“In for a penny, in for a pound.”

In fiecare zi aud o idee noua de business, una mai buna si mai revolutionara ca alta. De obicei le aud de la oameni care n-au avut nicio lovitura adevarata in afaceri, vreodata. Ii voi ignora pe cei care au ideea si sunt constant disperati ca oamenii cu bani vor sa le-o fure si sa-i lase saraci. Ma concentrez pe cei care au o idee si se apuca sa o puna in practica, dar mor pe drum.

Ratare. Eu, doamnelor si domnilor, sunt unul dintre cei plini de idei, care rareori se concretizeaza. Nu mai am scuza start-up-ului, au trecut aproape cinci ani de cand m-am apucat de business, iar de vreo trei ani am si o echipa (ce poate fi numita uneori) extraordinara. Asadar, exista experienta, exista oameni, exista know-how. Majoritatea celor care isi incearca abilitatile in business rareori ajung sa aiba aceste resurse, la un nivel calitativ si cantitativ constant.

Proiecte vechi. Am lucrat mult la proiecte care s-au concretizat. Primul lucru fabulos pe care l-am facut a fost sa invatam sa livram software folosibil, in termene decente. Cred ca 80-90% din proiectele de dezvoltare mor la stadiul de proiect, neajungand vreodata sa fie folosite cu adevarat. Intrebati orice programator cu experienta cate din proiectele la care a pariticipat au fost un succes din punct de vedere al utilizatorilor. Multi nu vor putea da un singur exemplu. Noi am facut pasul acesta, spre normalitate. Au fost tot felul de proiecte, concretizate, cu rezultate decente tehnic si financiar. Nimic extraordinar, mind-blowing.

Idei moarte. Am avut o multitudine. Pe unele nu le-au cumparat colegii, deci nu le-am putut face. Altele s-au oprit la timp, avand decenta de a face un business plan realist (si dezarmant). Cele mai multe au esuat pentru ca mi-a fost suficient de frica de ele. Televiziunea online, proiectul meu de doi lei, a fost una din ideile care au trait cat entuziasmul initial. Timpul a confrimat ca era o zona foarte buna de dezvoltare. Mai am un insectar de idei revolutionare. Unele probabil sunt exceptional de proaste, nimeni nu le face pentru ca e evident ca nu vor functiona. Altele sunt criogenizate si asteapta un executant mai bun, mai inteligent, mai adaptat la realitate.

Idei fasaite. Aici intra multe din ideile aproape-concretizate. Spre exemplu: bloghost.ro. A inceput ca hosting pe Typo, la vreo 4 luni dupa ce ne-am tot apucat sa-l facem. Typo a esuat lamentabil. Acum avem uWordPress, o aplicatie de blogging aproape OK . Cred ca sunt spre o suta de utilizatori, care, din fericire, au content de calitate peste medie. Ne hostam noi blogurile si facem acelasi lucru pentru clienti. O victorie? Nicidecum. E un worse-case-scenario indeplinit, o idee fasaita total. Daca as fi stiut ca acesta era rezultatul final nu m-as fi apucat vreodata de proiect.

Lovitura. Eu nu cred ca important e sa participi, nu vad cum te-ai putea simti implinit stiind doar ca ai incercat. Imi vine minte un citat dintr-un film drag mie: “You came close, but you never made it, and if you were gonna make it, you woulda made it before now.” Cine vrea sa se gaseasca in situatia asta? Eu nu, asa ca nu accept scuzele “participantilor”. Asadar, jucam pentru a da lovitura, nu pentru trei jetoane.

Ce lipseste? Puterea de a concretiza. Ori suntem prea slabi, ori nepregatiti pentru a face fata succesului. Stiu o gramada de oameni care atunci cand sunt in pragul unei victorii cu viata, abandoneaza. Abandonul vine dintr-o frica inconstienta de succes, din incapacitatea de a rezista fie si numai ideii schimbarii pe care o implica lovitura. O alta explicatie ar fi faptul ca vorbim mult dar suntem prea putin capabili cand vine vorba de fapte. E usor sa ai idei si sa porti batalii in consultanta neceruta de business. Toti facem asta, fara sa ne controlam buzunarele inainte de a lua cuvantul. Jenant, cel putin pentru mine.

Actiune. Mi-a ajuns! Am trei mari obiective anul asta. Unul din ele are o sansa si anul viitor: sunt convins ca daca nu o sa fac in maxim doi ani un milion de dolari cifra de afaceri din servicii si software ma pot duce linistit sa ma culc. Cateva sute de mii cred ca face magazinul de acadele de la colt. Sunt satul de mari afaceri care produc trei lei si patru megatone de hype, comunicate de presa, statistici si luari de cuvant. Daca nu vine o lovitura o sa imi accept imbecilitatea si ma voi angaja la una din multinationalele care tot deschid birouri la noi si-si trimit agentiile de head hunting peste mine. Oricum, n-are sens sa tin oamenii intr-o firma de apartament, who came close but never made it, sa munceasca la proiecte lipsite de glorie. Vreau extreme, fie reusim serios, fie esuam serios.

Urmeaza. Sa concretizam: sa lansam, sa vindem, sa implementam, sa facem. Urmatoarele luni o sa fie zbuciumate pentru noi. Cu putin noroc vom reusi sa schimbam 2-3 lucruri in IT-ul romanesc.

Si pe mine de ce m-ar interesa toate astea? ar fi o intrebare logica din partea unui cititor. Nu e un post prin care fac publicitate, pentru ca nu am lucruri de laudat, doar de criticat. Astept ceva si de la cititorii care au luat calea antreprenoriatului: sa-si analizeze propria situatie si sa spuna cum au reusit ei sa dea lovitura, sau macar cum se pregatesc pentru concretizarea planurilor.

Astept sa re-citesc postul acesta peste un an.