“Every man alone is sincere. At the entrance of a second person, hypocrisy begins.”

Mi s-a reprosat ca nu scriu nimic personal pe blog, asa ca se pierde din latura aceea care-ti dezvaluie mai mult decat niste strategii sau opinii legate de tehnica sau business. O sa scriu si chestiuni personale, mai rar si intr-o forma mai inchegata pe viitor.

Ieri am fost la un centru de plasament, alaturi de cativa oameni cu intentii bune. Am dus niste cadouri. Eu pur si simplu le-am dus, nu am contribuit la cumpararea lor. Cumva, de fiecare Craciun, ma gasesc prins intr-o actiune umanitara. O sa-i supar pe toti ce isi doresc din tot sufletul sa faca un bine si care m-au convins si pe mine sa ma alatur, dar ma consider ipocrit de fiecare Craciun. De ce? Pentru ca fix de Craciun ne loveste pe toti responsabilitatea sociala si acel “sa ne gandim si la cei care nu au”. Aparent, restul anului e normal, obisnuit, sa nu-ti pese. Odata facut “binele” te poti intoarce la viata ta implinita, masina de lux si restaurantele nejustificat de scumpe. Evident, nu o sa reusesti niciodata sa repari toate nedreptatile lumii, cu intentii, fapte sau bani, oricat de mult ai avea si oricat de bun ai fi.

Urmatorul pas pe scara ipocriziei e sa mergi cu cadouri in portbagaj si sa le dai nevoiasilor de pe strada, sperand sa fii vazut, sa ti se mai adauge un punct la scorul de personalitate publica aproape de oameni. Asta si Cat ai suferit? amaratule … spus pe post sau intre prietenii bogati. Da bine pe sticla, poporul apreciaza. Le dam 1000 de euro sa-si repare viata, iar noi castigam un milion din show, sa ne reparam bugetul, samd.

Pot intelege … nu! nu pot intelege, pot percepe toate astea, dar toata afisarea asta de ipocrizie e mereu insotita de un spectacol grotesc, insuportabil, ce ma demoleaza psihic. Candva s-a nascut o traditie ce a fost elaborata in timp: Multumirea pentru Binefacatori. Te duci intr-un centru pentru copii sau batrani, impins de bunatate sau mustrari de constiinta si vrei sa dai o mana de ajutor. Raspunsul e mereu acelasi: un mic spectacol, o serbare, in care esti pus pe scaun si ti se multumeste sincer. Cand lipseste spectacolul se incropeste rapid ceva. Copii sau batrani care sunt trasi de mana sa vina sa spuna multumesc Domnului sau Doamnei care uite ce ti-a adus. Si ei o fac, pentru ca asa li s-a spus, asa au fost dresati, asa trebuie. De parca daca lipseste asta cei care vor sa ajute nu-si simt contributia.

Nu stiu altii cum sunt, dar cand un copil sau un batran imi multumeste stangaci sau isi cere scuze, ma face sa vreau sa intru in pamant de rusine. As alege orice corvoada la schimb, pentru a scapa de aceste “multumiri”. E neplacut si pentru ei, dar s-au adaptat la traditie si stiu sa-si joace bine scena atribuita.

Motivul pentru ca ma bucura sa ajut pe cineva, fie si din Craciun in Pasti, e acela ca un cadou (care pentru mine nu inseamna mare lucru) ii aduce celui care il primeste o bucurie pe care eu nu o voi putea simti niciodata, indiferent ce voi reusi sa obtin/castig de acum incolo. Cred ca toti avem amintiri cu o matusa ce ne aducea mereu cate ceva, un strain care ne-a oferit o jucarie, o vacanta mult asteptata, o zi la bunici de sarbatori samd. Toate astea au fost momente de bucurie care ne-au marcat viata, dovada ca ni le aducem aminte acum si ni le vom aduce aminte peste zeci de ani. Stii ca la randul tau poti face o asemenea bucurie cuiva si o faci. In spatele tau se susoteste. Un copil canta sau spune o poezie, ca asa i s-a cerut. Te simti in inspectie in casa si in sufletele oamenilor napastuiti, iar ei joaca piesa macabra a multumirii pentru oamenii cu dare de mana. Nici nu trebuie sa cauti situatii de genul asta, intri direct in ele. Eu incerc sa le evit mereu si tot sunt prins. Cum sa reactionezi? Ce sa faci cand se uita la tine? Sa te prefaci ca intelegi prin ce trece omul acela? Sa aplauzi si sa aprobi condescendent intreaga manifestare? Sa zici: Bravo, ma amaratilor?! Jenant si zdrobitor.

Acum, ca stau sa ma gandesc, imi doresc ceva de Craciun. Sa dispara aceste Multumiri. Nu e nevoie de ele. Poti face un bine si fara sa ti se vada fata sau sa ti se auda numele. Daca ai grija de niste copii sau batrani, esti o persoana care merita laudata si schimba in bine viata multora. Nu e nevoie sa le spui ca trebuie sa multumeasca, tie sau altora. Nu e nevoie nici de serbare, nici de cantecel si nici de strangerea de mana. E umilitor si dureros pentru toata lumea, asa ca hai sa oprim aceast mod de manifestare!

Acum doi ani, de Craciun, am gasit o carte cu nuvele, cazuta undeva pe jos. Una mi-a ramas in minte si o consider ilustrativa pentru modul in care oamenii inteleg sa multumeasca: Un domn batran cu niste aripi enorme sau A very old man with enormous wings.

PS: Nu vreau sa fiu inteles gresit. Apreciez oamenii care fac ceva, orice, pentru binele altora. Toti gresim uneori, poate si eu prin ceea ce am spus acum.