Dragoş Mănac

World Domination!

Zapp EV-DO honest review

June 12th, 2006 by admin

Am nevoie de Internet ca de aer, existenta mea depinde de Internet. Imi este necesar daca sunt probleme cu un server, daca a venit un email important, daca sunt plecat de la birou si trebuie sa particip la sedinte. M-am bucurat teribil cand am vazut primul serviciu de Internet Wireless cu viteza buna, fara sa coste o avere.

Acum aproape un an am hotarat sa devin abonat Zapp, incantat fiind de ideea de Internet Oriunde. Am ales sa cumpar un terminal dedicat Z010 pentru acces, modemul clasic cu conector USB.

Tehnologia

CDMA2000 1xEV-DO este un standard de comunicatie wireless. Permite transfer de date asincron de 153.4kbps Upload si 2.4Mbps Download. Asta se intampla in zonele in care este acoperire EV-DO (doar zonele importante din tara). In rest se foloseste CDMA1x, adica maximum 153.6kbps transfer.

Practic se foloseste un modem extern conectat via USB. Conexiunea se face ca la un modem traditional de dialup, formandu-se un numar scurt. Fiecare terminal este identificat si introdus in retea, astfel ca nu se pot “fura” conturi, doar terminale ;-)

Oferta Zapp Internet

Poate fi vazuta la: http://www.zapp.ro/offer/promotions/zie/

Eu am ales terminalul Z010, care atunci costa 100$, iar cu discount m-a costat 65$.

Limitarea la 5 sau 15 ore mi s-a parut extrema, asa ca am ales varianta cea mai scumpa, de 100 ore acces Internet pentru 39$.

Reprezentantul comercial s-a miscat bine, in 2 zile aveam un modem de proba, peste 3-4 zile contractul era deja semnat.

Ce mi-a placut

  • Ofera suport tehnic de Linux si MacOS pentru terminale, scripturi de conectare via PPP.
  • Functioneaza sub Linux fara sa fie nevoie de instalari aditionale de software.
  • Are acoperire destul de buna EV-DO.
  • Poti face SSH fara delay-uri mari (latenta <300ms).
  • Iti poti verifica mailul, daca ai grija sa nu downloadezi direct toate atasamentele.

Ce nu mi-a placut (deloc)

  • A trebuit sa platesc un modem pe care nu-l pot folosi la altceva, as fi preferat sa-l inchiriez.
  • In perioada de testare modemul a functionat la ~2Mbps cu mai multe downloaduri in paralel. Dupa ce l-am cumparat nu a depasit niciodata 512kbps, indiferent de imprejurare. Asta m-a deranjat de departe cel mai rau.
  • Viteza de transfer e atat de mica incat nu se poate folosi pentru VoIP (am incercat Skype si un client SIP, merge initial dar se degradeaza rapid, apar intarzieri, ecouri). E nepotrivit pentru orice fel de streaming multimedia.
  • In perioadele de aglomerare (seara, de sarbatori, weekend) conexiunea merge oribil, sub 9600bps (atunci cand merge).
  • Modemul se reseteaza la cateva minute si conexiunea pica, recordul absolut de functionare neintrerupta a fost de o ora, deseori se intrerupe la cateva minute (si dupa 10 reconectari te plictisesti si-ti trece).
  • Mi-a luat o ora sa instalez driverele pe Windows cand a fost cazul (o gramada de erori, pasi, probleme).
  • Sunt multe zone rurale in care nu exista nici un fel de semnal.
  • Persoana de la vanzari cu care trebuia sa tin legatura a disparut dintr-o data, adresa de email nu mai exista.
  • Contractul este foarte restrictiv, dar asta e o traditie la Zapp, nu e ceva specific.

Verdictul

E o solutie mult mai buna fata de GPRS, viteza mult mai mare, latenta mica.

Calitatea totala a serviciului (mai ales diferenta dintre ce s-a promis si cum functioneaza) nu ma satfisface deloc. In plus, sunt prea barbat sa pot recunoaste cand sunt …… ;-)

Urmatorul pas va fi sa incerc Internet prin 3G, la Zapp voi renunta cand se implineste un an si-mi permite contractul.

Chiar daca va entuziasmeaza oferta Zapp va sfatuiesc sa nu “muscati”.

Posted in Afaceri, Neclasificate, Tehnica

One Response

  1. Placerea nu se refuza » Ce nu se stie si nu se spune despre Zapp

    [...] Zapp EV DO honest review (foarte sincer) 1f7e [...]

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.