi suna a dezastru ecologic si de marketing. Oricum, nimic nu ma poate surprinde acum, 2 din lei au investit in afacere. Totul se incheie intr-un ton optimist, cu antreprenorul care spune Mai am destule afaceri!. Eu cred ca merita sa mai vina la cateva editii.

Ma intreb daca Arena Leilor s-a repozitionat, fiind acum in zona de divertisment-business-de-autobaza. E incredibil cu oamenii aceia cer bani adevarati pe afacerile concepute de ei. E suprarealist cum ajung si sa primesca bani. Sper ca e doar un joc de fatada, pentru ca ar fi extrem de trista irosirea banilor pe asemenea idei. Poate ca da bine la public, ajuta la imagine. Oricum, daca se va continua asa, emisiunea va deveni total ridicola, atacand puternic segmentul ocupat de Vacanta Mare.

Azi am fost invitat (nu in calitate de blogger ;-) la o receptie data de ambasadorul Anglei in cinstea plecarii fostului ambasador si a unei parti din personal. Cu una din aceste persoane am negociat de doua ori, la sange, la ultimul penny, un contract. L-am laudat ambasadorului pentru chibzuinta cu care cheltuieste banii statului, iar in cadrul speechului a fost felicitat ca pleaca, pentru ca altfel oamenii ca mine ar fi ramas fara camasa… Saptamana trecuta am fost in Turcia si m-am simtit in al noualea cer, pentru ca am negociat absolut orice oferta primita, cu rezultate mai mult decat onorabile. Din toate astea am ramas cu ideea ca e nevoie de mai multa deschidere spre negociere, o arta profitabila care in Romania nu o imagine si nici o traditie prea buna. Pe scurt, cateva din regulile mele de negociere:

1. (Aproape) Totul se negociaza. De la o oferta de servicii, la pretul unei camere de hotel si pana la noua masina sau rata dobanzii la un credit. Chiar daca acest lucru nu este spus, este situt. Oricine vrea sa-si castige/pastreze clientii, implicit e dispus sa negocieze – da, in Romania. Eu nu am crezut ca hotelurile iti fac reducere daca te duci de pe strada sa inchiriezi o camera, pana nu mi-a demonstrat-o un partener de afaceri evreu (aici da traditie in a negocia).

2. E datoria clientului sa incerce sa negocieze. Nu te costa nimic sa spui ca vrei un discount, ca nu-ti convine pretul, ca vrei sa mai discuti, ca astepti o oferta mai buna. Cheia e sa-ti invingi jena. Nu te va considera nimeni zgarcit, nu vor rade in urma ta, nu esti o persoana oribila (cel putin mie asa imi place sa cred). Negociind castigi mereu. In cel mai rau caz obtii o concesie mica, doar o bila alba sau exercitiu si experienta.

3. Orice negociere are limite. Teoria spune ca o negociere excelenta te aduce la un maxim de 60% din pretul solicitat initial. Desigur, e vorba de 60% din ceea ce vanzatorul adauga. Daca vrei sa obtii o reducere de 25% de la un vanzator care are o margine de 5% (ex: vanzator de computere) vei avea parte de un episod trist sau ridicol de negociere. Cand nu exista reguli iar pretul nu e afisat sau usor de determinat, poti sa te aventurezi in a obtine un pret mult mai mic (ex: in bazaruri, piete).

4. Lasa de la tine. Flexibilitatea este mama negocierii. Daca pui conditii inacceptabile, ceri prea mult si insisti, vei irita partenerul de negociere si vei pierde ocazia de a ajunge la o intelegere. Am fost in situatia de a negocia cu o persoana nepregatita/rautacioasa, iar rezultatul a fost acelasi: am zis pas, am pierdut si eu, au pierdut si ei. Ca sa ai de unde lasa ofera de la bun inceput mai putin decat esti dispus sa dai la ultima strigare.

5. Nu spune de la inceput ultimul pret. Ruinezi negocierea dezvaluind ultimul pret. O capcana clasica e sa raspunzi la intrebarea: Care e ultimul pret? pusa la inceputul negocierii. Da un raspuns deschis, cauta sa reglezi alti parametri ai discutiei astfel incat sa ajungi la un rezultat bun si sa nu-ti dai cartile pe fata din prima.

6. Negociaza mai multe atribute. Nu te limita la a negocia pretul. Modifica din cantitate, din termenii de livrare sau garantie, valuta in care este facuta tranzactia samd. Cu cat ai mai multe atribute cu atat vei putea castiga mai mult daca reusesti sa le impachetezi bine. In cel mai rau caz castigi un termen bun de plata sau garantie extinsa, altfel te limitezi la un joc al preturilor, prea usor de urmarit si prea restrictionat.

7. Lasa (si) partenerul sa castige. Trebuie sa-i dai ceva ca sa plece multumit de la o negociere. Victoriile totale iti vor aduce dusmani si putine sanse de a mai colabora in viitor. Toata lumea trebuie sa plece de la masa negocierilor cu zambetul pe buze si cu impresia ca a facut cea mai buna afacere posibila. Cei care merg pe totul sau nimic trebuie sa stie ca ard poduri in urma lor.

8. Incearca sa afli pozitia de pe care negociaza partenerul. In cel mai fericit caz ai toate informatiile, stii cat poate jongla partenerul cu termenii negocierii si-l aduci cat mai aproape de ce iti doresti. Altfel, stange atent toate indiciile si incearca sa te pozitionezi corect. Vei fi nevoit sa negociezi cu persoane care isi pot permite usor sa piarda un client, caz in care trebuie sa fii extrem de precaut, sau, cu persoana care ar face orice sa vanda, caz in care iti poti adapta oferta.

Suficient pentru inceput, voi mai reveni asupra subiectului. Pana atunci te invit sa faci mici exercitii: sa obtii o reducere pentru o oarecare achizitie – sa faci tot posibilul pentru a ajunge acolo. Fie si 2%, daca ii castigi de cateva ori ti se va deschide apetitul pentru negociere, iar de acolo cerul e limita pe viitor.

E clar, trebuie sa muncesc pentru bani, nu am noroc la cazino. Am suficiente vicii costisitoare astfel incat sa nu-mi doresc unul nou, asa ca mi-am respectat promisiunea de a nu juca niciodata propriii bani. Nu cred in jocuri de noroc, dar n-a fost un joc de noroc. A fost un joc excelent de PR. Am aflat de Bitdefender 2008, produsul nou, care integreaza, simplifica si dezvolta capabilitatile versiunilor anterioare. Mi-a placut mult ideea de totul simplificat, la un loc, cu optiuni implicite bune si posibilitatea de a intra sub capota. Am folosit Bitdefender Enterprise Manager sub Windows pentru managementul centralizat al antivirusilor dintr-o retea. E excelent, usor de utilizat, light ca resurse. Sub Linux il folosesc de ani de zile cu foarte bune rezultate. Varianta gratuita, bdc, linie de comanada, are suport nativ in Amavis si e mult superior ClamAV ca performante. Varianta comerciala e mai complexa si mi se pare unul din putinele produse comerciale sub Linux in care chiar se vede interesul dezvoltatorilor. De obicei companiile mari scot versiuni gluma pentru Linux si e extrem de frustrant doar sa incerci sa le folosesti. Felicitari Sami, Mache, Jay si restului echipei de bautori inraiti de bere/programatori/baieti superisteti.

Nu a fost doar zambetul amagitor de PR care m-a determinat sa scriu. Am fost invitat in calitate de blogger la un eveniment pentru presa. Mi-a placut, mai ales ca n-am avut parte de discursul rece/intepat, de abureala de PR/marketing traditionale in mediile corporate. A fost un eveniment cinstit ;-). Alaturi de colegi, coordonatoarea de PR, Andreea Stan, a reusit sa creeze o atmosfera foarte prietenoasa si placuta. Sper sa mentina abordarea asta deschisa, pentru ca simt ca va da rezultate foarte bune. Felicitari.

Ah, am mai aflat o informatie incendiara despre Bitdefender care va tine prima pagina a ziarelor saptamana viitoare. Dar, bineinteles, nu o pot spune. Oricum, stati cu ochii pe ei, sper sa fie un mic Google romanesc intr-o zi.

Acum ceva vreme cineva imi povestea despre o afacere de free hosting pe care o pornise. Totul mergea bine, pana cand, intr-o zi, cineva a uploadat “free” poze cu copii pe serverele lor, o “batranica din Michigan” a dat telefon la compania de la care inchiriasera serverele pentru hosting si … totul s-a terminat. A ce miroase? Atitudine civica si umanitare, nu?

Azi vad un articol interesant in Jurnalul National, denumit Pedofilie la Liber. Ni se spune ca pe Neogen se uploadeaza material pentru pedofili. Citez:

“Portalul nr. 1 în România”, după cum se autointitulează Neogen, este o gazdă primitoare pentru amatorii de sex cu minori. În cursul zilei de ieri, trei filmuleţe au produs senzaţii printre demenţii cu acces la internet, dar au stârnit şi protestele mai multor vizitatori ai site-ului, secţiunea video.neogen.ro.

Interesant ton, mai ales pentru un ziarist profesionist dintr-o redactie profesionista de la un ziar profesionist! Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand vad ceva formulat astfel am o senzatie puternica de … in sfarsit, imi repugna teribil. De ce? Pentru ca e vadit tendentios. Pedofilie, dementi, internet, scandal, biserica, copii, sex, politie, afaceri, placeri. Ah, ce as mai pocni in fata un dement din asta cu internetul care abuzeaza copiii patriei! … Sa-i rastignim pe toti! ... cam asta se vrea a fi reactia, nu?

Cat se poate de sincer: nu sunt un fan Neogen. Nu ii urasc, dar nici nu as cumpara actiuni la ei. Nu imi place stilul lor, dar nici nu ma deranjeaza ca au crescut atat de mult si ca sunt bine finantati. Am platit servicii Neogen si am fost multumit de ce am primit in schimb. Cu toate astea, nu pot sa accept “un scandal” atat de artificial si penibil pus in scena. Serios, miroase execrabil. Mai toate siteurile de video sharing au multa pronografie, de obicei clasificata si tot de obicei foarte des vizitata (vezi si Trilulilu). Niciun sistem de filtrare a continutului video nu e infaelibil, tehnica e foarte slab dezvoltata in acest domeniu, de cele mai multe ori se bazeaza pe review uman si pe algoritmi slabuti de detectie (stiu pentru ca am lucrat in proiecte asemanatoare). E foarte usor sa arunci niste materiale de acest gen online dupa care sa “faci poza” evenimentului…

Hai sa facem o mare criza de ipocrizie online, sa fim scarbiti, sa il impuscam pe Fusu ca aduce copii abuzati din Transnistria si ii pune pe Neogen. Asta e spiritul!

Noutati: Internetul este bazat pe pornografie. Pornografia ajuta la cresterea si dezvoltarea Internetului si a IT-ului in general. Oamenii fac sex si consuma pornografie, chiar fara a fi dementi, ci perfect normali.

Chiar asa: dement e un termen peiorativ. Puteau sa foloseasca spatiul din ziar pentru a face lobby pentru imbunatatirea tratamentului persoanelor cu probleme psihice, acolo chiar ar fi putut relata crime care se intampla necontenit in Romania. Dar unde mai era senzatia si lovitura sub centura?

La mai mare cu habotniciile si manipularea! Totusi, poate prindem vreunu din asta cu internetul si ii rupem gatul… asa, din pur profesionalism. E si pacat sa nu dam niste pietre in cap, cat avem ocazia, doar suntem manati de sentimente umane.

Mai multe persoane mi-au cerut sfatul pentru inceperea unui magazin online. Ideea: vanzarea de componente IT online. Acum mai bine de un an scriam despre cum “sa omoram emag“, de atunci piata a evoluat mult.

Antreprenorii care vor sa intre pe piata online sunt convinsi ca pot lua o bucatica din partea leului bazandu-se pe:

• Clientii nemultumiti de serviciile vanzatorilor mari online (ca sa nu zic doar emag). Eu cred ca adevarul e la mijloc. Multi din clientii nemultumiti au pretentii exagerate si vor fi mereu nemultumiti. Ca sa reusesti sa-i multumesti trebuie sa depui un efort extraordinar, care te costa mult. In cele din urma o sa ajungi sa platesti din buzunar sa poti satisface capriciosii. In plus, sunt unii care au fost nemultumiti de nenumarate ori, dovada ca nu vor sa schimbe furnizorul, chiar daca nu sunt total satisfacuti.
• Comunicare, marketing inteligent. Descrieri bune, idei deosebite de prezentare, promovare agresiva – toate acestea vor aduce clienti, sunt perfect de acord, insa au costuri asociate IMENSE. Cat costa publicitatea in print? Cat costa AdSense? Cat costa oamenii care sa updateze 1000 produse in permanenta? Cat costa o campanie de PR?… de obicei mai mult decat iti poti permite. Costul aducerii unui client in acest fel se dovedeste deseori mai mare decat profitul adus de el. Echilibrul se atinge foarte greu in acest context.
• Preturi mici. Poti avea preturi mici cu adaosuri minuscule, asadar cu un profit foarte mic. Guess what? Exista o mie de magazine online, iar 950 din ele fac dumping. Poti sa le bati?
• Volum. Teoretic volum * preturi mici => castiguri semnificative. Practic volum = costuri mari ascunse (logistica, garantii, angajati) ; preturi mici = profit inifim ; costuri ascunse * profit infim = dezastru …
• Garantii deosebite. Livrari rapide. Suport telefonic bun. Surprizele vin cand o sa vezi ca toate astea nu depind de dorinta antreprenorului ci de realitatea sistemului inconjurator (colegi, parteneri, angajati, clienti) – vei avea costuri asociate si, cu toata bunavointa, lucrurile vor scartai.

Magazinele virtuale in momentul de fata sunt Fata Morgana a wannabe-business-man-ului idealist. Folcolurul costurilor reduse de intrare si operare, foamea si dumpingul, jocul la mai mic … au creat un mediu extrem de concurential. Suntem echivalentul fetelor frumoase care pleaca in cautarea unei cariere de actrite la Hollywood si ajung prostituate, sau, in cel mai bun caz, chelnerite. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar mai mult discernamant ar salva ceva bani si ego-uri pentru “investitorii online”.

Eu nu mi-as face un magazin online de vandut componente (sau multe alte lucruri), pentru ca am suficienta experienta sa stiu ca:

• In .ro nu exista magazine online, exista case de comenzi online si cataloage online.
• Sistemele de expeditie/livrare au costuri imense, probabil datorita infrastructurii nationale. Clientii prefera sa ridice marfa de la sediu (nici nu e de mirare daca luam in calcul costurile de expeditie), Posta isi bate joc de nefericitii care o folosesc, curieratul este scump.
• Nu exista sisteme de plata electronica veritabile. Cardurile sunt folosite la nivel de excentricitate/gluma. PayPal probabil va mai intarzia 5 ani, romanii prefera plata cash si sunt speriati de orice alta metoda.
• Nu exista notiunea de drop shipping, furnizorii abia reusesc sa-si implementeze sisteme de gestiune care permit trei facturi pe ora.
• Clientii nu sunt obisnuiti/educati sa foloseasca magazine online. Se prefera telefonul sau emailul pentru comenzi, pentru ca “merge si asa”.

… asadar in loc sa vinzi ajungi sa depozitezi, expediezi, managezi stocuri si livrari, faci politia incasarilor samd. Teoretic intr-un magazin online faci prezentarea unor produse (ideal preluand totul dintr-o sursa automatizata) si oferi un sistem electronic de tranzactionare (incasezi automat banii, generezi o comanda ce este expediata de la depozitul furnizorului direct la client).

Sa recunoastem: Ne oripileaza ideea ca cineva sa castige de pe urma noastra!.. atat de mult incat uneori vedem realitatea ca un client cu ochelari de cal, desi suntem antreprenori. Profitul nu este diavolul, profitul e sangele de care ai nevoie pentru a-ti creste afacerea, pentru a asigura un serviciu de calitate, pentru a multimi clientul. Cum sa fii prosper intr-o piata in care toti urasc profitul? … o piata in care se face dumping, in care se joaca la mai mic. Speranta ca vor muri ceilalti si vom trai noi, cei mai perseverenti si frugali, are de infruntat realitatea: mereu va exista unul mai disperat, care va adopta aceeasi tactica accesibila de a te concura.

Poate ca par prea pesimist, de aceea trebuie sa spun ca ai nevoie de un singur lucru pentru a merita incercarea deschiderii unui magazin online: diferentiere, existenta unui avantaj major.

Clientii care fug, preturile mici, serviciile mai bune sunt toate avantaje minore. Sunt un pic mai mult decat standardul – niciodata suficient – asa ca nu te obosi sa implementezi afacerea altuia un pic mai eficient, vei muri pe drum.

Exemple de avantaje majore:

• Un model de marketing deosebit (vezi Ghelir).
• Vanzarea de produse inexistente pe piata, gasirea unei nise (lipsa concurentei).
• Contact direct cu producatorii bunurilor vandute, evitarea intermediarilor (desi uneori te costa mai mult sa cumperi direct din China ;-)

… presupunand ca ai un asemenea avantaj, pe termen lung si (din nou presupunand) ca poti executa perfect toate celelalte detalii ale unei afaceri online, n-ai decat sa incerci!

Tragand linie: afacerile online sunt pentru oamenii care au experienta in afaceri si cunosc bine mediul online. Cei care sunt buni tehnic vor avea probleme de organizare a unui business, iar cei care nu sunt familiari cu onlineul vor incerca sa transpuna in Internet modele neadaptate si nefunctionale.

Fara cateva zeci de mii de euro nu are sens sa te gandesti ca poti incepe si sustine o veritabila afacere online. Vrei sa faci ceva cu banii? S-ar putea sa vrei sa-i pierzi la cazino, curse sau prin baruri, e mult mai placut decat sa-i ingropi intr-o afacere online pe care n-o cunosti si n-o vei stapani.

Ultimul numar al Business Magazin are un articol despre Ghelir, denumit Comert 2.0. Deja au inceput reactiile la articol, motiv pentru care simt nevoia sa fac niste precizari in ceea ce priveste lucrurile scrise acolo.

In primul rand, cititi articolul, ca sa puteti citi acest post in continuare.

Nu inteleg de unde nevoia de precizare a varstei mele. As fi preferat sa nu fie scrisa pentru ca cititorii de rand au o imagine de tipul “ce baiat destept” sau “tineretul din ziua de azi” … imagine ce este oarecum contradictorie ideii de profesionalism si seriozitate (principii pe care noi ne bazam activitatea).

„Ideea Ghelir nu e originala“, recunoaste Manac. Recunoaste? Nu am ascuns niciodata sursa ideii sau faptul ca nu imi apartine, asa ca nu inteleg de ce “recunosc”, cata vreme nu am negat/ascuns.

„Marja de profit, in cea mai fericita formulare, se invarte undeva in jurul a 5%, dar de multe ori scade pana la 3%“, precizeaza Manac, adaugand orgolios: [...] Am spus ca adaosul este de cel mult 5%, deseori nu depaseste 3%, in functie de volumul vandut. In plus, nu am adaugat orgolios, am precizat pe un ton normal, am facut o comparatie. De la adaos pana la profit net e cale lunga …

„Clientii iau mai usor decizia de cumparare“, comenteaza Dragos Manac, care se lauda ca a vandut aproape 40 de aparate foto [...] Nu m-am laudat, am fost intrebat specific cate bucati am vandut din fiecare produs si am oferit aceasta informatie.

Site-ul Ghelir a fost facut de unul dintre programatorii SNS. „Daca as fi ales sa angajez o companie specializata care sa faca site-ul, as fi cheltuit probabil intre 1.500 si 2.500 de euro“, spune Manac. Asta e o eroare totala. In primul rand au lucrat mai multi programatori. In al doilea rand, am cheltuit de 4-6 ori mai mult pe programatori decat as fi cheltuit apeland la o alta firma care are aceleasi profil cu noi … pur si simplu nu are sens. In discutia respectiva am spus ca multi considera ca poti face cu 1500-2500 euro si un programator acelasi lucru, dar experienta mea imi spune ca nu este deloc asa.

[...] explica seful SNS. De ce doar seful? Bossul, stapanul, patronul, presedintele, dictatorul … etc. Eu nu sunt seful SNS, iar glumele sun singurul context in care este folosit cuvantul sef la noi in firma.

Apoi, sunt insirati cativa importatori. Eu nu am spus ca acestia sunt (sau nu sunt). Am spus ca noi cumparam de la importatori, si am fost intrebat: Ca X, Y, Z? Am raspuns: Da, ca X, Y, Z. Avem relatii cu toate firmele care apar in articol, dar nu toate sunt furnizori pentru Ghelir.

Mda, cam atat. Acum, ca stiti toate astea, puteti citi informatiile asa cum le-am comunicat eu. Sper sa nu se supere domnisoara reporter (care a facut per total o treaba foarte buna), dar trebuia sa fac aceste precizari. Nu imi place ca ceea ce spun/cred eu sa fie prezentat intr-o alta forma decat cea originala. Acum, asteptam sa vedem ce va aparea in Biz ;-)

Va spune ceva Jakob Nielsen? Guru al ul uzabilitatii online, Nielsen isi distribuie o data la doua saptamani invatamintele prin serviciul Alertbox pe siteul sau, www.useit.com.

Saptamana aceasta a avut un articol foarte interesant denumit “Articles Not Blogs” despre beneficiile articolelor (lungi, bine gandite si bine formulate) in detrimentul posturilor (scurte) pe blog.

M-am intrebat daca este mai bine sa ai blog sau sa scrii articole urmarind trei personaje interesante: Guy Kawasaki, Seth Godin si Paul Graham:

Guy Kawasaki – scrie o data la cateva zile, de obicei posturi lungi si cu ceva substanta. Imi place blogul lui indeajuns de mult incat sa-l pastrez in feed-urile RSS si sa fiu entuziasmat de fiecare data cand vad un articol nou.

Seth Godin – scrie zilnic, diverse articolase in care valoarea e relativ greu de identificat. Mi s-a parut un autor foarte bun cand l-am descoperit. Intre timp am ajuns la concluzia ca e un bun agregator/povestitor, cartile sale fiind “best sellere”, dar fara vreo valoare individuala extraordinara adaugata. Posturile sale zilnice sunt ingrozitor de plictisitoare dupa ce le urmaresti o vreme.

Paul Graham – scrie foarte rar, articole lungi si foarte consistente. E o adevarata placere sa-l citesti, fiecare din articolele sale facand o mica senzatie la aparitie.

Concluzia mea a fost ca articolele sunt mult mai interesante, mai valoroase si mult mai putin efemere. Din acest motiv prefer si eu sa postez rar si cu un minim de structura si cantitate informationala. In plus, cred ca oricat am incerca nu putem fi eficienti pe sistemul benzii rulante, producand in fiecare zi articole inteligente, utile, bine scrie, necesare samd.

La polul opus articolelor sau posturilor valoroase sunt avalansele de posturi de tipul “ce prost e Gigel / ce nasol “, in care autorul isi descatuseaza varii frustrari sau isi da cu pareri necerute si inutile, fara a schimba ceva, fara a informa cumva, fara a aduce vreun plus de valoare semenilor sau siesi. Sper ca nu doar eu sa fi vazut valul de mediocritate rautacioasa construit de blogosfera.

Sincer sa fiu sunt dezamagit si de calitatea blogului meu si ma gandesc foarte serios daca nu ar fi cazul sa-l transform intr-o colectie de articole utile si sa-l golesc de subiecte trecatoare, personale sau pur si simplu inutile.

Cu toata agitatia din jurul blogurilor, cred ca acestea nu vor inlocui jurnalismul si nici nu vor da lumea peste cap. Ma bucur ca exista blogurile, reprezinta un mijloc liber de exprimare foarte necesar – dar cam atat – nu cred ca vor reusi vreodata sa dea peste cap mass-media. In aceeasi masura, vor fi mereu complementare si utile, asigurand un echilibru foarte necesar. Cred ca ar fi inteligent sa nu ne amagim cu importanta pe care ne-o atribuim ca bloggeri.

Desi mi-am exprimat ideile, ma feresc sa trag concluzii, pentru simplul fapt ca nu am ajuns atat de departe in a intelege fenomenul incat sa fiu increzator in corectitudinea eventualelor mele concluzii.