“I’m successful because I’m lucky. The harder I work, the luckier I get*.”

De ceva timp fac eforturi extraodinare sa angajez niste programatori competenti, care sa aiba experienta sau macar disponibilitate pentru dezvoltare Perl, PHP si SQL sub Linux. Am mai dat anunturi de angajare si (pe vremuri) primeam sute de CV-uri de aplicanti. Mai toti aveau cunostinte modeste si cerinte modeste. 80% erau total pe langa, aveau expereinta de ospatar si vroiau sa se angajeze ca programator senior… In fine, era amuzant si trist.

Tot acum cativa ani, dupa crashul dot.com-urilor, se spunea ca o sa fie o inflatie teribila de programatori, ca vor fi multi, ieftini, usor de inlocuit, ce mai, toti ii vedeau ca urmatoarea comoditate in IT.

Anul asta in Money Magazine, in topul celor mai bune joburi din USA avem, pe primul loc: Software Engineer, cu un salariu mediu de 80.000$/an (6700$/luna).

Tot anul acesta multe firme vin in Romania, in special Bucuresti, pentru a se pregati pentru marea integrare europeana. Economia creste, firmele cresc, toti se dezvolta.

Ca urmare a acestui context rezulta ca e o nevoie teribila de programatori. Asadar, e foarte profitabil sa fii programator si te poti angaja foarte usor, existand o cerere mai mare ca oferta. Prin urmare salariile au crescut si oportunitatile s-au inmultit.

Desigur, e rau sa fii angajator intr-o asemenea piata, in care esti nevoit sa te bati pe resurse. E si asta un risc al businessului si trebuie sa trebuie sa traim cu el.

Ce ma deranjeaza in schimbarea asta de putere e ca da sansa multor neprofesionisti sa se afirme intr-un mod negativ. Ca exemplu, trei din ultimele mele discutii cu potentiali angajati au avut urmatorul scenariu:

Pasul 1: Prezentare.
Pasul 2: How much is the fish?

Recunosc ca prima oara cand am auzit expresia era sa lesin, eu fiind obisnuit cu clienti care au cerinte si carora le spun un pret dupa ce fac o evaluare… Acum m-am obisnuit. Discutiile de genul asta se termina extrem de repede cu un politicos Multumesc.

Admit ca sunt teribil de frustrat de modul asta de a incerca sa te angajezi, in conditiile in care nu ai un nume cunoscut sau realizari deosebit, care sa justifice cumva valoarea auto-atribuita.

Cine are de castigat din goana asta? Pai, pe termen scurt angajatii, evident. Pe termen lung nu vad cum se vor putea sustine businessuri de IT cu dezvoltare balcanica, indolenta. Mai in gluma, mai in serios, o sa ajungem si noi sa angajam chinezi si indieni.

Rezolvarea? Cea mai la indemana e un office pentru development in alte orase care au scoli tehnice cu traditie (si locuitori mai manierati). Trainingul unor incepatori poate fi o solutie de succes cat timp iti asumi riscul ca-i scolesti si vor pleca imediat la cine ofera mai mult.

Situatia ar putea fi rezolvata in timp de institutiile de invatamant care ar trebui sa incurajeze si sa formeze multi oameni tehnici. Cata vreme invatamanul romanesc este in starea actuala, ma indoiesc ca vom vedea asemenea minuni.

Ce pierd programatorii? * Norocul.

Am sa inchei recomandandu-va doua articole care mi-au placut in mod deosebit, ambele apartinand doamnei Irina Athanasiu (dansa este una din exceptiile care confirma ce am spus despre invatamant).

Vreau sa ma angajez
Si daca nu esti Bill Gates

Orice minune dureaza trei zile.