“If I do my full duty, the rest will take care of itself.”

La intalnire mai putin oficiala, dupa cateva beri, un amic imi povestea realizarea lui. Fusese promovat. Era seful echipei de programatori din departamentul sau, la una din marile firme de software romanesti. Bucuria? In fiecare dimineata se trezea, mergea in baie, privea atent in oglinda si-si spunea: Si astazi sunt sef!

Cum de partea asta a baricadei sunt mai putini, e usor sa vezi atitudinea angajatilor in general: Seful e ala care are banii si ii tine pentru el, nu ni-i da noua, merituosilor. Asta m-a facut mereu sa resping si sa evit cuvantul. In mediul nostru are o conotatie negativa, deoarece avem regula: Fara sefisme! pentru toti cei ce au subordonati. Totusi, rasplata sta in mainile celor ce conduc o organizatie.

Asa se face ca de ani de zile sunt in postura de a stabili cine/cat primeste. In timp am primit multe cereri de marire de salariu. Mi-am format astfel un principiu: niciodata nu refuza o cerere de marire. In mod sigur cel care cere mai mult crede ca merita mai mult sau are nevoie de mai mult.

Ieri am avut cea mai mare surpriza din domeniu. Unul din colegii mei, angajat de cateva luni vine de cateva zile cu diverse propuneri de mini-side-business-uri pe care le poate intretine el singur. La inceput m-au mirat. El oricum are destul de mult de lucru si isi face treaba foarte bine. De ce ar vrea mai mult? In cele din urma am aflat si motivul: are nevoie de mai multi bani. La inceput nu mi-a venit sa cred. Ma obisnuisem sa mi se ceara, eu sa fac o evaluare si sa pun niste conditii – caz in care oamenii fie mergeau mai departe fie renuntau. Imi pierdusem speranta in alta abordare. Si uite ca se poate. Exista oameni care isi planuiesc sa munceasca mai mult pentru a castiga mai mult. Credeam ca e o trasatura a antreprenorilor, nu a angajatilor. M-am inselat.

Acceptarea rolului si a responsabilitatii ma determina sa admir orice antreprenor. De la cei ce abia incep si habar nu au cat de greu poate fi (felicitari pentru curaj!) pana la antreprenorii cu experienta si businessuri mari (felicitari pentru ca ati ajuns acolo!). Mi-as dori o lume in care toti sa fie antreprenori, de partea cealalta a baricadei, sa poata vedea si intelege altfel lucrurile. Sunt constinet ca nu se poate. M-as multumi ca fiecare sa incerce sa inteleaga postura celorlalti.

Ai un vis maret? Vei putea incepe drumul spre realizarea lui (si a ta) abia atunci cand iti vei recunoaste datoriile si iti vei asuma rolul si responsabilitatea. Altfel, o sa fii atat de preocupat de supravieturie incat nu-ti vei mai putea trai viata, daramite urma visurile.

Colegul meu si-a recunoscut rolul si datoria. Ii admir meritul. De aceea a primit cat a spus ca are nevoie. In viitor va primi mai mult, pe masura ambitiilor si realizarilor sale. Totusi, episodul de ieri mi-a dat de gandit…

Cati dintre noi procedeaza asa pentru a-si invinge obstacolele?