“Failure is not the only punishment for laziness; there is also the success of others.”

In Bucuresti apar tot mai multe supermaketuri, hypermarketuri, magazine universale si locuri de shopping. E imposibil sa nu le vezi, aproape ca sunt peste tot.

Probabil ca inca e suficient de profitabil sa mai torni inca un magazin universal, judecand dupa determinarea cu care se construiesc noi si noi magazine.

Odata facut magazinul apare problema clientilor. Urmeaza un blitz de publicitate outdoor, la radio si TV, cu niste costuri destul de ridicate. Asta face oamenii sa afle ca exista acel magazin in peisaj. Urmatorul model de promovare este trimiterea unor pliante, oferte, printuri in toate cutiile postale din zona magazinului.

Promovarea costa, si costa mult. Asa am ajuns sa aud de magazine cum ar fi Kaufland, Plus sau UniversALL. Ei au cheltuit sute de mii de lei ca eu sa le devin client, iar daca eu as cumpara de cateva milioane ar castiga inapoi banii deja investiti in mine.

Cu toata promovarea facuta nici unul dintre acesti challangeri nu a reusit sa-mi spuna un lucru: De ce sa nu ma mai duc la Cora? si sa vin la ei… Probabil au problema de comunicare, pentru ca pe mine nu ma intereseaza reducerile lor la Noroc si nici pretul excelent la pui calitatea IIa pe care-l ofera uneori. In plus eu sunt genul de client bun, caruia nu-i prea pasa de preturi, nu fuge de la un magazin la altul pentru o reducere, poate trai fara bonusuri si puncte si cheltuieste in mod constant sume mari pe tot felul de produse de care nu are nevoie.

Pentru ca parintii mei aveau un magzin mic si amarat in care rareori intra cineva mi-am format o deprindere din a incerca sa cumpar de la cei mai amarati, considerand ca merita si ei o sansa. Bineinteles, firmele care detin asemnea magazine nu intra in categoria amarati, doar ca simt eu nevoia sa vad si ce ofera ceilalti.

Am facut cateva vizite in UniversALL si, constant, am fost luat la treipazeste de diversi vanzatori plictisiti. De ce m-as intoarce? Nu stiu si nici nu o sa ma intorc in magazinul lor. Pot sa inteleg ca la ce salarii primesc angajatii nu sunt chiar cei mai veseli oameni din lume. Acum cateva zile, plecand de la lucru, m-am hotarat sa-mi fac pentru prima oara cumparaturile la Plus, un supermarket la 3-500m distanta de Cora. Stiind ca trebuie sa fac aceste cumparaturi m-am grabit spre casa, sa reusesc sa ajung inainte de ora 22.00 in magazin.

Am parcat intr-o parcare de cateva sute de locuri cu doua masini si am coborat bucuros, pus pe cumparaturi. Ajuns in fata usii m-am confruntat cu o problema, nu reuseam sa o deschid, nu avea nicio indicatie. In cele din urma vad un angajat ca-mi face semn aratand spre ceas. Vine aproape de usa si urla: Ce faci domn’le? La ora asta se vine? Nu vezi ca e 21.30? Maine!

Plec dezamagit si-mi fac cumparaturile la Cora, unde se inchide la 22.00 si poti intra in magazin la 22.00. Culmea, toate aceste mici supermarketuri au program mai relaxat decat Cora sau Careffour.

Nu pot decat sa ma intreb: Cine i-a invatat pe acesti oameni sa vanda? Cine a gandit politica de promovare si modul de lucru cu clientii? Un supermaket ca Plus ar putea trai doar din clientii care sunt dati afara din Cora la inchidere. S-ar umple! In schimb, aceste supermarketuri aleg sa aiba un program mai restrans fata de concurentii lor mai mari. Isi permit sa angajeze tot felul de persoane scarbite de clientii care pun intrebari si isi permit sa arunce tone de bani pe publicitate, pentru a determina clientii sa incerce sa le calce pragul si sa-si primeasca pedeapsa cuvenita.

Acest comportament fata de clienti serveste o lectie micilor intreprinzatori care nu stiu cum pot concura cu mamutii. E usor! Ei sunt inceti si neinteligenti (unii), iar tu poti fi inteligent, abil si agil. Deocamdata mai e loc de mult si prost, dar intr-o zi cumparatorii se vor trezi si isi vor cere drepturile, vor realiza cine trebuie sa dicteze si cine sa suporte, cine plateste si cine castiga.