Domnul Horia Roman Patapievici are in Evenimentul Zilei o disertatie asupra realitatii si reponsabilitatii internautilor. Articolul este interesant, insa are niste lipsuri majore. Vreau sa le subliniez pentru ca, venind din partea unei persoane cu atata influenta, ele risca  (indirect) sa acrediteze in randul cititorilor un soi de fictiune/mitologie urbana extrem de daunatoare. In primul rand, Internetul este tratat ca un mediu total nou, un mediu virtual in care te poti dezice total de corpul tau fizic si de responsabilitatile sale. Nu am prea inteles de ce este Internetul atat de revolutionar, cand exista si alte lumi virtuale mai vechi, ex. Literatura, iar ascunderea identitatii se poate face si in cadrul unor banale convorbiri telefonice, cu un impact potential negativ la fel de mare. Nu vad de ce ar fi tocmai Internetul este falia dintre realul si virtualul uman. In plus, Internetul este tehnic la fel de urmaribil si controlabil ca Telefonia. Pentru a sustine aceasta idee este dat ca exemplu "hackerul roman": Tanarul Victor Faur, cel care a spart codurile de acces a 150 de computere guvernamentale din Statele Unite, este, cu siguranta, un tanar briliant. Ca hacker, este perfect adaptat irealitatii imediate a internetului. Este, prin urmare, internautul ideal, pentru care mediul virtual este o extensie magica a propriei sale realitati subiective si care, pana ce a interactionat cu autoritatile americane, care i-au reamintit ca trebuie sa prezinte in fata judecatii un corp (Habeas corpus ad faciendum et recipiendum) s-a bucurat de iresponsabilitatea divina de a avea o existenta, fara responsabilitatea de a purta un corp. In mod paradoxal, pe internet, habeas corpus este restabilit numai atunci cand politia e pe urmele tale. Ma surprinde lipsa de documentare. In primul rand, cuvantul hacker nu i se potriveste acelei persoane. El este hacker in aceeasi masura in care domnul Patapievici este muncitor la REBU. Surprinsi de legenda urbana conform careia cei care "sparg" calculatoare se numesc "hackeri", ajungem sa luam de buna o poveste creata din foame de senzational. In plus, expresia "coduri de acces" este specifica industriei hollywoodiene, nu industriei IT. Filozofia (de acest gen) pe baza unei fapte a unui infractor amarat, redus intelectual, ajuta la acreditarea ideii ca tinerii romani sunt briliante pentru ca "sunt hackeri buni si sparg coduri", iar faptele lor sunt au un mare substrat metafizic. Adevarul este ca sunt niste infractori de drept comun, iar noi nu vedem asta pentru ca ne place povestea rupta de realitate a tinerilor geniali romani. Daca ar fi trimis scrisori de santaj, daca ar fi telefoane de amenintare sau daca ar fi jefuit la colt de strada am fi avut o cu totul alta parere despre ei, indiferent daca actionau la fata locului sau de la distanta. Cei care vor sa devina hackeri sau macar sa inteleaga ce inseamna sa fii hacker, au la dispozitie un tutorial excelent: How to become a hacker, de Eric Steven Raymond. Desigur, cei care nu au sau nu vor simtul realitatii se pot cufunda permanent in carti, vise, fantasme, Internet, Televiziune si orice alt mediu perceput fara a interactiona cu semenii nostri. Indiferent de optiune, mi-as dori ca personalitatile publice din Romania sa nu cada in plasa povestilor senzationale de geniu si spada ridicate pe postamentul cate unui infractor redus intelectual, unui banal script kiddie. Sper ca nu am fost pedant. Sunt constient de faptul ca nu sunt un briliant si nu vreau sa-mi fac un titlu de glorie din comentarea sau adnotarea unui text ce apartine unei mari personalitati publice, insa nu pot sta nepasator cand vad ca un astfel de text ajuta la solidificarea si acreditarea unor falsitati periculoase pentru societatea romaneasca. Ajungem sa credem ca suntem un popor plin de tineri geniali si neintelesi, cand defapt suntem inconjurati niste infractori patetici care se auto-exporta virtual. Rezultatul? Se distruge deschiderea economica pe care Romania o poate avea online, in timp ce noi aplaudam povestea geniului romanesc (inexistent).