” Never attribute to malice what can be adequately explained by stupidity.”

Cred ca nu sunt deloc trendy. De ceva vreme incerc sa inteleg minunile tehnologice apartinand de web2.0. Sunt mai bine de 8 ani de cand “ma dau” pe Internet, am prins vremurile grele, cu Netscape si IE 3.0, dial-up la cateva sute de bps si bucuria ISP-ului cu o linie inchiriata de 33.6k (adica un fulminant 4kbps pentru un ISP!).

Mizeria online pe vremuri era reprezentata de utilizarea tampita a elementelor multimedia, in speranta de a transforma Internetul in Televiziune. De cand a aparut Google, continutul e regele, iar mizeria a capatat forme si mai dureroase, ajungandu-se la stadiul la care nu poti folosi un site din cauza continutului prezentatat spaghetti.

Sa luam cateva exemple:

1. Netcraft.com este un site care masoara uptime-ul serverelor publice. Masurati in secunde, cat va ia sa gasiti uptimeul pentru www.nasa.gov. N-ar trebui sa dureze mult, mai ales cand cauti sa folosesti toolul cu care siteul a devenit cel mai popular din industrie.

2. Technorati.com este un motor de cautare pentru bloguri, popular pentru topul mondial al blogurilor. Va rog sa cautati numarul in clasamentul popularitatii obtinut de blogul vostru (sau de al meu). Masurati in secunde experienta. Eu azi am incercat sa aflu pe ce pozitie e ilustrul Jeremy Wright (recunosc, total necunoscut mie)…

3. Flickr.com, pe langa ca are un nume dumb, ofera cea mai la moda metoda de a-ti organiza pozele. Organizeaza 3 poze intr-o galerie numita Ziua Copilului si incearca sa le pui la tine pe blog sau sa le gasesti la o cautare prin restul pozelor. Masoara in secunde experienta!

Siteurile astea sunt standarde, si, totusi, sunt absolut inutilizabile. Imaginati-va cum ar fi sa va instruiti mama sa foloseasca asemenea servicii.

Exemplele de rubbish pot continua cu inventii ca:

• Tag-urile (etichete). Cine “le-a inventat” s-o fi gandit ca nu mai intelege lumea ce inseamna o categorisire si are nevoie de tag-uri pentru a “simplifica” indexarea. Problema? Tag-urile abia reusesc sa fie cuvinte cheie, caz in care distrug oricum ideea de categorisire. Toti (a se citi: TOTI) utilizatorii “neinitiati” de bloguri cu taguri le considera a fi categorii si ignora zona de categorii. Imaginati-va un dulap cu sticlute cu diverse substante medicinale, iar pe fiecara sticlulta 1-5 etichete. Nu-i asa ca e super usor sa le sortati?
• Trackback-ul. E un protocol de folosit de bloguri pentru a comunica automat intre ele. Exemplu: Eu scriu ca Xulescu Blogarel e un idiot si pun link la unul din posturile sale. Lui ii apare in sectiunea de comentarii un citat din postul meu, si poate raspunde la el pe blog cu un post in care zice ca eu sunt imbecil notoriu (link la alt post al meu). Mie imi apare raspunsul si ii pot raspunde. Si tot asa. Genial, nu? Ei bine, NU!
  Trackbackul e un protocol foarte prost gandit. El nu stie care din linkurile puse de articolul meu sunt trackbackuri, asa ca le … incearca pe toate. Smart. E ca si cum ai un proiecta un robot super inteligent, care isi cauta stapanul la fiecare adresa pe care a auzit-o vreodata. Te poti gandi ca e inutil protocolul. Nu-i adevarat, e o unealta genial de simpla pentru spammeri.
• Podcast-ul. E una din acele tehnologii revolutionare pe care nu le intelege nimeni. Practic, reprezinta livrarea de continut multimedia cu ajutorul unui feed RSS (un protocol ce-ti permite sa te abonezi la canale cu stiri, bloguri, diverse informatii). Ce-au inteles bloggerii, marii lui promotori? Ca podcasting inseamna un MP3 pus la download. Halal tehnologie.

Ideile din spatele acestor tehnologii sunt bune, implementarile lor sunt teribil de proaste.

Nici macar nu o sa intru in lumea SEO, pentru a) ar fi un articol fara sfarsit si b) as fi tentat sa ma sinucid.

Ramane elementul central al isteriei Web2.0, tehnologia AJAX. Bine, nu e cine stie ce tehnologie, fiind o versiune imbunatatita a unui hype rasuflat, ce da noi rezonante ideii de nimic.

AJAX e spectaculos si, uneori, util. E nifty sa simplifici cautarile, e dragut ca interactiunea cu aplicatiile online sa fie instantanee, n-am ce zice. De aici s-a plecat. S-a ajuns la interfete monstru, cu versiuni pentru fiecare browser in parte (dupa cum intelege el sa ignore/implementeze standardele). Ma deranjeaza ca interfetele respective incarca memoria calculatorului cu date necesare pentru a simula “instantaneul” si ca din cauza lor browserele ajung niste aplicatii-porc, la fel ca aplicatiile desktop pe care le inlocuiesc. La ce bun o tehnologie care muta bloatware-ul de pe desktop pe browser? Vreau sa folosesc interfata de pe PocketPC sau de pe telefonul mobil. Mult succes mie, in cazul asta. Inca o “victorie” pentru standardizare, simplificare si comunicare eficienta.

Pe vremuri eram terorizati de Flash si appleturile Java. Si azi se pare ca moda face ravagii si cele doua au un urmas de seama: AJAX.

Nu contest ca exista intrebuintari inteligente ale AJAX-ului, insa a inceput sa fie un fenomen de masa necontrolat folosit de amorul artei, care distruge regulile de utilizare are unei aplicatii web traditionale (abia deprinse de un incepator).

NU:

• Urmati trendurile de dragul de a fi la moda.
• Va bateti joc de utilizatori din ratiuni estetice.
• Va transformati prezenta online intr-un bastion al cunoscatorilor, utilizatorii sunt suficient de inteligenti incat sa inchida browserul.

Poate Web3.0 va fi si prima versiune complet functionala, ce nu va fi ruinata de “oamenii de marketing”.

Unde a fugit respectul pentru utilizatori?