M-a pus pe ganduri articolul lui Radu Georgescu, Formal sau Informal. Imi place ca e vorba de un subiect deschis, care admite o multime de pareri si nu se poate epuiza vreodata.

Premisa de la care porneste Radu este ca americanii sunt informali in atitudine si aparenta. In special oamenii din IT din California cultiva imaginea de geniu neglijent, care poarta haine din conventie si le alege gandindu-se la comoditate. Il avem ca exemplu pe Steve Jobs care isi prezinta produsele in eterna lui combinatie de helanca/maleta cu blugi.

Consider ca haina il face pe om si ca trebuie ca mereu sa fii imbracat cat se poate de bine si in ton cu contextul in care te afli. Poti mereu fi la o extrema, imbracat la costum cand iesi in parc cu prietenii, sau in pantaloni scurti si slapi la o intalnire de business, insa asta denota lipsa de respect pentru cei din jurul tau  sau neincredere totala, deci sunt situatii pe care le excludem de la bun inceput.

Americanii sunt informali, IT-stii cu atat mai mult. Sunt perfect de acord cu asta si cred ca e pacat. Pe langa glumele de rigoare legate de obezitate (cel putin inexacte in majoritatea situatiilor), nimeni nu spune ca americanii sunt foarte, foarte politicosi si foarte informali. Cu toate astea politetea are niste limite mai stricte fata de Europa, dupa care poate fi interpretata ca o agresiune. La fel, lipsa formalitatii poate parea ca transmite un anumit nivel de apropiere sau relaxare, cum se intampla "la noi", insa nu este cazul.

Oamenii din varful piramidei sociale isi pot crea propriile legi – au voie. Pentru noi, ceilalti, imitarea nu vine cu aceleasi rezultate. Adica, daca iti pui blugi si helanca, nu o sa fii perceput ca un potential Steve Jobs. Daca ii cautam pozele din tinerete o sa-l vedem in costum. Azi se deplaseaza cu un Mercedes SLK AMG, fara placute de inmatriculare, pe care il parcheaza pe locurile pentru handicapati. Doar el are voie – pentru ca poate. Serios. Deci, nu trebuie sa facem referiri la aceste exceptii cand luam decizia de a ne prezenta intr-un anumit mod.

Va pot spune experienta mea din US. Am ales sa fiu cat se poate formal, fara a exagera, oriunde m-am aflat – fie California, fie coasta de est sau zona de sud. Rezultatul este ca mai mereu mi s-a spus Sir si mereu am fost tratat politicos. Evident, cred as fi fost tratat destul de politicos in orice situatie, mai ales ca si client, deoarece exista o cultura a respectarii banului clientului. Cateva domnisoare mi-au spus ca au crezut ca sunt gay, deoarece nu m-am ferit sa deschid o usa sau sa tin haina, comportament specific celor care nu pot fi acuzati usor de hartuire sexuala ;-) In rest mi s-a spus ca par "international" sau stabilit de ceva vreme in US, ceea ce nu poate fi decat de bine. Cred ca prezenta formala este mai sigura si o prefer, indiferent de situatie si locatie. Asa cum zic americanii – You can never go wrong with it. Nu sunt de acord cu Radu care zice ca in California nimeni nu poarta costum. Multi din cei cau care m-am intalnit erau intr-un costum. Nu am vazut VC sau CEO al unei companii mari care sa nu fie imbracati in costum.

O prezenta formala implica mai multa munca si mai multa atentie, dar care trebuie expuse foarte lejer. Apreciez oamenii care fac lucrurile dificile sa para simple. mereu iau ca exemplu ceremonia ceaiului din cultura japoneza. Presupune multa munca, atentie la detalii si un rafinament extrem pentru a o face sa para simpla. Cred ca refuzul formalismului te limiteaza, dandu-ti sansa de a scapa rapid spunand Nu e pentru mine! Nimeni nu se descurca exceptional in situatii formale – poate cu  exceptia celor cu sange albastru. Ai nevoie de mult exercitiu, de ore bune in care sa te simti stanjenit si nefiind la locul tau. Trebuie sa treci prin ele si sa ajungi la stadiul la care pare ca "te-ai nascut in costum", dupa cum zicea un amic despre italieni. Oricum ar fi, trebuie sa te educi astfel incat sa te simti bine atat in situatii formale, cat si in cele informale, indiferent de preferinte.

Poarta-te ca un rege si vei fi tratat ca un rege! Asa zice un proverb. Desi sunt putine locuri in care  ne putem purta ca un rege, merita incercat. Esenta e ca tinuta si comportamentul cer reciprocitate. Merita sa te tratezi bine si sa-i tratezi pe cei din jurul tau si mai bine – asta iti castiga respect (sau cel putin tine grobienii la distanta). Daca tu nu te apreciezi, de ce crezi ca o vor face ceilalti? Va trebui sa depui un efort sustinut sa compensezi sau sa acoperi un handicap de imagine fata de altii in postura ta, deci nu merita niciodata sa lasi garda jos.

Diferenta sociala mare aparenta trezeste reactii extreme. Zic aparenta pentru ca oamenii judeca rapid dupa aparente si te crediteaza cu atribute pe care esti departe de a le avea. E foarte usor sa trezesti antipatia celor din jur daca prezenta deosebita nu e acompaniata de multa decenta si deferenta.  Un gest nepotrivit sau un cuvant deplasat e perceput altfel cand vine de la cineva foarte formal fata de atunci cand vine de la "un baiat in blugi".  Asa ca formalismul, culmea, este si un exercitiu bun de umilinta si decenta cu cei din jur. Vad des "domni" care trateaza cu dispret orice persoana care pare inferioara social. Mi se pare un semn de adanca nesimtire si ma face sa-mi pierd instant orice urma de respect. Cei care functioneaza pe sistemul "pupam sus, calcam jos" nu merita altceva decat dispret. Cea mai mare eroare pe care o fac persoanele aflate la inceput intr-o pozitie foarte formala este sa-i trateze direct/informal pe cei care sunt vizibil in inferioritate (din nou, vorbim doar de aparenta!). Pierd o sansa de a ii face pe ceilalti sa se simta deosebiti si isi castiga antipatie.

Revenind, cred ca formalitatea trebuie cultivata si este o forma de respect fata de propria persoana si cei din jur. Necesita exercitiu si sigur te va indispune o vreme, dar rasplata va fi permanenta. Cred ca manierele sunt mereu obligatorii, insa lipsa lor straluceste atunci cand esti formal.    Asadar, trebuie sa ne acordam atentia si respectul necesar si sa fim cat mai atenti cu cei din jurul nostru, indiferent de modul in care ne expunem. Nobletea obliga!

Te-ai gandit vreodata ce probleme grave ai? Cat de complicate sunt situatiile in care esti prins? Daca nu te-ai gandit, nu te teme! Se gandesc altii pentru tine – si ti-o spun. Nu trece o zi fara sa aflu probleme, de N feluri.

Exemple: Masina e parcata gresit. Nu sunt suficienti bani. S-a defectat nu stiu ce echipament. Suntem in intarziere. Am fost refuzati din cauza lui Xulica. Samd. Samd.

In permanenta aflam noi si grave probleme. Uneori, nici macar nu sunt probleme existente, insa ele sunt rapid anticipate: Sigur nu o sa fie de acord. E imposibil sa fie gata la timp. Am mai incercat asta, fara succes. E prea dificil.

Viata poate deveni extrem de stresanta daca fara oprire trebuie sa reactionam la problemele curente. O sa va prezint reteta mea de relaxare prin rezolvare rapida a tuturor problemelor imaginabile ;-)

Tipuri de oameni:

1. Nepasatorul – cel care ignora tot ce-l inconjoara, nu identifica, nu prezinta si nu rezolva probleme. Aparent cel mai negativ personaj, este de preferat pentru ca nu strica si nu ne indispune.
2. Panicatul – cel care identifica mereu probleme, le prezinta, ii agita pe cei din jur, isi manifesta nemultumirile derivate din orice problema. Aici se afla majoritatea oamenilor, intr-o zona cu minima productivitate si maxim stres.
3. Relaxatul – cel care vede si executa rezolvarile, sarind peste panica si lamentatie. Aici trebuie sa ajungem.

Primul pas spre relaxare este identificarea nivelului problemei:

• Critic / grav / urgent – starea maxima de alerta, trebuie intervenit imediat
• Important – ca mai sus, insa nu exista o constrangere majora de timp
• Irelevant – in realitate nu conteaza

Un panicat o sa prezinte mereu orice fleac drept o urgenta majora, de aceea e nevoie sa facem rapid clasificarea importantei problemei. Pentru mine urgente sunt lucrurile care pot avea un impact major (ex: ranirea cuiva, pierderi financiare semnificative, afectarea unui numar mare de oameni). In acesti termeni, putine lucruri sunt urgente. Importante sunt lucrurile care prin amanare se cronicizeaza sau devin urgente. Restul sunt fleacuri. As zice ca 9 din 10 "probleme" sunt fleacuri.

Cum reactionam?

• Problemele irelevante trebuie rezolvate pe loc, printr-o actiune. Este recomandat ca actiunea sa fie o decizie clara, de tipul: Nu-mi pasa, voi ignora asta, uit! Daca totusi nu pot fi ignorate, trebuie tratate imediat pentru a disparea de pe radar.
• Problemele importante trebuie sa fie notate in cateva secunde, analizate in cateva minute/ore si rezolvate intr-o perioada de timp suficienta. Poti scapa rapid de ele notandu-le pe un TODO list sau punand un reminder.
• Problemele grave trebuie rezolvate imediat, implicand toti oamenii necesari, fara irosirea vreunei secunde. Acestea nu dispar si nu pot avea rezultate bune – asadar amanarea sau ignorarea se vor intoarce impotriva ta.
• Problemele extrem de amanate, care te apasa, trecute de pragul de urgenta trebuie rezolvate atunci cand reapar pe radar, incercand sa minimizezi paguba facuta (bani, timp sau credibilitate pierduta).

Chiar daca tu iti poti pune gandurile si prioritatile in ordine, cei din jurul tau vor continua sa te bombardeze cu "problemele" identificate de ei. Cum scapi de asta? Foarte simplu: refuzi sa internalizezi problemele servite. Pasul urmator: le spui celorlalti ca nu vrei sa ai discutii despre interminabilele probleme, ci doar despre rezolvari. Fortezi prezentarea lucrurilor grupate in observatie+rezolvare. O sa devii usor insuportabil si toti o sa se planga celor din jur, spunandu-le despre indiferenta ta, mereu prezentata ca fiind fatala sau cu consecinte inimaginabile. Dupa o vreme, vei deveni din ce in ce mai putin bombardat si mult mai relaxat.

Obliga-i frumos pe cei din jur sa vina mereu si cu rezolvari. O metoda buna este sa spui ca nu te intereseaza inca o problema, ci doar rezolvarea sa. Fara voia lor, cei din jur sunt mesageri ai stresului si ai panicii. La tine trebuie sa se opreasca acest val.

Nu pledez pentru ignoranta sau nepasare. Cred ca e bine sa asculti, insa niciodata sa iei decizii sub presiunea celor din jur. Cred ca timpul si linistea fiecaruia valoreaza mult si mi se pare inacceptabil ca acestea sa fie ruinate de oamenii pe care mereu situatia este calare (si nu invers).

Asemenea samurailor, trebuie sa poti sa iei decizii de viata si de moarte in timpul catorva rasuflari. Din fericire, nu luam astfel de decizii foarte des. Morala ramane: pentru a fi relaxati trebuie sa nu ignoram luarea unor decizii – chiar daca ignorarea "problemei" este cel mai adesea decizia necesara.

Sunt putine situatiile cu adevarat grave, insa sunt multe momentele in care ne comportam ca si cum ar urma sa cauzam sfarsitul lumii moderne. Problemele cotidiente nu sunt niciodata cu adevarat grave. Exista doar cateva momente care iti altereaza iremediabil viata, iar atunci rar ai tu vreun control. Nu are sens sa traiesti intr-o continua teroare impusa, in sentimentul acela care iti spune ca "nu faci fata problemelor".

"Oportunitate" este noul cuvant care substituie cuvantul "problema". Tine minte asta! Daca folosesti varianta actualizata vei putea spune, precum un coleg: Am stat toata noaptea sa rezolv oportunitati ;-) Deja suna mai bine! Pentru a incheia optimist si relaxat, nu pot decat sa va urez americanul Be cool!

Ce este o taxa sau un impozit? Un transfer de resurse din domeniul privat in domeniul public. Acest transfer este obligatoriu (non-benevol) si nu acorda vreun beneficiu celui deposedat. Desigur, exista promisiunea generica a folosirii taxelor spre binele si folosul comunitatii. Sunt bani publici, folositi in interesul public, bani ce ajuta la cresterea societatii (scoli, spitale, infrastructura, aparare, pensii samd).

Promisiunea teoretica (binele public) are si un mijloc de control: ii alegem pe cei care au grija de banii publici. Controlul este la fel de teoretic ca si promisiunea.

Putem alege sa fim teoreticieni sau carcotasi si sa spunem ca banii din taxe sunt folositi ineficient (rareori in folosul public) si ca cei care ii gestioneaza pun propriul interes inaintea interesului public (absolut normal si explicabil). Desigur, afirmatiile de mai devreme nu se pot dovedi. Neavand o acoperire clara nu vom continua pe acest drum. Insa, mult mai simplu, putem judeca dupa rezultatele de pana acum. Daca ni se pare ca banii pe care i-am dat (fara voia noastra, sub forma de impozite) au fost cheltuiti corect – inseamna ca suntem multumiti de sistemul de taxare.

Nu voi pune la indoiala necesitatea taxelor, corectitudinea impunerii sau eficienta folosirii respectivelor sume. Sa zicem ca e perfect acceptabil sa platim taxe si ca aceste taxe chiar se transforma in beneficii pentru noi.

Se da un stat aproape falit. Banii sai provin din taxe. Taxele, cum spuneam mai devreme, sunt bani trecuti din privat la stat. Statul este aproape falit. Asta inseamna ca statul a fost o institutie condusa prost. Aici apare o situatie paradoxala:

- Platitorul (persoana fizica sau juridica privata), traind sub un stapan incapabil, ajunge sa nu-si mai poata plati taxele. Uneori este din cauza prostului sau management, alteori pentru ca statul nu-si achita datoriile. Invariabil, platitorul ajunge sa nu-si poata plati datoriile catre stat. In acel moment statul il poate executa, deposeda de tot ce are, incarcera. Platitorul este total responsabil.

- Statul, datorita prostului sau management, nu reuseste sa-si achite datoriile fata de mediul privat. Ce se intampla in acel moment? Se schimba guvernul, se tiparesc bani, se fac imprumuturi interminabile samd. Niciunul din managerii statului (cel care colecteaza si consuma) nu este responsabil cu proprietatile sale sau cu libertatea. Statul este lipsit de responsabilitate.

Nu au fost suficienti bani! sau Am avut o mostenire grea de la fostii manageri! sunt argumente aduse deseori pentru a explica dezastrul. Aceste argumente sunt irelevante, deoarece ele nu absolva de obligatii pe nimeni din mediul privat.

Trangand linie si simplificand  la maxim, eu consider ca un proprietar de afacere (platitor de taxe) are, legal, cel mai mare nivel de responsabilitate privind sanatatea economica a statului. Conducatorii sau functionarii nu au in realitate o astfel de responsabilitate. Reamintesc paradoxul de la care am pornit: platitorul de taxe nu are putere, ci doar obligatia de a plati, in timp ce statul are puterea de a lua. 

Asadar, ca platitor de taxe neputincios, imi permit macar sa fac o simpla analiza si sa ofer o idee celor care au puterea de a modela economia.

O taxa este o povara. Cata vreme nu se vede clar rasplata purtarii acestei poveri este normal ca nimeni sa nu-si doreasca sa plateasca taxe.

Ce se intampla atunci cand ti se impune ceva? Faci o alegere. Poti alege sa te supui, iar asta are un cost. Poti alege sa-ti asumi un risc, sa te sustragi, asta avand iarasi un cost. Cu cat taxele sunt mai mari, cu atat riscurile asumate prin neplata lor sunt mai bine rasplatite. Cu cat taxele sunt mai mici, cu atat nimeni nu-si mai asuma riscuri si plateste.

Cresterea taxelor la cote aberante, in speranta de a rezolva problemele financiare ale statului, seamana cu reactia unui parinte isteric care isi bate copilul pentru ca nu ia note bune. Cu cat il bate mai tare, cu atat crede ca va invata mai bine. In cele din urma rezulta un copil care-si uraste parintele si scoala. Uneori poate rezulta si un copil mort. Mediul privat romanesc este un copil batut cu salbaticie pentru a explica greselile parintilor si pentru a le plati incompetenta.

Statistic, scaderea taxelor inseamna colectare mai buna, bani mai multi incasati, un mediu privat motivat sa creasca, noi platitori, bani si mai multi samd. Asta este o relatie de prietenie cu copilul. Ajutor, incurajare pentru rezultate care apar in timp. Din pacate, cultivarea unei asemenea relatii necesita un intelect dezvoltat si o maturitate deosebita a parintilor. Varianta simpla este bataia, deoarece promite rezultate rapide atunci cand ai nevoie de rezultate.

Ce se va intampla daca vor creste (si mai mult) taxele? Cei care au foarte multi bani, copiii foarte destepti, vor sti sa se duca in familii mai tolerante. Exista zeci de jurisdictii mult mai relaxate fiscal care se bucura sa aiba clienti romani. Exista alte zeci de jurisdictii mai dure fiscal, dar care dau beneficii clare propriilor parteneri, din nou bucuroase sa aiba clienti romani. Asadar, cei cu bani vor pleca, mai ceva ca pana acum. Eu ii incurajez pe toti sa faca asta. Mi se pare foarte corect si cinstit sa raspunzi astfel unei agresiuni.

Cei care nu au foarte multi bani si care au nevoie de sustinere, vor fi doborati de povara. Putini vor mai fi care vor vrea sa le urmeze pasii. Mediul privat va fi distrus. Este intrarea intr-o spirala a distrugerii de care suntem foarte aproape.

Ce mi-as dori eu:

1. As vrea ca statul sa nu mai fie ipocrit si sa-i trateze cu mai mult respect pe cei care il intretin.
2. As vrea ca statul sa-si doreasca mai multi bani si sa faca asta cultivand mediul privat prin reduceri de taxe si de birocratie, nu bagandu-l in spirala distrugerii.
3. As vrea ca toti sa inteleaga cine plateste, iar cei care platesc sa aiba drepturile si mijloacele de control asupra propriilor bani.
4. As vrea un cod al muncii capitalist, nu unul comunist. Si as mai vrea ca angajatii sa nu fie mintiti cu promisiunea unei pensii asupra careia nimeni nu are vreun control.
5. Daca statul va continua sa fie irational si iresponsabil, as vrea ca mediul privat sa raspunda, in primul rand prin eliminarea dependentei fata de stat, deoarece exista mijloacele necesare.

Toate aceste idei sunt greu de implementat deoarece presupun schimbari fundamentale in modul in care este construit sistemul. Asa ca m-as bucura daca s-ar alege solutia simpla: Va rog, cresteti taxele! Macar asa se va alege praful de tot repede si o vom putea lua de la zero… poate chiar in alta parte.

Cam o data pe saptamana ma gasesc in mijlocul dezbaterii "Haina il face pe om". Ca sa avem un raspuns decent la aceasta dilema cred ca trebuie sa nu privim problema unidimensional:

Frumosul este un ansamblu ce reuseste sa trezeasca emotii pozitive omului ce-l priveste. Asocierea este simpla: frumos – emotionant – pozitiv – dorit. Haoticul sau uratul produc indiferenta, neplacere, panica, repulsie, adica emotii negative. 

Ierarhiile institutionale si ordinea sociala sunt impuse si prin simboluri, unul din cele mai importante fiind tinuta. Imaginati-va la lucru: politisti in maoiu, judecatori in slapi si pantaloni scurti, piloti in trening samd. Tinuta da insemnatate.

Oamenii sunt fiinte vizuale. Adevarul se vede. Primul impact este vizual. Nu putem asculta pledoarii intelectuale din partea tuturor celor pe care-i observam ca sa ne dam seama de adevarata lor valoare. Clasificarea se face in primul rand vizual.

Contactul initial are cea mai mare valoare in relatiile interumane, desi dureaza cateva secunde. Se spune ca ai nevoie de 7 ani pentru a-ti schimba prima impresie despre o persoana. In cateva secunde sau minute nu ai timp sa intelegi contextul si sa-ti expui calitatile care tu crezi ca te definesc. Ai timp doar sa arati bine, sa trezesti o emotie si sa nu spui vreo tampenie colosala.

Comunismul ne-a invatat ca oamenii se diferentiaza prin munca si gandire, niciodata prin tinuta. Pentru ca parintii si profesorii ne-au tot spus asta, consideram ca diferentierea prin tinuta inseamna fals din partea celor care (evident) nu sunt nici inteligenti si nici muncitori. Ironia este ca Tovarasul avea gusturi.

Trangand linie: Haina (este o parte din ceea ce) il face pe om! O tinuta adecvata, un pic rasarita, iti confera un avantaj deosebit. Te intregeste. Nu compenseaza lipsuri de alte feluri, insa deseori le acopera gratios. Datorita timpului scurt de reactie al celor din jur, modelelor de gandire, asocierilor subconstiente, tulburarii date de emotie si impactului general, as zice ca haina e o arma. Aceasta arma iti da mai multa incredere in tine, te ridica in ochii celor din jur si te protejeaza de agresiuni.

O haina nu este suficienta pentru a face un om. Asta se vede pe termen lung. Cunoastem N ciobani bine imbracati care ne ajuta sa verificam asta. Sunt multe alte insusiri/calitati pe care trebuie sa le dezvolti pentru a te dezvolta ca om. Tinuta e doar una dintre ele. Renunta la ea si vei suporta consecintele! Compatimesc lupta oarba a celor care cred ca haina nu-l face pe om.

Pentru mine trecerea de la blugi si camasi in carouri la tinute business sau casual a fost ca descoperirea unui costum de Super Man! Din baiatu’ devii domnul. Totul se poate. Esti invitat si poftit, nu impins. Toata lumea devine mai prietenoasa. Poti merge noaptea pe strazi dubioase fara sa risti nimic. S-ar putea zice ca sunt romanii mai speriati de autoritatea unui costum (pentru ca sunt ;-) insa teoria asta am vazut ca se aplica oriunde. Daca inca nu crezi ca tinuta e importanta, adu-ti aminte de ultima oara cand ai fost intimidat de o persoana bine imbracata.

Morala este ca felul in care arati trebuie sa te preocupe. Este prima ta arma, cel mai important instrument de marketing sau autoaparare. Deoarece romanii inca mai cred, in mare parte, ca haina nu-l face pe om, iti va fi mai usor sa te diferentiezi rapid. Daca te-ai fi nascut in Italia, UK sau Franta ai fi avut semnificativ mai mult de munca.

Pentru ca argumentele rationale au rareori succes, trebuie sa subliniez faptul ca fiind bine imbracat constant atractia fata de sexul opus nu mai este deloc unilaterala :)  Ca nota, femeile din Romania sunt in general mult mai bine imbracate decat barbatii. Sunt convins ca se asteapta si isi doresc mai mult. Ca frumusete stau bine international. Mai au de lucru la atentia la detaliu, dar oricum sunt mult in fata barbatilor romani.

Scriind mi-am adus aminte de o scena dintr-un film legata de nivelul estetic, asa ca o sa o citez:

"I want to talk to you about appearance. Most of you dress like shit. I don’t know what your financial situation is like right now but you need to buy at least one decent suit. There is a minimum level of aesthetic professionalism that we have here. In a couple of months you’ll be able to outfit your whole closet, but for now just get something to hold you over. There’s an important phrase that we use here and I think it’s time you all learned it. "Act as if". Do you understand what that means? Act as if you are the fucking president of this firm. Act as if you have a nine inch cock. Act as if. To do this properly you need to at least look the part. So go get dressed."

Primul pas este studiul. Eu impart transformarea stilistica in doua intervale: [de la 0 la 1] si (de la 1 la infinit).  Rezultatele spectaculoase sunt in prima etapa. Atunci cand simti diferenta, nu mai sta costumul pe tine ca pe gard, nu te intreaba nimeni daca a cazut sifonierul pe tine dimineata. A doua etapa este de rafinare si nu se termina niciodata. Pentru a intelege diferentele, nuantele, subtilitatile, trebuie sa citesti/vezi/probezi foarte mult. Urmaresc de ani de zile siteuri de specialitate si pot spune ca e foarte complicat sa gasesti sfaturi decente, pe intelesul tau, usor aplicabile.

Blogul Domni de Romania http://domnideromania.blogspot.com/ este de departe una din cele mai bune surse in domeniul stilului clasic masculin. L-am gasit cautand informatii despre cravata Ascot. M-a surprins calitatea continutului. Nu am gasit niciunde online un articol de sinteza despre Ascot atat de bine scris, desi am cautat ore intregi. Asta mi-a trezit curiozitatea si m-a facut sa-l citesc in intregime in seara respectiva. Daca nu il ai deja, trebuie sa-l treci in bookmark-uri acum! Daca ai cateva ore, citeste-l acum!

Cezar Ionascu, autorul blogului, este un avocat scolit la Londra si Milano, ce a dezvoltat o pasiune pentru stilul clasic masculin, aflandu-se in locurile cele mai potrivite. Sunt convins ca blogul sau va deveni usor cea mai importanta resursa romaneasca de stil masculin. Acum, cat inca nu este fabulos de cunoscut si de scump, sper sa-l conving sa-i devin client pentru partea a doua a transformarii mele, de la 1 la infinit. Oricum, urmariti-l si cititi si resursele online la care face referire.

Hainele de calitate sunt scumpe, zice-se. In realitate e mult mai ieftin sa fii bine imbracat clasic decat sa fii la moda sau dezorganizat. Desigur, orice e mai scump decat nepasarea. Dan Marius este primul antreprenor care se bazeaza intensiv pe online pentru a-si creste businessul de costume masculine la comanda. Lucrand cu oamenii care cunosc domeniul poti avea tinute exceptionale la preturi absolut normale. Pe blogul lui Dan e chiar si o poza de la un eveniment unde alaturi de Cezar au testat interesul local fata de domeniul lor de expertiza.

Asadar, e cazul sa te imbraci bine, nu costa mult si exista resursele pentru a incepe transformarea azi – de la 0 la 1 si de la 1 la infinit!

Sunt una din elitele internetului romanesc. Da, stiu te doare mintea! Mi s-a spus asta saptamana trecuta, la un eveniment, unde eram intr-un panel, alaturi de alte elite. Afirmatia asta  este gresita pe foarte multe nivele, excelenta pentru a trezi o multime de sentimente tocmai bune de analizat.

1. Imaginea publica

Este imaginea pe care ceilalti si-o formeaza despre tine. Existam pentru cei din jur ca o suma de perceptii si presupuneri despre ceea ce ne caracterizeaza. Poti alege sa te expui sau sa te ascunzi. Inteligent este ca in mediul romanesc sa te ascunzi – zic oamenii mai batrani si mai inteligenti decat mine. Poti alege sa te expui, cu riscuri si beneficii.

Oamenii din business se impart in sobolani si papagali [multumesc Nicu!]. Papagalii se expun si uneori castiga din asta. Ce vede publicul? Vede un personaj in milioane de feluri. Fiecare isi aplica filtrul propriei constiinte, iar prin filtrul respectiv se vede intotdeauna o alta imagine. Vom incadra perfect imaginea celor din jur in universul nostru. Daca suntem marcati de propria neputinta, vom vedea cum altii pot pentru ca au spate (parinti, securisti, averi etc). Daca stim un pic mai mult despre cum functioneaza lumea, vom intelege si mesajul din spatele imaginii afisate. Daca vom creste, vom putea aplica un filtru mai avansat si vom intelege mai mult din vechile imagini.

Un exemplu practic este articolul despre Cosmin Radulescu, un foarte bun prieten. Cosmin este unul dintre cei mai curajosi si mai inteligenti oameni pe care ii cunosc. L-am citiat de N ori pe blog fara sa-i dau numele. Am fost colegi de liceu si am ramas buni prieteni. A avut mereu solutia buna pentru mine, chiar si cand am luat decizii proaste, neputand sa accept simplitatea punctului sau de vedere.  Cosmin a construit o reprezentanta la standardele Vodafone cand lumea vindea cartele Connex in dughene. Dupa asta a construit o clinica medicala cu servicii exceptionale, avand resurse minime. Sistem de programari, doctori foarte buni, aparatura cum rar gasesti in Romania, canapele de piele, plasme, asistente care te ajuta si iti zambesc. Unde toate astea? In Caracal. Eu il admir si sunt convins ca poate cultiva flori in desert, daca a reusit sa faca toate astea in Caracal. Eu nu as putea. Ah, serviciile sunt in mare parte oferite gratuit si platite cu luni intarziere de stat care le "subventioneaza". Mi se pare fabulos sa treci de sali de asteptare friguroase, scaune rupte si oameni care ignora la un serviciu civilizat. Incredibil e cum "niste copii" (ca sa citez pe cineva) fac asta cu mult mai putine resurse decat cele cheltuite de stat. Dar, sa revenim …

Am reusit sa-l conving pe Cosmin sa dea un interviu. Rezultatul? Zeci de comentarii in care se amintea de parintii lui securisti sau doctori, de banii de la oameni din umbra samd. Presupun ca e de rau augur sa ai o mama asistenta la farmacie si un tata invatator intr-un sat. Sau, daca ai parinti instariti, ar trebui sa fugi in padure pentru a nu-i umili pe cei care s-au nascut in familii de muncitori. Nu pot decat sa ma gandesc la ce e in mintea unor oameni care au astfel de pareri sau comentarii. Oare cum a fost intreaga lor viata daca ies asemenea imagini cand aplici filtrul lor? Realist, nu poti decat sa te simti rau cand ai de a face cu asa ceva. In plus, veninul scuipat din neputinta si limitare distruge si ce a mai ramas din entuziasmul celor putini care fac – si nu asteapta sa fie asistati.

Mitul: omul curat si cinstit, pornit de jos, care reuseste de unul singur, neafectand nici macar existenta unei muste. Atunci cand reuseste, acesta nu are bani sau putere, ci daruri nelimitate pentru cei din jurul sau, cu care imparte tot ce are frateste, deseori renuntand la infima sa parte din ce a castigat, in folosul unuia care are si mai putin. Acesta este salvatorul, vindecatorul, omul de bine, cel care va duce Romania mai departe. Din acest motiv va primi voturile si aprecierea publica.

In fine, nu cred ca ar trebui sa incerci sa repari filtrele prin care se formeaza imaginea publica. Poate ca se vor repara peste cateva zeci de ani, cand oamenii nu vor mai fi marcati de trecutul chinuit. Poate ca nu se vor repara niciodata. Oricum, cred in continuare ca imaginea publica te ajuta si este absolut necesara. S-ar putea ca si de data asta Cosmin sa fi avut dreptate.

2. Imaginea proprie

Mi-e foarte frica de oamenii care nu au nicio doza de umilinta si niciun pic de indoiala. Nu pot avea incredere in ei, la fel cum nu pot avea incredere in cei care traiesc in umilinta si indoiala. Actiunea fara minte este mai periculoasa decat mintea fara actiune. E amuzant sa fii facut elita ;-) sau sa fii abordat foarte formal si respectuos de niste oameni marcati de o imagine (pe care nu o inteleg adesea). Desigur, e hrana pentru ego, insa poti deveni usor dependent de puterea asta. Din acest motiv avem profesori care isi terorizeaza elevii, mici sefuleti de departament, portari cu simtul raspunderii si oameni fara indoieli.

Cred ca este esential sa fii echilibat. Intamplator, este si foarte greu. Sunt de parere ca sunt cel mai bun, dar si cel mai prost. Tratez orice idee ca si geniala sau ca total gresita. Incerc sa vad binele in rau si raul in bine. Sunt total de acord si total impotriva. Asa se face ca am o imagine buna si o imagine proasta despre mine. Imaginea buna ma motiveaza sa merg inainte, imaginea proasta imi da de lucru si ma obliga sa merg inainte. Nu cred ca sunt vreun mare antreprenor, vreo mare elita, vreun mare intelept. Sunt foarte constient de limitele mele si asta ma bucura, pentru ca stiu unde trebuie sa cresc. Imi place sa discut cu Cosmin pentru ca invat de la el si pentru ca nu le stie pe toate, are indoieli si e umil, desi are o multime de certitudini, realizari si un spirit arogant atunci cand vrea.

Acum ceva timp am fost invitat de JCI sa vorbesc despre Spiritul antreprenorial din perspectiva organizatiei. Pentru ca am ajuns tarziu, dupa o zi grea de munca, am tinut o mica prezentare foarte sincera si foarte nestructurata. Multi au apreciat prezentarea, poate tocmai pentru ca nu am avut timp sa o imbrac in haine mai formale. Cred ca reflecta destul de bine imaginea pe care o am despre mine. Pe scurt [dupa cum bine mi-a amintit Cezar] in lume exista trei meserii: saracia, bogatia si sexul. Din toate se face un ban cinstit. Eu am ales. Si uite ca se poate! Si, ca sa-l citez iar pe Cosmin: Nu e deloc rau pentru niste tarani din Caracal ;-)

De fix o luna sunt intr-o tech-scursie prin US. Cred ca in avion poti gandi foarte obiectiv, detasarea fizica ajutandu-te sa vezi lucrurile in asamblu. Vizitand diverse locuri am reusit sa invat mult si am avut suficient timp de gandire.

Experienta de la South by Southwest, faptul ca am am fost 9 oameni de la 6 companii in Austin si in San Francisco, interactiunea cu romanii plecati, expunerea la amalgamul etnic si tehnic din US m-au ajutat sa-mi fac o idee mai buna despre ce va urma.

Unde suntem acum? La inceput de drum. Vladimir si Dragos de la UberVU au reusit sa sparga gheata, primind finantare straina si avand prezenta internationala. Vlad si Victor de la SeedMoney au reusit sa redefineasca regulile jocului privind finantarea proiectelor. Infiintarea Bucharest Hubb ajuta la crearea primei comunitati reale a start-up-urilor. Deci in Romania se misca ceva. Faptul ca avem finalisti la Seed Camp in Londra, discutiile despre Romania din panelurile de la SXSW, discutiile cu diversi oameni din San Francisco sau din Silicon Valley mi-au confirmat ca si international miscam. Avem cateva exemple din lumea antreprenoriala, romani bine stabiliti in mediul IT din US si o reputatie tehnica foarte buna. Avem deja si companii romanesti care au facut exit sau cresc pe piata internationala. Nu sunt start-up-uri, dar sunt relevante atunci cand ne referim la industria IT si la romani. Cum zic cei de la Silicon Valley Watcher: The Romanians are coming!

Inainte sa ajungem la impresii extreme, cred ca suntem foarte la inceput si avem o scanteie care ne-ar putea face sa crestem mult in viitor. Nu sunt de acord cu cei care sustin ca Romania este complet irelevanta, insa nu agreez deloc afirmatiile de tipul "romana este a doua limba vorbita la Microsoft" pentru ca sunt complet false si nu ajuta decat la masturbarea nationala, miscarea extrema prin care ne convingem ca suntem cei mai buni, cei mai destepti si cei mai frumosi – doar ca sa vedem in prima zi de scoala ca nu e asa. Genul acesta de gandire sta la baza rasismului si naste ura si frustrare.

Cum trecem de la scanteie la explozie? Asta e intrebarea care ma framanta, mai ales ca simt ca suntem aproape.

Zilele trecute am citit urmatorul proverb somalez: Eu si cu Somalia impotriva lumii. Eu si cu tribul meu impotriva Somaliei. Eu si cu familia mea impotriva tribului meu. Eu si cu fratele meu impotriva familiei noastre. Eu impotriva fratelui meu! Cred ca e foarte usor  de transformat intr-un proverb romanesc.

Am constatat ca romanii au trasaturi cu doua taisuri: perseverenta, inteligenta (medie, dar amplificata  ambitie), deschidere, competitivitate etc. Toate astea te ajuta daca vrei sa reusesti international. Mediul romanesc este unul cu un nivel scazut de incredere, lipsit de etica si norme morale. Ne dezvoltam trasaturile adaptandu-ne la mediu, pentru ca adaptarea este esentiala supravietuirii. Din pacate, fara schimbari dramatice din/in exterior mediul nostru ne programeaza pentru autodistrugere, ca in proverbul de mai sus. De aceea nu vom avea niciodata succese notabile de unii singuri si nici nu vom fi profeti in tara noastra.

Avem cateva exemple in istorie de schimbari dramatice provocate de un grup mic de oameni. Punctele comune au fost dorinta de a schimba, experienta, educatia si influenta internationala, nevoia de volum si trecerea la calitate. Pastrand proportiile, cred ca miscarea online romaneasca poate invata din lectiile oferite de istorie.

Lipsa de incredere, competitivitatea, dar si invidia si sentimentele (nefondate) de superioritate sunt trasaturi clare ale oamenilor din online/IT care se invart in mediul romanesc. Din nou, este un cerc vicios, in care trasaturile negative sunt influentate de mediul negativ – si invers. Totusi, duse international, aceste trasaturi se manifesta ca si calitati.

Ca o suma a ideilor de mai sus – sunt convins ca nu vom reusi niciodata sa avem o mare miscare unita de internationalizare a start-up-urilor romanesti, indiferent daca o pornim local sau din strainatate. Mereu vor exista diferente de opinie si abordare, sentimente negative intre participanti, tradari, revolutii in revolutii samd. Ca sa reusim trebuie sa incercam sa transformam dezavantajele in avantaje, sa le izolam sau sa le minimizam.

Solutia? Impreuna, pe  cont propriu. E clar ca avem nevoie sa fim pe cont propriu ca sa putem evolua. E la fel de limpede ca trebuie si o munca de echipa pentru a fi eficienti, pentru a nu incepe mereu de la zero, pentru a reusi sa construim.

Sper ca oamenii implicati in Bucharest Hubb si in alte comunitati sa sustina practic aceasta deschidere – impreuna. Pana se va intampla acest lucru, promit sa ajut cu ce pot orice persoana care crede ca poate invata ceva de la mine – pe cont propriu. Cred ca e esential sa ai contacte si persoane cu expunere internationala pentru a reusi – impreuna. La fel, cred ca fiecare este responsabil doar pentru el si trebuie sa traga cat poate de tare – pe cont propriu.

Asadar, la drum, impreuna, pe cont propriu!

28 Martie 2010, Sunnyvale, CA

Mi-a intrat in reflex sa caut pe Google informatii despre evenimente, lansari si alte aparitii, inainte sau dupa ce s-au desfasurat. Intre 2006-2009 orice astfel de cautari ajungeau la posturile de pe bloguri. Azi cautarile ajung la aceleasi articole vechi, despre editiile de anii trecuti. Asta mi-a semnalizat ca e ceva in neregula.

Ce bloggeri celebri stiti? Trecand de glumele cu nivelul de irelevanta al bloggerilor si de faptul ca nimeni din Piata Obor nu a auzit de ei, remarc faptul ca sunt foarte putini bloggeri si destul de specializati. Analiza economica, politic, mondenitate, profesionisti din diverse industrii – cativa oameni care scriu bine si constant. O ilustratie a cat de pestrita e lumea blogurilor se poate vedea in topurile Zelist – vedete, publisheri, proiecte consacrate. Nu e deloc rau, insa nici nu mai e vorba doar despre o persoana necunoscuta (bloggerul) care scrie pentru milioanele de cititori online.

Totusi, ce s-a intamplat cu blogul si ocupatia populara de blogger? Au murit! Slava Domnului … De ce au murit? Pentru ca blogurile despre nimic, iubire si trairi, activitati irelevante si pareri stupide … nu aduc nimic util (inteligent, nu?). Era interesant si amuzant sa citesti asta. Era cool atunci cand erai printre primii care sa vada pe gaura cheii in viata altora. Acum nu mai e asa interesant deoarece au fost mii de astfel de bloguri si s-au fumat rapid. Am citit toti suficiente insemnari personale incat sa nu le mai putem suporta ani buni in viitor, la fel cum am auzit mii de pareri personale la TV, suficiente incat sa se anuleze reciproc si sa produca doar zgomot.

Si ce s-a intamplat cu oamenii care scriau? S-au mutat pe Twitter! Pe mine ma uimeste ideea de nanoblogging. Suna a discurs monosilabic, deoarece vad intr-un blog post un material studiat si dificil de expus, nu un panseu ingramadit in cateva litere. Apreciez si folosesc Twitterul deoarece forteaza sumarizarea, e infromal (ca si blogul) si e comod de folosit (chiar si de N ori pe zi). Si retelele mari de socializare au un rol in disparitia blogului. Fiind foarte usor sa-ti publici mesajul alaturi de 3 poze pe Facebook sau sa faci business via LinkedIn, ce sens are sa mai scrii pe blog?

Parerile si ranturile s-au domolit si s-au sumarizat in tweeturi. Nu mai sunt atat de bine indexate de Google. A ramas spatiu suficient in zona de blogging pentru o activitate serioasa, nu tipete din curtea liceului. Si uite asa, Twitterul a omorat blogul, sau cel putin volumul ala sufocant si insuportabil de text inutil. Bravo lui!

Citim tot mai des despre oameni care s-au retras la tara, au plecat pe vreo insula exotica sau isi traiesc viata in metropolele lumii. Ce au toti in comun? Au evadat. Ideea trezeste speranta si invidie in mintea fiecarui cititor. Iti imaginezi cum ar fi sa scapi de griul inchis din jurul tau si de griul inchis din tine, insa ai legaturi si poveri ce-ti fac evadarea imposibila. Ramane totul un vis sau iti marchezi o destinatie pentru vreun viitor concediu.

Nu sunt o autoritate in domeniu si nu am facut vreun studiu obiectiv sau elaborat. Cu toate astea, pentru ca anii trec rapid si am nevoie sa-mi pun ordine in idei, am hotarat sa-mi expun viziunea simplista asupra planului suprem: Marea Evadare. Oriunde am fugi, nu vom putea scapa de noi insine – spune un truism. Evadarea te va duce din iad in rai, de pe un continent pe altul sau te va face sa vezi altfel un copac. Evadarea este echivalenta cu depasirea barierei sonice, doar un prim pas, insa foarte greu de trecut, ca orice mare bariera a propriei minti.

Un text nu poate tine locul unei actiuni. Simti nevoia de a evada. Stii lucrurile de care ai vrea sa scapi si iti imaginezi viata fara ele. Pentru a reusi trebuie, mai intai, sa intelegi contextul, sa ai harta locului din care vrei sa fugi si niste semne spre locul in care vrei sa ajungi. Acesta este scopul textului meu, de a descoperi cateva portiuni dintr-o harta acoperita de ceata. L-am impartit in trei parti, sa fie usor digerabil. Sunt note pentru mine si pentru oricine le considera utile, fara pretentia de a fi corecte sau juste. Un text nu poate tine locul unei actiuni.

Partea I – Drama

"Mintea ta e mai ascutita ca o lama de Toledo."

Nimicul. Abonamente la telefon, un reality show, noul suc de piersica cu 6% pulpa, emisiunea de la radio, durerea de stomac, groapa din asfalt, idiotul care ti-a taiat calea, proasta de la ziar, doza de ura, masina, cafeaua cu prea mult zahar, masuta din hol, upgradeul necesar, fermoarul stricat, emailul, noua melodie … samd, samd, samd. Toate acestea sunt nimicul care ne inconjoara. In unele poti gasi un pic de liniste sau o doza de frumusete. Totusi, aceste nimicuri ne umplu viata, ne ocupa mintea, ne creeaza activitati si ne modifica starea de spirit. Seamana cumva cu teoria partzului, care reuseste invariabil sa ocupe intregul spatiu in care a fost eliberat. Asadar, nimicul este aerul vietii. Nimicul este necesar pentru a te tine ocupat, iar ocupatia de acest fel este necesara pentru a nu fi nevoit sa te confrunti cu tine.

Desi infinit, nimicul nu este suficient. Deoarece el creeaza doar ocupatie, exista nevoia unor evenimente care sa te pozitioneze, sa-ti dea o directie, sa te incarce. Acestea evenimente exceptionale sunt dramele, iar ele au o forta imensa in existenta omului. Dramele sunt gauri negre. Au o putere de atractie careia cu greu ii poti rezista. Plutind in nimic alunecam usor spre drama.

Anatomia unei drame este simpla:
- situatia premergatoare dramei, contextul favorabil in care aceasta sa apara si sa se dezvolte
- desfasurarea actiunii, o stare de conflict deschis sau o traire interioara puternica
- deznodamantul si rearanjarea, adica noul inceput

Dramele sunt de trei mari feluri:

1. Drama marunta. Exemplu: conflictul de la lucru, din trafic, de la magazin, o intamplare nefericita, un ghinion samd. Acestea sunt drame cotidiene, fara prea mare importanta, care insa ne permit sa urcam si sa coboram prin nimic, facandu-ne existenta mai agitata.
2. Dramele majore. Exemplu: ruperea unei prietenii vechi, concedierea,  o afacere proasta, un accident, un conflict in familie, ratarea unui examen important sau a unui pas in cariera samd. Acestea sunt dramele sanatoase, care apar regulat (de la luni la ani) si despre care vom discuta pe larg.
3. Nenorocirile. Exemplu: moartea unei persoane apropiate, un accident grav, un incendiu, o boala grava. Acestea sunt dramele cele mai intense, greu de evitat si greu de suportat.

Dramele sunt deseori irelevante ca si continut sau desfasurare. Ce este relevant – si motivul pentru care oamenii devin dependenti de drama – este faptul ca o drama iti ofera doua mari sanse:
1. Sa pierzi onorabil.
2. Sa pornesti de la inceput onorabil.

Drama este pretextul pefect pentru ratare. De ce? Pai in primul rand, drama este o actiune incontrolabila. Fiind incontrolabila este acceptat social ca cel implicat sa piarda directia. Ai voie sa abandonezi si ai o scuza credibila pentru abandon. Ai un intreg context la dispozitie care-ti permite sa gasesti vinovati:
- colegul, seful, iubita – cei din jurul tau care te-au inselat, tradat, furat, abuzat.
- economia, Dumnezeu, norocul – forte superioare incontrolabile carora nimeni nu le poate face fata.
- sanatatea, timpul, locul – lucruri care nu depind de tine si unde nu poti alege.

Mai  mult, drama iti ofera prilejul de a te redefini. Poate ca cei din jurul tau te-au inselat, dar tu esti un om bun si poti merge mai departe. Identifici raul si tu te pozitionezi ca reprezentant si aparator al binelui. Raul este mereu imens si incontrolabil, deci cei din jurul tau vor sti ca esti bun si ca ai o problema. Poate iti creezi si un set de dusmani, care la randul lor ajuta la motivarea unor actiuni ulterioare si la ocuparea timpului. Asadar, drama iti motiveaza pozitia prezenta si te incarca pentru viitor.

In cele din urma, drama este solutia pefecta, pentru ca-ti permite sa pierzi scuzabil, sa dai drumul fraielor, sa te lasi purtat de val si sa ai un alt vinovat pentru consecinte. Raul de mari proportii este mereu asociat dramei, pentru ca doar asa evenimentul poate fi extraordinar. Rasplata ascunsa in drama face ca orice rau sa poata fi trait stoic, aducand un nou prilej de glorie pentru cel afectat si fiind o scuza utila (uneori o intreaga viata).

Oamenii au nevoie sa poata rata lucruri fara sa fie facuti vinovati, au nevoie sa simta ca au mereu dreptate si sunt buni in adancul sufletului, au nevoie sa fie distrasi in lupte care sa-i consume, au nevoie de noi inceputuri, au nevoie de vinovati. Practic, oamenii au nevoie de orice lucru care ii ajuta sa evite responsabilizarea pentru fapte si consecinte si de orice lucru care ii ajuta sa aiba o imagine corespunzatoare cerintelor morale proprii sau ale societatii. Din acest motiv, drama este un element dorit, o supapa necesara vietii comode. Ca efecte secundare, dependenta de drama te face usor de manipulat, ii determina pe cei din jurul tau sa-si piarda incredere in tine si le complica si lor inutil viata.

Intelegerea si infrangerea depedentei fata de drama sunt necesare pentru Marea Evadare.

Cum distrugi drama? Simplu. Atractia sa sta in faptul ca ofera pretextul perfect. Invingi drama renuntand la pretextul adoptat in mod constient sau inconstient. Situatiile neplacute exista mereu, iar uneori suntem prinsi in ele fara voia noastra. Vei evita dramele cata vreme iti asumi faptele si consecintele, nu iti pierzi controlul, nu gasesti vinovati externi, nu cauti confirmari ale perfectiunii tale, nu cauti calea usoara si ai puterea sa fii obiectiv cu tine.

O viata fara drama presupune o mult mai mare responsabilitate fata de tine si fata de cei din jur. Cu siguranta e mai dificil sa faci fata provocarilor, sa ai obiective in viata, sa-ti asumi riscurile, pierderile si esecurile. Drama te ajuta sa scapi de confruntarea cu tine insuti, insa te condamna la o viata plina de nimic, minciuni si sperante nascute moarte. Astfel iti poti impinge existenta, alaturi de ceilalti care isi imping existenta, avand scuzele perfecte si responsabilitate zero. Apeland la drama reusesti sa te condamni la o viata de mizerie. Si, culmea, viata de mizerie e varianta usoara si mai toti aleg varianta usoara.

Cum rezisti? Invariabil, avem multe provocari de infruntat, multe situatii grele sau neplacute, chiar si cand nu le cautam cu lumanarea pentru a da noi pretexte. Pentru a le depasi trebuie sa te poti infrunta pe tine. Trebuie sa accepti ca nu esti responsabilitatea unor persoane din jurul tau: parinti, colegi sau prieteni. Trebuie sa accepti tot ceea ce vine spre tine. Trebuie sa ai un plan si sa evaluezi toate scenariile. Trebuie sa actionezi si sa reactionezi. Trebuie sa ai controlul si sa lucrezi cu ce nu poti controla. In cele din urma, ce nu te omoara te face mai puternic. Oricum pe termen lung toti murim, deci avem sansa de a deveni foarte puternici pe parcurs. Adauga un pic de umor si multa perseverenta si poti trece de orice.

Exemplul meu favorit de perseverenta este Muhammad Ali in faimosul sau meci The-Rumble-in-the-Jungle. Imi place pentru ca e o demonstratie documentata a unei tactici inteligente, presarata cu umor si bazata pe rezistenta, de a face fata unei situatii critice in care toate sansele sunt impotriva ta. Nu intotdeauna castigi. Nimeni nu se asteapta ca o persoana sa depaseasca orice situatie. Insa cata vreme lupti, accepti infrangerile si inveti din ele, esti in pozitia de a-ti controla viata. Abandonul este varianta cea mai putin onorabila, nu infrangerea. Din fericire, situatiile cu care ne confruntam, chiar atunci cand par a fi mari drame, sunt mult mai usoare si tolerabile decat un lung sir de pumni de la un campion mondial de categorie grea. Alt avantaj este ca avem zeci de ani la dispozitie pentru a castiga un meci, suficient timp incat sa invatam si sa aplicam orice strategie.

Marea Evadare incepe de la asasinarea dramelor. Nu poti pleca niciunde, nu-ti poti schimba viata in directia dorita cata vreme nu-ti controlezi actiunile si cata vreme iti impingi viata prin marele nimic inconjurator navigand de la drama la drama. Dependenta de drama te va controla, indiferent de locul in care pleci, de noii prieteni, noul job sau noul pas in viata care crezi ca va schimba totul in bine. Singura solutie este asasinarea dramelor pornind de la autocontrol, responsabilitate, actiune, echilibru si obiectivitate. 

… vor urma Partea II-a – Locul si Partea III-a – Fuga.

Ieri, la Netcamp 2009, am avut o prezentare despre echipa tehnica. Slideurile pot fi downloadate, insa reprezinta 5% din informatia expusa. Reactiile au fost pozitive – nu am fost agresat de nimeni, in mod suprinzator. Pentru ca si oameni tehnici si oameni de business mi-au cerut mai multe detalii, m-am hotarat sa dau din casa si sa public topul minciunilor intalnite de la oameni tehnici, in ordinea pericolului.

*** Top 7 minciuni de la tehnic ***

7. Dureaza 3-6-12 luni.

Durerea: Estimarile sunt in 99% din cazuri punctul slab al echipelor IT. Niciodata nu ai o estimare de timp clara, pe care sa te poti baza. Totul pare sa dureze prea mult de la bun inceput si ajunga sa dureze mereu si mai mult.

Pastila: Orice estimare exprimata in luni/ani trebuie tratata ca fiind falsa. Munca este mereu facuta stundenteste, in ultimele zile inainte de deadline. Se defineste un termen de realizare a proiectului. Se comunica o perioada mai scurta la tehnic si mai lunga la client. Proiectule ste impartit in bucati digerabile. Se stabilesc deadlineuri la maxim 1-2 saptamani. Deadlineurile se comunica clientului. Nimic nu se lasa la mila auto-organizarii timpului de catre executantul tehnic.

6. Lucram la backend.

Durerea: Se munceste de mult timp, se plateste deja, nu se poate utiliza nimic. Proiectele IT sunt ca un iceberg, mare parte nu e la vedere. Totusi, daca un client neavizat nu poate vedea rezultatele, sansele sunt ca acestea sa nu existe. Uneori se fac eforturi, nu este doar o minciuna sfruntata. Eforturile sunt irelevante cata vreme nu se vede ce s-a realizat. Afirmatia de mai sus este clasica in proiecte scapate de sub control pentru ca ascunde mizeria sub presul nestiintei tehnice a managerilor.

Pastila: Se definesc si urmaresc rezultatele implementarii unor bucati din proiect. Se trece rapid la partea de frontend pentru a se balansa munca. Ti se va spune ca nu se poate pana nu este terminat backendul. Daca pozitia este ireconciliabila inseamna ca proiectul este complet deraiat si trebuie rupta pisca (schimbati responsabili, delegat etc).

5. Trebuie sa cumparam echipamentul X, softul Y si solutia Z.

Durere: Costurile sar prin tavan datorita unor achizitii costisitoare. Mereu se prezinta solutii scumpe sau echipamente scumpe. Ai nevoie de investitii mari pentru rezultate mici. Stii ca e bine sa investesti in informatizare, insa ti-e greu sa gasesti justificarea economica.

Pastila: Avem 2 vinovati: indragostitul de tehnologie si incompetentul. Indragostitul vrea sa cumpere orice gadget de sute/mii/zeci de mii de euro pentru a se juca. Incompetentul cauta solutii complexe pentru a rezolva probleme simple. Solutiile complexe au costuri complexe, mai ales cand sunt in grija incompetentilor. Orice achizitie este refuzata cata vreme nu e insotita de o argumentatie puternica. Se cer pareri din exterior. Consultanta specializata este optinea cea mai ieftina. E acceptabila cumpararea unor maruntisuri, chiar daca exista solutii alternative mai ieftine. Partea de cercetare ar costa prea mult. Achizitiile IT nu trebuie sa fie niciodata lasate total in mana unei singure persoane tehnice.

4. Trebuie (re)-scris/facut de la zero.

Durere: In urma unei analize rapide se constata ca solutia curenta este inutilizabila si trebuie schimbata sau ca nu exista nicio alternativa buna, deci trebuie dezvoltata una proprie de la zero. Asa se nasc CMS-uri proprii, frameworkuriproprii, infrastructura hardware proprie samd.  – cu costuri foarte mari si cu existenta scurta si chinuita.

Pastila: Oricand ti se spune ca trebuie luat ceva de la zero tragi aer in piept si te relaxezi 10 minute. Urmeaza o cercetare de piata. Identifici toate solutiile posibile deja existente, chiar daca par imperfecte sau improprii. Acestea trebuie testate atent. Poti trece la munca de la zero doar daca ai inteles solutiile alternative, stii cum sunt structurate si nu au nicio necunoscuta tehnica. Solutia usoara este adaptarea rapida a unei solutii existente. Lucrurile care trebuie refacute sunt deseori inventii prostesti facute la randul lor de la zero. Cand este necesar, reinventeaza folosind prefabricate, bucati gata existente. Inovatia tehnologica facuta de oameni incapabili sa intelega tehnolgia din jurul lor este cel mai mare dusman in IT.

3. Totul este sub control. Proiectul e 95% gata.

Durere: Termenele se depasesc si sfarsitul proiectului e un miraj. Tehnicul e multumit si spune ca e aproape gata, dar proiectul e inutilizabil. Alternativ, proiectul pare utilizabil dar inca nu e folosit de nimeni si mai trebuie facute mici modificari.

Pastila: Livrarea trebuie setata cu mult inainte de darea in functiune oficiala. Proiectul trebuie utilizat/testat in stadiu alfa/beta cat mai serios (cu testeri sau utilizatori finali reali). Trebuie cunoscute deja partile care chiar functioneaza. Un proiect IT nu este o masina de serie care mai are nevoie de vopsea si scaune, ci un avion experimental. E gata doar atunci cand se poate folosi comod. 95% gata = 15% gata = neterminat/inutilizabil.

2. Am testat, functioneaza.

Durere: Prima versiune este un esec total. Ce parea functional este respins de utilizatori. In afara oamenilor tehnici oricine eticheteaza proiectul ca munca neterminata si aleg sa-l ignore pana chiar functioneaza. Ti s-a spus ca totul este testat si functional.

Pastila: E absolut normal si previzibil ca avionul experimental sa nu poata transporta pasageri cand se lanseaza oficial. Solutia este ca proiectul sa fie deja dat in functiune pe bucati, testat atent de utilizatori reali. Se va considera final atunci cand utilizatorii spun ca functioneaza, nu tehnicii, nu testerii.

1. Ne intereseaza proiectul!

Durerea: Tehnicul pare nemotivat sau neinteresat de proiect. Importanta proiectului este cruciala ca business, insa dintr-un motiv necunoscut nu poti transmite asta mai departe astfel incat sa fie receptionata si aplicata de tehnic.

Pastila: Echipa tehnica e mereu de parere ca are in fata un idiot iremediabil (clientul, omul de business). Singurul lucru care trezeste interesul unui om foarte tehnic este o provocare tehnica, data de tehnologie sau de un coordonator foarte capabil. Altfel, proiectele sunt plictisitoare, clientii imbecili, iar banii nu au vreo relevanta cata vreme iti acoperi nevoile de baza (casa, masa, computer cu internet). Asdar, singurele proiecte de care chiar le pasa oamenilor tehnici sunt cele extrem de tehnice, care foarte rar au o valoare comerciala concreta intr-o companie obisnuita. Solutia este gasirea tehnicilor motivati si de altceva, lucru greu de facut. Alternativ, poti accepta ca nu ii intereseaza si ca vor trata proiectul ca niste mercenari. E perfect cata vreme ai de a face cu mercenari profesionisti ;-)

Definitii: Tehnicul – omul tehnic, echipa tehnica, departamentul tehnic.  Proiect – orice sarcina ce trebuie indeplinita, fie aplicatie software, hardware, infrastructura sau serviciu.

Nu toti oamenii tehnici mint (in permanenta ;-) ! S-ar putea sa para jignitoare cele spuse de mine, insa oricine are un strop de experienta stie ca sunt foarte adevarate. Exista (rareori) echipte tehnice cu experinta indelungata, cu un management foarte bun, care nu cad in capcanele miniciunilor de mai sus. Exista (rareori) cand formularile de mai sus sunt adevarate. Rareori!

Minciunile de mai sus ne sunt servite de la tehnic. Noua ne plac, pentru ca o minciuna este o justificare, iar o scuza solida este cel mai facil inlocuitor al unui rezultat. Problema cu scuzele si minciunile este ca nu pot inlocui adevarul sau rezultatele necesare pe termen lung.

Blamarea tehnicului este o … justificare ;-) deci nu rezolva nimic. E necesar sa cunoastem cum suna o minciuna credibila pentru a o identifica rapid. In cele din urma problema interna este una de management, nu una tehnica. Asadar, responsabilul final pentru rezultatele proiectelor si digererea minciunilor este persoana din management. Iti poti asuma costul acestor minciuni?

P.S. Daca ai injurat in gand citind acest articol ai gastigat 20 RON! sub forma unui voucher de la libraria online Okian.ro, valid pentru cumparaturi de peste 100 RON. Le multumesc celor de la Okian.ro pentru ca imi alimenteaza colectia de carti tehnice si de business. Comanda repede doarece sunt doar 20 de vouchere -> MANAC-OKIAN-052J5TE

Ce gresesc? Daca ai lucrat in mediul online in ultimii cativa ani, cu siguranta ti-ai pus intrebarea asta. Vad o multime de oameni talentati, cu proiecte interesante si foarte muncite, care nu reusesc sa aiba succes asa cum si-au imaginat. Desi aparent fac tot ceea ce trebuie, nu reusesc sa aiba rezultatele asteptate. Asadar, undeva se face o greseala.

Orice carte, orice prezentare, orice site sau orice sursa de informare despre antreprenoriat o sa-ti spuna care sunt metodele si uneltele pentru a dezvolta un business online eficient. Asta auzim si citim zilnic. Retetele exista. Ele sunt incercate cu rezultate exceptionale de geniile antreprenoriale. Toti ii admiram pe Steve Jobs, Richard Branson sau Larry Page. Ei sunt dovada faptului ca se poate. Chiar daca nu e vorba despre cei mai influenti antreprenori la nivel mondial, exista persoane ca Seth Godin, Guy Kawasaki sau Paul Graham care ne arata cum poti avea o viata implinita fara a fi miliardar, multumindu-te cu cateva (zeci de) milioane din munca pe care o faci cu pasiune. Putem merge mai departe cu nominalizarile, insa ideea se pastreaza: ai un concept bun, il pui in aplicare si ajungi (dupa multiple iteratii si lectii invatate) sa ai succes.

Ne intoarcem acasa, punem in aplicare teoria, iar rezultatele intarzie sa apara. Sa studiem un pic succesele online romanesti: siteuri de joburi, siteuri de dating, siteuri de vandut masini second hand, publisheri foarte mari de content generic, siteuri de comert electronic. Cand spun siteuri ma refer la 1-2, maxim 3 astfel de siteuri. Se observa un model – toate aceste siteuri raspund unor nevoi primare: loc de munca, sex (adica prietenie), stiri (economie-scandal-sport), achizitii importante (masina, computer).

Cu cat avansam spre segmente sau nise in onlineul romanesc, cu atat avem de a face cu proiecte mai frumoase, mai bine executate si mai ineficiente ca si rezultat. Daca analizam in general in economia romaneasca a ultimilor ani putem vedea domeniile de succes: imobiliare (casa), retail (haine, mobila, mancare), banci (bani pentru nevoile primare), telecom (comunicare, statut social). Modelul se pastreaza si la televiziuni, unde avem cele 3 tipuri: ProTV, OTV si Acasa.

Sa ne imaginam un Skype facut in Romania, pentru piata locala, care in timp sa prinda international. Sau un Digg romanesc. Trilulilu ca prima aparitie mondiala pe content video. Un TechCrunch romanesc. Un Apple romanesc. Un eBay romanesc. Un Google romanesc. Cat se poate de serios, incercati sa faceti un exercitiu mental si sa vedeti toate aceste branduri pornind din Romania. Pare ridicol? Pentru toate aceste servicii exista un corespondent romanesc, mai bine sau mai slab facut. Ce rezultate au proiectele romanesti echivalente? De obicei nu au nici o masa minima de utilizatori, iar cand o au, nu o pot monetiza.

Acum, sa trecem la cifre! PIB-ul Romaniei 264 mld USD. PIB-ul SUA 14230 mld USD. De ce SUA? Pentru ca majoritatea proiectelor mari, populare mondial, isi au originea in SUA. Alti indicatori:

• raport US/RO PIB pe cap de locuitor 4:1

• raport vorbitori engleza/romana 70:1

• raport populatie US/RO 17:1

• raport acces internet US/RO 35:1

• costul vietii New York – Washington DC / Bucuresti 1.5:1

• beneficiile aduse de publicitatea online in US depasesc cu 10-15% PIB-ul Romaniei

Fara a avea pretentia unor indicatori foarte stiintifici, cifrele de mai sus impreuna cu lista succeselor pentru consumatorii locali online si offline ne ajuta sa tragem niste concluzii simple:

1. Piata romaneasca este foarte mica. Romania are o populatie mica, cu o putere de cumparare mica. Asta dicteaza un volum si niste obiceiuri de achizitie – respectiv clientii isi cheltuiesc putinii bani pentru a-si acoperi nevoile de baza. Asadar, abia putem sa vorbim de segmentarea pieteii, iar din segmentele formate foarte putine sunt profitabile.

2. Costul de a face business in Romania este considerabil. Chiar daca salariile sunt relativ mici in comparatie cu pietele externe, costurile totale sunt mari. Asadar, avand costuri mari, atacarea unui segment restrans sau a unei nise este o eroare majora. Presupunand ca ai atinge nivelul maxim posibil de succes, tot abia ti-ai acoperi costurile – capcana in care cad majoritatea proiectelor online romanesti.

3. Limitarile limbii, ale culturii si ale pietei sunt dramatice. Poti accesa doar piata minuscula cu putere mica de cumparare. Pentru a adresa piata internationala deja trebuie depasite doua obstacole majore: cultura de business occidentala (mult mai evoluata si mai sofisticata) si folosirea limbii engleze (nefiind nativa, tranzitia este costisitoare).

Aceste diferente nu sunt prezentate de niciun autor de carti de succes in limba engleza si de niciun strain venit sa vorbeasca la conferinte locale. Este normal, deoarece ei au experienta pietelor proprii, in care teoria lor functioneaza, avand o baza imensa de consumatori si putere mare de cumparare. De cele mai multe ori noi aplicam teoria respectiva fara a lua in considerare particularitatile pietei locale, care fac respectivele teorii inutilizabile.

Facand o paralela simpla, noi ne asteptam sa construim Empire State Building in Bragadiru si sa exploatam comercial aceasta realizare. Desi e vorba de o constructie in Bragadiru, costurile totale vor fi imense (sub cele din US cu cateva procente, daca asta ne incanta cu ceva). Beneficiile potentiale vor fi la nivelul localitatii Bragadiru, unde doar BCA-ul, vodca sau cartofii au un potential comercial ridicat (desi limitat de numarul de locuitori). Pare aberanta comparatia, dar nu este. Aberant este sa avem asteptari necorelate cu realitatea locala, doar pentru ca urmarim exemple si retete straine.

Ce trebuie facut? Greseala esentiala este faptul ca nu punem corect lucrurile in context. Asadar, putem sa ne adaptam contextului, facand produse mass market la nivelul, asteptarile si nivelul financiar ale potentialilor clienti locali. Asa s-au nascut (intentionat sau din intamplare) succesele online si offline din Romania. Alternativ, putem sa schimbam contextul si sa folosim teoria din carti pe piata in care a fost gandita, suportand barierele, costurile si riscurile unei astfel de mutari.

Un lucru este sigur: nu trebuie sa privim piata unidimensional si nu trebuie sa ignoram cifrele, altfel vom ajunge din nou sa ne intrebam ce gresim. Ar fi pacat, pentru ca si asa irosim o gramada de munca si talent adresand incorect piata.

Ora 8.45, miercuri dimineata, sub dus, dupa 4 ore de somn, a treia noapte dormita pe jumatate si 7 ani de incercari. Atunci m-a lovit! Desi a trecut aproape un an de cand am inceput sa-mi restructurez activitatea, desi am descoperit cate bucati de puzzle, niciodata pana atunci nu am reusit sa vad totul atat de clar. Avusese loc revelatia. Din acea miercuri dimineata lucrurile nu au mai fost niciodata la fel.

Eram pe drumul gresit. Pe scurt, asta e toata revelatia. Ma aflam intr-un business fara viitor, fara posibilitati de scalare, fara vreo mare pasiune, cu nervii tociti, satul de artificii financiare si cu o ura ascunsa pentru neputinta mea si a celor din jurul meu. Aparent nu ai nevoie de 7 ani sa-ti dai seama de asta. Eu am avut. Perseverenta extrema si incrancenarea de a supravietui m-au determinat sa nu cedez. Am reusit performanta de a ramane in viata, castigand cate ceva si avand un job plin de incercari, drama si nervi. Asta mi-a dat ideea ca sunt pe drumul cel bun si ca trebuie doar sa ma perfectionez. In acest fel am ajuns sa pierd timp, ani, resursa cea mai pretioasa.

Educatia aplicata, asta mi-a oferit aceasta experienta. Sunt multumit ca am trecut prin toate, ca am experimentat ratari si succese, ca am luat decizii foarte proaste si decizii foarte bune, ca am avut de a face cu oameni si situatii de tot felul. Desi toate au avut un cost asociat, ma bucur ca am trecut prin ele si am putut sa suport consecintele. Sunt convins ca-mi va fi mult mai usor sa trec prin orice de acum incolo avand experienta.

Deodata, pasul urmator a devenit foarte clar. Stiu ce pot face si ce urmeaza sa fac. O noua etapa, de data aceasta pe drumul care ajunge acolo unde imi doresc (sper).

Fascinatia mea pentru tehnic si implicarea in fenomenul Linux si Open Source mi-au oferit punctul de plecare si m-au ajutat mult sa invat. Totusi, inclinatiile tehnice excesive sunt cel mai des o bariera in business, asa ca am ales sa ma distantez cat mai mult de tehnologie. Incredibil cata libertate si ce privire de ansamblu iti ofera ignorarea pasiunilor/apucaturilor tehnice. 

Business Advisor to Technology Startups. Asa m-am definit pe LinkedIn. Ce inseamna asta? Ca ma consider in pozitia de a-i sfatui pe alti tineri antreprenori cum sa-si organizeze si manageze unele parti ale business-ului propriu. Nu cred ca sunt vreun consultant deosebit, doar o persoana cu ceva experienta, care poate scuti 2-3 ani de incercari unora aflati la inceput. Voi participa intr-un proiect dedicat ce va fi anuntat in perioada urmatoare si sunt deschis oricui considera folositor ajutorul meu.

Antreprenoriatul ramane in continuare una din prioritatile mele. Desi renunt la activitatea curenta, ma voi implica direct in noi proiecte. Renunt pentru ca am fost pe drumul gresit si nu as fi ajuns niciunde. Voi continua intr-o formula noua, insa facand business asa cum trebuie, fiindca am trecut suficient prin bootstraping. Cand voi avea ceva concret voi anunta (pentru cei care ma suna ca sa scrie ceva senzational).

Ce urmeaza? Pe termen scurt voi incepe sa-mi iau in serios rolul de advisor (sfetnic ;-) si voi prezenta si reprezenta ideile, conceptele si produsele proprii sau ale celor cu care lucrez. Pe termen mediu-lung intentionez sa-mi mut activitatea pe piata externa, acolo unde inca sunt novice. Ma bucur foarte tare ca in fiecare luna pana la sfarsitul anului am o locatie importanta de vizitat. Dupa o gramada de vreme sunt incarcat maxim cu energie si pot vedea lucrurile clar -  senzatia de high on life care-mi lipsea.

Toate aceste evenimente m-au determinat sa scriu mai rar. Voi anunta in curand si mutarea blogului spre varianta in engleza, iar in romana voi scrie (si) mai rar.

Imi pare rau daca dezamagesc cu aceste schimbari. Cu siguranta am stricat cateva planuri ale colaboratorilor in ultima vreme, insa ma asigur ca totul ramane in grija unor oameni cel putin la fel de competenti ca si mine. Revelatia de miercuri dimineata m-a facut sa vad calea si o voi urma, indiferent de consecinte.

Va urma …

Diverse persoane ma roaga sa scriu un follow-up la articolele de anul trecut legate de vesnica dilema “Cumperi sau stai cu chirie”. Situatia s-a schimbat dramatic in anul care a trecut de cand am scris articolele. Subiectul in sine a prins si e repetat si re-calculat in diverse articole mai originale (sau nu).

Ce inseamna o decizie proasta? Depinde de importanta deciziei. O decizie proasta care iti marcheaza viata inseamna foarte mult. Exemple: unde te stabilesti, ce profesie iti alegi, cu cine te casatoresti sau ce apartament in rate iti cumperi samd. Desi toate sunt decizii reversibile, inertia si frica de schimbare le agraveaza mereu.

 A cargo cult is a type of religious practice that may appear in tribal societies in the wake of interaction with technologically advanced, non-native cultures. The cults are focused on obtaining the material wealth of the advanced culture through magical thinking, religious rituals and practices, believing that the wealth was intended for them by their deities and ancestors …. via Wikipedia.

Reactiile dupa ultimul Net Start-Up (vezi articolul de pe reFresh.Ro) si intalnirile avute in ultima vreme la evenimentele de online m-au pus pe ganduri. Vad cateva grupuri de oameni care interactioneaza si ajung la rezultate ciudate. Am mentionat Net Start-Up pentru ca avem marturia video a micro-cosmosului de care vorbesc.

Cei 2-3 ani de cand fac parte din mediul online, alaturi de cei 7 ani de antreprenoriat mi-au dat sansa de a vedea de aproape aceasta lume – fie ca simplu spectator, fie ca participant. Fara sa am pretentia ca spun vreun adevar, vreau sa-mi prezint impresia despre antreprenoriatul in online-ul romanesc.

I. Scena

Pe scurt, avem de a face cu:

• start-up-erii -> oameni care vor sa-si creeze/dezvolte o afacere in mediul online romanesc, avand nevoie de …
• banii pentru sustinerea proiectelor online, apartinand unor investitori, si …
• intelepciunea unor antreprenori sau profesionisti cu experienta.

E un model care functioneaza cu succes in tarile civilizate si pe care incercam sa-l importam. Exista start-up-uri romanesti care au reusit afara, deci se poate!

Personajele acestei scene sunt foarte diferite ca provenienta: tehnici, publicitari, oameni de media sau oameni de business, varii corporatisti. Gasim de la programatori la ziaristi, si de la designeri la oameni de afaceri.

Nu este nimic rau ca s-au strans toti acesti oameni. Singura problema este ca fiecare isi apreciaza excesiv mediul si tinde sa minimizeze importanta celorlalti. Astfel apar si se alimenteaza tabere si preconceptii care ingreuneaza comunicarea.

De remarcat este si faptul ca mai toti oamenii au roluri multiple si in continua schimbare, fiind destul de greu sa identifici/cataloghezi o persoana.

II. Actiunea

Cei care doresc finantare sau sfaturi isi prezinta ideile in fata unor investitori si a unor antreprenori. Aceste prezentari au loc in cadrul unor evenimente sau prin abordare directa.

Problema fundamentala este ca nu se intampla nimic. Aici se opreste actiunea. Aici se opresc rezultatele. Aici ramanem blocati intr-un loop infinit (la fereastra, la fereastra, la fereastra, la fereastra …).

Ca sa reusim sa depasim aceasta situatie trebuie sa incepem prin a ne opri sa o analizam. Voi trisa si va voi spune raspunsul de la inceput: Traim fenomenul de Cargo Cult Entrepreneurship. Nu cred ca e doar un pas intermediar, cred ca multi dintre noi suntem pe calea gresita, imitand in loc sa intelegem si fiind emotionali in loc sa fim rationali.

III. Problemele

A. Antreprenorii vechi

Se cer sfaturi si bani si de la cei care au experienta si resurse financiare. E minunat ca se intampla acest lucru, insa:

1. Media si blogurile au fabricat cateva modele pentru antreprenori, deoarece exista nevoia de modele. Acesti oameni dau sfaturi insa o fac fara sa aiba statutul necesar. Nu sunt impostori cu buna stiinta, insa sunt considerati altceva decat ceea ce sunt in realitate, iar asta le dauneaza celor care primesc sfaturile si isi bazeaza deciziile pe intelepciunea lor neverificata. Da, ma puteti include si pe mine aici. Apreciez oamenii de acest fel pentru ca unii chiar incearca sa fie modele. E mai bine asa decat sa fii un monument de ipocrizie importat din alte timpuri si domenii.
2. Povestea antreprenorului paleste inaintea faptelor. Foamea de senzational a dus la simplificari grotesti care dau impresia ca orice se poate fara prea multa munca. E mai usor sa prezinti succesul fabricat decat niste calcule seci care demonteaza orice afacere senzationala in cateva minute.
3. Antreprenorii cu experienta nu se inteleg cu tinerii deoarece au asteptari total diferite, iar asta creeaza frustrare de ambele parti. Cand stii cat ai muncit pentru cateva zeci de mii de euro cifra de afaceri iti vine greu sa discuti cu un pusti care isi evalueaza la cateva sute de mii ideea sa neimplementata/nedemonstrata/necalculata/neaprofundata. Discutiile care deriva de aici nu au vreun viitor sau vreo valoare. Putini dintre antreprenorii locali au reusit cu adevarat in vreun proiect. Asadar, se intalneste o viitoare tanara speranta cu un sfatuitor mort tanara speranta.

B. Start-up-erii sau antreprenorii noi

Pleaca de la ideea ca lucrurile functioneaza "as seen on the Internet". Cred in modelul strain, in banii multi care vin usor si nu inteleg tratamentul de care au parte din partea batranilor. Probabil il asociaza cu pseudo-ratarea lor sau cu fenomenul de haita primitiva din care fac parte "vedetele". Erorile fundamentale sunt:

1. Asteptarile care sunt total necoplanare cu experienta si profunzimea ideii pe care o vand. Tinerii compenseaza experienta printr-un avant admirabil si o siguranta pe sine ruda cu inconstienta. Toti am fost acolo. Sentimentele astea sunt frumoase, dar total contraproductive. Mai rau, te ajuta sa vinzi o iluzie si altora, iar batranii adora sa se lase vrajiti de ele.
2. Inflatia de idei. Orice tanar antreprenor are 6-12 idei la care lucreaza cateva minute pe saptamana. Orice idee e prezentata semi "la misto" si implementata pana la un alfa proof of concept. Orice idee e inlocuibila, de obicei de o idee care necesita resurse mai mari pentru implementare. Orice idee esueaza doar datorita celorlalti!
3. Lipsa consistentei. Pe cat de categorice sunt ideile prezentate, pe atat de moale este totul in jurul lor. Ele nu se vor executa niciodata (deseori din lipsa de resurse, cauzata de un mediu inchistat, condus de o haita de redusi). Pentru ca toti vrem sa fim toate si sa stim orice nu vom avea oameni despre care sa spunem ca stim ce fac, cu ce se ocupa, la ce lucreaza. Toti acesti oameni care nu au un proiect clar, o meserie clara sau o sursa de venit certa pot fi denumiti "oameni din online" in asteptarea loviturii de milioane de dolari.

C. Investitorii

Oamenii cu bani, cei care pot face visul sa devina realitate! Selectionati din randul antreprenorilor sau ca reprezentanti ale unor entitati care se presupune ca au bani, acestia sunt vazuti ca salvatori. Cred ca titlul de investitor il merita doar un numar foarte-foarte mic de persoane. Restul, impartasesc urmatoarele mici secrete murdare:

1. Investitorii nu au bani. Problema esentiala e ca investitorilor le lipsesc banii si le prisosesc sfaturile. Cei cativa care ar avea niste bani (desi rareori pentru investitii de acest gen) sunt invitati si abuzati la orice eveniment. Fara a avea vreo experienta serioasa, ajung sa fie inutili si ca sfatuitori in domeniu. Interesant e ca investitori sunt considerati doar cei care au bani, desi lipsurile strat-up-urilor depasesc cu mult nevoile financiare.
2. Investitorii sunt cumparatori. La fel cum unii mananca boabele in loc sa le planteze, exista in piata multi care se folosesc de teoria investitiei pentru a cumpara o participare intr-o afacere. Se ajunge la control asupra afacerii sau la folosirea ei pentru in-sourcing, variante foarte triste pentru tanarul antreprenor, care devine tanar salariat la patron, fericit ca a vandut afacerea pe 3.7 lei.
3. Investitorii nu au consistenta. Am vazut investitori care intra doar pentru ca e la moda, fara sa inteleaga, controleze un start-up. Desi cu bune intentii, ajungi sa fii partener cu unul care stie la fel de putin despre online pe cat stii tu despre business in general. Desi banii asigura plutirea, o astfel de afacere se scufunda dupa o vreme, din lipsa de interes sau bani.

D. Galeria sau Personajul Colectiv

La galerie ii includ pe cei care fac parte din toata povestea, insa nu sunt nici antreprenori tineri, nici cu experienta si nici investitori. Totusi, influenta lor asupra fenomenului online local este decisiva. Roluri foarte importante au:

1. Angajatii. Nu stiu cum altfel sa le spun celor care se afla in slujba unor companii si au influenta directa in piata prin prisma postului ocupat. Din orgoliu sau interes se intampla sa pozeze in investitori sau antreprenori. In ciuda exceptiilor, cred ca e nesanatoasa aceasta pozitionare. Desi sunt manageri buni si opereaza in companii foarte mari, cred ca nu aduc beneficii majore antreprenoriatului online.
2. Ziaristii si bloggerii. Foarte vocali si foarte prezenti, reusesc sa creeze si sa intretina hype si buzz in jurul unor oameni, proiecte sau evenimente. Se amesteca usor cu mediul si ajung sa aiba opinii si sa scrie despre lucruri aparent accesibile, dar pe care nu le cunosc (ex: business online, tehnica) alimentand imaginea feerica folosita ca baza pentru visele tinerilor antreprenori de profesie sau ocazie.
3. Aspirantii. Sunt cei care stau pe bara si se pregatesc sa porneasca un proiect mic cu o idee mare. Neavand nicio experienta cred usor in povestea fabulosului mediu online in care poti sa te imbogatesti peste noapte. Fiind multi, asigura un trai linistit intregii industrii media din jurul fenomenului. Plus, ei sunt ciclul viitor de noi sperante.

 IV. Punctul culminant

Intalnirile sau discutiile dintre start-up-eri si antreprenori + investitori sunt pentru mine punctul culminant al acestei situatii.

Atitudinea de "la pamant si da-mi 10 flotari!" vs. "nu ati inteles nimic, va spun eu ca o sa mearga!" ma face sa fiu din ce in ce mai putin interesat de zona asta si sa-i compatimesc pe cei implicati. Imi pare rau de antreprenori si investitori pentru ca le este facut capul calendar cu naivitati sau prostii. La fel de mult regret ca unii aflati la inceput trec prin tot felul de experiente umilitoare cand nu este cazul, pentru ca unii au impresia ca asa se fac lucrurile.

 V. Deznodamantul

Suntem departe de incheiere. Cred ca ne aflam la stadiul in care mimam disperati antreprenoriatul. Avem conferinte, avem idei, avem prezentari, avem incercari. Rareori avem si succese. Cred ca succesele vin de la cei care au inteles care le este meseria si rolul. Nu-i vad ca fiind prima recolta, ci mai degraba alte mere in alta traista.

Gravide cu batrani in brate – asa prezinta un prieten o scena tipica de disperare. Cred ca acolo suntem si noi cu antreprenoriatul online. Desi virtualul ne e usor accesibil, cred ca trebuie sa ne intoarcem la concret. Visele indraznete si ideile revolutionare sunt bune, insa numai insotite de:

• un model viabil de a produce bani
• minime cunostinte economice si tehnice
• suport din partea unor oameni cu experienta
• evaluari realiste ale unor vise/idei
• perseverenta intr-o singura directie
• implementari in loc de povesti si dorinte

Nu pot decat sa sper ca o sa reusim intr-o zi sa facem ceva relevant. Vorbesc aici in primul rand pentru mine. Ma incearca un sentiment de vinovatie ca am participat la toata povestea asta si abia acum mi-am dat seama unde duce (niciunde)…

* * * 

Intr-o vizita la Brasov am reusit vaste performante automobilistice:

• Am mers prea repede prin localitati (75km/h), deoarece ma depasea absolut toata lumea injurand – dovada ca oricat ai vrea e imposibil sa respecti regulile de circulatie aplicate prostesc (drumurile cele mai mari trec prin sate?!).
• Mi-am rupt masina traversand centura Ploiestiului. Cel mai traficat drum din tara trece prin niste hartoape inimaginabile.
• Am experimentat craterele Brasov – Bran, pe uscat si pe ploaie, fiind foarte aproape de a ma integra intr-un BMW vechi care reusea sa depaseasca cu peste 100km/h noapea, pe ploaie, in zona intens circulata, cu gropi si balti…
• Am vazut ce inseamna o furtuna pentru infrastructura oraselor romanesti (chiar si in seara asta in Bucuresti)

N-am reusit tot drumul sa nu observ afisele electorale care ma indemnau sa votez. Cred ca sunt oameni care ma considera suficient de dobitoc ca dupa umilinta din trafic sa ma duc sa votez. O sa ma duc doar sa votez impotriva cuiva, cand chiar voi simti nevoia. Pana atunci isi pot baga afisele alea mari unde stiu ei mai bine, alaturi de indemnurile la responsabilitate civica. Mi se pare ca primim un mare si constant scuipat in fata cu situatia asta. Nu ma intereseaza cine sunt vinovatii (ca oricum toti dau vina pe ceilalti) si cine sunt salvatorii (ca oricum toti pozeaza in salvatoir) – ii rog doar sa ma anunte cand sunt gata drumurile ca sa-mi fac si eu datoria de a alege (macar atunci o sa cred ca am intre ce/cine sa aleg). Pana atunci, succes la campanie! Sa castige cel care are o cantitate suficienta de minte incat sa-si dea seama ca poti castiga oamenii asigurandu-le nevoile minime (si ii poti indeparta profitand la nesfarsit din abuzul celor mai elementare nevoi).

* * *

Ma gandesc sa pun bazele unui sistem care sa permita angajarea catorva sute de oameni din toata tara. S-ar potrivi perfect celor care sunt muncitori, inclusiv peste 50 de ani, au nevoie de ajutor pe partea comerciala si isi doresc sa castige cel putin 1500-2500 RON net lunar. 

Ar fi vorba despre o mica franciza pentru echipe de 2-3 oameni care sa asigure niste serivicii de baza necesare in aproape orice oras din tara:

• servicii de curatare/mentenanta pentru aparate de aer conditionat (trebuie facute macar 1 data pe an)
• servicii de curatare/mentenanta pentru centrale termice (la fel, sunt necesare pentru buna functionare)
• alte servicii marunte legate de intretinerea unor echipamente sau operatiuni tehnice (mereu necesare pe la casele celor mai putin priceputi – ca si mine)

Costurile de inceput sunt minime (aprox. 2000 RON de persoana) folosite pentru autorizare si unelte. Central se asigura suport, dispecerat, materialele speciale necesare, partea de promovare, cursurile necesare pentru specializare samd. – o mica afacere atent coordonata.

Consider ca un astfel de sistem de franciza ar putea integra foarte bine persoane care vor sa munceasca, sunt dispuse sa invete, au o pregatire medie, indiferent de varsta. Problemele principale (hartiile, ofertele, preturile, promovarea, instruirea) carora oamenii de acest fel nu le fac usor fata ar fi rezolvate de la bun inceput intr-o astfel de franciza.

M-ar ajuta impresiile voastre, eventual sa intrebati cateva persoane care se potrivesc descrierii ce parere au despre o astfel de initiativa si daca ar participa.

 * * *

Am cateva anunturi de facut si profit de ocazie:

1. Conectoo a lansat Conectoo Start.  Conectoo este o companie care ofera servicii de email curat pentru cei care tansmit newslettere sau au volumuri mari de email. Conectoo Start este un concurs deschis care sustine si promoveaza startup-urile din mediul online romanesc, oferind lunar pachete gratuite de servicii de email marketing celor mai promitatoare şi inovative dintre acestea (1 milion de mesaje!). Felicitari lui Bogdan Iordache, fondatorul Conectoo.ro si al StagiiPeBune.ro – pentru politica antispam sanatoasa si pentru ca reuseste sa livreze multe mailuri la Yahoo, lucru de care eu nu sunt capabil ;-)
    
2. CERF se reinventeaza – devine din targ consumer, targ B2B. Se observa bagheta lui Manafu. Voi participa si eu cu o prezentare in cadrul Technology Forum, in panelul de Open Source, Vineri 5 Iunie, ora 16.30. Din nefericire, ultimele editii ale CERF au fost niste deziluzii majore pentru mine (totul a inceput cu prima vizita la CeBit). M-as bucura sa-si revina si cred ca s-au pozitionat bine. Incerc si anul acesta, desi mereu zic ca nu voi mai merge la editia viitoare. It better not suck! ca sa-i citez pe marii ganditori postmodernisti Beavis si Butthead.
    
3. AITC.ro este siteul Asociatiei de Interventie Terapeutica in Criza. Scopul lor este de a ajuta oamenii aflati in dificultate sociala critica, si anume persoane aflate in categoria de "victime ale excluderii sociale". Desi se afla la inceput, fondatorii AITC fac progrese in sustinerea schimbarii legislatiei care defineste abuzul sexual, fizic, emotional sau psihologic. Eu i-am ajutat sa ajute. Cred ca si voi ii puteti ajuta. Cred ca un inceput ar fi sa le sugerati cum sa-si organizeze prezenta online pentru a-si transmite mai bine mesajul.

"If hard work were such a wonderful thing, surely the rich would have kept it all to themselves."

Nota: Acest post este inspirat de o discutie avuta ieri cu un amic aflat cu cativa ani buni inaintea mea.

De ce muncim? Pare o intrebare absolut banala, dar are raspunsuri complexe. Am facut un mic studiu intre prieteni si am obtinut o lista de motive pentru care oamenii muncesc: pentru bani, pentru a iesi la pensie si a fi linistiti, pentru a-si acoperi nevoile, din frica, pentru familie, pentru placerile proprii,  din inertie sau pentru a nu se plictisi, din dorinta de afirmare, pentru a avea un scop, pentru a se simti utili samd.

O sa sarim peste teoria motivatiei si piramida lui Maslow. Ar fi raspunsul simplu, de la scoala, care ne ofera doar explicatiile de baza si ne impiedica sa aprofundam problema.

Muncim pentru a ne acoperi nevoile primare. Asta pare a fi explicatia simpla si rapida. Totusi, acoperirea nevoilor primare este extrem de facila astazi. E suficient ca putini sa munceasca efectiv pentru a produce necesarul tuturor, mai ales intr-o societate evoluata. Risc sa spun ca pentru un om apt si inteligent nevoile de baza nu sunt o provocare, doar o scuza.

Muncim pentru familie, pensie, linistea viitoare. Pare a fi o motivatie valida, insa presupune faptul ca muncim pentru o rasplata din viitor sau pentru altcineva (familie). Asta ne scuteste de alte intrebari si ne ofera comoditatea de a regreta decizia peste zeci de ani – daca avem norocul sa iesim la pensie.

Muncim pentru bani. Banii ne sunt necesari pentru a acoperi nevoile primare, nevoile curente (usor expandabile) si pentru a contribui la fondul pentru pensionare (viitorul incert). Aici apar cateva intrebari:

• Din cei care "muncesc pentru bani" oare cati castiga cu adevarat bani? Presupun ca daca te-ai considera un pescar bun sau profesionist nu ai arata prea bine in breasla cu 3 pesti mici prinsi lunar. Astfel, daca muncesti pentru bani, ar trebui sa castigi o suma semnificativa.
• Ce valoare au acei bani pentru tine? Nu ma refer la valoarea de piata, ci la ceea ce faci efectiv cu banii. Presupun ca nimeni nu munceste pentru a fi cel mai bogat din cimitir sau #1 in vreun Top Hagi Tudose. Ai banii. Stii sa ii folosesti? Ii folosesti cum trebuie pentru a trai? Sau te folosesc ei pe tine, cunoscandu-ti slabiciunea?
• Cand te opresti? Teoria amicului meu este ca daca reusesti sa castigi ~10.000 EUR pe luna ai acces la 98% din ceea ce-ti poate oferi lumea. Tind sa fiu de acord. Oricum ceilalti 2% iti permit calatorii in spatiu, avion privat mic vs. business class  sau acces la proprietati si cluburi exclusiviste – asadar o lume care ofera prea putin in comparatie cu costurile sale. Plus, ai nevoie de mult timp sa reusesti sa traiesti un pic din cei 98% disponibili, asa ca nu-ti ramane timp pentru grija a ceea ce nu poti face.

Muncim pentru a ne auto-valida, pentru a ne afirma, pentru a invata. Din nou, o motivatie frumoasa si valida. E minunat daca reusim sa muncim din acest motiv si sa ne indeplinim propriile scopuri. De multe ori ajungem sa spunem asta doar ca sa sune bine, iar cand intram in amanunte constatam ca nu ne place deloc munca noastra si ca ne-am indepartat de obiectivul initial (afirmarea, validarea, cunoasterea) si ajungem sa ne scuzam folosind celelalte motivatii la indemana.

De ce muncesc eu? Aproape toti m-au intrebat Dar tu de ce muncesti?. Raspunsul meu la intrebarea asta:

• Muncesc pentru bani. Vreau banii respectivi pentru a putea avea acces la domenii sau locuri noi. Am trecut de multa vreme de muncesc pentru a-mi acoperi nevoile, deoarece mi se pare o gandire distructiva/limitativa, indiferent de suma vehiculata.
• Muncesc pentru a crea sisteme care functioneaza (produse, servicii, etc) atat de bine incat nu sunt observate (serios!). Lucrurile complexe si bine facute in care sunt implicat imi dau o satisfactie interioara deosebita (chiar si atunci cand nu produc bani).
• Muncesc pentru ca e o metoda practica de a intalni oameni, de a lega prietenii si de a socializa in general. Nu sunt izolat, insa cred ca e mult mai usor ca muncind sa gasesti oameni cu interese si aspiratii comune. Plus, imbini utilul cu placutul.
• Muncesc pentru ca munca ma ajuta sa-i pot ajuta pe altii si sa am grija de ai mei.

Totusi. De ce muncim? Daca renuntam la raspunsurile formale, sunt cateva motive clare pentru care muncim:

1. Muncim din inertie, pentru ca asta am fost invatati ca trebuie sa facem. Daca nu am munci am fi stigamatizati social. Eu nu cred in ce trebuie social, insa sunt putini cei care pot rezista fara aprobarea celor din jur.
2. Muncim din frica deoarece ni se pare ca fara respectiva munca nu o sa ne mai putem acoperi nevoile primare (vom muri de foame, singuri, mizerabili, dispretuiti de cei din jur).
3. Muncim pentru ca e alegerea usoara. Munca ne ofera scuza perfecta de a nu face ceea ce ne dorim. Muncim, deci pare ca facem fix ceea ce trebuie. Nu avem rezultate in directia dorita deoarece muncim cat sa ne mintim singuri, nu sa realizam ceea ce ne-am propus (pentru ca e mult mai greu sa afli si apoi sa faci ce-ti doresti decat sa muncesti 4-8-12 ore pe zi).
4. Muncim pentru ca am facut asta mereu, iar daca nu am mai face-o ne-am pierde identitatea. Acesta este cel mai bun semn ca esti nimeni sau ca esti doar ceea ce faci (ambele ipostaze lasa mult loc de mai bine).

De ce ar trebui sa muncim? Pentru a obtine ceea ce ne dorim – si spun NU oricarui alt motiv! Poate ne dorim faima – pentru faima nu ai neaparata nevoie de bani. Poate ne dorim putere – pentru putere nu ai neaparata nevoie de bani. Poate ne dorim o viata linistita – pentru o viata linistita nu ai decat nevoi minimale. Poate ne dorim o viata in care sa avem parte de 99% din ce ofera Terra – avem nevoie fie de bani, fie de putere, fie de faima intr-o doza sanatoasa, dar destul de usor de atins.  Pana acum nu am contrazis cu nimic motivele anterioare, insa …

Munca este un mijloc prin care ne indeplinim obiectivele in viata. Cred ca asta ar fi o buna viziune asupra muncii. Neaparat trebuie sa definim acele obiective. Fara ele vom folosi munca drept scuza, iar munca se va transforma din unealta in proprietar de sclavi. Obiectivele pot fi variabile, la fel si volumul de munca, cata vreme le dozam potrivit.

Muncim cu adevarat pentru ceea ce ne dorim atunci cand munca noastra are si beneficii imediate. Nu spun ca trebuie sa lucram doar pentru castigul pe termen scurt – doar ca existenta acestuia ne asigura ca suntem pe drumul cel bun. Rareori poti obtine imediat toate roadele muncii tale. Atunci cand nu castigi nici macar o particica din ceea ce-ti doresti inseamna ca nu muncesti pentru ceea ce trebuie. Poti sa te minti gandindu-te la rezultatele viitoare, dar nu o sa o faci decat sa-ti amani deziluzia. Nu e nevoie sa astepti pensia pentru a te bucura de viata. O poti face imediat ce ai inceput sa muncesti pentru visele tale, deoarece imediat vor aparea si roadele muncii tale (mijloacele).

Asadar, pentru a raspunde corect la intrebarea "De ce muncim?" nu ne ramane decat sa ne definim si sa ne masuram obiectivele in viata (macar 1 data pe an ;-) Aici situatia se clarifica sau se complica extrem. Va las sa va ganditi!

Acum vreo 10 ani discutam cu o persoana din Germania. Imi spunea ca pot veni oricand acolo, cata vreme asta vreau. Mi se parea o destinatie incredibila. Din toata discutia mi-a ramas un singur lucru: granita exista doar in mintea ta. Am avut nevoie de mult timp sa-mi dau seama de adevarul asta.

Libertatea de a calatori si cea de a activa international mi se par acum cele mai mari privilegii de care poti beneficia. Fiecare calatorie in care am fost mi-a oferit o multime de informatii, adevarate lectii. Dupa cateva ore de zbor cu avionul poti sa ajungi intr-o cu totul alta lume. Reguli noi, semnificatii noi, lucruri noi, istorie, o multime de lucruri din care poti invata si care iti ofera o noua dimensiune a realitatii.

Mi-as dori ca in Romania sa existe traditia de a calatori cat esti tanar, asa cum se intampla in Occident. E o experienta necesara, iar daca-ti lipseste poti spune ca ai pierdut mult din ceea ce iti ofera viata.

Orice calatorie se incheie cu o depresie de cel putin o saptamana pentru mine. As putea sa stau si sa plang starea drumurilor, rautatea oamenilor, micimea care ne inconjoara. As putea sa trag si sa sper ca peste 20 de ani lucrurile vor fi mai bune in Romania. Am ajuns sa am suficienta minte incat sa nu-mi asum niciuna din cele doua corvoade. De fiecare data ma gandesc cum o sa plec, iar cand sunt plecat ma bucur de asta. De fiecare data imi dau seama cata frumusete exista in lumea asta si cat de putin fac pentru a o atinge.

Romania nu se va schimba niciodata in bine. Aproape nimic nu schimba semnificativ si rapid o tara in bine (exceptand, poate, revolutiile). Romania a fost un loc neplacut si va ramane la fel. Oamenii nu s-au schimbat cu nimic fundamental in ultimele doua mii de ani. Evolutia nu vine peste noi, ci noi ajungem sa evoluam intelegand ceea ce ne inconjoara. De aceea e esential sa rupem granitele mentale, care sunt mai mari, mai puternice si mai prezente ca orice bariere fizice ridicate de oameni sau de natura. Ma bucur ca sunt roman tocmai pentru ca e suficient de rau incat sa invat sa apreciez binele si suficient de bine incat sa fiu ferit de raul absolut. E o pozitie foarte buna, extrem de motivanta!

Internetul ar trebui sa ne motiveze sa vedem cat mai multe locuri si sa lucram in piata satului global. Din pacate uneori crezi ca usurinta cu care accesezi informatiile te scuteste de deplasare si ca nu conteaza atat de mult sa fii acolo. Nimic mai fals! Mai rau, Internetul ne ofera si o scuza buna pentru a nu mai interactiona direct cu oamenii.

Ca sa scap de apasarea legilor proaste, a drumurilor cu gropi si a oamenilor ingusti la minte m-am hotarat sa plec. A fost cea mai buna decizie pe care am luat-o anul acesta. Am renuntat la a-mi cumpara casa si la a-mi imagina viata aici. Am reziliat contracte, am suspendat activitati, mi-am informat parintii inlacrimati :) Dintr-o data totul a devenit mai placut. Mi-am gasit o insula pe care sa ma mut, iar lucrurile au inceput sa fie relaxate. Nu m-am mutat (inca) si nici nu stiu cand o voi face, dar mi-am castigat libertatea. Dupa asta m-am hotarat sa incep iar sa calatoresc, ca sa-mi pot alege linistit locul in care vreau sa stau. Contrar parerii generale exista multe locuri in lume mai frumoase, mai ieftine si mai civilizate decat optiunea implicita (satul in care te-ai nascut, municipiul, Bucuresti).

Saptamana trecuta am fost in Malta, cu escala prin Budapesta si Munchen. Am descoperit un loc fabulos. Am intalnit sute de profesionisti la summitul partenerilor RedHat, genul de oameni cu care iti face placere sa porti o conversatie sau sa lucrezi. Oameni bine pregatiti care chiar fac ceva. Am stat cateva minute de vorba cu Jim Whitehurst, CEO-ul RedHat (am si poza, spre incantarea mea) si diversi domni cu rol de CEO la companii despre care citesc pe Digg ;-) Extraordinar cat de usor e sa intalnesti oameni extraordinari! Ca sa-mi treaca depresia de saptamana asta voi merge la Solar Expo in Verona saptamana viitoare. Pana la urmatorul Mai Tai pe vreo insula am decis ca e timpul sa lucrez cu companii de afara, sa calatoresc cat mai mult, sa scriu in engleza pe un nou blog/website si sa activez in piata externa, cea care conteaza. Revin cu updateuri pe tema asta.

Deciziile radicale de mutare mi-au fost alimentate si de faptul ca au trecut atatia ani in care m-am complacut in a fi legat de locuri in care mi se parea ca sunt relevant si am un soi de importanta. Un text a lui Seneca (via Tim Ferris) m-a facut sa-mi dau seama cat de putine lucruri se schimba in cateva mii de ani, cat de predictibili si limitati suntem si, mai ales, cum ne irosim viata. Ca veni vorba de Tim Ferris, va recomand cu caldura The 4-Hour Workweek (disponibila pentru imprumut), cartea sa despre iesirea din sistem ;-)

Subliniez ca orice calatorie sau mutare costa mult mai putin decat va imaginati si nu e nevoie decat de o planificare atenta. Din pacate Romania e deja una din tarile destul de scumpe, asa ca nu va fi extraordinar de greu sa plecati cu un buget lunar normal pentru un yupiee local. Lumea e a noastra!

PS: Spre rusinea mea nu am fost in SUA pana acum. Planul pentru anul asta este sa petrec cel putin o luna in Silicon Valley. Raman recunoscator daca ma puteti ajuta cu orice hint privind cazarea si < TODO / don’t miss > in zona. Orice de la recomandare de hotel, camera de inchiriat, comunitati, oameni si locuri de vazut e binevenit via comentariu sau (preferabil) e-mail la blog AT manac.biz.

Au trecut vreo 10 ani de cand am inceput sa lucrez intr-o companie si mai am putin si fac 7 ani de cand am propria firma. In tot timpul asta pot spune ca am reusit un singur lucru: sa invat.

Cand am pornit afacerea aveam un singur tel – sa devin milionar si sa plec in Caraibe. Era o poveste frumoasa care-mi oferea motivatia necesara. Cine nu-si doreste sa devina milionar? Cine nu vrea sa-si petreaca vacanta pe in o insula exotica? Sau sa se plimbe cu un yacht? Probabil un miliardar mexican cu rau de mare ;-) Totusi, pentru restul planetei e un vis frumos care nu se concretizeaza niciodata.

Dupa 7 ani nu am devenit atat de milionar cum imi imaginam si n-am ajuns in Caraibe, insa am reusit mult mai mult. De exemplu, am reusit sa ma asigur ca nu voi mai fi niciodata sarac (si asa am scapat de cea mai mare frica). Am invatat cum sa vorbesc si cum sa tratez oamenii. Am invatat cum sa deosebesc oamenii. Am invatat cum sa duc lucrurile la bun sfarsit. Am ajuns chiar sa invat cum sa ignor si cum sa ma detasez (asta a fost mereu o provocare pentru mine). Am invatat cum sa-mi inving frica si cum sa evoluez. Cu ce stiu pana acum voi trece usor de tintele anterioare. Cu ce mai am de invatat voi reusi orice imi propun, iar asta ma linisteste.

Frica de ratare m-a motivat mereu. Ce reprezinta ratarea?

• Stagnarea sau dezvoltarea intr-o singura directie – sa fii cel mai frumos sau cel mai destept sau cel mai puternic.
• Incapacitatea sistematica de a reusi sa duci un lucru la bun sfarsit (idee, proiect, sarcina).
• Lipsa unei vieti sociale sau sentimentale.
• Neputinta de a face sau a fi ceea ce-ti doresti.

Poate sunt arogant, insa consider ca majoritatea oamenilor se condamna singuri la ratare. Societatea in sine impune niste norme care te imping spre ratare, asa ca daca faci ceea ce ti se spune sau ce este normal/trebuie vei ajunge cu siguranta sa-ti ratezi intreaga viata.

Experienta te ajuta sa-ti construiesti caracterul. Ratarea te convinge ca detii caracterul perfect, chiar atunci cand iti lipseste cu desavarsire.

Ratarea devine realitate si viata de milionar ramane vesnica dorinta atunci cand nu faci nimic pentru a-ti urma visul. Presupunem ca toti vrem sa ducem o viata lipsita de apasari financiare, plina de vacante relaxante, presarata cu aventuri extraordinare, in care sa fim adorati de cei din jur si iubiti de persoana perfecta. Trebuie sa fim milionari ca sa ne permitem asta? Presupunand ca maine avem X milioane, ni se indeplinesc automat toate dorintele de mai sus? Nu. Deci e si mai usor! Nu trebuie sa ne propunem tinte financiare extreme. Trebuie doar sa facem ceva pentru a transforma realitatea. Trebuie sa faci in fiecare zi cativa pasi in directia in care-ti doresti sa ajungi. E suficient. Dar putini sunt cei care fac asta … Multi fixeaza un tel irealizabil (milioane, varsta, functie, studii etc.) dupa indeplinirea caruia intentioneaza sa se bucure de viata, cand ar putea-o face de maine.

Imagineaza-ti in detaliu o persoana asa cum vrei tu sa fii. Acum, gandeste-te daca poti sa abordezi si sa sustii o conversatie de 2 minute cu o asemenea persoana. Gandeste-te daca poti purta hainele sale comod, fara sa simti ca mergi la nunta sau la banchet. Imagineaza-ti cum e sa petreci o zi de vacanta cu prietenii acelei persoane. Plus, gandeste-te ce scoti pe gura cand va trebui sa dai un interviu. Imagineaza-ti o intalnire romantica cu iubita/iubitul acelui ipotetic-tu. Neplacut exercitiu, nu? Oamenii  nu sunt pregatiti pentru a fi ceea ce isi doresc. Mai mult, nici macar nu se pregatesc, nu se educa in directia asta.

Daca maine ar aparea zana cea buna si ti-ar indeplini toate dorintele, vei constata ca esti depasit de realitate si te vei retrage in cochilia ta, unde gasesti mereu scuzele si explicatiile potrivite, nascute pentru a te face sa te simti bine acolo unde esti si vei ramane. Singurele tale evolutii vor fi bazate pe suturi in cur sau determinate de mila intamplarii…

Unii construiesc o imagine care sa se potriveasca cu rolul pe care si-l doresc. Daca ajung sa se indentifice cu imaginea, reusesc chiar sa traiasca rolul. Multimea nu face diferenta intre continut si ambalaj, deoarece nu este capabila sa inteleaga continutul si nici procesul de fabricare al ambalajului.

Pentru cei din jur milionarul este imaginea. Asadar, poti trece usor ca milionar daca reusesti sa intelegi si sa joci corect rolul, avand mare grija la ambalaj. Pentru cei care sunt deja milionari, de la un punct, diferenta este data de calitatea persoanei, nu de cifre. Omul de rand tanjeste dupa beneficiile imaginii si crede ca atunci cand va avea banii va trai povestea minunata prezentata de imaginea mult visata.

Realitatea e ca banii nu fac diferenta. Poti fi extrem de bogat, urmand retete simple care si-au dovedit eficienta la nivel national si mondial, si, totusi, departe de ceea ce-ti doreai sa devii. Poti fi implinit si fara milioane de euro, cata vreme reusesti sa inveti, sa evoluezi si sa-ti indeplinesti dorintele cele mai indraznete.

Renunta la ideile cu care ai fost crescut! Nu ai nevoie de hartii, de recunoastere formala, de un sistem de valori impus. Poti sa ai orice iti doresti. Vrei sa traiesti intr-o insula? Cauta-ti destinatia si ia-ti biletul de avion! Vrei sa ai o anumita masina? O poti avea cu putin efort si multa creativitate. Nu e nevoie sa platesti rata la apartament in Militari toata viata pentru ca asa ti-au spus parintii si colegii, iar tu nu vrei sa-i dezamagesti. Nu trebuie sa te simti vinovat pentru ceea ce iti doresti, mai ales atunci cand dorinta ta incalca normele. Oamenii care urmeaza toate normele platesc rate, lucreaza 8 ore incarcate de ura si se hranesc pana la sfarsitul vietii din rezerva lor nesecata cu scuze perfecte pentru "de ce nu" .

Pornisem de la exemplul meu. Am incalcat toate sfaturile si am luat o multime de decizii proaste. Dupa zece ani de munca sunt, ca mai mereu, undeva in apropierea lui zero – am pornit de la zero si inca mai ai mare parte din el. Diferenta este ca am invatat cum zero poate sa inglobeze o evolutie fantastica si sa-ti ofere o multime de bucurii. Faptul ca (nu) ai bani nu ar trebui sa te impiedice de la nimic, nici macar de la a avea lucruri care costa extrem de mult. In cele din urma nu ai decat o multime de experiente. Pe nimic altceva nu esti stapan. Se spune ca nu iei nimic cu tine. Daca nu iei nimic cu tine, de ce ar trebui sa te zbati mereu pentru a avea ceva material?  De ce asociezi avutul material cu realizarea?

Asadar, ca sa ai e suficient sa reusesti sa utilizezi ce-ti doresti si sa traiesti ce visezi, iar toate astea se pot face cu costuri materiale mici. Prin urmare, am stabilit ca deja ai toata bogatia pe care ti-o poti dori. Nu-ti ramane decat sa inveti sa o folosesti si sa gasesti un model simplu de a castiga minimul necesar pentru a o intretine :)

Ratat sau bogat?!

Se incheie o saptamana furtunoasa. Usor, usor, se fasaie toata treaba cu SATI si spamul. Am facut o analiza, am spus unele lucruri neplacute, iar rezultatele au aparut:

• a explodat toata lumea, dovada ca exista o tensiune interna foarte mare
• am aflat ca de fapt nu tag spammingul e noul spam, ci link building (multumesc Bobby Voicu)
• am aflat ca si eu sunt intr-o tabara, care s-a aliat cu alte tabere, ca sa distruga "cea mai buna" tabara (o gramada de tabere, eh?)
• pentru eternii mei comentatori critici fara nume sau link am ramas un infect (ce oameni speciali!)
• am invatat despre orgoliile din presa scrisa si online, care sunt mult mai puternice decat cele din publicitate

Ieri am revazut un vechi prieten, care o perioada mi-a fost si profesor. E genul de om atat de citit care, chiar si atunci cand incearca sa dumb down pentru o discutie cu mine, reuseste sa ma invete cateva cuvinte noi :). Discutam despre guru, invatatori, intelepti, modele si audienta lor. Rumegand informatia am ajuns la concluzia ca nu trebuie sa fii genial pentru a impartasi cunoastere. E suficient sa stii cateva lucruri in plus, sa ajungi la informatie (prin exercitiu, experienta, ponturi etc.) si sa stii sa o prezinti – ca sa poti fi o sursa utila pentru audienta, ca sa-i poti invata ceva pe cei din jur.

Continutul util poate insemna o analiza impartiala sau o compilatie de informatii. Cand vine vorba de stiri, eu nu ma dau in vant dupa parerea jurnalistilor. Imi plac stirile seci, eventual din multiple surse, alaturi de analize facute de oameni in care am incredere. Increderea mi-o formez comparandu-mi concluziile asupra unor stiri sau intamplari cu ale lor. Daca mi se pare ca ma lumineaza cumva, in mod repetat, o anumita persoana, ajung sa-i acord incredere. De la genul asta de oameni, identificabili, marcanti, vreau pareri. Le vreau delimitate si clare. In stiri nu vreau pareri, doar informatie simpla.

Oamenii care fac niste analize sau prezentari intr-un domeniu pe care-l stapanesc sunt cei care te invata ceva pana la urma, reusind sa-ti puna mintea la contributie (conform cliseului). Nu au nevoie de expunere. Dar, daca ai expunere, in loc sa prezinti o informatie filtrata si atent preparata, e mai simplu sa prezinti o informatie gata mestecata, care include opinii si alte enzime personale. Dar se poate merge si mai departe, ajungand unde suntem in mare acum, la nivelul la care informatia este prezentata cel mai simplu: pre-digerata (de unde simplitatea in adoptare si mirosul asociat, uneori).

Imi justific mediocritatea spunand ca sunt lucruri simple pe care le stiu si le pot impartasi. Exista oameni care s-ar putea sa beneficieze de pe urma materialelor mele. Evident, sunt o multime de oameni care stiu si fac mai bine, care zambesc de sus cand ma citesc sau ma aud. Nicio tragedie, am in continuare o contributie pentru cativa, deci aduc un mic plus la sfarsitul zilei, chiar si cand sunt chior in tara orbilor.

Cat despre impartialitate, lumea e plina de neprihaniti cu acte in regula, care te judeca si te executa in cateva milisecunde. Chiar si cei fara acte in regula, dovediti in timp, iti spun ca nu esti mai breaz, ba chiar esti mai rau, venind cu un sir lung de argumente sau simple injuraturi. Eu nu sunt sfant. Nici nu ma vreau a fi sfant. Cred insa ca sunt suficient de dezghetat la minte sa pot fi obiectiv cand spun unele lucruri. Daca stiu ca nu pot fi obiectiv, prefer sa nu le spun. De asta ii ascult si ii admir pe unii oameni pe care toti ii vad manjiti doar pentru ca lucreaza intr-un anumit loc sau pentru ca sustin o cauza diferita.

O concluzie valoroasa la care am ajuns zilele astea e ca ar trebui sa aplic teoria conform careia trebuie sa spui un lucru o singura data si sa mergi mai departe. N-are sens sa te chinui sa ii faci pe toti sa priceapa sau sa-i impaci pe toti, cata vreme unii sunt caposi, altii opaci, altii rau intentionati, iar altii au o agenda sau se stiu superiori. De obicei ma agit foarte tare in situatii de acest gen. N-ar trebui. Sunt unii carora le pasa de banii lor sau ai companiei. Altora nu. Sunt unii care tin la o investitie si altii care cred ca stiu ei mai bine. Trebuie sau pot sa oblig oamenii sa ia o decizie buna (in opinia mea)? Niciodata. Asa ca o sa ma rezum la a spune unele lucruri si a merge mai departe, indiferent de isteriile din jur.

Revenind la subiectul concurentei neloiale online si al impactului ei in advertising, sunt convins ca subiectul se va fasai in maxim 2 zile. BRAT a inceput o campanie de imagine. E fix ceea ce au nevoie clientii de publicitate in perioada asta. Plus, da o nota de credibilitate businessului online. Sau NU. Transparenta? Ce gluma buna. Transparenta exista, doar ca s-au mai trezit niste frustrati sa comenteze, in frunte cu mine.  Totusi, aderand la concluzia de mai sus, nu are de ce sa-mi mai pese. Vom merge inainte, schimband nimic si spoind totul cu traditionalul si beneficul Sunteti toti niste hoti, iar ala e vandut.

Nu voi mai aborda subiectul acesta o vreme, deoarece sunt foarte satul de el. Va las sa va delectati cu problema audientei in Franta, unde lucrurile sunt deja la un alt nivel. (Multumesc Viorel Anghel / Quebec).

Fenomenul blogurilor a ajutat la faurirea unei teorii noi, conform careia jurnalismul traditional a murit, iar omul de rand a devenit jurnalist, ajutat de mediul online. E o teorie sustinuta de multi jurnalisti cu vechime, speriati de faptul ca nimeni nu mai cumpara ziarele, chiar si atunci cand se vand cu DVD-uri si posete de dama.

In trecut, jurnalismul era facut de persoane instruite care reuseau sa prezinte informatie utila si sa educe publicul. Din cauza asta si astazi punem pret pe ce apare in ziar, aproape orice fel de ziar ar fi el. Pornind de la asta presa a devenit un instrument foarte bun de comunicare, fiind in general independenta, atat putere a statului cat si amanta ascunsa a statului (in societatile capitaliste, in cele totalitare fiind nevasta credincioasa).

Pana la explozia Internetul, presa a inceput sa se diversifice si sa raspunda nevoilor cetateanului. Educatia a palit in fata tabloidelor, dovada ca oamenii sunt mai interesati de tzatze si scandaluri decat de educatie. Presa a castigat mult in diversitate si volum. Jurnalistii nu au mai fost acei oameni cu ani gramada de experienta, ci orice pusti de 20 de ani dispus sa scrie cat de cat corect. De la statutul de educator s-a ajuns ca media sa fie formata din oricine cu o parere si un pix.

Presa romaneasca a crescut fabulos in ultimii ani, iar jurnalismul a trecut de la meserii din care se moare de foame la  meserii in care esti platit cat nu face, din nevoia oarba de expansiune. Fiind o putere in stat, cei care au avut banii necesar s-au grabit sa puna mana pe putere si s-o foloseasca pentru a produce bani sau pentru o tine ca si caine de paza. Rezultatul este o aglomerare media, marcata de interese meschine si jurnalisti neprofesionisti. Evident ca presa a inceput sa scada mult in ochii cetateanului, iar jurnalistul sa fie etichetat drept omul invitat la TV sa-si dea cu parerea despre orice. Faptul ca lumea il considera pe Mircea Badea jurnalist descrie clar perceptia omului de rand despre jurnalism.

Acuratete? Obiectivitate? Stiri verificate?  Documentare? Orice jurnalist crede ca poate face din orice stire un editorial. Orice ziar e plin de opinii. Orice titlu de tabloid (scris tot de jurnalisti, nu?) scoate minimul uman la suprafata. Ex: Ce gagiu ti-ai tras Popeasco! Noroc cu news.google.com si cateva ziare straine ca poti sa citesti 3 stiri care sa nu fie incarcate de subiectivism, venin sau prostie. * Nu-mi tineti teoria presei straine care manipuleaza, cred ca a noastra e mult mai defecta.

Intra pe scena bloggerul! Omul care are libertate de opinie, nu este ingradit de sistem si de interesele trustului si poate ajunge la oricine via Internet. Salvarea jurnalismului! Lacrimi, flori, usurare. Totul se va muta online! Jurnalistii vor disparea! Vor ramane bloggerii sa domneasca peste informatii si opinii. Aici suntem acum, intr-un punct foarte gresit.

Bloggerul nu are constrangeri, deci ESTE obiectiv. Asta cred toti. Fals, bloggerul nu are unele costrangeri deci POATE FI obiectiv. Dar rareori este. Uneori intentiile sale nu sunt de informare corecta, obiectiva, nepartinitoare. Deseori permisiunea de a fi subiectiv il determina sa considere ca poate spune orice. Faptul ca are o audienta il determina sa creada ca orice spune e corect. Faptul ca spune doar lucruri corecte ii umfla egoul. Cand traficul creste bloggerul ajunge sa aiba un ego suficient pentru a hrani nevoile Chinei pentru 100 de ani (citat). 

Oricine isi poate face un blog. Jurnalist, om politic, inginer, privitor la stele, biciclist, elev. Nu conteaza. Oricine poate avea (si are) blog. Implicit are pareri si informatii gresite pe care le face publice. Google le indexeaza si le considera relevante. Cei care folosesc internetul au ramas cu ideea ca bloggerul este sursa corecta de informatie, iar indexarea si linkuirea de altii da credibilitate blogului.

Azi cineva a scris ca vand Solvabil.ro pentru 12.000 de euro unei companii mari. Din cand in cand cineva ma face pe mine (sau un proiect in care sunt implicat) terci, neverificand lucruri sau facand afirmatii profund subiective. Ma indoiesc ca multi din oamenii care scriu pot face o analiza la vedere. Nu trebuie sa fie corecta, trebuie doar sa aiba o minima justificare, astfel incat cei care o citesc sa o poata procesa. Se dau verdicte, se emit judecati, se spune cine e prost si ce e bun, pentru ca exista blogurile, locuri in care oamenii pot scrie mai repede decat gandesc, iar lumea urmeaza sa-i ia in serios. Firmele se dau doi pasi inapoi inainte de a face o campanie pe bloguri. Problema nu e libertate, ci modul in care o utilizezi. Poti fi util sau poti crea panica si nervi cu inventii ca cea cu Solvabil, o mica aberatie care a reusit sa ma puna intr-o postura foarte neplacuta in fata a o gramada de oameni. Asta se intampla cand te consideri jurnalist si blogger si iei ce e mai bun din ambele lumi (libertatea de expresie, usurinta de diseminare) si uiti de profesionalism (verificarea informatiei, nepartinirea samd).

Blogosfera, alt concept neinteles, arata local ca o curte de liceu: cu pustanii smecheri care te iau la palme in gasca, cu profesorii neintelesi, cu un set de valori ciudate. Oricine publica 3 injuraturi si 5 poze porno si are pareri clare are audienta si e la fel de blogger (deci interesant, bun si relevant) ca restul, pozitionandu-se peste ziare si ziaristi (depasitii care nu inteleg onlineul si ca trebuie sa faca ciocu mic, ca onlineul e la putere acum). Aceasta este scaparea jurnalismului? Aici vor migra cititorii de ziare? Ma indoiesc profund.

Jurnalistii si-au pierdut statutul si credibilitatea. Urmeaza ca si bloggerii sa-si piarda statutul si credibilitatea. In ambele cazuri este rezultatul abuzului de putere si de pozitie. Lumea are incredere in tine, iar tu o iei pe campii, pentru bani si putere, din orgoliu sau prostie si pentru ca nu stii cand trebuie sa te opresti. Asta a ucis mult din presa scrisa si urmeaza sa ucida mult din online. Irelevant, inutil, exagerat, infumurat, partinitor – asta devine omul care scrie cand nu-si respecta audienta si continutul, dar isi atribuie victoriile de imagine sau de volum.

Diferenta nu o face faptul ca esti blogger sau jurnalist si nici ca publici pe hartie tiparita sau online. Diferenta o face calitatea continutului si increderea pe care o transmiti fiind obiectiv, documentat, nepartinitor, calificat. Cum e transmis continutul? Nu conteaza. Un ziar sau o revista buna se vor cumpara mereu, iar un blog bun va fi citit mereu, indiferent de ultima moda in media. Doar asa azi poti crea si sustine branduri serioase (persoane, publicatii sau websiteuri) care au greutate avuta de jurnalistii de alta data.

Inca mai confundam informatia cu hartia pe care e scrisa. Hartia nu are nicio valoare. Un blog nu are nicio valoare. Informatia e singura valoare. Din acest motiv categorisirea in jurnalisti si bloggeri e total gresita. Le putem spune oameni care produc continut. Pe termen lung singurul diferentiator este calitatea si doar pe asta trebuie sa ne concentram.

Continutul produs de multime? O alta poveste exagerata. Vedeti comentariile de pe orice ziar. Sunt dovada graitoare ca moderarea este necesara si ca nu oricine vorbeste are ceva util de spus. Explozii de imbecilitate si frustrare agresiva – asta sunt in medie comentariile. Exista si cateva comentarii de bun simt, obiective. Exista si cativa cetateni care adauga valoare continutului. Acestia sunt foarte rari si cufundati in oceanul de inutilitate al variilor comentarii. Acesti rari comentatori sunt si ei producatori de continut de calitate. De aici valoare lor. Ideea de comentariu si loc in care sa fie evidentiata aceasta valoare este in sine buna. Acceptarea publicarii tuturor aberatiilor distruge orice urma de utilitate si ingroapa acel continut minuscul valoros. As spune ca daca dorim infromatii utila din comentarii cautam acul in carul cu fan. Din pacate cel mai des il cautam in latrina, nu in carul cu fan. Este motivul pentru care sustin moderarea la maxim a continutului de acest gen, pentru a nu fi invadat de opinii nejustificate si inutilitate.

Cei care au ceva util de spus in domeniul lor vor aparea gratuit in orice publicatie de specialitate, asadar moderarea nu inseamna cenzurare. Nimeni nu ingradeste continutul valoros, deoarece acesta atrage audienta, iar audienta plateste direct si indirect pentru informatia utila. La fel de usor poti aparea online, iti poti face blog, poti chiar sa comentezi. Jurnalismul nu va disparea, nici bloggingul. Vor ramane o metoda de a produce si publica continut … util. Numai ca, pana atunci, va trebui sa asistam la un insuportabil fenomen de decantare, perioada in care multa lumea va confunda reziduurile cu produsul util. Asa ca, sa nu condamnam jurnalismul si sa nu aplaudam bloggingul – tind sa reprezinte fix acelasi lucru!

Un alt lucru important de retinut este ca nu trebuie crezuta pe nemestecate informatia de pe bloguri, tocmai pentru ca nu exista inca nicio metoda eficienta pentru a determina nivelul de incredere pe care il prezinta un blog. Poti citi o multime de materiale si-ti poti face o parere. Oamenii nu au timp sa faca o analiza a unui blog. Merg din link in link si aplica oricarui continut perceptia ca trebuie sa fie adevarat si bun, caci altfel nu ar fi aparut pe bloguri. Daca cititorii sunt deceptionati sistematic de bloguri se va acredita ideea ca blogurile sunt lipsite de valoare, chestiune la fel de daunatoare ca situatia de acum, in care aproape orice apare e luat de bun.

Nota: Am scris acest articol din perspectiva mea de antreprenor, jurnalist de ocazie si blogger. Nu are nicio legatura cu parerile sau viziunea Hotnews sau a oricui in afara de mine.

Cocain? Ma intreaba un negru mai mare ca mine (adica foarte mare). No, thanks. Ii raspund eu politicos. Ma gandesc ca sunt prea formal in refuzul meu si ma intreb daca Freud avea dealer. Pentru a nu stiu cata oara ofertele de cocaina, heroina si extasy imi intrerup firul gandirii. E frig si bate un vant taios. E prima zi in Amsterdam si ultima a anului. Prea multa agitatie, prea multi ciudati. Ai cui sunt? Ce poveste au? De unde vin? Revin la povestea care ma preocupa. Mi-a ramas in minte imaginea craniilor din cimitirului Hallstat. Am vazut-o cu aproape un an in urma si imi tot rasare in imaginatie la cateva luni. Cranii cu frunze, nume si ani. O multime de (fosti) oameni, frumos randuiti.

Vacantele sunt o ocazie buna de a gandi in afara cutiei (a tarii?). Distanta fizica usureaza detasarea de propria viata, de realitate. Ma gandesc de cateva zile la oamenii de acum 5-10.000 de ani. Stiu, e filozfie de 2 lei, ganduri tampite etc. Cu toate astea nu-mi dau pace. Oare ce idealuri aveau oamenii aia? Ce-si doreau de la viata? Cum isi masurau realizarile? Ce ii motiva? De ce vroiau sa se diferentieze? Ce vedeau in copiii lor? Cum isi imaginau propria batranete? Ce ii facea fericiti? In fine, o mie de intrebari, urmate de aceleasi intrebari pentru cei care au construit cate o casa veche, care au locuit intr-o piateta acum 700 de ani, cei care lucreaza azi intr-o macelarie … samd.

Inca mai intreb oamenii ce vor sa se faca atunci cand vor fi mari. Chiar daca sunt deja suficient de mari, s-ar putea ca inca sa nu se fi facut ce isi doreau. Eu unul vroiam sa ma fac om bogat. Credeam ca asa o sa am orice imi doresc si o sa fiu fericit. Asta, sau sa fiu inginer la fabrica de anvelope. Asteptam cu nerbadare sa cresc si sa ajung la stadiul in care oamenii sa faca ceea ce le spun eu. Intr-o zi am prins si refrenul when I grow up, there will be a day …  

Ar fi cool sa spun ca mereu am vrut sa fiu Rock Superstar, dar nu e asa. Nici nu stiu. Am vrut sa am lucruri si sa traiesc diverse experiente. Am deja o parte din ele si mi-ar fi usor sa am restul pentru a-mi intregi colectia de lucruri ce urmau sa ma faca fericit. Aici apare problema:

• chiar daca ai masina dorita, va trebui sa mergi prin gropi, drumuri nesemnalizate si pline de idioti care se cred nemuritori
• chiar daca ai casa dorita, fie ea o garsoniera sau o vila imensa, vei iesi din casa si vei da de aceeasi mizerie, aceeasi marlanie, la aceleasi gogoserii imense si plase de rafie
• chiar daca ai o persoana iubita si te casatoresti, va trebui sa-ti condamni familia la mizerie
• chiar daca ai afacerea pe care ti-o doresti, va trebui sa suporti sute de taxe, un sistem corupt si birocratizat la maxim, in care nu-ti poti plati nici taxele si nici nu poti obtine o finantare fara eforturi inumane
• chiar daca ai o familie extraodinara pe care vrei sa o ajuti, va trebui sa te ploconesti in fata doctorilor sperand ca n-o sa-ti faca mai mult rau decat bine tratamentul dat de ei
• chiar daca ai o gramada de bani, va trebui sa cumperi mizerie, sa suporti mizerie si sa ai cele mai frumoase lucruri intr-o mare de mizerie (de orice fel)
• chiar daca ai un produs sau un serviciu extraodinar, va trebui sa te adresezi unei piete mici, sarace si needucate sau va trebui sa lucrezi cu statul si sa suporti alte compromisuri, fara sanse reale de a reusi prin propriile puteri
• chiar daca …

Pana la urma, orice ai avea, nu vei reusi sa cumperi civilizatie, bun simt si un mediu decent in care poti creste si trai linistit. Am spus ca e usor sa observi din exterior. Putem vedea istoria Rusiei, evolutia poporului si a conducatorilor. Cand vor ajunge rusii la gradul de civilizatie al francezilor sau englezilor? As risca sa spun ca niciodata. Vor ramane habotnici, limitati, violenti – asta ca medie. Nu neg ca exista rusi extraordinari care au avut contributii extraodinare la bogatia umanitatii. Speranta lor cea mai buna? Sa devina miliardari si sa se mute in Monaco sau Londra. In rest, rusul de rand cu minime aspiratii va avea mereu o existena apasatoare. Nici Romania nu e departe. Daca ne uitam in istorie avem razboi, totalitarism, saracie, razboi, asuprire, rascoala, razboi, fanarioti, rascoala, razboi, razboi, totalitarism samd. Au fost niste mici perioade bune, de obicei cateva zeci de ani de evolutie, urmati de eliminarea tutoror elementelor progresiste si revenirea la totalitarism.

Speranta romanului de rand? Sa castige 1000 de euro? Sa-si ia Opel Astra diesel? Sa mearga in vacanta la Sinaia sau in Bulgaria? Sa citeasca Cancan, sa bea bere la pet si sa o astepte rezolvarea unei noi crime? Sa voteze cu ei ca sa iasa tot ei? Oricat m-as gandi, oricat as izola lucrurile, oricat as vrea sa imi imaginez ca poti avea sansa la o viata decenta, nu reusesc sa ma conving ca sunt pe drumul cel bun. Si ma intreb: Ce sa-mi doresc acum? Pentru ce sa muncesc? Care este "my higher purpose"? Unde ma duc alegerile deja facute? Pana acum m-au dus la mai bine, dar nu e binele pe care il doresc, e un bine in mijlocul unei mari mizerii, ceea ce nu e bine deloc. 

O sa termin postul asta brusc, ca elefantul. Ma intorc la redefinerea scopurilor, intrand in a treia luna de redefinire.

Acum doua saptamani luam masa cu doi prieteni, de provenienta austro-ungara si rusa. Ca la orice discutie usoara inter-nationala am ajuns la glumele despre neamul propriu. Stiau deja toate glumele alea despre defectele romanilor, insa aplicate propriului popor. Nici macar autocritica si nationalismul nu sunt specific romanesti.

Nationalism? Am invatat o expresie mai frumoasa in Germania: patriotism local. Cred ca la noi comunistii au fost cei care au ajutat la rescrierea istoriei pentru a oferi modele si sentimente puternice. Altfel nu-mi explic de ce istoria glorioasa a romanilor cu care am fost crescuti e total necunoscuta strainilor si are alocate 5-12 secunde in orice documentar de pe Discovery. Pentru mine Mihai Viteazul inseamna Amza Pellea pe televiziunea moldoveneasca si un rol intr-o poezie interminabila in care sfarseam omorat pe scena liceului. In orice tara am fost nimeni nu a auzit de Mihai Viteazul.  Oare cati de la noi au auzit de Nelson? E dragut ca avem valori si o istorie si o poveste, cata vreme nu o confundam cu povestile care au scris istoria lumii.

In strainatate sunt intrebat daca sunt italian sau spaniol (cel mai des), evreu sau american (uneori), niciodata daca sunt roman. Imi place asta, ma face sa ma simt bine ca nu sunt identificat cu imaginea generica a romanilor. Stiu, suna urat, dar asta e adevarul. Imi place ca pot fi normal, pot sa nu ma grabesc, pot sa pretind sa mi raspunda (la fel de) politicos, ceea ce oricat ai incerca nu poti reusi "pe scara larga" in Romania.

Am adunat demult toate ideile astea si mi-a trecut nationalismul. Nu tin la Romania si nu urlu oricand prind ocazia, asa, de dor de apartenenta. Nu mi-e rusine de mine si nici de tara mea, la fel cum nu mi-e rusine de Caracal. Dar cum Caracalul nu e Greenwich, nici Romania nu e vreo putere mondiala, oricat de plini de sentimente istorice locale am fi noi. Aproape ca nici nu ma mai simt rau o saptamana dupa ce revin in Romania din tarile civilizate, deja imi trece in 3 zile. Imi place istoria si imi place sa vad locuri si culturi diferite. Cred ca asta e cel mai bun antidot pentru nationalismul orbesc, in care noi suntem cei mai smecheri, cei mai destepti, cei mai abili, strajnicii Europei, granarii Europei (fix ca Ucraina) sau noi avem  micul Paris (fix ca Budapeste, care e vreo 5 clase peste Bucuresti).

A inceput deja sarbatoarea. Sunt elogiate trasaturile de baza ale romanului: se descurca, da tepe, nu se omoara cu munca, e unic orinde s-ar afla, e neaos, ii combina el pe toti, e lipsit de maniere, circula pe unde il taie capul si stie sa se distreze samd. Valori de nivel aspirational pentru maretul popor roman. Urmeaza parada cu armamentul romanesc, puterea noastra nucleara care va bloca circulatia si asa suferinda pentru a umfla sentimentul national in noi, fix genul de manifestare care nu face decat sa picteze un ambalaj exceptional peste un produs care nu exista. Elogiile astea ma omoara pe mine…

Ce fac eu de 1 Decembrie? Muncesc. Mi se pare ca asta ar trebui sa facem toti. Muncesc si imi doresc sa fim mai … evoluati. S-au schimbat multe lucruri in bine, iar daca mai avem rabdare 15-20 de ani s-ar putea sa vina si ziua in care sarbatoarea sa fie mult mai motivata de 1 Decembrie. Sa fie intr-un ceas bun!

Glosofobia, adica frica de a vorbi in public, este in teorie cea mai pregananta frica a oamenilor, urmata de moarte. Putem deduce de aici ca e destul de chinuitor (pentru 75% din omenire) sa fii nevoit sa vorbesti in fata unei multimi. [Nota: nu e agorafobie, e glosofobie. Am ramas cu gandul de la ea in urma prezentarii de la Agora ;-) Multumesc pentru observatii, chiar si pentru bobarnacele ironice de tip "ai gresit cuvantul prostule, mai invata, hahaha" etc., uneori sterse].

Eu am fost mereu terorizat de ideea de a vorbi in public. Prima mea prezentare, acum vreo 5 ani, a fost un cosmar total, chiar daca am facut repetitii, schite cu urma sa spun, memorari intense ale textului samd. Nici urmatoarele nu au fost departe. Exista chiar si o expresie americana care sa descrie acele prime experiente: fuck up.

De unde vine frica? Din ceea ce tu crezi ca cei care te privesc cred despre tine. E o spirala: tu crezi ca ei o sa aiba impresia ca esti un idiot – ei te vad panicat – tu iti adancesti impresia, te balbai si respiri panicat in microfon si ai gura uscata – ei isi pierd interesul sau mustacesc – tu incepi sa citesti slideurile si te rogi sa se termine mai repede -  ei isi doresc acelasi lucru. Asa arata o prezentare proasta, adica standardul in lumea conferintelor. Fericitii din corporatii au macar backgrounduri si ilustratii frumoase, in prezentari gata facute – in timp ce firmele mici se chinuie de la un cap la altul.

Cei experimentati aleg calea sigura: citesc cat mai clar si mai monoton de pe slide, spun o poezie cu o voce liniara. Nu prea ai cum sa gresesti astfel, dar devii repede extrem de plictisitor si previzibil. Pentru un novice panicat modul lor de prezentare e aproape aspirational. Asa se creeaza traditia si publicul este condamnat la moarte prin power point.

Rezolvarea? Incepe de la Presentation zen – un website care ofera tone de informatie despre cum sa-ti structurezi corect o prezentare, plus diverse metode de livrare a prezentarii (din care poti alege situlul care ti se potriveste).

Cum fac eu? Dupa o serie de prezentari mi-am dat seama de niste lucruri:

• Slideurile cu text sunt stupide (deoarece ei sunt cititori mai buni decat esti tu la papagalit informatia).
• Cei din sala sunt mereu scarbiti de incecarile tale de a le baga pe gat tone de informatie.
• Oamenii retin 3 idei, din maxim 5-7 prezentate si repetate.
• Publicul vine la conferinte pentru a invata ceva, pentru a-si rezolva o problema, nu pentru a-i vinde tu lucruri.
• Nu exista clienti directi pentru produsul tau in sala, de aceea nu trebuie sa faci vanzare.
• Informatia seaca e greu de ingurgitat si digerat.

Acesta e motivul pentru care:

• Comunic cateva idei simple, de baza, deoarece cred ca exista sansa sa-si aduca aminte niste lucruri dupa prezentare, sa asocieze informatia noua unor concepte deja cunoscute sau sa-si creeze un soi de emotie in ceea ce priveste produsul, persoana sau ideile prezentate .
• Folosesc o poza sau o ilustratie sau un singur cuvant per slide, astfel incat sa induc o idee sau sa am o introducere pentru o povste.
• Folosesc cat mai putin text, doar cuvinte cheie, rezumatul unei idei, pe care pot dezvolta. Ma simt foarte liber sa improvizez fata de cazul in care trebuie sa citesc o sama de cuvinte de pe slide. In plus, asa eu devin prezentarea, nu slideul.
• Spun povesti, glume, intamplari, orice pentru a capta atentia, ilustra si convinge auditoriul.
• Vin cu informatie utila, aplicabila, noua, relevanta pentru public, pentru ca ei cu asta pleaca.

Cand fac toate astea, lucrurile merg bine. Cand am libertatea de a abera la maxim, prezentarile sunt foarte apreciate de public (RoNewMedia 2.0, saptamana trecuta). Credeam ca ma descurc si cu prezentari corporate de 40 de slideuri, avand deja experienta multor prezentari. Nu e adevarat, am esuat oribil (Agora, saptamana trecuta, prezentare Red Hat). Cand revin la teoria simpla a prezentarilor utile, cu slideuri sarace in ilustratii si cuvinte, lucrurile merg bine (azi, Rocs 2008, prezentari Red Hat virtualizate si datacenter). Am vrut sa scriu articolul inainte de a face prezentarile de azi, dar am amanat pentru a-mi verifica teoria (este corecta!).

Asadar:

• Nu va chinuiti sa vindeti, ci doar sa impartasiti ceea ce stiti, cu pasiune.
• Scrieti putin (aproape deloc) pe slideuri, oricat de important si de ne-uitat ar parea orice frantura de text.
• Nu considerati ca produsul vandut este interesant sau ca lumea vrea sa auda despre el, chiar daca a ales sa vina la prezentare.
• Nu comunicati o suta de idei, daca reusiti sa spuneti 3 lucruri care raman -> aveti o prezentare plina de informatie!
• Veniti cu informatie utila, povesti, divertisment, nu somn.
• Nu invatati poezii sau fraze interminabile. Sunt suficiente cuvintele cheie care sa declanseze povestea..
• Relaxati-va! Vor aprecia o poveste spusa cu pasiune, nu o interminabila lista de avantaje competitive si facilitati.
• Cereti o lavaliera sau vorbiti tare, fara microfon – asta o sa va dea libertatea de gesticula, de a fi natural, nu sansa de a respira greu-tremurand sau de a tipa intr-un microfon mobil sau fix cu care nu aveti exercitiu.
• Prezentarea nu este un fisier downloadabil, este o experienta, de aceea fisierul si handoutul este irelevant, oricat de respectabil si necesar pare. Primesc prezentarea doar cei care participa, ceilalti primesc franturi, ilustratii. Nu confundati o prezentare cu un studiu!

Spor la prezentari! Nu uitati ca sunt facute pentru public, nu pentru compania care le plateste.

PS: Azi mi s-a spus ca am avut o prezentare foarte buna, extrem de amanuntita si bine ilustrata. A avut sub 10 slideuri. Culmea, la prezentarea de 40 de slideuri nu s-a inghesuit nimeni sa-mi spuna cat de multa informatie utila am prezentat (desi era si multa, si utila, si prezentata).

Stiti bancul acela cu romanii la cazan? Morala e ca romanii nu trebuie paziti pentru a nu se organiza in scopuri marete, ei sunt capabili sa ramana mereu invrajbiti si dezorganizati.

Intr-un fel il inteleg pe cel care mi-a tras o cheie lunga si sanatoasa pe masina. Era parcata corect, era proaspat spalata, stralucea si, mai ales, nu era a lui. A facut un pic de dreptate personala si a mers mai departe. Cred ca ii inteleg si pe cei care au spart-o, pe cei care mi-au furat laptopurile din firma sau banii din buzunar. Poate sunt niste amarati,  poate asta e singurul mod de a trai invatat, poate mureau de foame sau nu mai aveau bani de droguri. Ma frustreaza extrem faptele lor, pentru ca am pierdut de pe urma lor, dar intr-un fel, pot sa inteleg si sa explic acest tip de comportament.

Ce nu pot intelege, insa, este faptul ca mentalitatea ramane aceeasi, chiar si atunci cand oamenii evolueaza dramatic si activeaza intr-un domeniu mult mai solicitant intelectual: IT/Online. Stiu ca e exagerata comparatia, dar rautatea si ura se manifesta la fel de intens.

Consider ca mediul online romanesc e incarcat de ura si rautate. De ce? Din cauza neputintei si lipsei de intelegere. Cele doua merg mana in mana, neputinta fiind sursa primara, iar lipsa de intelegere catalizatorul.

Lipsa de intelegere isi are radacinile in lipsa de expunere la ceva mai bun, in faptul ca inca suntem foarte saraci si aproape de foamea primordiala si in increderea orbeasca in faptul ca stim mai bine. Tin sa subliniez faptul ca cea mai mare capcana (in care riscam sa cadem toti) este de a ne considera mai intai stiutori, mai apoi a-multe-situtori, iar, in final, a-tot-stiutori, ca manifestare a faptului ca nu stim si nu ne dam seama ca nu stim.

Neputinta este lipsa capacitatii de a face ceva relevant in domeniul in care activezi. Ce inseamna relevant? Capabil sa-ti aduca multumirea si recunoasterea pe care o cauti de la familie, prieteni, tara, univers samd.

Orice proiect online are o multime de nevoi:

• una sau mai multe idei, baza pe care acesta este creat
• o suma de tehnologii esentiale pentru indeplinirea sa
• o echipa competenta de programatori
• design, prezentare, expunere, promovare
• utilizatori, feedback, promovare samd.
• bani, mereu mai multi bani pentru a cumpara resursele necesare

Cei care pornesc astfel de proiecte vin dintr-un anumit mediu si stiu sa planifice si sa execute bine doar o parte, cel mult doua, din lucrurile necesare proiectului: idei/viziune, design/interfata, prezentare/promovare, tehnologie/programare sau finantare/bani. Culmea e ca, oricat ai fi de priceput, poti face bine cel mult jumatate din lucrurile de care ai nevoie. E imposibil sa fii programator genial, om de PR genial, finantist genial si designer genial. Exista cazuri, vezi Paul Graham, de genii polivalente, dar nici macar acestia nu reunesc toate calitatile si abilitatile necesare.

Asadar, un proiect online de succes se bazeaza pe colaborare. Extrapoland, un mediu online de succes se bazeaza pe colaborari. Acesta este punctul critic, unde lucrurile o iau razna in proiectele online romanesti si in mediul online romanesc.

In loc sa colaboram, ne subminam reciproc:

• Oamenii care fac prezentarea, expunerea, promovarea (direct sau indirect) sunt mereu sictiriti de orice proiect ce nu le apartine sau nu le este cunoscut direct. Bloggerii ar putea fi speranta in asemenea situatii, dar experienta ne arata ca ei dau tonul si adancesc aceasta manifestare.
• Oamenii care fac design si imagine nu inteleg uzabilitate si nu reusesc sa discute cu programatorii.
• Oamenii care fac programare sunt rari si scumpi si nu reusesc sa se inteleaga cu cei care fac partea de design.
• Oamenii care au idei cred ca doar ele conteaza si uita ca viziunea fara executie e halucinatie.
• Oamenii care au bani nu investesc in toata amestecatura asta, fie pentru ca nu inteleg, fie pentru ca nu vad potentialul unei industrii mici cu iz de camp de lupta.

Exista si exceptii, nu contest acest lucru. Totusi, majoritatea proiectelor sufera dramatic din cauzele enumerate mai sus. Si, pentru ca ne aflam intr-una din tabere, suntem mereu frustrati din cauza celorlalti. Ii criticam, ii injuram, le minimizam importanta, eforturile si reusitele. Rezultatul final? Progrese mici, incetinirea intregii industrii si reusite serioase mai mult afara decat in tara. Pe scurt: Neputinta. Nu reusim sa construim, nu reusim sa ne ridicam, nu reusim sa realizam. Adaugam si lipsa de intelegere la asta, felul cum fiecare stie mai mult si mai bine, iar ce se intampla in ziua de azi cu mediul online romanesc nu ar trebui sa ne mai mire.

Aici apare diferenta fundamentala intre ceea ce se intampla pe online in Romania si ceea ce se intampla in afara tarii.

Solutia? Trebuie sa scapam de ura si rautate si sa trecem peste neputinta care aproape paralizeaza mediul online romanesc. Poate ca asta nu se va intampla niciodata, deoarece ar presupune o schimbare fundamentala a societatii romanesti. Cu toate astea, fiecare din noi poate incerca sa se schimbe pe sine.

Cateva idei:

• Nu criticati munca altora in domenii pe care nu le cunoasteti si nu le stapaniti. Incercati sa faceti o prezentare in fata a 100 de oameni inainte de a rade de prezentarile altora. Incercati sa faceti un design de pagina web inainte de a rade de paginile altora. Incercati sa programati un formular de feedback simplu si fara gauri de securitate inainte de a rade de programatorii altora. Incercati sa vedeti ce inseamna 2000 de vizitatori simultani pe pagina voastra web inainte de a rade de serverele altora. Incercati sa faceti o campanie de promovare a unei idei inainte de a rade de campaniile altora. Incercati sa veniti cu o idee care sa atraga 1000 de vizite intr-o saptamana, inainte de a rade de ideile altora. Incercati sa strangeti 10.000 de euro si sa-i distribuiti astfel incat sa sustina proiectul vostru 2-3 luni, inainte sa aratati cu degetul la investitiile si finantarile altora. In 99% din cazuri nu veti reusi, iar trebuie sa va dea mult de gandit.
• Nu criticati oamenii fara sa-i cunoasteti. E foarte usor sa spui despre X, Y si Z ca sunt prosti, fufe si imbecili. Inainte de a face asta, stati macar cateva ore pe langa respectivii (daca puteti) sau puneti-va in locul lor. Credeti ca ati reusi mult mai mult? Daca da, trageti omul respectiv de mana si spuneti-i ce ar trebui sa schimbe. Faceti asta de cateva ori, discutati, si daca nimic nu se schimba, puteti spune ca respectivul este nepriceput si autist. Doar atat, pentru ca epitetele de tipul papagal, fufa, prost etc. nu sunt decat divertisment redus.
• Nu subestimati importanta lucrurilor pe care nu le stapaniti. Aveti nevoie de ceilalti, din celelalte domenii. Fara ei, ideea voastra e zero. Daca atitudinea de inceput este "sunt niste dobitoci", va fi foarte greu sa realizati vreodata ceva fara sprijinul lor, iar sentimentul de neputinta se va adanci.
• Nu va supraevaluati ideile, importanta si cunostintele. Un om genial, care le stie si le face pe toate perfect, de unul singur, va reusi mereu. Pacat ca acest om nu exista in realitate. Contributia voastra este la fel de importanta ca a celorlalti si veti reusi doar daca sunteti capabili de a-i face pe toti sa comunice si sa se inteleaga (individual si reciproc).
• Nu va apucati sa propovaduiti prostia si esecul altora, indiferent cat de evidente va par. E foarte riscant sa evaluezi lucruri si oameni bazandu-te pe cunostinte superficiale. Exista o gramada de exemple de proiecte care au inceput intr-o directie gresita si au descoperit succesul pe drum (Flickr sau PayPal). Exista o gramada de oameni care s-au modelat in timp si in mers. Nu e datoria noastra colectiva sa le rupem picioarele daca ni se pare ca merg intr-o directie cu care nu suntem de acord. E frumos sa ne exprimam opiniile, mai intai intr-un mediu privat, in dialog cu cei care "gresesc", dandu-le sansa sa-si analizeze mai atent munca. Pot accepta ca ulterior aceste pareri sa fie facute si publice, dar prezentante cu mult bun simt, alaturi de potentiale solutii. De aici si pana la a da in cap, e cale lunga. In plus, aplicand un astfel de tratament nu te poti astepta decat sa-l gusti si tu din cand in cand.
• Concentrati-va pe munca voastra, nu pe a altora. E foarte usor sa vezi cum industria e gresita, cum prostii ies in fata, cum nulitatile sunt afirmate samd. Dar, cum se face ca cei care spun asta nu sunt deja in fata? Cum se face ca presupusa valoare nu are intaietate? Adevarul e ca in timp lucrurile valoroase ies la suprafata, se afirma. Ce avem acum este ce s-a putut mai bine. Daca tu poti mai mult si mai bine, vei reusi in scurt timp. Va fi apoi randul tau sa fii considerat epitomul prostiei iesite in fata si sa fii inlocuit de unul si mai bun. Acesta e ciclul natural. Insa, daca noi consideram ca suntem geniali si ca societatea ne impiedica sa ne afirmam, inseamna ca suntem nuli si neaveniti.

Afirmarea si validarea nu sunt date de cei iesiti in fata in acest moment. Sigur, ei pot crea niste valuri si pot promova usor lucruri cu o valoare incerta. In cele din urma, afirmarea e data de piata, de numarul de utilizatori, de volumul de business, de schimbarea pe care o poti face in viata celor care iti folosesc produsul (fie el si un serviciu sau o opera artistica). Cand esti validat astfel, toti cei iesiti in fata vor fi bucurosi, pe buna dreptate, sa te valideze si ei.

Tin sa remarc un lucru, anume ca si lumea online (indiferent de locatie) are "la varf" niste oameni care inteleg bine industria, traiesc din ea si vor activa multa vreme. Daca te grabesti sa-i faci prostovani inainte de a-i intelege si de a discuta cu ei, s-ar putea sa te trezesti ca ti-ai ars poduri foarte importante in viitorul tau. Nu e o amenitate voalata si nu ma refer la mediul romanesc in special. E o simpla teorie a networkingului, combinata cu consecintele nefaste ale unui creier in crestere al unui om care deja are o gura mare, aflata in apogeul dezvoltarii.

De ce mi-am permis sa spun toate astea? Pentru ca am trecut de unul singur prin toate aceste faze:

• idei prostesti si revolta asupra mediului inconjurator (tradus prin: mic lamer cu gura mare care critica orice, oricand si oriunde nu intelege)
• lipsa de cunostinte si revolta asupra cunoscatorilor (tradus prin: las’ ca stiu eu mai bine si astia sunt niste maimutoi)
• lipsa de cunoscuti si multe injuraturi la adresa lor (tradus prin: cine se cred imbecilii astia? nu vezi ce prost e X-ulescu, ha ha)
• lipsa de validare si multa frustrare (tradus prin: inca un proiect de rahat de care nu a auzit nimeni)
• idei bune care au prins partial (tradus prin: whoa! nu stiam ca asa se arata o chestie care chiar merge)
• constientizare a potentialului propriu si a realizarilor proprii (tradus prin: uite-mi lungul nasului)

Nu ma consider vreun invatat sau om de mare succes. Am inteles insa cum functioneaza un val din mediul online romanesc si, cred eu, care e problema fundamentala care ne-a adus in situatia actuala. Acest lucru m-a indemnat sa postez suma de idei de mai sus.

Haideti sa ne descarcam de ura, sa invatam sa ne masuram cuvintele, sa invatam sa dam o mana de ajutor, sa ne descoperim propria valoare, sa acceptam ca nu le stim pe toate, sa acceptam oamenii si ideile cu care nu suntem de acord, sa sprijinim un volum mare de proiecte online, din care, in cele din urma, va rezulta si valoarea atat de mult cautata.

PS: Ca sa "vin in intampinarea" unor comentarii – nu am scris acest post deoarece caut recunoastere (sunt destul de implinit din acest punct de vedere) ci pentru a ajuta la cresterea unei industrii, de pe urma careia pot castiga pe termen lung. Nici situatia actuala nu ma dezavantajeaza extrem, dar imi doresc un parcurs mai lin si mai rapid pentru cei aflati acum la inceput in activitati online. Plus, as prefera sa activez intr-un domeniu bazat pe ideea happy-go-lucky, nu pe "toti sunt prosti, numai eu sunte destept -  hai sa dezintegram capra vecinului".

Intamplarea face ca in trecutul nu prea indepartat sa fi scris despre economie si finante personale.

Acum mai bine de o luna vorbeam despre Lectia de Economie. Ce s-a inteles? Ca am o problema cu pensionarii. Astazi suntem in plina criza, pensionarii si-au primit "cresterile", la fel si profesorii. In schimb inflatia si perioada instabila o sa-i lase si mai saraci in cateva luni.

In mai, deci acum 5 luni, aduceam in discutie alternativa de a sta in chirie, intr-o piata efervescenta, supraevaluata. Cred ca am sters 100 de comentarii pline de injuraturi, in care mi se spunea cat de naiv sau prost sunt, cat de mult vor creste preturile imobiliarelor si cum induc eu lumea in eroare. Azi piata este intr-o criza majora, preturile au scazut dramatic, dobanda a crescut infiorator si incep sa apara dramele celor care nu au stiut sa aiba grija de bani.

Lipsa de educatie financiara este unul din motivele principale pentru care suntem atat de expusi problemelor "cu banii", lucru care in sine hraneste dezechilibrul economic. Ce e de facut? Sa invatam mai mult despre finantele personale.

Solvabil.ro este primul site de finante personale din Romania. Puteti afla povestea lui, in exclusivitate, pe Startups.ro. Va pot spune doar ca este un proiect de educatie la care lucrez de cateva luni, fara a avea ca scop principal sau imediat profitul.

Azi il lansam neoficial, iar saptamana viitoare va urma si comunicatul de presa. Daca aveti feedback legat de site va rog sa ne contactati. Nu oferim optiunea de comentariu, doar formulare de feedback. In masura in care il consideram util va fi inclus in materiale, dandu-se credit autorilor.

Sper sa fie resursa de informatie alba pentru zile negre, mai ales ca suntem intr-o perioada innorata economic. Vizitati Solvabil.ro!

Teoria Egoismului si Teoria Bunului Simt sunt cele doua teorii simple pe care le folosesc oricand trebuie sa aflu rezolvarea unei situatii complexe. Deseori sunt intrebat de diverse persoane ce parere am despre anumite lucruri. Considera ei ca le pot da raspunsuri inteligente ;-) Trucul este ca pentru a raspunde  aplic rapid aceste doua teorii (aproape) simpliste. 

Teoria Bunului Simt suna asa: 99% din intrebari, provocari, probleme si dileme au o rezolvare simpla, evidenta atunci cand aplici filtrul bunului simt.

Desigur, pentru a afla rezolvarea de bun simt, este necesar sa (iti) pui cat mai multe intrebari. Raspunsurile lor sincere vor avea ca rezultat final rezolvarea mult asteptata. Pe langa asta, trebuie sa aplici cateva reguli simple (tot de bun simt).

Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Pe cat de vechi si de simplu e acest proverb, pe atat e ignorat ramane in practica. Ne asteptam ceilalti sa reactioneze bine la lucruri care pe noi de obosesc si deranjeaza. Putem lua exemple de la publicitatea omniprezenta pana la birocratia excesiva.

Orice este important pentru tine este important doar pentru tine. Celoralti nu le pasa. Stiu, greu de crezut. Chiar daca ne place ca noi sa vorbim si sa fim ascultati, ca problemele noastre sa fie cele mai importante, ca universul sa graviteze in jurul nostru, adevarul e ca asta nu intereseaza pe nimeni (exceptie fac, uneori, familia si prietenii apropiati). Teoria Egoismului functioneaza 24/7!

Pentru a intelege trebuie sa intelegi in primul rand contextul. Orice actiune, orice lucru se intampla intr-un context. Daca reusesti sa intelegi si sa-ti explici acest context, iti va fi foarte usor sa intelegi actiunile celorlalti. Spre exemplu: suntem indignati cand vanzatoarele nu ne zambesc si e coada la casierie. Totusi, cand noi interactionam cu ceilalti, nu suntem o mare de zambete. Ar trebui sa intelegem starea de spirit a vanzatoarei, modul in care e rasplatita pentru munca ei, cultura din care face parte, personalitatea si aspiratiile ei, organizatia in care lucreaza, nivelul de educatie samd. O gramada de lucruri de luat in consideratie despre un om inainte de a-i pune eticheta de prost, obraznic, idiot doar pentru ca nu a facut ceea ce ne doream noi (sau ar fi fost normal sa faca).

Daca ai fi tu? O sa-ti fie foarte usor sa intelegi totul daca faci acest exercitiu simplu: te pui in locul celor afectati de actiunile tale. E o postura in care-ti convine sa fii? Cum reactionezi acum? Fiind in postura celorlalti va fi usor sa iti dai seama de potentialele lor reactii.

In fine, ca de obicei, teoria e simpla si practica ne omoara. Nu e vreo mare filozofie in toate aceste teorii, doar niste sfaturi simple si practice ce te ajuta sa intelegi, pentru ca lipsa intelegerii e baza majoritatii problemelor si frustrarilor noastre.

Dupa cum deja probabil ati aflat "de pe bloguri", am o noua ocupatie, incepand de maine. Mai exact, sunt manager de proiecte speciale la Hotnews.

Ce inseamna asta? Ca voi coordona niste oameni pentru a dezvolta servicii noi, parteneriate, continut samd. Pe langa asta ma voi ocupa de vanzarea acestor proiecte si a publicitatii, pentru a obtine  banii care sa sustina HotNews.

Piciorul in gura. Desi nu ma asteptam la vreo primire calduroasa, am fost foarte surprins de reactiile aparute de cand s-a auzit vestea. In industria IT, in care am activat (si voi activa), sa vorbesti un concurent de rau inseamna ca vrei sa te discreditezi instant. Aparent, in media e o practica normala… Momentan incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca toata lumea are o problema cu toata lumea si ca bisericuta e forma de organizare. Cu toate astea cred ca sunt oameni cu care poti colabora si mai cred ca exista maturitatea necesara (din toate partile) pentru a trece de comportamentul actual.

Intrebari si raspunsuri (de zilele acestea):

Te-ai vandut pentru bani? Nu. Activitatea mea antreprenoriala produce mai multi bani decat Hotnews, implicit nu m-as fi putut vinde pentru bani (cel putin nu lor). Consider ca e o mare provocare sa lucrez intr-un business de media online deja consacrat. Sunt sigur ca voi invata foarte multe din aceasta experienta.

Te-ai angajat la ei? Nu. Colaborarea mea cu ei este de tip outsourcing al unui serviciu, nu de tip angajat cu sef si carte de munca. Nu imi doresc sa fiu angajatul nimanui, din simplu motiv ca nu e pentru mine. Am refuzat pana acum o multime de oferte de acest tip, foarte apetisante financiar. In plus, intentionez sa lansez proiecte proprii in viitor.

L-ai vazut pe Vantu pe acolo? Nu. Nu l-am vazut nici cata vreme am scris la Catavencu (e drept ca am fost de 3 ori in redactie, intr-un an). I-am vazut pe Ioan Margarit si Andrei Woinaroski, doua persoane care imi par foarte OK. In nestiinta mea, chiar cred ca ei sunt imaculati pe langa proprietarii trusturilor de presa romanesti. Plus, din prima zi mi s-a spus ca HotNews nu e cu nimeni si ca planul e sa fie ramana independent, indiferent de tentatiile directe care vor aparea mereu. Nu stiu daca aveam voie sa spun acest lucru ;-)

Renunti la afacerea ta? Nu. Totusi, intentionez sa fac mai multe schimbari in ceea ce priveste businessul meu actual, dar asta nu e o noutate (nici macar in presa). Din Linux si IT in general se scot bani, cred ceva mai mult decat din media. Ca veni vorba, afacerea mea nu e doar Ghelir, desi toata lumea aparent doar pentru asta ma stie.

Ii rog pe toti cei care considera ca sunt lucruri in neregula cu HotNews, sa-mi dea un mail, sa fiu si eu la curent. Daca sunt probleme ii voi confrunta pe cei de acolo cu ele si voi lucra la remedierea lor. Oricum, sunt multe lucruri care pot fi imbunatatie acolo, iar asta pentru mine e o mare oportunitate.

Ca sa concluzionez: sunt incantat de ceea ce voi face si sunt intr-o perioada de invatat. Pentru orice sugestie, cerinta, colaborare samd. va rog sa ma contactati la dragos.manac la hotnews punct ro.

Nota: Daca vreti sa comentati pentru a-mi ura succes sau a ma injura (si nu aveti bilutele sa va scrieti numele adevarat), nu va mai obositi. Va multumesc anticipat.

Teoria Egoismului si Teoria Bunului Simt sunt cele doua teorii simple pe care le folosesc oricand trebuie sa aflu rezolvarea unei situatii complexe. Deseori sunt intrebat de diverse persoane ce parere am despre anumite lucruri. Considera ei ca le pot da raspunsuri inteligente ;-) Trucul este ca pentru a raspunde  aplic rapid aceste doua teorii (aproape) simpliste. 

Teoria Egoismului suna asa: Cea mai importanta persoana pentru orice om este el insusi, iar actiunile sale vor reflecta mereu acest lucru. Desigur, exceptie o fac copiii, credinta sau rudele si prietenii apropiati, care uneori au intaietate in anumite decizii. Stiind acest lucru comportamentul si majoritatea reactiilor unei persoane sunt usor previzibile.

Care e descoperirea? Niciuna majora. Numai ca oamenii tind sa uite acest lucru elementar de fiecare data cand sunt in fata unor situatii complexe. Omul alege calea cea mai usoara, drumul cel mai scurt, cel mai putin efort. Ati vazut potecile din parcuri? Sau de pe strazi? Ele exista pentru ca oamenii aleg sa le fie usor, pentru ca le pasa mai mult de ei si de comoditatea lor decat o regula impusa de un arhitect prost.

Legile, fie cele emise de stat, fie de biserica, fie populare, sunt deseori facute impotriva instinctului natural uman. Unele sunt necesare pentru a putea trai intr-o societate. Altele exista doar pentru ca servesc scopurilor unor oameni. Multe exista din inertie sau prostie. Sa impui o regula nu inseamna ca va fi respectata. Daca ar fi fost asa, s-ar fi gasit de ceva timp regulile perfecte din care ar fi rezultat lumea perfecta.

Deciziile sau regulile care ignora Teoria Egoismului sunt sortite esecului. Cu suficienta forta ele pot fi aplicate o vreme. Toti le vor uri, multi le vor ocoli, majoritatea se va supune. Cu toate astea in ziua in care vor dispare nu vor fi regretate de nimeni, nu se va resimti nicio pierdere, pentru ca au fost o piedica in calea modului natural de desfasurare a lucrurilor. Fara a intra in teoria liberalismului (care ma incita foarte mult) si fara exceptiile corecte, se pot vedea cu ochiul liber incalcarile Teoriei Egoismului.

Sa luam cateva exemple simple. Ca si consumatori alegem calea cea mai simpla. Ca si ofertanti de servicii, ignoram mereu calea simpla. De ce? Pentru ca punem egoismul nostru mai presus de egoismul utilizatorilor/clientilor. Desigur, ei sunt mai multi si castiga, iar noi ramanem sa ne intrebam "De ce n-a mers?!".

Magazinele cu "cea mai mare varietate de produse si servicii" sunt un exemplu bun. Cei care le administreaza considera ca daca au mai multe produse si, implicit, clienti dispusi mai rapid sa cumpere, pentru ca vor gasi fix ceea ce isi doresc. Adica: "Le vindem tot! Aducem 1000 de televizoare si 500 de imprimante si sigur vor cumpara". Nimic mai fals. Orice studiu privind teoria alegerii releva paradoxul alegerii, clientul fiind mai putin satisfacut cu cat numarul optiunilor creste. Desigur, clientul isi doreste rapid un produs de care sa fie multumit. Vanzatorul egoist se gandeste la el si la cum ar putea sa-i vanda cat mai mult din ce vrea. Clientul nu stie ce vrea. Rezolvarea e simpla: putine produse si multa vanzare. Vanzare prin care ii explici clientului lucrurile de baza despre produse, deoarece 99% din cumparatori nu sunt si nu vor sa fie cultivati sau interesati de 99% din domenii. Ii vinzi, il multumesti, il faci fericit, te gandesti la el inaintea lui. Doar asa va fi multumit. Egoismul functioneaza! Magazinele sau companiile de dimensiuni apocaliptice, care produc si vand totul mor peste tot in lume. In locul lor apar cele de nisa. De ce? Pentru ca stiu sa adreseze foarte bine o nevoie a clientului.

Websiteurile sunt iarasi un exemplu ilustrativ. Cate pagini web nu ati citit care sa descrie misiunea companiei? Cate opere de arta ratata in Flash nu ati vazut pana acum? Sunt miliarde de exemple. In schimb, de cate ori nu ai gasit informatii extrem de utile in pagini simple, urate? Google stie lectia asta bine, de aceea interfetele lor nu sunt flashy, ci simple. Utilizatorii acceseaza pagini web pentru ca au un anumit scop. Egoismul celor care le produc ii determina sa creada ca lumea ii viziteaza datorita imaginii sau prezentei lor extraordinare. Egoismul utilizatorului il determina sa inchida in 0.5 secunde orice pagina din care nu intelege nimic, care nu-i spune nimic sau care nu-l ajuta cu nimic la indeplinirea scopului. Ca arata bine sau nu, e irelevant in 99% din cazuri. Daca e util, e bun si e folosit, iar daca e tampit e sarit. De cate ori nu ati renuntat la o pagina sau un serviciu web pentru ca cereau "log-in" (adica inscriere). E mai usor sa treci mai departe decat sa-ti faci inca un cont. Cate formulate tampite de sute de randuri nu ati completat? Cum te numesti? Elvis Presley. Anul nasterii? 1907 toamna. samd. Mii de intrebari nesimtite au mii de raspunsuri sictirite, datorita egoismului unora.

Companiile de telefonie mobila pot fi luate ca si exemplu. Fac totul pentru a inchide utilizatorul. Ii ofera minute in retea si tarife prohibitive in afara sa. Ce fac oamenii? Tin 3 telefoane, sau unul cu 2 SIMM-uri, chiar daca e incomod. Sunt dispusi sa-si sacrifice comoditatea pentru a taia din elanul celor care vor mai mult decat merita din banii lor pe servicii care nu merita mai mult. In timp aceste bariere de pret vor disparea datorita concurentei si a celor care inteleg ca inainte de toate trebuie pus interesul clientului, altfel iti va fi greu sa-l faci sa-ti plateasca multa vreme.

Din cauza egoismului oamenii migreaza, isi schimba serviciul, devin antreprenori, calca spatiul verde, cumpara de la altii, iau spaga, manaca ce nu e bun pentru ei si fumeaza ;-) samd. Chiar daca nu iti convine, trebuie sa respecti acest lucru. Toate actiunile tale trebuie formulate tinand cont de egoismul celorlalti, nu al tau. Construieste-o si vor veni?! Vor veni sa-ti ceara banii, unii, si sa te inchida, altii. Ofera-le un lucru de care au nevoie si vor veni? Cu siguranta. Orice serviciu, fie pe web, fie in viata reala, trebuie sa raspunda unei nevoi, chiar si daca acea nevoie este de a te simti amuzat, aerian sau speriat.

Interesul poarta fesul, zice un proverb vechi. Asa e, iar daca vrem sa avem succes in actiunile noastre trebuie sa vedem cum putem face in primul rand ca cei cu care interactionam sa-si poata hrani egoismul. Cum putem sa le oferim ceva? Cum pot ei castiga de pe urma noastra? Daca gasim aceste metode si un mod prin care si noi sa castigam din asta, am facut o afacere buna, care va merge mereu. Important e "sa apucam cutitul de partea cu manerul", altfel ne vom rani si ne vom plange ca lumea functioneaza impotriva noastra. Desigur, cata vreme noi functionam doar pentru noi si impotriva tuturor, va fi greu sa realizam ceva.

Insist asupra faptului ca Teoria Egoismului nu are a face cu ceea ce este moral sau etic. Ambele sunt notiuni superioare, care au mai putina importanta atunci cand omul trebuie sa-si satisfaca nevoile de baza. Poate ca nu e etic sa dai spaga, dar functioneaza. De ce? Pentru ca functionarul de stat este mai degraba interesant de banii pe care-i poate castiga nelegitim, decat de potentiala pedeapsa. In plus, la randul lui si el da o spaga unui superior, si tot asa. De ce? Pentru ca statul este suficient de egoist incat sa creada ca poate impune o lege fara sa-si rasplateasca angajatii suficient (discutabil cat e suficient). In unele tari plata este suficient de mare ca tentatia sa fie mult mai mica. De aceea programe precum Nu Da Spaga nu vor functiona niciodata, pentru ca trateaza egosit problema egoismului.

Culmea, la fel cum la motociclete trebuie sa impingi stanga pentru a vira la dreapta, si Egoismul poate fi stapanit numai atunci cand este hranit si multumit, ceea ce nu poti face avand o atitudine … egoista. Oamenii tind sa aprecieze mai mult ceea ce vad materializat rapid. Ideile marete palesc des in fata unor mici atentii din partea unor parveniti (vezi diversi giboni romani si reactia publicului, sau mafiotii adorati de comunitate). 

Revenim. Ce trebuie retinut? Ca prima regula pentru a reusi e sa te gandesti la ceilalti inaintea ta. Daca le va fi lor comod, usor si bine, iti va fi si tie foarte bine. Cata vreme nu reusesti sa realizezi asta o sa ai doar realizari mici sau fortate si pline de veninul celor pe care ii depravezi de timp, bani si efort.

PS: O sa fiu criticat de punditi, teoreticieni si filozofi. Am pus in ciorba denumita egoism si nevoia, interesul propriu, placerea, individualismul, chiar si lacomia. Stiu asta, dar cred in simplificare si accesibilitate, asa ca am prezentat o idee simpla, nu o biblioteca de teorii filozofice greu de digerat. Sper sa fiu scuzat ca nu am despicat firul de par in particule, din lipsa de accelerator, spatiu si cunostinte.

Intr-o dimineata, pe Antena 3, era un domn de la un partid de stanga, cu camasa cu patratele si maneci suflecate, cu ochelari de profesor, cu hartii in mana, care explica modul in care pensionarii au fost privati de cresterea pensiilor, ce li se cuvenea. Asta venea dupa ce s-a votat rapid cresterea cu 20% a pensiilor, in scop de pomana electorala populista (pleonasm?). Domnul respectiv a facut si un calcul despre cum pensia defapt e mult sub ce ar trebui sa fie, iar guvernantii au furat 100 RON anul asta de la pensionari, nemajorand la timp. Fabulos!

Intr-o alta zi citesc despre cum economia romaneasca a crescut cu peste 8% in 2008, intrecand varii asteptari. Incredibil, economira romaneasca, cea care:

• se desfasoara mai mult subteran decat oficial datorita fiscalitatii aberante si obisnuintei,
• suporta in fiecare an variatii de +/- 10% la cursul monedei,
• are 3-5-7 miliarde de euro veniti din munca si lucarari in Spania si Italia,
• e influentata de legi care se schimba de la o zi la alta,
• are taxe si costuri pentru imobiliare si bunuri de baza mai mari ca in US si Germania,
• are o bursa care e intr-o continua si catastrofala scadere,
• e controlata autoritati mai corupte decat in multe tari africane,
• e reglementata de politicieni care pot preda demagogia in tarile sudamericane,
• descurajeaza prin orice forma posibila initiativa privata

… e in crestere cu peste 8%! Conform zicalei: Asa, si?! Ce relevanta are aceasta crestere? Cat dureaza? Pe ce e fundamentata? Aici e problema de baza. Economia romaneasca e bazata pe mult prea multi factori necunoscuti, oscilanti si potrivnici. Din acest motiv variatiile performantei sale pot fi considerate drept glume grotesti. Intrebati-i pe cei care exporta si suporta diferentele de curs valutar ce parere au despre evolutia fascinanta a economiei. Sau pe cei care sunt permanent haitutiti de insititutiile statului pentru ca incearca sa faca ceva, mai ales in provincie unde foamea autoritatilor e mult mai mare.  Exemplele pot continua.

Bine ca se maresc pensiile! Din ce se maresc pensiile?! Din contributiile muncitorilor. Intrebati orice angajator despre cum e sa dea 70% la stat si o sa va impartaseasca opinia lui despre fondurile de pensii. In sine, ideea e buna. Numai ca banii se platesc acum, se cheltuiesc maine si datoria din viitor creste. Asta inseamna mai multe impozite. Desigur, la un moment dat se sare calul si multi prefera sa gaseasca metode alternative (mai mult sau mai putin legale) pentru a-si reduce costurile (sau birurile). Intram intr-o spirala fara iesire. Deja in Romania exista mult mai multi pensionari decat angajati. Intr-un fel sun necesari: trebuie sa li se plateasca pensiile si sa li se ia voturile!

Pe termen scurt. Asta e cheia. Politica se face mereu pe termen scurt. Pe termen scurt crestem pensiile. Pe termen lung habar nu avem de unde le crestem. Pe termen scurt crestem impozitele. Pe termen lung nu ne intereseaza. Se vor mai gasi idioti care sa porneasca o afacere in loc sa se angajeze, vom avea de unde lua si mai multi bani! E foarte bine ca pe termen scurt economia creste si pensiile cresc. E foarte bine ca din termen scurt in termen scurt vin noi alegeri care determina noi spoieli, noi imprumuturi, necesitatea unor noi taxe samd.

Cat timp iti ia sa-i explici unui pensionar ca nu cresterea pensiei sale e solutia si ca, de fapt, o sa-l doara mai tare pe termen lung? Cat timp iti ia sa-l convingi de asta? Mult mai mult timp decat sa-l faci sa se bucure de o pomana care ne costa scump pe toti. De asta orice politician o sa creasca pensiile, pentru ca votul unui pensionar e la fel de bun ca votul unui economist, al unui profesor sau al unui inginer. Slava Cerului ca sunt suficienti pensionari si muritori de foame, plus oameni needucati, care pot fi usor prostiti cu binele pe termen scurt, cat sa li se ia voturile. Cat vor plati pe termen lung pentru asta, e doar problema lor.

Grea economia asta. Grea educatia in general. Daca inveti mai multe, esti tocilar. Daca stii prea multe, esti periculos. Daca incerci sa explici, esti nesuferit, infumurat si insensibil la greutatile omului de rand. Indobitocirea e mult mai usoara, iar subiectul mult mai cooperant. E mai usor sa-i dai sport din plin, putina paine, mult circ, icoane pupate si binefacatori, disparitii, demagogie in limbaj de clasa a 6-a samd. Asta construieste o clasa speciala, denumita tot de un domn politic pulime. E jignitor ca suntem bagati toti in procesul de pulimizare, iar eu sunt printre cei care prefera educatia in locul demagogiei, desi inteleg mai greu si nu am o minte prea agila.

Nu am nimic cu pensionarii, cu muncitorii, sau cu oamenii cu venituri foarte mici. Cu siguranta nivelul meu de trai este mult mai bun. Desi aparent ce sustin e impotriva lor, in realitate e spre binele tuturor. Toti meritam o viata linistita si, mai ales, ani de batrene tihniti. Numai ca, fara educatie, toti oamenii acestia devin masa de manevra pentru clasa politica, iar asta ne costa pe toti, iar din toti pe ei ii costa cel mai mult.

Pentru cei care vor sa inteleaga usor cum functioneaza economia si de ce nu functioneaza cea romaneasca, am descoperit o carte fascinanta. Desi e scrisa in 1946 si updatata zeci de ani mai tarziu, transcede timpul, e mereu perfect actuala. Daca as fi fost capabil sa inteleg cartea asta acum 10 ani, as fi fost mult mai linistit si mai realizat azi. Cu siguranta e una din cele mai bune zece carti pe care le-am citit vreodata. Iar, daca poti sa te detasezi de ceea ce realizezi ca se intampla in jurul nostru, ajungi sa-ti dai seama cum trebuie abordata realitatea economica pentru a fi cat mai putin afectat. In plus, o sa va ajute sa va dati seama ca multe din materialele economice prezentate in media sau in scoli sunt un mare bullshit, cum zic americanii.

Asadar, va las placerea de a citi Economics in One Lesson, de Henry Hazlitt. Pentru 19 lei o puteti cumpara in limba romana, sub titlul Economia intr-o lectie.

PS: Cu ocazia asta vedeti si ce ar trebui sa faca o guvernare liberala adevarata. Pacat ca in Romania libelarismul e tot un fel de populism anarhic.
 

ANTENTIE: Post pseudofilozofic, simplut, de vara.

Ieri am trait doua experiente care m-au invatat ceva. Totul a pornit de la multa frustrare. Prima experienta: am citit 200 de CV-uri pentru un post de secretara. A doua experienta: am asteptat o jumatate de ora dupa un orez cu legume, dar fara ou. Nimic mai banal. Mai mult, nu trebuia sa aleg secretara pentru mine, ci sa ajut un prieten. Nici orezul nu era pentru mine, ci pentru o prietena.

Nimic nu e mai frustrant decat sa-ti fie foame si sa nu ti se aduca ceea ce ai cerut. La fel, e ingrozitor sa vezi 200 de profile ale unor persoane care nu inteleg chestiuni elementare privind aplicarea la un job simplu, usor, accesibil. Orezul si CV-urile m-au pus pe ganduri. Am adaugat la asta si diverse conversatii pe care le am din cand in cand cu oameni care nu ma inteleg si pe care nu reusesc sa-i inteleg, cu toata deschiderea de care incerc sa dau dovada.

Orezul m-a invatat ca lucrurile sunt asa cum sunt ele si nu pot fi schimbate. Truism? Plat? Aiurea. Intelepciune! Tinerii sunt cei care au cel mai mare avant in a schimba lucrurile. Flower power! De ce vor sa le schimbe? Pentru ca nu le inteleg. Atunci cand nu intelegi cu adevarat un lucru te apuci si-l schimbi, pentru a-l aduce la nivelul tau de cunoastere. Procesul de schimbare esueaza de fiecare data, dar (daca esti suficient de inteligent) castigi ceva: inveti de ce lucrurile sunt asa cum sunt, de ce e bine sa le intelegi sau macar sa le accepti (si sa nu incerci sa le schimbi).

Problema orezului cu legume si fara ou este ca el nu exista. Nu-l cere lumea, nu are sens sa fie produs in aceasta forma. Se obtine fie prin indepartarea oului din orezul cu legume si ou, fie prin adaugarea de legume la orezul simplu. Acest lucru ia timp. Timpul este o resursa limitata intr-o bucatarie aglomerata si intr-un salon de 50 de persoane cu 2 ospatari. Din acest motiv, astepti o jumatate de ora orezul si ti se lungeste gatul de foame. Nu te uraste nimeni. Serviciile sunt pe cat de bune se poate. In economia resturantului nu conteaza daca tu esti nemultumit. Poti fi nemultumit doar daca pui problema intr-un mod egoist. Daca vrei sa te impaci cu stresul si universul, accepti calea orezului cu legume si fara ou. Fie astepti, fie alegi alt orez. Important e sa nu-ti pierzi calmul si sa intelegi mersul lucrurilor.

Incerc sa inteleg cu functioneaza lumea de langa mine, pentru ca altfel as lua-o razna. Totul are o explicatie logica, rezonabila, obiectiva, ce te scapa de frustrari. Acesta e motivul pentru care nu reactionez la lucruri grave, sau reactionez disproportionat cu aparenta gravitate a unei intamplari.

CV-urile pentru secretara m-au mai invatat ceva: ca oamenii nu sunt pregatiti pentru viata. Merg la scoala pentru educatie formala, li se ofera educatie si intelepciune populara acasa, iar in cele din urma ajung sa fie complet nepregatiti pentru viata reala. La randul ei, aceasta viata, are multe in comun cu orezul, trebuie sa o intelegi ca sa nu-ti pierzi mintile sau speranta. 

Societatea, oamenii, au lipsuri. Trecutul e mereu mai interesant, iar viitorul e bun de groapa pentru speranta, fiindca ne sta mereu inainte. Partea proasta e ca traim, mereu, in prezent. Chiar daca societatea sau oamenii se schimba in bine sau rau, nu avem timp sa asteptam schimbarea pentru a fi multumiti, asa ca trebuie sa fim multumiti cu prezentul (semnificativ mai bine nu o sa fie niciodata, repede).

Ne fundamentam prezentul si aspiratiile pe niste minciuni, inventate pentru a ne face sa ne simtim mai bine in pielea noastra. Exemple majore:

• Esti unic. Nu, nu esti unic! Mai sunt miliarde de unici ca si tine. Esti unic pentru cei cativa membri ai familiei tale, aceia carora le pasa de tine, deseori doar din motive biologice.
• Esti special. Nu, nu esti special. Sunt milioane de alti oameni in lume mai inteligenti, mai frumosi, mai abili, mai bine pregatiti decat tine.
• Scoala te pregateste pentru viata. Gresit. Scoala te pregateste pentru a fi sclavul unui sistem, al unei corporatii, al unei familii. Te invata sa reduci riscurile la minim si sa faci ceea ce toti se asteapta de la tine (asta in cel mai fericit caz).
• Lumea iti este datoare cu o sansa. Nimic mai fals. Nimeni nu-ti datoreaza nimic. Esti perfect neinteresant cata vreme nu oferi ceva celor din jurul tau.
• Celor din jur le pasa de tine. Celor din jur le pasa de ei. La fel cum tie iti pasa in primul rand de tine.
• Exista bine si rau. Doar in contexte sociale, inventate pentru a tine oamenii in frau, pentru a putea pedepsi. Observati cum la nivel foarte inalt cele doua notiuni sunt extrem de greu de separat, sau cum au evoluat conventiile despre ce e bine si ce e rau in istorie.
• Exista Tatuca (sau mamuca). Tatuca este persoana care te salveaza, care iti da, care te ajuta, pe care te poti baza, careia ii poti pasa responsabilitatile. Poate fi taica-tu, seful, partenerul de viata, presedintele, guvernul, sistemul, Dumnezeu. E acel cineva care este vinovat si responsabil si dator pentru toate lucrurile pe care esti incapabil sa ti le asumi.

In fine, teorie multa si jignitoare. Unele realitati sunt extrem de ofensatoare prezentate direct, iar multi au tendinta sa injure mesagerul, nefiind de acord cu mesajul.

Usor, usor, le intelegem pe toate :-)

Vad o multime de oameni care vor bani. Bani sa-si urmeze visele, sa-si creasca afacerea, sa plece in calatorii, sa … orice, cata vreme aproape orice se poate daca ai suficienti bani.

Ce nu vad niciunde este un semn mare care sa-ti spuna: Oricine iti da bani iti va lua mai multi inapoi, indiferent de gaura prin care o sa ti-i scoata. Si credeti-ma, o sa-i scoata!

Institutiile formale (si mai putin formale) de creditate, dau bani pentru a face profit. Dupa se poate observa cu ochiul liber, bancile au in general profituri sanatoase, asadar activitatea de creditare e un succes. Oamenii iau bani si-i dau inapoi. Ii iau in 24 de ore, in 2 saptamani, fie si o luna. Ii dau ani de-a randul, stand la cozi, refacandu-si bugetul, avand rata ca grija primara.

In afaceri povestile sunt vopsite cu si mai mult roz. Daca esti la inceput, cauti oamenii cu bani. Fie asta fie faci investitii imprumutand si garantand cu bunurile personale. Mai departe, apar doua posibilitati. Fie iti merge bine, iar atunci ajungi sa dai banii inapoi sau sa-ti para rau ca ai vandut mult pentru prea putin, fie iti merge rau si situatia se agraveaza pentru ca trebuie sa-ti platesti datoriile.

Nici macar in online nu exista investitorii mirifici care vin cu milioane de "internet money" care sa-ti creasca tie afacerea. Iti vinzi afacerea pentru a o creste, in cele mai multe cazuri. Atunci cand, printr-un miracol, creste, tu vei avea putin din altceva decat ti-ai fi dorit la inceput.

Cine are foarte multi bani si e dispus sa-i ofere are si mecanismele pentru a-i recupera, iar cei care nu au si totusi investesc sau imprumuta ajung sa creeze situatii si mai dramatice. Indiferent, rar vei vedea bani dati degeaba sau sume luate si nejustificate. Se intampla cand ai de a face cu prosti si hoti. In rest, profesionistii isi fac treaba curat, iar cine trebuie sa plateasca va plati negresit.

Banii sunt o arma cu doua taisuri. In plus, provoaca dependenta. Pot fi cea mai tare arma a ta, dar pot lucra la fel de bine impotriva ta daca nu stii cum sa-i manuiesti. Intr-un limbaj colocvial, daca nu-i faci tu pe ei, te vor face ei pe tine.

Drama e ca banii nu sunt reali, insa consecintele lor sunt extrem de reale. Imbogatirea rapida e o fantezie frumoasa si puerila. Cei care au trait-o au invatat sa nu o idealizeze si ii simt si reversul. Pentru ceilalti ramane o poveste, o scuza sau o motivatie.

Pentru mine banii sunt niste cifre. Sume. O problema de matematica al carei rezultat trebuie sa fie + ceva. Daca e plus mult poti sa tragi linie si sa scrii multumit QED. Reteta lor? Nu o stiu. Am invatat pana acum destul de multe despre ingredientele care sigur nu fac parte din reteta.  Inca mi se pare o victorie sa fii la zero ;-)

Conteaza? Nu, pentru ca atunci cand ajunge sa conteze ai devenit sclavul lor. Detasare. Totusi, nu exista bani gratis!

ATENTIE: Insemnare foarte personala, usor dramatizata. Contine informatii fara aplicabilitate practica imediata.

Am declarat succes – este tehnica simpla prin care un esec sau o actiune cu rezultate mediocre este prezentata publicului ca un succes. Functioneaza. Am vazut-o deseori aplicata. Deoarece merge atat de bine, are un mare pericol asociat: incepi sa crezi in propria-ti minciuna.

Nu ma consider o persoana sincera. Cred ca lumea n-ar putea sa functioneze fara interpretari si prezentari multiple ale adevarului. Cu toate astea, una din regulile mele interne de baza este sa nu ma mint (singur). Indiferent de imagine, perceptie, pareri exterioare, eu am versiunea mea asupra modului in care se intampla lucrurile.

Nu-mi plac oamenii care-si schimba mereu opinia sau pozitia, la fel de mult cum nu imi plac cei rigizi. Un mare defect ce ma caracteriza a fost rigiditatea si brutalitatea propriilor idei si actiuni. Tentatia celor rigizi este de a se crede verticali, de neclintit, omniscienti. De aici se naste pericolul de a te tansforma intr-un arici foarte destept, foarte vocal si foarte ciufut, dificil de digerat de cei din jur. Cred in flexibilitate.

Ce este succesul? Dupa aproape 10 ani de cand urmaresc intr-un fel sau altul sa am succes, mi-am dat seama ca succesul este ceea ce iti doresti si nu poti avea. Succesul nu e o suma de bani, o suma de obiecte, o suma de clienti, o suma de lucruri facute, nici macar un grup de oameni apropiati. Exista o gramada de teorii ale succesului si ale fericirii, toate predicand implinirea prin ceea ce ai deja. Habar nu am care este cea potrivita, insa in cautarea succesului am aflat cu siguranta care sunt (o parte) din costurile sale:

Oameni dezamagiti. Pentru ca e greu de evaluat, acesta mi se pare pretul cel mai mare pe care trebuie sa-l platesti. Pe masura ce evoluezi (cel putin in varsta), intalnesti tot felul de oameni, formezi si rupi relatii. Unii te ignora, unii iti sunt alaturi o bucata de vreme, altii sunt acolo mereu. Fiecare. cu calitatile si defectele sale, incearca sa castige ceva. Nu ma refer la castiguri materiale, deoarece prietenii iti sunt aproape cautand alt fel de beneficii: sprijin, ajutor, nevoia de apartenenta la o echipa sau o familie, indeplinirea scopurilor comune samd. Uneori fiecare o ia pe calea lui, iar relatiile se destrama, fie lin, fie abrupt. Desi nu-mi place deloc, am fost in situatia de a arde poduri si de a renunta la o relatie cu scene, urlete si nervi.  E greu de impartit responsabilitate sau vina pentru astfel de situatii. Eu unul ma simt vinovat dupa ce trece timpul si pot analiza conflictul la rece, fara prea multa patima. Cu parere da rau, astfel de lucruri se intampla mereu si raman, probabil, cel mai mare pret al succesului (chiar daca orice conflict este foarte gri, rareori lucrurile sau oamenii impartindu-se in bun/rau sau alb/negru).

Orgolii ranite. Toti suntem orgoliosi, difera doar nivelul si intensitatea reactiei. Cele mai simple interactiuni pot rani grav orgoliul unei persoane. Eu, spre exemplu, am o problema cu un domn care m-a dat afara din biroul lui pentru ca avea o intalnire mai importanta. Practic, prezenta mea nu reprezenta vreo mare oportunitate de business la acel moment si, din nepasare sau dintr-o lipsa de politete, am fost poftit afara. Incerc de cativa ani sa ma vindec de sentimentul acela, dar niciodata nu mi-a reusit pe deplin. La fel, probabil pentru ca am zis ceva sau nu am salutat/aprobat o anumita persoana (ce astepta acest lucru din partea mea), am si eu o multime de oameni care mi-ar rupe picioarele si nu pierd nicio ocazie pentru un comentariu sau o actiune rautacioasa. In timp, te lovesti ce acesti oameni sau ei se lovesc intentionat de tine, iar coliziunea nu e niciodata placuta.

Ocazii ratate. In economie exista notiunea de cost de oportunitate, adica ce pierzi daca trebuie sa alegi dintre doua sau mai multe lucruri. Urmarirea succesului in orice domeniu presupune sacrificii. Multa munca, multe antrenamente, multa insistenta intr-o anumita directie. In acelasi timp ai putea citi, ai putea sta cu familia, ai putea calatori, ai putea fi voluntar, sau te-ai putea ocupa de vreo alta pasiune. Acesta este costul de oportunitate si e inevitabil, pentru ca nu avem fizic suficient timp pentru a face tot si orice ne dorim. Mereu regreti ceea ce nu ai facut, iar daca nu esti ferm convins de calea pe care mergi, mereu vei fi apasat de ocaziile ratate. Echilibrul este probabil cheia aici, dar nu poti excela fiind echilibrat, asadar, trebuie sa platesti.

Dezumanizarea sau pierderea inocentei. Ambele denumiri suna urat. Cum zic americanii: It’s just business! Fie ca vrei, fie ca nu, trebuie sa devii foarte cinic pentru a te apropia de succesul ravnit. Nu ii poti impaca pe toti. Nu ai cum sa-ti imparti rezultatele cu toata lumea. Castigand nu-l poti multumi pe cel cu care concurezi. Tot aud ideea de etica in afaceri, in sport sau in viata de zi cu zi. Daca ai noroc intalnesti persoane care nu joaca mereu murdar. Trebuie sa te multumesti cu asta si trebuie sa te adaptezi realitatii. Va trebui sa inveti toate trucurile urate pentru a te apara eficient. Dupa o vreme o sa vezi mai bine mizeria si rautatea din lumea inconjuratoare.

Pretul este de ordin psihologic, nu material. In timp, el isi pune asupra ta, chiar daca nu iti dai seama. Te trezesti cu vreo boala sau suferinta ciudata, sau pur si simplu ai o stare de nemultumire si iritare. Multi vad succesul ca fame & fortune, dar nici banii si nici recunoasterea, indiferent de cantitate, nu-ti vor modifca teribil in bine starea de spirit. Cu siguranta o viata traita de azi pe maine, fara vreo tinta sau vreun ideal, va veni cu un cost egal sau mai mare urmaririi succesului propriu.

Bogati si faimosi nefericiti si oameni simpli impliniti – am vazut asta de atatea ori incat m-a pus pe ganduri, mai ales ca nu ma simteam lovit de vreo mare fericire, indiferent de realizarile mele (bune sau rele). Analizandu-i mi-am dat seama ca solutia e simpla si tine de pacea interioara. Mi-a prezis cineva ca dupa 30 de ani o sa devin intelept si linisit (invers fata de realitatea curenta), Cei fericiti au o doza de intelepciune si inteligenta suficienta pentru ei (cel putin). Mi-as dori si eu asta, dar e si mai greu atunci cand nu ai voie sa te minti singur.

Dupa 6 ani de mers intr-o directie, mi-am dat seama ca am invatat suficiente incat sa pot deosebi drumul bun de cel gresit. Pretul de care vorbeam mi-a castigat experienta si cunoastere, nu succesul visat. Mereu m-am intrebat cum stii cand te maturizezi. Ingredientele astea doua (experienta si cunoastere), plus o doza buna de realitate (eufemism) m-au facut in sfarsit sa-mi dau seama  ca s-a terminat povestea, am crescut suficient de mult incat sa nu-mi mai permit greseli copilaresti sau actiuni prostesti. E ca in dragoste: Cum stii ca esti indragostit? Doar stii. Asa stii si cand ai crescut. 

Vara asta trag linie. Am platit pretul, mi-am invatat lectiile, stiu ce am de facut. Vor fi niste schimbari majore si le voi anunta pas cu pas pe blog.

PCR – Pile, Cunostinte, Relatii, pe asta se bazeaza succesul unora. E un adevar care, chiar daca nu ne convine, trebuie acceptat. Asa functioneaza lumea, si, oricat am vrea, nu vom reusi sa o revolutionam total vreodata.  Spun asta pentru ca s-ar putea sa fiu considerat cinic de cei mai novici intr-ale networkingului (noul PCR).

Traim in societate, iar sansele de a evolua rapid fara ajutorul celor din jur sunt foarte mici. Avem nevoie de relatii, de o retea, de cunoscuti, de oameni care sa ne ajute si pe care sa-i ajutam. E o teorie minimala a retelelor sociale, nu intentionez sa detaliez subiectul deoarece acest articol e destinat incepatorilor in materie.

Indivizii bine conectati devin huburi. Sunt persoanele carora li se cer pareri, recomandari, li se ofera pe tava majoritatea oportunitatilor. E o evolutie naturala, simpla, a celor care au foarte multe conexiuni si acces la foarte multa informatie specifica.  Intamplarea face ca in ultima vreme si eu sa  devin un minuscul hub.  La fel, o parte din cunoscutii mei, sunt  foarte bine conectati, foarte vizibili si tintele celor care "cauta pe cineva" sau "au nevoie de ceva".

Trecerea de la izolare la un statutul de persoana conectata m-a invatat cateva lucruri foarte utile (celor aflati la inceput). Va voi prezenta cateva din lectiile primite:

Am vorbit cu X!  Auzi asta de oameni care au un plan, o idee, si cer ajutorul unui X cunoscut. Ce se intampla? Peste 3 luni X nu e de gasit, nu e chiar interesat sau nu e dispus sa se angajeze in ceva alaturi de cel caruia ii daduse atatea sperante. Evident, e vorba de o mare neintelegere, cauzata de urmatoarele:

• X este hub, asaltat cu oferte, prezentari, cereri, informatii. Din politete, nu refuza direct pe nimeni si se arata interesat de unele idei care pot avea in viitor valoare.
• Y este convins si coplesit de ceea ce X ar putea face pentru el sau ideea sa. Orice urma de bunavointa este implicata ca dorinta de implicare.
• X uita, Y asteapta. Y ajunge sa fie dezamagit si frustrat. Uneori speranta ca dl. X va face ceva pentru el il determina sa persevereze intr-o directie paguboasa.

Solutia? 100X. Gaseste 100 de oameni de la care sa te astepti de la ceva. Iti vor creste sansele sa primesti o reactie. Nu considera orice carte de vizita primita sau compliment drept o confirmare pentru activitatea ta. Deseori e doar o metoda eleganta de a scapa de intrebari pentru X, sau pur si simplu o vorba aruncata, care poate prinde. Dupa cum se stie, vorbele, in special complimentele, nu costa nimic si aduc apreciere – de accea orice persoana abila va sti sa le distribuie cu marinimie.

Niciodata nu iti pune toata speranta intr-o singura persoana conectata. Chiar daca poate face ceva pentru tine, trebuie sa-i oferi ceva la schimb care sa-l determine sa actioneze. Formuleaza o oferta. Gandeste-te ca o poate refuza pentru una mai buna, chiar daca tu te straduiesti sa oferi cat mai mult.

Pastreaza-ti discursul concis, mereu la obiect. De fiecare data spune cine esti (chiar daca i-ai mai spus de 10 ori inainte), foarte pe scurt ce faci si foarte pe scurt ce vrei si ce esti dispus sa oferi. Persoanele conectate au o trasatura comuna: nu au timp. Plus, sunt bombardate permanent cu  informatii. De aceea e necesar sa fii extrem de rapid si exact cand iti prezinti propunerea. Repeta-ti inainte discursul si fii mereu pregatit pentru  a livra un  elevator pitch.

Domnul X, datorita expunerii sale, are mereu foarte multe oferte de colaborari, afaceri samd. Nu te apuca sa-i propui sa participe in deea ta de la prima discutie. E o dovada de amatorism si disperare. Expune-o si lasa de inteles ca esti in cautare de capital, munca, relatii, clienti samd. Altfel, nu o sa fii vazut ca un partener de discutie, ci doar ca inca o persoana care vrea ceva.

Poate prinde. La asta se gandeste X cand iti raspunde sau iti propune ceva. E o incercare. El poate incerca de multe ori, tu nu. Se bazeaza pe faptul ca tu vei executa, iar daca iti faci treaba bine, cu expunerea sa, poate prinde! Nu uita ca tu trebuie sa executi si ca pentru el o incercare in care se implica minimal. Daca esti abil, indiferent de cat de alunecos e el, acesta e momentul in care sa-l agati, respectandu-ti angajamentele. El nu are aceasta obligatie ;-)

Neseriozitate. Asta crede orice networker incepator ca-l caracterizeaza pe domnul X, dupa un prim set de interactiuni. Adevarul e ca X poate sa zica pas de oricate ori vrea, deoarece i se ofera in permanenta ceva. Tu nu poti. Accepta asta si incearca sa ajungi la nivelul sau de conectare, ca sa poti indrepta lucrurile. 

Las-o mai moale. Chiar daca e important pentru tine, nu insista obsesiv. Cel mai comod pentru toata lumea e sa ai mai multe interactiuni scurte. Dupa 3-4 intalniri observi daca omul a inteles si e interesat de tine, de activitatea sau de propunerile tale. Cei care se tin scai vor fi indepartati si ignorati, cu prima ocazie. Din nou, e un semn de disperare, lipsa de valoare.

Ofera ceva! Arzi de nerabadare sa-i faci pe altii sa-ti serveasca scopurile. De ce ar face-o? De ce nu ar fi si ei ca tine, in cautare de oameni care sa le rezolve lor o problema? Adevarul e ca oamenii sunt egoisti. Ideile sau problemele tale rareori intereseaza pe cineva. Stii ce intereseaza pe oricine? Ideile si problemele SALE. Din acest motiv, cel mai eficient mod de a te conecta cu oamenii de care ai nevoie este sa le oferi tu ceva. Ajuta-i. Fa-i sa vina la tine. Ofera-le valoare, daca se poate gratuit. Nu e acum momentul sa vinzi. Daca iti faci treaba bine o sa devii persoana care-l ajuta pe domnul X, iar respectivul domn va fi foarte dispus sa te asculte si sa te ajute la randul sau. Stiu ca nu suna entuziasmant sa incepi prin a munci sau a oferi ceva fara vreo grantie ca ti se vor returna favorurile. Cu toate astea, este cea mai buna metoda de a-ti crea o retea puternica.

Actioneaza acum. Cea mai mare greseala a celor neconectati este ca … nu isi fac noi conexiuni. Poti sa esuezi de mii de ori – tot vei mai avea noi incercari si noi oameni cu care sa discuti. E mai bine sa incerci si sa esuezi, decat sa nu incerci deloc. Repeta abordarile, incearca politicos de multe ori. Pana la urma vei vedea pe proprie piele ce merge si ce nu. In timp vei avea propria retea si vei deveni hub, iar viata ta nu va mai fi niciodata la fel ;-)

Urmare a:  Cumperi sau stai cu chirie?

Postul anterior a avut 200 de comentarii in mai putin de o zi. Observ ca am atins o coarda sensibila si ca multi au luat o problema de planficare financiara extrem de personal. Am sters o multime de comentarii absolut deplasate si am lasat unele doar deplasate. Nu inteleg de ce oamenii isi argumenteaza alegerile pe "idiotule / habar nu ai / bai baitzashule / esti un ratat / absolut penibil" samd. In fine, nu e scopul meu sa dau lectii de cultura civica, constat doar si mi se pare trist.

Romania a evoluat mult in ultimii ani. Schimbarile sunt dramatice, istorice. Implicit si piata imobilara a fost afectata. Presupunerile mele se bazau pe studierea unor piete externe mature, capitaliste de zeci de ani. Detaliile despre ce a fost pana anul trecut sunt irelevante. E vorba de ocazii de boom rare pe parcursul unei vieti. Felicitari celor care au cumparat la timp. Problemele nu sunt ale lor, ci ale celor care azi dau sume extrem de mari de bani (imprumutati) pe niste apartamente.

Nu am spus sa nu cumperi apartamente. Nu am spus sa nu investesti in imobiliare. Am spus doar ca e o decizie majora si pripita cumpararea unui apartament la preturile de azi in conditiile in care nici macar nu dispui de banii necesari.

Cumpararea unui teren, constructia in regim propriu a unei case, cumpararea si renovarea unui apartament intr-o zona subevaluata – toate acestea sunt solutii bune. Se pot califica drept investitii.

Cei care sustin ca o rata la un apartament e cu siguranta o investitie … nu sunt investitori. Serios. Eu am avut privilegiul de a invata un minim legat de business din experienta legata de oameni care au investit si castigat multe milioane de (orice valuta vrei), in Romania sau in jurul lumii. Daca am avea un pic de experienta si un strop de detasare am vedea altfel lucrurile, peste indarjire si "penibilitate". Argumentatiile bazate pe injuraturi si "stiu eu mai bine, baietas" citite azi in unele comentarii ma determina sa cred ca unii oameni sunt totali lipsiti de obiectivitate si nu inteleg in adancime realitatea inconjuratoare. Va rog, vorbiti cu orice investitor si cereti-i parerea, o sa va surprinda modul lui de a vedea lucrurile si sfaturile date.

Personal am investit in imobiliare, am cumparat, am vandut. As face asta oricand bazandu-ma pe o cercetare atenta, consultanta din partea unora mai priceputi si gasirea sau specularea unor oportunitati reale.  Daca ar fi sa vand acum tot as face pe termen scurt mult mai multi bani din real estate decat din IT, cu mult mai putina munca.  Nu sunt dusmanul proprietarilor sau unul care nu intelege ce inseamna a investi. In schimb, am o problema cu irosirea banilor si limitarea optiunilor, indiferent cat de nobile sunt (aparent) scopurile.

Chiria ca gulag – e o tema recurenta. Experientele bune sau proaste tin si de oamenii cu care ai de a face, dar, mai ales, de felul tau de a fi. Unora li se intampla mereu nenorociri, altora nu. Eu am stat cu chirii incredibil de mici (si inca mai stau), pentru ca am stiut sa gasesc locul potrivit, proprietarul potrivit si sa mentin placuta relatia cu el. Nimeni nu vrea sa te de afara din casa, toti vor sa castige bani. Legea privind contractele de inchiriere exista si e suficienta, chiar daca nu e perfecta. Povestile de groaza cu datul afara in ziua in care naste sotia sunt … povesti (iar daca ti se intampla asa ceva inseamna ca esti cel putin naiv). Daca platesti un avocat (simbolic) o sa-ti faca un contract de chirie suficient de bun incat proprietarul sa fie la mana ta, nu invers. Cei 16% nedeclarati? Nu sunt 16% ci 75% din 16%, adica 12%. Cei cu care am avut eu de a face au declarat mereu. Daca nu vor sa declare integral, ii poti convinge sa declare o parte mai mica cu contract, astfel incat sa-ti poti exercita drepturile contractuale (si sa-i dai mai putini bani o perioada, daca vrea sa te dea afara pe nedrept). In fine, oricand exista si bune si rele. La fel de bine poti sa fii proprietar intr-un bloc cu tot felul de vecini care se simt proprietari la tine sau supraveghetori. Nu pot spune ca am intalnit oameni mult mai buni sau mult mai rai atunci cand am cumparat sau inchiriat. Argumentul mioritic nu e valid, doar daca esti slab de fel si preferi sa te izolezi de lumea reala.

Evolutia economica a tarii e greu de prevazut. Exemple bune sunt statele care au trecut prin cateva ciclcuri economice. Vedeti evolutia imobiliarelor in USA si Japonia in ultimii 30 de ani. De acolo putem invata, nu din balade. Deja preturile locale sunt mult peste cele din tarile civilizate. In decurs de 30 de ani toate aceste declaje se vor regla si va exista un echilibru intre piata locala si cea internationala. Nu trebuie sa ne comportam ca o intr-o padure departe de lume. Din cate stiu (o sa caut studiile cu pricina) pretul imobiliarelor a crescut (afara) in ritm cu inflatia.  Perioadele  de recesiune  apar  de 1-2 ori grav si de inca 1-2 ori mai soft in 30 de ani. Din nou, date verificabile in tari/economii reale, mature.

Existenta unei familii e si mai apasatoare din punct de vedere psihologic. Cu toate astea, nu cred ca e drept ca  sa-ti limitezi viata la un mini-apartament intr-un cartier marginas de Bucuresti  pentru ca asta iti permiti pentru familia ta.  Evolutia nu strica.  In plus, daca incepi sa muncesti devreme ai timp sa fii pregatit financiar pentru responsabilitatea de a avea o familie.  Altfel, o sa ajungi  la 30 de ani sa-ti permiti sa te imprumuti pentru inca 30 ca sa-ti cresti copiii, viitorul glorios (pe care tu n-ai fost capabil sa-l realizezi).

Cum imi permit ca student chiria in Bucuresti? Nu stiu. Ce stiu e ca nu e datoria nimanui sa gaseasca o solutie la asta, cu exceptia ta. Poti sta in camin o vreme. Poti inchiria o camera intr-un apartament. Poti lucra in timp ce inveti. Stiu, suna cinic, dar asta e viata, nu e datoare sa fie buna cu noi, nici ea, nici statul, nici lumea in general. Daca nu reusesti, te intorci in provincie si stai ieftin cu parintii sau cu chirie. Am trecut prin povestea asta si eu, fara sa fiu tinut de mana, m-am descurcat, cu sacrificii importante si fara sa ma plang.

Casa, mostenire pentru copii. Si ai mei au crezut chestia asta, pana am reusit sa-i conving ca nu ma intereseaza. Cand tu ai 55 de ani, copilul tau are 25-30, adica nu mai e copil. Nu traim la sat, nu avem nevoie de vatra familiei, casa pentru toti. E problema copiilor ce o sa faca. Cu siguranta nu vor sa stea cu parintii lor depasiti. Poate primesc o bursa la Paris. Poate vor sa se mute la munte. Poate lucreaza in alt oras. Poate le e jena sa stea cu parintii. Poate vor sa-si demonstreze ca sunt adulti la 30 de ani, nu copii si se descurca si singuri. Nu am spus sa stai cu chirie si sa cheltui tot. Dimpotriva, am incurajat analiza atenta a costurilor, economisirea si investirea.  Daca nu esti un parinte iresponsabil, copilul va putea mosteni ceva de la tine, pe langa bani/casa. Daca esti usor iresponsabil sau comod, te va admira in floarea varstei cum te duci sa-ti platesti ultima rata.

Am fost prea acid in comentariile de mai sus. Uneori am fortat sau simplifcat comparatiile. Scopul insa a fost indeplinit, unii vad lucrurile din alta perspectiva acum si sunt mai atenti inainte de a lua decizii majore. Pana la urma, asta e cel mai important: sa iei deciziile potrivite, calculate, nu sa faci ce "crede lumea" ca ar trebui sa faci.

Sunt cateva exagerari pe care mi le asum. Nu castigi 10% pentru euro la banca, mai putin. Castigi 10% la RON. Poti imparti in 4 suma disponibila si poti investi la bursa, tine la banca, investi in fonduri mai agresive. Nu poti sa-ti iei nici macar apartament cu 2 camere cu 100.000 de euro. Eu dau mult sub o mie de euro chirie  intr-un apartament la 3 minute pe jos pasi de firma. Nu as da niciodata peste 200.000+ de euro pe acel apartament. E utilat, mobilat, are electrocasnice, canapea de piele, aer conditionat ultra-thin,  am primit o plasma  noua cand m-am mutat. Pot sa-l cumpar? Da, dar nu o fac, prefer sa investesc real banii in domenii care produc rapid, nu sa risc zeci de ani cu acest apartament. In plus, datorita locatiei castig 2 ore de productivitate sau liniste zilnic.

Insist sa fiti independenti in luarea deciziilor, sa vi le asumati, sa munciti, sa investiti, sa fiti gata pentru oportunitati, sa va asigurati libertatea financiara, pentru ca doar astfel poti avea confortul psihologic si material necesar unei vieti frumoase.

Eu mi-am ignorat parintii si prietenii apropiati in materie de decizii financiare. Cand ei mi-au spus sa tin, am vandut. Cand m-au sfatuit sa fiu angajat intr-un post serios (la o banca), m-am apucat de afaceri. Cand mi-au spus sa nu risc, am riscat … si tot asa. In ultimii ani am castigat de cateva ori mai mult decat au facut ei intr-o viata intreaga. De ce? Pentru ca am renuntat la viziunea impusa de viata traita in comunismul inca prezent in noi, care ne-a invatat ca meritam si ni se va da minimul, iar asta ne va face fericiti. Nu e timpul sa scapam de modul asta de gandire? Nu e cazul sa invatam sa facem bani? Nu e momentul sa inlocuim agresiunea cu gandire?

In ultimii ani am vazut o multime de tineri prieteni imprumutand bani buni pentru a-si cumpara o casa. Motivarea a fost mereu aceeasi: de ce sa platesc chirie cuiva in loc sa platesc ratele la banca pentru casa mea?  Sunt multe motive si le voi enumera mai jos.

Cumpararea unei case este o decizie grea. Financiar vorbind, pentru multi este cea mai mare investitie a vietii. Tinerii se grabesc sa-si cumpere case, impinsi de sfaturile parintilor si de presiunea culturala si sociala. Esti nimeni fara casa ta!  Lumea te va arata cu degetul, ca fiind incapabil de a avea o casa. Lucrurile se agraveaza cu atat mai mult atunci cand intemeiezi o familie si iti doresti copii. 

Perioada speculei imobiliare a trecut pe zona apartamentelor  de 2-3 camere.  Cei care au cumparat cu 20.000$ au facut o afacere buna. Cei care cumpara anul acesta, se indeparteaza de castigul rapid din imobiliare, ramanand doar cu responsabilitatea financiara a achizitiei.

Un apartament decent de doua camere, intr-un bloc nu foarte vechi (20 ani), costa 100.000 de euro. De dragul sumelor rotunde vom aproxima, desi de obicei costurile sunt mai mari. Avem, asadar, o suma serioasa. O decizie de 100.000+ de euro trebuie bazata pe un calcul atent, nu pe ce crede lumea sau "vocea poporului".

Dilema: Stam cu chirie sau cumparam?  Nu spun ca trebuie sa faci intr-un fel sau altul, doar ca trebuie sa alegi foarte atent.  Ai nevoie de o estimare a costurilor pentru 30 de ani de acum inainte!

Ce inseamna sa stai cu chirie? Sa platesti lunar o chirie fixa. Sa te muti din cand in cand.  Sa ai totul de-a gata, pregatit. Sa folosesti un serviciu.

Ce avantaje ai daca stai in chirie? La intamplare, cele mai importante:

• Ai mobilitate – poti pleca oricand iti doresti.
• Poti sa cresti sau sa-ti reduci costurile cu chiria, in functie de situatia financiara de moment.
• Costurile sunt clare: platesti chiria si utilitatile. Nu platesti impozite, reparatii, utilare, interventii de urgenta samd.
• Nu trebuie sa-ti cumperi electrocasnice sau mobila (consumabile), le poti inchiria la pachet.

Dezavantajele inchirierii:

• Nu stai in casa ta. E un dezavantaj psihologic, deoarece lumea nu se schimba cu nimic daca stai intr-o casa proprietate personala sau nu.
• Nu ai libertate totala pentru reamenajare sau modificari.
• Nu esti proprietar, deci nu esti in pozitia de a avea o investitie imobiliara pe termen lung.

Se mai poate adauga continut la ambele capitole. Cu toate astea, tu vrei sa cumperi. Ok. Sa facem un calcul!

100.000 de euro. Va trebui sa-i imprumuti, cu 20% avans. Greu de crezut ca ai deja avansul de 20.000, deci il vei imprumuta mascat si pe acela sau poate, vei avea un credit cu avans 0%. Apartamentul de vis va fi al tau! Cat te costa?

Presupunem ca imprumuti toti banii si ca dobanda efectiva este de 10%, fara alte taxe ascunse. Asta inseamna ca vei plati o rata lunara de 845 euro. Dupa 30 de ani, vei fi platit 304.200 euro. 

Cumpararea efectiva presupune plata unui comision de 3% catre agentia imobiliara si a altor ~2% catre stat/notar. Asta inseamna inca 5.000 de euro bani de care ai nevoie cash, la inceput.

Impozit si asigurare pentru locuinta? Desi in momentul acesta impozitele sunt inca mici, e de asteptat ca acestea sa ajunga undeva la 1% din valoarea cladirii, anual, fiind astfel sub nivelul international de impozitare. Cum Romania este foarte dornica de aliniere si depasire a nivelului european de impozitare, inseamna  ca  in medie, vei mai cheltui inca 1.000 de euro pe an cu asigurarea si impozitul. Nici nu luam in calcul asigurarea de viata de care ai nevoie sa faci imprumutul. Asadar, plus 30.000.

Amenjarea interioara, mobila, electrocasnicele. Toate astea dureaza 5 ani in medie. Dupa trebuie schimbate. Costul initial de amenajare, minim 15.000. Inca 5000 la fiecare 5 ani. Plus 40.000. Tevi, dus, usa, televizor, incalzire, bucatarie. Aparent nu au cum sa coste atat de mult. In practica, cu acesti bani se poate pastra un nivel de decent, nimic extravagant.

Ignor multe alte mici cheltuieli. Pastram investitia la minim. Costuri: 304.200 + 5.000 + 30.000 + 40.000 = 379.200  euro. Pentru ce? Pentru un umil apartament de 2 camere, amenajat binisor.

Investitie? Consolarea tuturor este ca peste 30 de ani, cand deja ai vreo 60 de ani, ai apartamentul tau, pe care-l poti vinde. Sa vedem … un apartament de 50 de ani, in blocuri care noi au garantie 50 de ani. Destul de bine intretinut, dar incomparabil ca si comoditate sau calitate cu restul apartamentelor construite in anul …. 2035. Cu cat il poti vinde?  Eu zic ca esti norocos daca mai iei 150.000 de euro pe el.  Asadar, vei fi cheltuit  379.200 – 150.000 = 229.000, adica 636 euro pe luna.

Nu putem prevedea evolutia inflatiei, evolutia constructiilor in 30 de ani, cutremure. Ce putem afla statisic, este ca vom avea cel putin 4 perioade de recesiune. Ce inseamna asta? Ca in 30 de ani vor fi sigur 4 perioade in care iti va fi foarte greu sa-ti platesti cei 1000 de euro lunar, costul de a sta in propria casa! Tot in acele perioade apartamentele ca al tau se vor vinde la preturi foarte mici …

Ce mai stim:

• Ca daca 30 de ani de acum inainte nu ai 845 de euro lunar, vei ramane fara casa.
• Ca tu nu esti proprietarul casei, ci banca. Tu esti proprietarul unui imprumut.
• Ca in primii 15 ani vei plati mai mult de 636 de euro doar dobanda lunara la imprumut.
• Ca daca platesti imprumut mai rapid, vei mai achita cateva mii in comisioane.
• Ca in fiecare luna cumperi valuta, in ultima zi, la cel mai prost curs, sa-ti platesti imprumutul (cam 2% din 304.200 + comisioane de transfer).
• Ca daca ai vecini care nu-ti plac, bloc cu probleme, vedere la ghena, sobolani … ramai cu ele.
• Ca nu mai poti face alte imprumuturi mari, deorece ai o ipoteca imensa.
• Ca s-ar putea sa-ti vinzi apartamentul invechit cu mai putin decat l-ai cumparat, ignorand inflatia.

Ce poti face cu 636 de euro pe luna?

• Poti inchiria un apartament utilat integral, ca cel cumparat.
• Te poti muta oricand vrei, oriunde vrei.
• Poti lasa proprietarul sa plateasca asigurare, impozite, reparatii, renovari.
• Iti poti deconta chiria pe firma, contabil mult mai avantajos decat o amortizare a unei cladiri.
• Poti sa te muti intr-o garsoniera cand nu ai bani
• Poti sa-i spui proprietarului ca e recesiune si daca nu vrea sa-ti reduca chiria te vei multa altundeva, unde ti se ofera aceleasi conditii cu mai putini bani.

Imprumutul ipotecar are o mare calitate: Te obliga sa platesti. Economisire fortata. Dar, decat sa cheltuiesti 1000+ de euro pentru rate, mai bine stai in aceleasi conditii cu chirie si …

• Depui in banca in fiecare luna 400 de euro, cu 10% dobanda (pe langa banii dati pe chirie!).
• Poti sari din plati, nu te obliga nimeni sa depui banii in ultima zi sau in fiecare luna.
• In zece ani vei fi economisit 82.000 de euro, sau mai mult daca ii investesti la bursa (ex: 8% anual peste inflatie in USA in ultimii 30 de ani).
• Cu 82.000 de euro, intr-o perioada de recesiune, vei putea cumpara un apartament cu banii jos.
• Poti face un imprumut mult mai mic pentru un teren intr-o zona care se va dezvolta puternic peste 5-10 ani.
• Investesti in propria afacere, care poate avea cel mai mare nivel de castiguri.
• Ai 300 de euro lunar pentru o masina mereu noua in leasing si 1200 de euro anual pentru o vacanta.
• samd …

Casa ta? Nu merci. De multe ori nu merita. Poate  … daca o construiesti tu, daca o cumperi la un pret foarte bun, daca e o adevarata investitie (unii ar zice specula).  Altfel, chiria e o solutie foarte buna.

NOTA: Am luat in calcul evolutiile pe termen lung din pietele straine, deoarece Romania nu are inca o perioada de capitalism relevanta. Se porneste de la situatia de anul acesta, nu cea din trecut, cand se putea cumpara pentru mult mai putin. Calculul e facut de azi inainte pentru Bucuresti. In provincie exista o proportie intre costurile de achizitie ale apartamentelor si chirii.

URMARE: Cumperi sau stai cu chirie? Nuante

Mi se cere des sfatul de catre oameni care au probleme grave. Gravitatea lor e raportata la nivelul la care traiesc respectivele persoane. Unii cred ca au probleme cand datoreaza 10.000 de RON si nu se pot tine de treaba. Altii cred ca au probleme cand datoreaza 100.000 si tot asa. Toti au ceva in comun: sunt depasiti de situatie si de amploarea lucrurilor.

E imposibil sa oferi reteta succesului sau solutii universale, insa cred ca sunt niste pasi prin care trebuie sa treci pentru a-ti rezolva orice probleme, indiferent cat de mari sunt.

Pasul 1: Analizeaza atent situatia actuala si firul intamplarilor care au generat-o. Facand asta iti vei identifica greselile, putand mai apoi sa repari o parte din consecinte si sa rezolvi sursa lor. Acum recunosti daca ai o problema sau nu. Daca refuzi sa-ti accepti problemele sau obligatiile ele nu vor disparea, dimpotriva, se vor intoarce sa te vaneze, mai puternice si mai insistente.

Pasul 2: Evalueaza pragmatic situatia in care te afli. Cat sau ce ai pierdut? Care este ritmul cu care pierzi? Vei sti astfel cat si ce trebuie sa compensezi pentru a ajunge la zero. Foloseste mereu cel mai sumbru scenariu in aceasta evaluare.

Pasul 3: Propune-ti o tinta pe o perioada medie/lunga. Pe termen scurt prioritatea este sa ajungi la zero, dar nu trebuie sa ai asta ca ultim scop. Vrei sa-ti rezolvi problemele si sa treci mai departe. Avand o tinta si identificand pozitia actuala poti determina ce traiectorie vei urma.

Pasul 4: Treci pe avarie. Renunta la tot ce poti renunta si incepe sa-ti achiti datoriile sau obligatiile. Va trebui sa muncesti mai mult, sa dormi mai putin, sa renunti la unele obiecte sau obiceiuri. Nu te enerva, e o situatie temporara. Totusi, nu exagera pana la punctul in care sa-ti faci rau singur, altfel iti pierzi cel mai mare aliat, pe tine insuti.

Pasul 5: Negociaza-ti pozitia fata de persoanele sau institutiile cu care ai probleme. Poti achita o parte din obligatii, infima, si poti cere o amanare, luandu-ti angajamente dure pe care trebuie mai apoi sa le respecti. Demonstrand bunavointa si buna intentie vei fi pasuit. Oricum, niciun creditor nu vrea sa-si piarda si ultima speranta ca-si poate recupera imprumutul.

Pasul 6: Incearca sa apelezi la noi resurse. Nu noi imprumuturi, nu prelungirea obligatiilor pe mai multi ani! Poti sa ceri mai mult de la cei cu care lucrezi deja. Pentru a obtine mai mult trebuie sa oferi mai mult, uneori chiar mai ieftin. Fii pregatit sa livrezi, sa nu-i dezamagesti pe cei care te crediteaza in viitor.

Pasul 7: Incearca sa castigi mai mult. Un alt job part time, o marire meritata, implicarea in proiecte care sunt platite extra. Le poti spune celor cu care lucrezi de la bun inceput ca vrei mai mult si esti pregatit sa te implici pe masura. Oricine e de acord sa plateasca extra pentru un efort semnificativ. Deseori nici macar nu e vorba de intensitatea efortului tau, ci de modul in care te organizezi si-ti prioritizezi munca.

Pasul 8: Ramai pe avarie. Achita-te de tot la timp, asta o sa-ti castige aprecierea celorlalti. Tot de aici vin si noi oportunitati. Odata ce-ti asumi problemele si le rezolvi cei de langa tine vor observa si vor capata mai multa incredere in tine. E indicat sa nu obosesti repede si nici sa te renunti din comoditate dupa cateva luni, cand lucrurile par ca incep sa se rezolve.

Pasul 9: Citeste, invata, cere sfatul celor din jurul tau mai bine pregatiti sau mai experimentati. De unul singur ai sansa de a intra intr-o spirala a disperarii. La fel si cand interactionezi doar cu cei foarte apropiati. Mai exista alte 6 miliarde de persoane in afara de ei. Daca ajungi sa cunosti inca 100 din aceste persoane, aflate in zona ta, vei gasi  cel putin 100 de  idei, sugestii si sanse de a-ti rezolva problemele. Incearca doar sa fii deschis la cunoastere, sub orice forma.

Pasul 10: Treci de zero si indeplineste-ti tintele, visele. Cu atitudinea potrivita vei reusi absolut orice. Daca te mentii intr-o stare de negativism si plangere de mila vei fi etichetat si tratat de toti ca un incapabil, inutil, o povara. Nu spun ca gandirea pozitiva iti va rezolva problemele. Spun doar ca gandind pozitiv poti sa realizezi cel putin la fel de mult ca atunci cand gandesti negativ (ZZ).

Cum iti rezolva cei 10 pasi problemele? Cateva sfaturi, generale, pe care oricum le stiai – cum te ajuta practic pe tine? Ei bine, nu ele te ajuta. Tu te ajuti singur, practic, daca vrei. Adica, daca vrei sa-ti admiti si evaluezi problemele, daca vrei sa-ti asumi angajamentele de a rezolva si daca esti dispus sa ceri mai mult de la tine.

Stiu, e un cerc vicios. Totusi, doar tu pot iesi din respectivul cerc. Cunosc senzatia, e neplacuta. Vrei mereu mai mult si risti. Nu casitigi mereu. Uneori te alegi doar cu datorii si obligatii. Imprumuturile apasatoare nu sunt solutia. Depresia si disperarea nu au ajutat vreodata. Sinuciderea e un pret mult prea mare pentru ce ai rezolva oricum in cativa ani de munca, in cel mai rau caz.

Cunosc oameni care au ajuns la minus cateva milioane si au reusit sa se intoarca la zero si sa treaca mult pe plus. Fiecaruia problemele proprii i se par cele mai mari din lume, dar putem sta linistiti, problemele noastre sunt nesemnificative. Pana la urma, cata vreme ai mintea intreaga si limpede, poti face orice.

Pentru ca vreau mult, repede, risc. Riscurile uneori costa. Am facut toate greselile din carte si am reusit sa le platesc pe toate pana acum. Cheia a fost a in aplica teoria de mai sus. Daca a mers la mine (si la cei din jurul meu)  sunt convins ca va merge si pentru voi.

Asadar, la treaba!

Eram la o cafea acum ceva vreme cu o persoana care mi-e foarte draga. Ajunsesem la trecutul in revista al intamplarilor din ultima vreme. Laudaros cum ma stiu, m-am apucat sa povestesc despre un nou proiect pe care-l lucram pentru X, un nou client pe care si umila mea cunostinta il stia "din auzite". A urmat o intrebare grea: De ce lucrezi cu acel client?  Nu stii ca nu e foarte simpatizat? Dupa vreo doua secunde alocate gandirii am si raspuns: Pentru ca plateste bine si la timp. Asta e singurul motiv. Consternare. Cu dificultate am reluat discutia, gandindu-ma la o droaie de explicatii savante pentru alegerea de a lucra cu respectivul client.

Mi-a ramas in minte intrebarea de mai sus. Oare de ce lucrez cu unii clienti? Analizez o multime de proiecte incheiate, insa raspunsul e mereu acelasi: Pentru ca platesc bine si la timp. Aparent e o explicatie simplista, daca nu chiar usor tampita. Are si profunzime. In profunzime poti spune despre cineva care isi alege clientii pe criteriul banilor e cinic, usor mercenar si  lipsit de  viziune.  Experienta mea spune altceva.

Experienta m-a invatat sa apreciez clientul. La inceput il apreciam pentru cat de mult era entuziasmat de modul inteligent si ieftin in care firma noastra ii rezolva taskurile. Il iubeam pentru cat de mult ne iubeste. Ne simteam destepti. Plata ramanea mereu la urma, iar cel mai des eram plini de apreciere si lipsiti de monetar. Ne avantam in tot felul de proiecte foarte interesante, a caror unica si sigura finalitate era timpul pierdut si platit de noi.

Invatand, mi-am dat seama ca cel mai valoros client este cel care-si plateste facturile. Dintre toti cei care platesc, aceia care platesc bine si la timp au intaietate. Cand clientul plateste bine si la timp, tu ai cu ce sa iti platesti oamenii, furnizorii si creditorii la timp. Daca toate problemele financiare de baza ale unei companii sunt acoperite, activitatea se poate desfasura relaxat. Nu se creeaza isterii, nu apar nemultumiti si nemultumiri, nu este afectata sau constransa echipa.

Nu toate proiectele sunt interesante. Nu toti clientii sau managerii de proiect au cele mai inspirate viziuni. Asa e, unii au idei care noua ni se par catastrofale. Le spunem asta SI ATAT. Oricat de mult ne-am aprecia, nu suntem capabili sa luam mereu deciziile perfecte pentru noi, daramite pentru altii. Cata vreme clientul plateste, el are dreptate (dar si feedback cu opinii personale). Am o reala problema cu oamenii care stiu mai bine pe banii altora. Mi-am propus ca eu sa nu fiu unul dintre ei. Deciziile le iei pe banii tai, responsabilitatea si dreptatea absoluta trebuie asadar limitate la gradina proprie.

Cred in respectul pentru client. Cred, deoarece clientul plateste munca direct si, indirect, banii lui imi platesc mie chiria,  imprumuturile, benzina, restaurantul, excursia si gadgeturile inutile.  Faptul ca piata nu-l simpatizeaza sau ca are idei necongruente cu ale mele ma face doar sa-i fac niste recomandari. Mai departe e decizia si responsabilitatea lui, nu a mea. Eu sunt multumit cata vreme am de lucru, livrez si sunt platit.

Mai mult, voi face orice pot pentru a-mi servi clientul, cata vreme se opereaza in limite legale si morale. Chiar daca piata il dispretuieste sau il subestimeaza, chiar daca oamenii sai nu cred in el, chiar daca  are antecendete, eu voi continua sa-mi fac treaba si sa-i servesc ceea ce a platit, chiar sa-l ajut.  Si DA, mi se pare ca asta demonstreaza verticalitate. Condamnabil e sa stai alaturi de un client sau angajator doar pentru ca iti da niste bani, iar in rest sa-l critici si sa-l condamni, sa nu misti un deget in plus, sa ii spui lui sau altora ca urmeaza sa esueze, sa se aleaga praful de tot – un cocktail de impotenta, lasitate si ipocrizie foarte des intalnit.

Esti platit? Asuma-ti recompensa. Munceste pentru ea. Sustine-l pe cel care te plateste. Astfel demonstrezi ca respecti clientul, banul si munca, adica ingredientele succesului tau actual sau viitor.

     

Se schimba lucrurile. Ieri am fost invitat la RoBlogFest. Fugind de la birou la un partener si de la partener la eveniment, nu am avut timp nici macar sa ma echipez de petrecere. Pentru a nu stiu cata oara am fost personajul in costum pierdut in club. Mi-am luat portia de glume pe tema asta. Sunt sigur ca toata lumea crede ca am doar aceleasi haine, un costum gri si o camasa alba. Ca sa fiu impunator am rulat usor, ca orice businessman roman respectabil, in Loganul MCV al firmei (cu sprijinul indirect Automobil Bavaria, intr-o poveste pe care o voi detalia pe viitorul rover75.ro ;-). Pana aici totul a fost complet gresit.

Multi cunoscuti au fost la petrecere, ocazie buna sa schimbam cateva cuvinte. Ciudat a fost faptul ca erau (multi rau) oameni care ma cunosteau pe mine si pe care eu nu ii stiam. Majoritatea au fost foarte prietenosi si m-au tratat direct cu Ce faci Dragos?!, spre uimirea mea totala. Am o gramada de admiratori, unii dintre ei chiar fete … Mi s-a spus ca as putea sa-mi fac o mica bisericuta, un cult (personal). Am zis multumesc in stanga si in dreapta. Nu stiu ce as putea face mai mult decat sa afirm sincer si deschis ca sunt coplesit de atentie si de aprecieri. Nu sunt obisnuit sa fiu prea tare laudat si nici nu stiu sa accept frumos cadouri, asa ca s-ar putea ca uneori sa ma comport ciudat.

Nu m-am inscris la RoBlogFest, dar am fost propus, nominalizat. M-a votat juriul, pentru ca la sectiunile cu vot public nu am avut priza. Surprinzator, am castigat la categoria Cel mai bun blog de business/tehnologie. Si mai tare (aproape) e ca am iesit pe locul 2 (8.8p) la Cel mai bun blog, dupa  Tolo (8.95p). Onorabil, eh? Premiul a fost consistent, sponsorizat de Elvsoft si Adobe. Niste casti tari si un iPod Shuffle de 1GB cu care inca ma gandesc ce sa fac, pentru ca mi-am propus acum ceva vreme sa nu-mi cumpar vreodata iPod (dar acum ca-l am imi e simpatic). Colectia Adobe Creative Suite 3 Web Premium, care costa o caruta de bani (~$2000) le va fi extrem de utila colegilor mei care probabil s-au plictisit de Gimp. Le multumesc celor de la Interakt/Adobe Romania.

Stiu ca nu scriu foarte des si ma straduiesc sa postez cel putin o data pe saptamana in medie, in limita timpului disponibil (resursa foarte limitata pentru mine).  Ma bucur ca  blogul meu este citit si apreciat. L-am facut cu scopul de a oferi informatie utila, mai mult decat pareri sau trairi proprii. Evolutia mea antreprenoriala m-a invatat destul de multe, iar prin blog reusesc sa o documentez si sa creez continut util publicului (nu foarte larg). Au trecut 2 ani si ceva de cand am inceput sa scriu si trebuie sa recunosc faptul ca am castigat mult mai mult fata de cat ma asteptat de pe urma blogului. Acum am considerabil mai multa expunere, o multime de clienti noi si, mai ales, multi  prieteni. Asadar, blogging pays!

Cam atat cu lauda. Asa cum am spus si aseara: Sper ca blogul sa va fie [in continuare] util!

PS: Noua adresa este www.manac.ro, cea veche este automat redirectata aici. 

5. Omul este de 5 ori mai determinat sa nu piarda decat sa castige – consuma de 5 ori mai mult efort impiedicand o pierdere decat cosuma pentru a castiga acelasi lucru. Ce inseamna asta? Ca trebuie sa inveti sa pierzi, trebuie sa te educi sa pierzi relaxat, constant. De ce? Ca sa poti atinge nivelul maxim de … castig.

Pasul 1: Renunta. Uneori e mai constructiv sa renunti la ceva, chiar daca merge. Si in afaceri uneori iti dai seama ca nu mai are rost, nu mai are viitor, nu mai exista satisfactia de la inceput. E clar, trebuie sa renunti! Cel mai greu e sa accepti ca vrei sa renunti, sa accepti potentiala pierdere. Ca sa fii sigur, inainte de orice angajament important, imagineaza-ti ce inseamna sa renunti. Poti sa renunti? Cu exceptia cazurilor in care-ti asumi un risc foarte mare, intemeiat, nu te apuca de lucruri sau proiecte la care nu poti renunta usor. Eu spre exemplu pot sa renunt oricand la orice client, fara sa am un impact major de business. Asta ma ajuta sa dorm bine, pentru ca altfel as fi nelinistit de clipa in care el va renunta la mine (sau va folosi aceasta optiune pentru a forta unele negocieri).

Pasul 2. Masoara. Presupun ca stii regula lui Pareto. 80-20: 80% din castiguri vin de la 20% din clienti, 80% din probleme vin de la 20% din clienti samd. Daca masori antent s-ar putea sa observi ca o pierdere te elibereaza, iti face loc pentru cresteri, iti elibereaza resurse pe care le foloseai ineficient. Inainte de a lua o decizie: masoara, fa raportul, vezi ce oferi si ce primesti.

Pasul 3. Expune problema. Ai toate datele, fa-ti o prezentare a intregii probleme, vezi care sunt implicatiile. Nu e nevoie sa te alarmezi, trebuie doar sa te informezi. Fa-ti un plan de actiune, o mica strategie. Ai decis ca pierzi sau renunti, dar, poate poti castiga ceva chiar in cursul acestui proces.

Pasul 4. Sa fie ca tine! Risti sa pierzi daca ceri mai mult? Risti sa pierzi daca nu faci ceva? Discuta cu beneficiarul (uneori esti chiar tu) si vezi daca sunt acceptabili termenii care te pot face pe tine fericit. Deseori beneficiarul va sti ca esti intr-o pozitie incomoda (de care a profitat o perioada) si va fi dispus sa-ti indeplineasca cerintele. Ai nevoie de planul si de prezentarea de la punctul anterior, pentru a informa corect partenerul de discutie (ce uneori s-ar putea sa nu cunoasca exact toate datele problemei).

Pasul 5: Taie. Ai incercat totul, nu merge, renunta, spune-o clar si raspicat. Achita-te de obligatiile curente, nu distruge relatia (daca se mai poate), spune momentul din care colaborarea inceteaza. Nu e nevoie sa te lamentezi si nici nu e cazul sa nu-ti faci treaba, chiar daca te consideri dezavantajat.

Pasul 6: Mergi mai departe. Ai mai multe resurse, ai mai multe oportunitati, poti gasi situatii in care esti util, apreciat si rasplatit. Pentru ca ai invatat sa pierzi la timp ai de 5 ori mai mult timp sa-ti exploatezi adevaratele oportunitati.

Pasul 7 (sau zero): Imparte si izoleaza riscurile. Exact: Nu-ti pune toate ouale intr-un singur cos. Indiferent de cat de apetisant e un client sau o intelegere, nu-ti dedica toate resursele unui singur proiect, pentru ca vei deveni sclavul sau. Daca nu va plati la timp, vei avea mari incurcaturi. Daca nu va plati deloc, vei da faliment. Daca nu-ti vei face treaba fix asa cum si cand vrea el, vei depinde integral de … cheful sau. Daca industria va trece printr-o perioada proasta, daca el va avea probleme interne, daca va da faliment, daca, daca, daca! Orice se poate intampla gresit si se va intampla gresit la un moment dat. Atunci vrei sa ai mai multi clienti, echilibrati ca valoare si volum de business, eventual din domenii diferite, ca sa poti trece cu bine de oricare din problemele curente.

Am scris din prisma unui mic antreprenor. E la fel atunci cand vine vorba de economiile personale, salariu sau timp investit in a ajuta un ONG.

Ma simt bine cand pierd ceva. Invat din asta si deseori si castig. Nu ma streseaza deloc perspectiva unei pierderi sa a unui esec, pentru ca stiu ca am mereu solutii de rezerva. Am renuntat la un contract de 15.000$/luna cand era 50% din cifra de afaceri a firmei, am renuntat la oameni indispensabili cand aveam nevoie de ei, am renuntat la o multime de clienti pana acum. Singurul regret a fost mereu ca nu am facut-o mai devreme. Am pierdut? Pe termen scurt, poate. Pe termen lung, niciodata. In plus, a ramas ideea ca lucrurile pot avea nuante limitate de gri, mie placandu-mi cele albe sau negre.

De retinut: Nu renunta pe jumatate si nu accepta niciodata pierderi mai mici. Aplica tactica echipelor antitero rusesti: omori tot. Dai un exemplu de verticalitate, iar din asta castigi inzecit in timp.

Relaxeaza-te! Orice pierdere este o oportunitate de a castiga cel putin de 5 ori mai mult ;-)

Astazi a fost o zi nasoala. Ieri a fost o zi nasoala. Saptamana trecuta a fost o saptamana grea. Toata luna Ianuarie a fost oribila. Ma gandeam sa scriu despre cat de greu e sa fii antreprenor, ce dedicatie, vanjosism, curaj si ce perseveranta sunt necesare. Toate astea ca sa ma regasesc in personajul celui care reuseste, razbeste, muta muntii din loc samd. Cumva … am reusit sa-mi inving aceste porniri si sa nu produc un imens pateu.

Adevarul. La asta ma gandesc cand am timp. M-am gandtit atat de mult incat am si o lista:

• Adevarul e ca ne lipseste disciplina. In ultimii 10 ani de studiu eu nu mi-am facut 10 teme. Am copiat, am aburit, mi-am amintit, am reusit cumva sa o scot la capat. Niciodata nu am vrut sa-mi fac temele, niciodata nu am avut disciplina asta. Incerc din cand in cand sa-mi impun un minim de disciplina, in cele din urma ajung sa o raresc, sa o las mai moale, sa nu-mi pese.
• Adevarul e ca suntem mediocri. Am vrut mereu sa cred ca eu sunt cel mai bun, ca oamenii cu care lucrez sunt cei mai buni samd. Nu e asa, suntem departe, suntem mediocri. Singura salvare e ca ceilalti, cel putin din apropiere, sunt exasperant de slabi uneori. Suntem copilul mediocru intr-o clasa de prosti, iar intr-o zi vom ajunge chiori in tara orbilor.
• Adevarul e ca sunt(em) slab(i) psihic. Ma intreb ce s-ar intampla in situatii adevarate de criza, daca cedam cand avem totul si ne este cald. La primul pumn serios in gura, la prima problema cu adevarat grava ne pierdem. Ca veni vorba, din toti gladiatorii, cati au incasat o lovitura sanatoasa in fata in ultima vreme? Nu de alta, dar sa avem termen de comparatie. La mine a trecut ceva vreme, dar am retinut ca doare al dracului de tare si e incomparabil mai neplacuta fata de problemele clasice din IT/business.
• Adevarul e ca nu stim ce inseamna responsabilitatea. Comoditate, liniste, lene, durere in cot, spre asta tindem natural si asta ne vand toate produsele sau serviciile minune. O piata care cere specialisti ne permite sa fim slabi si iresponsabili, sa lucram iresponsabil si gasim mereu unii mai disperati sa ne accepte, atunci cand actualii s-au saturat de noi.
• Adevarul e ca sunt(em) supraevaluat(i). Serios, nu cred ca exista meserii mai supraevaluate decat IT-ul. Suntem platiti mult pe treaba de mantuiala. Clientii sunt invatati ca nu merge, accepta tampenii gen antivirus si reparatii la carpeli, iar asta costa si este “business as usual”. Cand ridici telefonul, stii ca vine tonul, cand apesi intrerupatorul, stii ca vine lumina, cand dai drumul la robinet, stii ca vine apa, numai cand pornesti calculatorul stii ca habar nu ai ce urmeaza sa ti se intample si speri sa mearga.
• Adevarul e ca sunt(em) incapabil(i). Aici vorbesc mai mult pentru mine, ca simt asta. Am luat la decizii proaste in ultimii doi ani ca ma doare capul doar cand ma gandesc. Lipsa de organizare, lipsa de responsabilitate, lipsa de pasiune, presarate cu mici succese si aprecieri deseori nemeritate. Cel mai rau ma scoate din minti faptul ca deseori e indeajuns si atat pentru a privi oglinda fara regrete.
• Adevarul e ca tu dai tonul. Eu dau tonul pentru oamenii cu care lucrez. Daca eu nu sunt acolo, ei nu sunt acolo. Daca eu nu trag, ei nu trag. Nu sunt indiferenti, e doar o chestiune de motivare. E mereu nevoie de un exmplu, iar eu n-am mai fost de multa vreme exemplul necesar.

Sunt terorizat de toate adevarurile astea. Nu e nevoie sa mi le spuna nimeni, le stiu, le vad, le simt. Vreau sa fiu capabil sa nu ma mint. Am trecut de la “merge si asa” pe care altadata nu vroiam sa-l accept, la “mi-e jena si-mi cer scuze” pe care acum il repet zilnic.

De azi inainte, 4 ore pe zi, voi fi om tehnic. Gata cu planurile, intalnirile si viziunile, caci halucinatiile de felul asta ma pun in postura de a masura paguba si pierderile cauzate de lipsa realismului si a contactului direct cu “marfa”.

Inainte de pumni in piept, imbatat cu apa rece si batai pe umar, trebuie sa ne aducem aminte ca IT-ul (ca aproape orice meserie obisnuita) nu e o forma de arta, e doar un amestec disciplina, responsabilitate, siguranta, inteligenta si multa munca.

Sunt fascinat de furt. E peste tot, in toate tarile lumii, dar la noi are un rol cultural si social mai mare, e mai prezent, e mai lipit de tot ceea ce facem.

A inceput cu furtul din masina. Lui Victor Kapra i-au furat masina cu totul, asa ca ar trebui sa fiu multumit ca mie mi-au furat doar chestii din masina. Ieri am scos afara din firma, intr-un proces de re-aranjare si curatire, mai multi saci cu lucruri de aruncat. Peste noapte cineva a furat sacii si a imprastiat continutul. Azi un coleg imi explica despre cum orice s-ar intampla, poti fura, chiar daca e seful sau proprietarul alaturi de tine, la locul de munca. Halucinant!

Suntem toti hoti? Probabil. E o chestie de cultura. Furam pentru ca si altii (ne) fura. Statul ne pune impozite mari, noi incercam sa le ocolim. Cele colectate dispar in softuri imebcile de pseudo-contabilitate cu numai 10 miliarde editia, in focuri de artificii de sute de mii de euro, in borduri, in drumuri, in proiecte care nu se finalizeaza sau utilizeaza vreodata samd. Banii dati se fura. Atunci, de ce i-am mai da? De ce nu am fura noi statul, profilactic.

Schimbarile, impinse de campanii in genul “nu da spaga” sunt de ochii lumii. Creierul iti spune sa dai spaga. Asa scapi de abuzuri, asa ramai in viata, asa iti rezolvi problemele. Nici macar spaga nu o poti numi, e costul vietii sau costul afacerii. Care e diferenta dintre impozitele aberante si abuzive (ca si cost) si spagi? De bine, de rau, spagile dau rezultat, vizibil, imediat.

Spaga s-a rafinat, ca si furtul. Nu mai e chiar spaga, e mai degraba o recompensa fortata. Si daca esti darnic, atent cu toata lumea din jur, totul infloreste. Toti devin brusc mult mai serviabili. Oricum platesti. Nu esti capabil sa platesti? Esti tratat prost. Esti capabil sa platesti? Esti jefuit. Pana si politistul care trebuia sa ma ajute i-a zis unui coleg “da-l ba dracu, are bani!”. Nu mai bine sa stii de la inceput ca trebuie sa platesti? ca trebuie sa dai spaga? ca trebuie sa te conformezi “mersului” lucrurilor?

Ordinea, disciplina si corectitudinea sunt pentru mine esentiale, pana la obsesie. Nu inteleg de ce “trebuie” sa traversam pe rosu, sa “ciupim”, sa indoim orice reglementare sau impunere si, cel mai rau, sa-i fortam pe cei din jurul nostru sa procedeze ca noi. Probabil ca furtul si spaga au ajuns sa fie incarcatura genetica romaneasca.

Parintii mei erau din categoria “prostilor”. Nu furau, pentru ca le era frica. Nu dadeau spaga pentru ca le era frica. Nu incalcau legile, pentru ca le era frica. Asa m-au educat si pe mine, spre disperarea mea. Mi-a luat multa vreme sa incep sa ma adaptez si sa inteleg ca cum merg lucrurile si ce trebuie sa fac realist pentru a rezista/functiona social. Cu toate astea, inca mai sper la o schimbare.

Schimbarea nu va veni din campanii si nici de la oameni. Cred sincer ca cei ce ne guverneaza sunt alesi dupa chipul si asemanarea noastra. Ei sunt noi, asa ca ei nu pot produce o schimbare fundamentala, rapid, ci prin interatii/generatii succesive.

Nu sunt absurd. Unele din impunerile actuale sunt, in schimb, absurde. Avem (la propriu) sute de impozite. Daca scopul lor unic ar fi cel declarat, sa coleteze direct sume de bani pentru buget, am putea avea de 10 ori mai putine impozite, cu acelesi efect. Totusi, scopul lor este sa creeze bani si oportunitati de furt din toate directiile. Avem legi care contrazic alte legi, care la randul lor incalca modul natural de viata al oamenilor. Se interzic prostitutia si drogurile usoare. Ce inseamna asta, ca dispar? Nicidecum. Se naste o industrie ilegala care hraneste partea corupta a sistemului si distruge vietile oamenilor. Prohibitia americana a fost cel mai bun exemplu. Olanda e un alt exemplu. Acceptarea, legiferarea si controlarea acestor fenomene este cea mai buna solutie. Se va face? O vom sustine? Nu, pentru ca suntem prea perfizi si ipocriti. Pana la acest nivel raman nedreptatile mici si dese, care ne distrug constant bucuria vietii.

Rezolvarea? E incredibil de simpla. Se stabilesc reguli menite sa ajute omul si societatea, fara scopuri ascunse. Se stabilesc sanctiuni si se aplica. Daca amenda pentru trecut pe rosu e 500 de euro si este mereu aplicata, vor fi putini cei care mai trec pe rosu si chiar mai putini cei care mor prosteste. E un exemplu simplu ce poate fi usor extrapolat.

Vom reusi? Probabil ca nu, pentru ca prosperand intr-un sistem corupt si incorect ajungi sa ai puterea, iar aceasta este singura care poate forta schimbarea. Se va sinucide sistemul actual? Nici gand.

Schimbarile vin din alta directie. Nu mai exista tunuri si furturi fantastice. Banii nu se mai fura, se spala si se pun in circulatie, aducand profituri si crescand sistemul. Vezi mafia italiana din ‘90. Aparent a disparut, in realitate s-a transpus intr-o parte a economiei. Asa si la noi, devalizatorii de ieri sunt actionarii si investitorii de azi. La nivel mai mic, spaga e amenintata, dar nu de cinste, ci de impozitare, ceea ce o face legala. Nu mai dai bani, cumperi consultanta, un produs, oferi ceva in schimb si … beneficiezi. In timp, tot procesul acesta de tranformare ne va scuti de mare parte de mizeria asociata furtului si spagii astazi, asadar evolutie pozitiva.

Pai si? Inveti sa accepti realitatea sau te muti intr-un loc unde legile si regulile au o mai mare valoare. Important e sa nu o iei personal, trebuie sa fii detasat ca sa poti suporta. De asta incerc sa ma conving traind si lucrand intr-o societate care functioneaza dupa principii total diferite de ale mele.

Nota: Nu ma vreau nici pedagog si nu sunt nici usa de biserica, dar simteam nevoia sa-mi explic de ce suport ceea ce (mi/ni) se intampla.

Mi s-a reprosat ca nu scriu nimic personal pe blog, asa ca se pierde din latura aceea care-ti dezvaluie mai mult decat niste strategii sau opinii legate de tehnica sau business. O sa scriu si chestiuni personale, mai rar si intr-o forma mai inchegata pe viitor.

Ieri am fost la un centru de plasament, alaturi de cativa oameni cu intentii bune. Am dus niste cadouri. Eu pur si simplu le-am dus, nu am contribuit la cumpararea lor. Cumva, de fiecare Craciun, ma gasesc prins intr-o actiune umanitara. O sa-i supar pe toti ce isi doresc din tot sufletul sa faca un bine si care m-au convins si pe mine sa ma alatur, dar ma consider ipocrit de fiecare Craciun. De ce? Pentru ca fix de Craciun ne loveste pe toti responsabilitatea sociala si acel “sa ne gandim si la cei care nu au”. Aparent, restul anului e normal, obisnuit, sa nu-ti pese. Odata facut “binele” te poti intoarce la viata ta implinita, masina de lux si restaurantele nejustificat de scumpe. Evident, nu o sa reusesti niciodata sa repari toate nedreptatile lumii, cu intentii, fapte sau bani, oricat de mult ai avea si oricat de bun ai fi.

Urmatorul pas pe scara ipocriziei e sa mergi cu cadouri in portbagaj si sa le dai nevoiasilor de pe strada, sperand sa fii vazut, sa ti se mai adauge un punct la scorul de personalitate publica aproape de oameni. Asta si Cat ai suferit? amaratule … spus pe post sau intre prietenii bogati. Da bine pe sticla, poporul apreciaza. Le dam 1000 de euro sa-si repare viata, iar noi castigam un milion din show, sa ne reparam bugetul, samd.

Pot intelege … nu! nu pot intelege, pot percepe toate astea, dar toata afisarea asta de ipocrizie e mereu insotita de un spectacol grotesc, insuportabil, ce ma demoleaza psihic. Candva s-a nascut o traditie ce a fost elaborata in timp: Multumirea pentru Binefacatori. Te duci intr-un centru pentru copii sau batrani, impins de bunatate sau mustrari de constiinta si vrei sa dai o mana de ajutor. Raspunsul e mereu acelasi: un mic spectacol, o serbare, in care esti pus pe scaun si ti se multumeste sincer. Cand lipseste spectacolul se incropeste rapid ceva. Copii sau batrani care sunt trasi de mana sa vina sa spuna multumesc Domnului sau Doamnei care uite ce ti-a adus. Si ei o fac, pentru ca asa li s-a spus, asa au fost dresati, asa trebuie. De parca daca lipseste asta cei care vor sa ajute nu-si simt contributia.

Nu stiu altii cum sunt, dar cand un copil sau un batran imi multumeste stangaci sau isi cere scuze, ma face sa vreau sa intru in pamant de rusine. As alege orice corvoada la schimb, pentru a scapa de aceste “multumiri”. E neplacut si pentru ei, dar s-au adaptat la traditie si stiu sa-si joace bine scena atribuita.

Motivul pentru ca ma bucura sa ajut pe cineva, fie si din Craciun in Pasti, e acela ca un cadou (care pentru mine nu inseamna mare lucru) ii aduce celui care il primeste o bucurie pe care eu nu o voi putea simti niciodata, indiferent ce voi reusi sa obtin/castig de acum incolo. Cred ca toti avem amintiri cu o matusa ce ne aducea mereu cate ceva, un strain care ne-a oferit o jucarie, o vacanta mult asteptata, o zi la bunici de sarbatori samd. Toate astea au fost momente de bucurie care ne-au marcat viata, dovada ca ni le aducem aminte acum si ni le vom aduce aminte peste zeci de ani. Stii ca la randul tau poti face o asemenea bucurie cuiva si o faci. In spatele tau se susoteste. Un copil canta sau spune o poezie, ca asa i s-a cerut. Te simti in inspectie in casa si in sufletele oamenilor napastuiti, iar ei joaca piesa macabra a multumirii pentru oamenii cu dare de mana. Nici nu trebuie sa cauti situatii de genul asta, intri direct in ele. Eu incerc sa le evit mereu si tot sunt prins. Cum sa reactionezi? Ce sa faci cand se uita la tine? Sa te prefaci ca intelegi prin ce trece omul acela? Sa aplauzi si sa aprobi condescendent intreaga manifestare? Sa zici: Bravo, ma amaratilor?! Jenant si zdrobitor.

Acum, ca stau sa ma gandesc, imi doresc ceva de Craciun. Sa dispara aceste Multumiri. Nu e nevoie de ele. Poti face un bine si fara sa ti se vada fata sau sa ti se auda numele. Daca ai grija de niste copii sau batrani, esti o persoana care merita laudata si schimba in bine viata multora. Nu e nevoie sa le spui ca trebuie sa multumeasca, tie sau altora. Nu e nevoie nici de serbare, nici de cantecel si nici de strangerea de mana. E umilitor si dureros pentru toata lumea, asa ca hai sa oprim aceast mod de manifestare!

Acum doi ani, de Craciun, am gasit o carte cu nuvele, cazuta undeva pe jos. Una mi-a ramas in minte si o consider ilustrativa pentru modul in care oamenii inteleg sa multumeasca: Un domn batran cu niste aripi enorme sau A very old man with enormous wings.

PS: Nu vreau sa fiu inteles gresit. Apreciez oamenii care fac ceva, orice, pentru binele altora. Toti gresim uneori, poate si eu prin ceea ce am spus acum.

Vara, 2005, Sinaia, la 200m de Taverna Sirbului, stau intins pe pajiste si-mi vine o idee geniala: Sistem online de rezervari hoteliere. Ajunsesem acolo cu o zi inainte, dupa ce am frunzarit 200 de siteuri inutilizabile pentru a gasi un loc la o pensiune. Am rezervat “online” la telefon in Bucuresti. In Sinaia, la cabana, pretul afisat era cu 20% mai mic ;-) iar receptionera mi-a spus: Asa va trebuie daca luati de pe Internet, veniti dom’le direct aici, noi avem mereu liber!

Rapid am facut calculele cu un coleg, cati oameni ar fi implicati, cat timp ne-ar lua sa facem o prima implementare, care sunt costurile operationale. Dupa 15 minute ne-am lasat batuti. Trebuia sa ne facem agentie de turism, un domeniu care nu ne pasiona mai deloc, mai ales ca vazusem ce haos total e in asemenea agentii (clientii nostri la un moment dat). Eh, o sa faca cineva, ca lumea, intr-o zi. Asa a ramas!

Ati observat? Mie, acum 2 ani, mi-a venit ideea lui Vladimir Oane. Deci mie, Dragos Manac, mi-a venit ideea lui, primul, mie. El acum castiga premii, bani, clienti. Eu? Nu am castigat nimic din idee. Vladimir are o afacere validata de oameni inteligenti, care au avut business-uri aduate de sute de milioane de dolari (chiar mai mult). Daca se misca bine va fi validata si de piata. Ideea exceleaza prin simplitate si practicitate. Ramane de vazut daca executia va fi la nivelul ideii. Avand oameni specializati, dorinta de munca si sustinere publica, ai sanse mari sa reusesti. Eu sunt convins ca Vladimir si Lavinius vor reusi in proiectul CapitanGo. Sunt atat de convins incat ii rog public sa spuna ce vor sa fac eu pentru ei ce vor sa facem noi (internautii/bloggerii) pentru ei. Vreau sa promovez gratuit, sustinut, si raspicat CapitanGo!

Hotarare imi este intarita de faptul ca deja apar viteji: oameni care stiau mai bine, care au avut ideea primii, care vor recunoastere. Nu e prima oara cand vad asta in Romania. Daca stau sa ma gandesc, trebuia sa ma si astept la asa ceva, e deja un obicei. Desigur, eu am avut primul ideea CapitanGo si asta “se stie” ™. Nu am executat-o, deci ideea mea valoreaza zero. Daca as fi avut un plan de afaceri si n-as fi executat-o ar fi valorat minus cateva sute de dolari, cat m-ar fi costat planul de afaceri.

Frustrarea si micimea sunt mari motivatori. Imi este rusine sa o spun, dar si eu eram asa. Ma simteam inferior celor care fac lucruri online la noi (si in alte parti) si aratam cu degetul. Cine ma? Eu stiu mai bine ma! Eu sunt cel mai destept! Aratam cu degetul si nu faceam nimic. Munca e data dracului, schimba omul. Cand am inceput sa fac am inceput sa tac. Sa tac si sa inghit. Imi venea sa-mi dau palme. Ideile mele geniale, nu aveau succes. Implementarile mele nu se terminau niciodata. In timp ce eu, inteligentul, faceam lucruri destepte, cei ce faceau lucruri ne-inteligente performau. Da, siteuri, servicii, proiecte, care au piata, care merg. Nu sunt maximul, nu sunt extraordinare, dar sunt acolo si merg. Si eu? Eu am esuat, lamentabil, de multe ori.

Am esuat pana in ziua in care am inteles ca nu sunt singur impotriva tuturor, ca nu le stiu pe toate, ca lumea nu are nevoie de mine, ca egoismul e cel ce dicteaza. Atunci mi-am dat seama ca voi reusi, numai daca ii ajut pe ceilalti. Nu, nu sunt Mos Craciun si nu indeplinesc dorinte, doar dau o mana de ajutor cand e nevoie, cui merita. Castig din asta. Cand ajuti un om la nevoie, fara sa-l jupoi, fara sa-l conditionezi, castigi si un prieten si un client permanent.

Cand mi se pare ca stiu mai bine, ii spun omului cum e mai bine si pun osu’ la transpir’, muncesc alaturi, pentru a schimba lumea in mai bine cu un milimetru. Stiti ce e fascinant? Ca am o gramada de oameni care ma ajuta si cu care lucrez in proiecte mari. Unii sunt chiar cei pe care in micimea mea, ii dispretuiam acum cativa ani.

Revenind la ideea lui Vladimir, The Oane! El e un exemplu extraordinar de om care FACE! Prezentarile lui sunt beton. Discursul lui emana pasiune. Pune suflet in ceea ce face. Genul acesta de oameni intr-o zi vor simti succesul si satisfactia la nivelul pe care multi nici nu si-l pot imagina. Nu e singurul, iar speranta .ro sta in faptul ca sunt multi ca el: oameni care fac, mizeaza pe o idee, isi investesc timpul, munca, banii. Tot ei esueaza! O data, de doua ori, de zece ori … pana invata suficient de mult din greseli incat ajung la reteta perfecta (nu reproduceri, nu clachieri fara discernamant). Oamenii astia vor defini Internetul romanesc in urmatorii ani. Frustratii vor ramane indexati pe Google, pana va aparea un algoritm de greutate pentru textul pus online, iar atunci bunul simt public ii va strange in pivnita Internetului. Vor iesi de acolo, ca si mine, cand isi vor da seama ca pentru a evolua (tu si lumea) trebuie sa ajuti, nu sa dai cu piciorul!

Ieri voi fi prezentat la Netcamp povestea de mai jos. Atasez prezentarea in format PDF, pentru a ilustra teoria.

#1 Plan de afaceri (1+2=46745)

Online si offline, afacerile pornesc fara un plan. Da, toti uram sa facem planuri de afaceri. Ruineaza inspiratia de moment, avantul creativ, dorinta de munca. Fara un calcul initial ai impresia ca ideile tale valoreaza foarte mult adunate (1+2?).

Rezolvarea? Inainte de a te apuca de orice proiect pune pe o foaie toate sumele de care ai nevoie pentru a-l porni si sustine 6 luni, alaturi de ce incasari crezi ca vei avea (variante: oribil, decent, beton). Ia o pauza si cauta niste modele de planuri de afaceri. Vei descoperi costuri noi. Modifica-ti planul, fa-i un update. Lasa cateva ore/zile sa treaca si gandeste-te ce alte noi costuri vei mai avea. Daca te straduiesti vei reusi sa gasesti cateva. Fa un ultim update si ia de bun 75% din incasarile considerate la varianta decenta. Sigur vrei sa continui?

#2 Parteneri (omul simplu, halterofilul, omul ascuns)

Cand pornesti la drum o faci alaturi de prieteni, cunostinte. Deseori prietenia din bar sau de acasa e transplantata la lucru. Rezultatul? Dupa o vreme observi ca unii trag mai mult pentru proiect/firma, altii mai putin, unii sunt dedicati, altii se implica in orice e nou si stralucitor. Implicit va exista o ruptura la un moment dat.

Rezolvarea? Nu lucra intr-un sistem al prieteniei. Alege-ti oamenii de care ai nevoie, implica-i si motiveaza-i, dar nu impartind tot proiectul prieteneste.

Daca vine vorba de partenerii de afaceri, tine minte ca ai nevoie de ei si ca te vor ajuta, cata vreme ii ajuti si tu pe ei. Tine-te de cuvant, plateste la timp, leaga si intretine relatia de business. Nu vei avea succes fara ei, asa ca alege-i si pastreaza-i bine.

#3 Tehnica si tehnicul (extraterstru)

Un business online se bazeaza pe tehnologie si pe oameni tehnici. Alegerile de aici determina succes sau esecul unui proiect. O tehnologie scumpa sau nepotrivita, oameni pregatiti slab/mediocru, vor face costurile sa iasa prin tavan, intr-o exploxie a cheltuielilor inutile.

Rezolvarea? Atentie mare la selectia platformelor software folosite. Costurile, scalabilitatea, disponibilitatea, viteza de lucru/dezvoltare, trebuie luate in calcul pentru a face o alegere pertinenta. Cat despre oamenii angajati, te poti astepta la povesti horror, deoarece sunt scumpi si fac lucruri pe care tu nu le intelegi. Le va fi mereu usor sa bage gunoiul sub pres, iar tu vei plati pentru curatenie. Solutia e sa fii mereu consecvent in alegerea tehnologiei pe care vor lucra si sa ai un sistem de supervizare si evaluare.

#4 Consultanta (masti)

Suna scump. Cand zici consultant te gandesti la un tip in costum care-ti spune lucruri de care nu ai nevoie sau pe care le stii, pentru multi bani. Asa se intampla, doar atunci cand nu stii sa-ti alegi partenerii. Consultanta e esentiala, altfel ajungi sa inveti din greseli, proces ce te incetineste teribil si te poate omori pe drum.

Solutia? Inveti, studiezi, cumperi cartile cele mai relevante din domeniu de pe Amazon. Iti gasesti consultanti printre prieteni sau oameni care au reusit in domeniu. Important e sa intrebi, sa ceri ajutor. Il vei obtine, fara sa fii nevoit sa platesti. Desigur, cand e cazul, banii jos sunt solutia.

#5 Comunicare (vorbitor)

Prezentarea, vanzarea, ofertarea, publicitatea, relationarea, interactiunea cu potentialii clienti, toate acestea sunt comunicare. Multi aleg limbajul sforaitor de lemn corporatist. Altii se multumesc cu un om de PR mediocru.

Rezultatul? Nu esti credibil, nu esti accesibil, nu esti memorabil, nu esti interesant. Sfatul meu e simplu: Verde in fata. Spune tot “pe bune”, direct, chiar daca nu sunt super profesionist. Oamenii apreciaza asta mai mult decat lectiile pedante de publicitate si comunicare corporatista. Ia clientul de guler si vorbeste cu el!

#6 Resurse (halterofil, punguta cu dolari)

Daca treaba merge, cat de cat, cheltuiesti. Daca merge foarte bine, cu siguranta cheltuiesti mult. Nu am auzit vreodata de bugete pentru startup respectate. Mereu e nevoie de mai multi bani.

Solutia? Castiga mai multi bani sau atrage investitori. Calculeaza-ti munca investita ca si resursa, pune pret pe ea. Daca spui ca ai reusit cu $3000, fara sa iei in calcul lunile de munca, inseamna ca habar nu ai cat valoreza munca ta sau a altora.

#7 Succes (orasul)

Ai succes. Totul merge. Niciodata ca in filme, mereu cu mai mult efort decat te-ai asteptat. E ceea ce ti-ai dorit? Ce faci mai departe? Te multumeste rezultatul? Seamna cu ce-ti imaginai la inceput?

Succesul e o stare periculoasa. Te face sa stai linistit, iar linistea lucreaza impotriva ta (ca si agitatia extrema). Trebuie sa rafinezi, evoluezi, cresti, adaptezi sau chiar vinzi. Pregateste-te pentru succes! Doar pregatit ii vei putea face fata.

#8 Focusare (insula cu palmier)

Lucrurile incep sa mearga sau dau semne de ratare. Ce faci? Te apuci de alt proiect. Unul singur? Nu, mai multe, cat mai multe. De idei bune nu ducem lipsa (serios!). Nu ideea face diferenta de obicei, ci executia. Focusarea e cheia. Inainte sa renunti incearca tot ce poti. Fiecare nou proiect inseamna sanse multiple de a realiza nimic.

Rezolvarea? Insista, iar cand renunti, renunta de tot, asuma-ti esecul! Altfel, boala lunga, moarte sigura (si trista).

#9 Sfaturi (golfer)

E bine sa asculti sfaturile. Nu e bine sa iei totul, fara filtre. Chiar daca au cele mai bune intentii, cei care te sfatuiesc nu-ti cunosc contextul, particularitatile de business. Din acest motiv pana si sfaturile bune, aplicate bine, pot avea rezultate proaste. In plus, oamenii care te sfatuiesc sunt suma/rezultatul sfaturilor lor. Daca aplici fix ce spun ei, o sa ajungi fix ca ei. Sigur vrei asta?

Mi se aplica si mie teoria, asa ca nu luati tot ce spun de bun ;-)

PS: Desigur, in sala nu m-am tinut de prezentarea de mai sus, ci am deviat, uneori destul de mult.

Aveam vreo 8 ani cand am descoperit in podul bunicilor un colt cu cateva mii de carti vechi, prafuite. In fiecare zi luam cateva din ele si citeam tot ce mi se parea interesant. Fusesera publicate intre 1950 si 1970, astfel ca veneau cu un continut extrem de interesant pentru mine.

Acolo am citit povestea lui Jim Crow, baietelul care curata pantofii albilor si era batut si marginalizat de conationalii americani. Tot de acolo am invatat despre exploatarea omului de catre om si ororile capitalismului. Admiram desenele care insoteau povestile. Unul din ele prezenta un domn gras, scund, in costum, cu un trabuc (robusto ;-) in gura, cu o privire vicleana, frecandu-si mainile, stand la birou. In fata sa era muncitorul, spasit, simplu, blajin, astptand sa fie umilit si exploatat. Imi era clar, vedeam pentru prima oara cum arata porcul capitalist si cum acesta distruge oamenii comuni, ca parintii mei. Cine ar fi crezut ca intr-o zi chiar eu voi fi unul dintre acesti porci extrem de lacomi? Sa revenim!

Nu ar fi frumos daca ar trebui sa platim mai putin pentru tot ce cumparam? Mult mai putin! Eu as vrea, in permanenta, reduceri de 80%, la toate produsele. Atunci ar fi bine. Salariile ar fi suficiente, iar pensiile, crescute, vor permite un trai decent. Am putea sa angajam menajere, valeti, soferi, clovni, bucatari si antrenori personali, pe care sa-i plaim cu 100 RON! Stim ca s-ar putea, pentru ca toate serviciile si toate produsele au adaosuri mari cand ajung la noi, ca si clienti. Sunt contaminate de Adaos Barosan! Fara aceste adasouri ne-am putea permite mult mai mult.

De unde provine Adaosul Barosan? Din foamea porcului capitalist! Din nesatul sau, din dorinta de a avea mult, atat de mult incat sa se poata destrabala permanent, pe banii nostri.

Moment Stiati ca:

• Adaosul mediu practicat de magazinele traditionale este de 20%?
• Adasoul pentru produse de lux este un multiplu considerabil al costului de productie (4-10x)?
• Adaosurile mici presupun intotdeauna reduceri masive in asigurarea procesului de vanzare?

Ce se intampla daca adaosul este foarte mic? Exact ce se intampla si cand nu ai suficient sange in organism: mori. Firmele traiesc din adaos. Angajatii lor traiesc din acel adaos. Valoarea pe care o ofera prin serviciu sau produs+serviciu se regaseste in adaos. Da, alaturi de profit. Profitul, banii care permit infiintarea de noi firme, cercetarea, dezvoltarea, evolutia, recompensa.

Ce se acopera din adaos? Pai: salarii, chirii, internet, apa, gaz, lumina, benzina, masini, contabiltate, avocati, servere/computere, telefoane, software, echipamente, publicitate, imprumuturi, leasinguri, comisioane, amortizari. Nu e suficient? Sa nu uitam de impozitul pe profit/venit/dividende/cas/pensii/somaj/tva … in fine, cele 96!!! de impozite platite de o companie in Romania.

Fara sa iei in considerare niste reguli de simpla economie e foarte usor sa zici: Nesimtitilor! Lasati preturile jos, aveti de unde. In practica, cu preturi prea mici ajungi sa mori, sa faci munca in folosul comunitatii. Eu prefer sa cumpar de la oameni care stiu ca au un castig bun de pe urma mea. De ce? Ca sa pot sa cumpar si a doua oara, ca sa primesc un produs/serviciu care are premisele calitatii, ca sa-si poata plati oamenii, ca sa-i motivez sa creasca samd.

E placut pe termen scurt sa platesti mai putin, mult mai putin. E bine sa se bata vanzatorii pe tine, iar tu sa-l alegi pe cel mai ieftin. Concurenta e sanatoasa, cata vreme nu devine autodistrugere, iar autodistrugere devine cand apar cei mici cu strategia celui mai mic pret. Merg la minim, distrug piata, cresc asteptarile, ajuns sa se ruineze in timp, pentru ca nu pot sustine la nesfarsit pierderea. Da, pierderea – diferenta dintre adaosul efectiv si adaosul necesar, care e deseori mai mare fata de ce-si planifica antreprenorul neexperimentat.

Tentatia celor ce din clienti devin antreprenori este sa se comporte ca si clienti. Tinem preturile jos, practicam adaosuri mici, clientii vor navali! Surpriza: clientii nu navalesc, iar tu te ruinezi incet. Daca totusi navalesc, reusesc sa te ruineze rapid. Vei fi tu cel exploatat. Vor fi angajatii tai cei exploatati. De ce? De lacomie! Da, de lacomia de care era acuzat porcul capitalist. Sa ne bucuram ca putem cumpara mult pe mai nimic… Sunt o multime de tineri asiatici care isi vor dedica viata manufacturii, fiind in acelasi timp un model pentru muncitorii si antreprenorii locali.

Singura metoda de a prospera cu preturi mici e sa reduci la minim serviciile aditionale, sa folosesti un sistem de autoservire, sa automatizezi la maxim, si sa poti asigura un volum foarte mare. Nu, un mic magazin virtual sau unul de colt de strada nu va putea trai asa, din simplul motiv ca nu va genera niciodata un volum foarte mare.

Stiu, am exagerat. Lacomia este exagerare in cea mai pura forma. Poti fi lacom ca si client, in aceeasi masura in care poti fi lacom ca si vanzator. Pana la un punct e OK sa vrei un discount si un pret bun, la fel cum e OK sa vrei sa ai un profit bun. Cand se trece acea linie, lacomia preia comanda, iar lucrurile o iau razna. Veniti dintr-o societate comunista, cultivanduni-se dispretul pentru antreprenoriat si oameni de afaceri, foarte des acceptam irationalul, reprosam fara procesam, nu evaluam pozitia celor de la care cumparam. Rezultatul? Frustrare, de ambele parti. Faliment uneori, ignorarea clientilor alte ori, un tratament prost ca si raspuns cu aceeasi moneda.

Se spune ca banii sunt radacina raului, ochiul dracului. Eu nu cred asta. Cred ca banii sunt un mijloc, iti faciliteaza implinirea. La fel cum poti vedea adevarata natura a unei persoane dandu-i putere, cred ca un om se poate implini total doar avand bani.

M-am intrebat mereu, de ce nu exista ghiduri, pas cu pas, despre cum sa faci bani. Sunt diverse povesti, retete magice scrise de sarlatani, multe basme si deceptie in doze mari. Intr-o zi m-am hotarat ca peste ani sa scriu eu unul, daca voi afla secretul. Intr-o alta zi am aflat ca acum mai bine de o suta de ani, cineva a scris o astfel de lucrare. Cum era de asteptat, timpul nu a schimbat regulile fundamentale. Probabil ca intr-o zi se va gasi cineva sa scrie o varianta adusa la zi a acestei lucrari. Pana atunci, ea ramane o capodopera, prin eficienta si simplitatea ei.

Autorul, PT Barnum, este un om a carui intreaga viata e o lectie pentru oricine cu aspiratii antreprenoriale.

ART OF MONEY GETTING or, Golden Rules for Making Money, a fost scrisa in 1880 de P. T. Barnum. Cartea este absolut exceptionala prin simplitatea si eficienta sfaturilor. Multe sunt lucruri de bun simt, pe care ai senzatia ca le-ai stiut mereu, insa puse cap la cap se transforma intr-un ghid practic de facut bani si orientare prin viata.

Cititi si aplicati. Sunt lectii mai valoroase decat ani de educatie formala!

Exista o stransa legatura intre bani si starile emotionale. Eu cand am probleme legate de bani sunt extrem de agitat si nervos. N-am intalnit oameni pana acum care nu fie influentati de presiunile financiare. Unii reactioneaza mai bine, altii mai prost. Evident, sunt probleme care se rezolva cu o doza buna de calm si luciditate, chiar si atunci cand situatia pare (sau este) total disperata.

Diferenta dintre ce avem si ce ne asteptam e cea care naste dramele. Practic, poti fi fericit (sau cel putin linistit) daca reusesti sa cheltuiesti mai putin fata de cat cat castigi sau daca reusesti sa castigi mereu mai mult fata de cat poti cheltui.

Cele doua abordari sunt:

1. Iti dozezi cheltuielile si stilul de viata pe masura castigurilor. SAU
2. Incerci sa-ti aduci castigurile la nivelul stilului de viata dorit.

Parintii mei au adoptat mereu prima varianta. Eu sunt adeptul celei de-a doua. Indiferent de abordare, trebuie pastrat un nivel de “exagerare”. Poti sa cheltuiesti cat iti permiti, dar ar trebui sa ai un plan de a castiga un pic mai mult, atunci cand simti ca ce-ti permiti nu este tot una cu ce iti doresti (rezonabil). De asemenea, poti sa cheltuiesti cat iti doresti, dar fara sa fii total disproportionat cu posibilitatile de castig. Daca nu faci asta vei avea drama neimplinirii financiare.

Cea mai grea incercare e sa accepti nivelul la care te afli. Vezi lumea de langa tine cheltuind la un nivel ce-ti este inaccesibil. Unii incearca sa imite si se trezesc repede fara bani si cu un sentiment de neputinta. Eu sunt convins ca luand decizii de cumprare in urma unor bune analize poti sa obtii cu bani putini o valoare pentru care altii platesc mult mai mult. Alegerea produselor, perioadele de cumparare, negocierea, alegerea furnizorilor, toate astea sunt lucruri de luat in considerare, pe care le voi aborda separat, pe viitor.

Drama nivelului poate fi de asemenea vindecata in mare parte lucrand la imagine. Pana la urma acel nivel, pentru multi, este imaginea pe care vor sa o proiecteze. Cunosc oameni care castiga foarte multi bani si nu sunt deloc calculati sau cumpatati, sunt mereu dezordonati, isi dau multimea de bani pe inutilitati si sunt nefericiti cu situatia lor (de obicei tineri care au o meserie foarte bine platita). La fel, cunosc oameni care cu un salariu mediu o duc foarte bine, doar pentru ca sunt mereu cumpatati (de obicei persoane un pic mai mature, care nu au o meserie sau o pregatire exceptionala). Imaginea pe care cei din urma o proiecteaza este de stabilitate si realizare. Reusesc asta cu mai putin. La fel si tu poti reusi, mai ales atunci vanitatea este cea ranita, nu nevoia fizica.

Unul din panseurile mele este ca lumea se imparte in doua: oameni care au avut jucarii cand erau mici si oameni care n-au avut jucarii cand erau mici. Eu sunt din prima a doua categorie (desi mint un pic, aveam ceva jucarii). Ideea e simpla, unii sunt invatati (nevoiti) sa-si ia, altii invatati (obisnuiti) sa li se dea. Din acest motiv, cand vine vorba de probleme cu banii, eu am tendinta de a oferi sfaturi despre cum se adreseaza situatia prezenta si cum se fac bani in viitor – cred ca e cea mai buna solutie, deoarece putini sunt printre noi cei ce si-au atins limita castigurilor (ce le sunt la indemana).

Asadar, urmeaza: cum sa cumparam inteligent, cum sa ne dozam banii, cum sa rezolvam o criza si, mai ales, cum sa facem mai multi bani!

Azi am fost invitat (nu in calitate de blogger ;-) la o receptie data de ambasadorul Anglei in cinstea plecarii fostului ambasador si a unei parti din personal. Cu una din aceste persoane am negociat de doua ori, la sange, la ultimul penny, un contract. L-am laudat ambasadorului pentru chibzuinta cu care cheltuieste banii statului, iar in cadrul speechului a fost felicitat ca pleaca, pentru ca altfel oamenii ca mine ar fi ramas fara camasa… Saptamana trecuta am fost in Turcia si m-am simtit in al noualea cer, pentru ca am negociat absolut orice oferta primita, cu rezultate mai mult decat onorabile. Din toate astea am ramas cu ideea ca e nevoie de mai multa deschidere spre negociere, o arta profitabila care in Romania nu o imagine si nici o traditie prea buna. Pe scurt, cateva din regulile mele de negociere:

1. (Aproape) Totul se negociaza. De la o oferta de servicii, la pretul unei camere de hotel si pana la noua masina sau rata dobanzii la un credit. Chiar daca acest lucru nu este spus, este situt. Oricine vrea sa-si castige/pastreze clientii, implicit e dispus sa negocieze – da, in Romania. Eu nu am crezut ca hotelurile iti fac reducere daca te duci de pe strada sa inchiriezi o camera, pana nu mi-a demonstrat-o un partener de afaceri evreu (aici da traditie in a negocia).

2. E datoria clientului sa incerce sa negocieze. Nu te costa nimic sa spui ca vrei un discount, ca nu-ti convine pretul, ca vrei sa mai discuti, ca astepti o oferta mai buna. Cheia e sa-ti invingi jena. Nu te va considera nimeni zgarcit, nu vor rade in urma ta, nu esti o persoana oribila (cel putin mie asa imi place sa cred). Negociind castigi mereu. In cel mai rau caz obtii o concesie mica, doar o bila alba sau exercitiu si experienta.

3. Orice negociere are limite. Teoria spune ca o negociere excelenta te aduce la un maxim de 60% din pretul solicitat initial. Desigur, e vorba de 60% din ceea ce vanzatorul adauga. Daca vrei sa obtii o reducere de 25% de la un vanzator care are o margine de 5% (ex: vanzator de computere) vei avea parte de un episod trist sau ridicol de negociere. Cand nu exista reguli iar pretul nu e afisat sau usor de determinat, poti sa te aventurezi in a obtine un pret mult mai mic (ex: in bazaruri, piete).

4. Lasa de la tine. Flexibilitatea este mama negocierii. Daca pui conditii inacceptabile, ceri prea mult si insisti, vei irita partenerul de negociere si vei pierde ocazia de a ajunge la o intelegere. Am fost in situatia de a negocia cu o persoana nepregatita/rautacioasa, iar rezultatul a fost acelasi: am zis pas, am pierdut si eu, au pierdut si ei. Ca sa ai de unde lasa ofera de la bun inceput mai putin decat esti dispus sa dai la ultima strigare.

5. Nu spune de la inceput ultimul pret. Ruinezi negocierea dezvaluind ultimul pret. O capcana clasica e sa raspunzi la intrebarea: Care e ultimul pret? pusa la inceputul negocierii. Da un raspuns deschis, cauta sa reglezi alti parametri ai discutiei astfel incat sa ajungi la un rezultat bun si sa nu-ti dai cartile pe fata din prima.

6. Negociaza mai multe atribute. Nu te limita la a negocia pretul. Modifica din cantitate, din termenii de livrare sau garantie, valuta in care este facuta tranzactia samd. Cu cat ai mai multe atribute cu atat vei putea castiga mai mult daca reusesti sa le impachetezi bine. In cel mai rau caz castigi un termen bun de plata sau garantie extinsa, altfel te limitezi la un joc al preturilor, prea usor de urmarit si prea restrictionat.

7. Lasa (si) partenerul sa castige. Trebuie sa-i dai ceva ca sa plece multumit de la o negociere. Victoriile totale iti vor aduce dusmani si putine sanse de a mai colabora in viitor. Toata lumea trebuie sa plece de la masa negocierilor cu zambetul pe buze si cu impresia ca a facut cea mai buna afacere posibila. Cei care merg pe totul sau nimic trebuie sa stie ca ard poduri in urma lor.

8. Incearca sa afli pozitia de pe care negociaza partenerul. In cel mai fericit caz ai toate informatiile, stii cat poate jongla partenerul cu termenii negocierii si-l aduci cat mai aproape de ce iti doresti. Altfel, stange atent toate indiciile si incearca sa te pozitionezi corect. Vei fi nevoit sa negociezi cu persoane care isi pot permite usor sa piarda un client, caz in care trebuie sa fii extrem de precaut, sau, cu persoana care ar face orice sa vanda, caz in care iti poti adapta oferta.

Suficient pentru inceput, voi mai reveni asupra subiectului. Pana atunci te invit sa faci mici exercitii: sa obtii o reducere pentru o oarecare achizitie – sa faci tot posibilul pentru a ajunge acolo. Fie si 2%, daca ii castigi de cateva ori ti se va deschide apetitul pentru negociere, iar de acolo cerul e limita pe viitor.

Ca intotdeauna, drumul spre iad e pavat cu bune intentii. Intentia celor care lucreaza, de la vopsit pereti pana la scris aplicatii software este aceeasi: sa isi realizeze taskul in bune conditii. Presupun de la bun inceput ca nimeni nu e pasionat de munca, nu se urca pe pereti de bucurie si nici nu isi uraste situatia, pur si simplu vrea sa-si faca treaba bine. In cazul meu sunt convins ca cei care-mi sunt colaboratori au cele mai bune intentii.

De la intentie la rezultat trebuie parcurs un drum anevoios: executia. Executia deosebeste un gunoi de un lucru bine facut. Scara evolutiei este urmatoarea: gunoi, mediocritate, lucrul bine facut, si-mai-binele. Mediocritatea perfecta tinde spre gunoi, iar si-mai-binele este dusmanul lucrului bine facut. Sa le luam pe rand:

• Mediocritatea. Este rezultatul bunelor intentii cuplate cu o proasta pregatire si cu o executie slaba. Rezultatul final este departe de un lucru bine facut, implicit are valoarea unui gunoi. E usor de indentificat: o vedem peste tot, pe strazi, pe pereti, in emailuri, in print si la tv.
• Lucrul bine facut. Simplu, asta ne dorim toti, sa fim inconjurati de lucruri bine facute, fie ele obiecte sau servicii. Este greu de identificat, pentru ca daca este chiar bine facut nu sare in ochi. Si-mai-binele este asimptota la perfectiune, dusmanul binelui, deoarece consuma din ce in ce mai multe resurse pentru cresteri infinitezimale spre perfect.

Executia este un sir de procese obositoare, deseori lipsite de cel mai mic element provocator. E interesant sa concepi un plan, e anost sa-l implementezi. Invariabil, executia devine obositoare. Te apropii de punctele esentiale si nu-ti prea pasa. Totul e detaliu, iar detaliile pot fi ignorate cand ai multe de facut. Astfel te trezesti la capatul drumului, cand trebuie sa livrezi, avand un produs mediocru. Desigur, ai muncit sute de ore. Ce folos? Toata lumea vede crapaturile. Mediocritatea se observa din avion, iar marea ta realizare are nevoie de reparatii (fiind practic un gunoi).

Cum asa? Imagineaza-ti o camasa alba. Camasa are o pata rosie, vizibila, pe mai putin de 1% din suprafata. Asadar, este o camasa murdara. Imagineaza-ti un pahar de bautura fina – inauntrul sau o musculita de otet. Asadar, o bautura irosita. Ce diferenta face o pata sau o musculita? De la cer la pamant. Nu conteaza cum au ajuns acolo, conteaza ca ruineaza totul, transforma un lucru bun intr-un gunoi, o mizerie. Acum, fiecare din noi accepta mici pete si musculite in taskurile curente. Ce conteaza ca nu sunt tratate unele erori intr-o aplicatie? Ce conteaza ca s-a stabilit sa punem gresie mica, maro, cand am gasit usor gresie mare, crem? Ce conteaza ca nu se inchide perfect clanta, daca stii unde si cum sa o apesi si ai grija? Detalii. Musculite. Mizerii.

Comoditatea ne impinge sa traim cu aceste mizerii, care usor, usor, ne strica viata. Sunt total alergic la micile detalii mereu imperfecte. Un picior mai scurt, o culoare aiurea, o pata, un produs netestat, un simplu amanunt omis.

Sa dinamitam mediocritatea! Mi-as dori ca toata lumea sa se revolte. Sa rupem traditia gunoaielor facute din obisnuinta. Va rog sa faceti ceva! Eu, spre exemplu, mi-am propus sa distrug orice lucru prost facut. Nu vreau sa-l carpesc, vreau sa fie distrus si refacut, indiferent de costuri, pentru ca doar asa oamenii invata o lectie.

Da, toti suntem extraordinari si contam, toti avem scuze si motive, toti incercam si chiar ne facem in mare treaba. Totusi, daca nu facem un lucru bun pana la capat se numeste ca facem un gunoi, iar gunoiul ne ve reprezenta si nu-l vom schimba multa vreme, din comoditate.

Asa, si? La ce ajuta acest post? Simplu: la a realiza de cate ori ne complacem in a produce mediocriatate. Astept schimbari.

De ceva vreme ma chinui sa gasesc persoana potrivita pentru a scrie despre finante personale. Din nefericire nu am gasit pe nimeni care sa aiba timp, chef si un strop de talent la scris, doar oameni care se uita ciudat la mine. Cum trebuie ca cineva sa scrie despre finante personale am ales sa fiu eu acela, pentru ca este cu adevarat nevoie de astfel de articole.

Imi vad prietenii apropiati, tineri, cum se pierd in datorii care tind spre infinit, datorii ce le intuneca orizontul pentru zeci de ani. Cred ca in zilele noastre legarea de glie se face prin banca, iar tentatia banilor primiti repede si “degeaba” este irezistibila.

Bancile sunt cele mai prolifice institutii ale prezentului. Fac pui! Mii de pui, la orice colt de strada e o banca. In fiecare banca intra sute de oameni gata sa-si semneze singuri condamnarea la plata, pe zeci de ani. Pentru mine bancile sunt ca si alcoolul sau tigarile: folosite fara discernamant ajung sa ruineze pana si cel mai bun om. Sistemul de vanzare este atat de bine pus la punct, incat inhiba ratiunea consumatorului de rand. Practic, e greu sa-ti dai seama in ce intri. Cata vreme nu ai ajutor din exterior nu poti discerne corect.

Scoala nu te invata cum sa ai grija de banii tai. Esti obligat sa inveti economie, ar trebui sa stii ce este costul marginal sau elasticitatea indirecta, insa nu te invata nimeni cum sa-ti faci un buget, cum sa-ti prioritizezi cheltuielile, cum sa investesti samd. Sunt convins ca lectiile practice, simple, despre finantele personale, lucrul intr-o companie sau relationare ne-ar scuti pe toti de milioane de drame.

Niciodata nu am crezut in banii depusi la CEC, in pensii sau economii la saltea. Nu despre asta mi-am propus sa scriu, ci despre cum se abordeaza si trateaza problemele cu banii, despre cum iesi dintr-o groapa financiara si despre cum iti asiguri un prezent si un viitor relaxat. E suficient sa urmaresti cateva sfaturi simple si in timp situatia ta financiara se poate redresa.

In ce calitate dau aceste sfaturi? Pai, sunt un tanar antreprenor, am rulat pana acum niste sume de bani mai mari decat cele la care are acces un angajat obisnuit, am platit salarii catorva zeci de oameni si sunt fericitul posesor al unui credit ipotecar de aproape 100.000 € pe 25 de ani. Am 25 de ani, iar acum 5 ani imprumutam bani de bere (la pahar). De atunci s-au schimbat lucrurile si stiu ca pot ajuta pe oricine sa-si imbunatateasca situatia financiara, folosind aceleasi tehnici care pentru mine au dat rezultate.

Asadar … sa incepem! Am o lista de subiecte in minte. Va rog sa-mi trimiteti pe email (dragos-la-sns-punct-ro) intrebarile sau povestile voastre, imi vor servi ca material de studiu si probabil ii vor ajuta pe altii in situatii asemanatoare.

He always runs while others walk.
He acts while other men just talk.
He looks at this world, and wants it all,
So he strikes, like Thunderball.
He knows the meaning of success.
His needs are more, so he gives less.
They call him the winner who takes all.
And he strikes, like Thunderball.

Any woman he wants, he’ll get.
He will break any heart without regret.
His days of asking are all gone.
His fight goes on and on and on.
But he thinks that the fight is worth it all.
So he strikes like Thunderball.

… de Tom Jones